David Popovici a reuşit o nouă performanță uluitoare pentru România!

david-popovici-a-reusit-o-noua-performanta-uluitoare-pentru-romania!

David Popovici, unul dintre cei mai emblematici sportivi români din epoca modernă, a reușit o nouă performanță incredibilă. Înotătorul a fost desemnat de un organism mondial al natației drept cel mai bun al anului 2025. Fanii l-au aplaudat în comentarii pe cel care ne-a făcut mândri indiferent de competiție. Că a fost vorba despre Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale sau Campionate Europene, David Popovici a fost întotdeauna la înălțime. Supercampionul român a fost desemnat acum cel mai bun înotător al anului trecut de către Euro Aquatics. David Popovici, desemnat cel mai bun înotător al anului 2025 Printr-o postare pe rețelele de socializare, reprezentanții Euro Aquatics au dezvăluit că David Popovici a fost nominalizat și a câștigat chiar titlul de cel mai bun înotător masculin din anul 2025. Postarea s-a viralizat rapid și a strâns mii de aprecieri. „David Popovici a fost votat drept cel mai bun înotător masculin al anului!”, au scris cei de la Euro Aquatics pe pagina oficială de Instagram. Fanii români au apărut imediat în comentarii pentru a-l lăuda pe sportiv. Andreea Esca sau Raiffeisen Bank l-au aplaudat pe român la postarea forului din natație. „Eu zic că este al secolului!”, „Bine meritat! GOAT!”, „Performanță incredibilă”, „Felicitări, campionule”, „Chiar meritat, David!” au fost câteva dintre comentariile fanilor de la postarea Euro Aquatics. David Popovici este o prezență tot mai frecventă la competițiile de top. 2025, an incredibil pentru David Popovici Anul 2025 a fost unul incredibil pentru David Popovici, care a arătat o formă fulminantă. Sportivul a obținut rezultate magnifice la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, acolo unde a cucerit două medalii de aur, la probele de 100, respectiv 200 de metri liber. Înainte de a face furori pe tărâm asiatic, David Popovici a participat la Campionatele Europene de Juniori din Slovacia. Românul a devenit doar al cincilea sportiv care a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale, la proba de 200 de metri liber, după Michael Gross, Ian Thorpe, Michael Phelps și Sun Yang. Totodată, David Popovici este nominalizat și la titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani”, acolo unde se luptă cu nume importante ale sportului. Pentru a pune mâna pe marele trofeu, românul trebuie să treacă de nume mari din volei, haltere, baschet sau judo. Concret, „Chlorine Daddy” se luptă cu voleibalistul bulgar Aleksandar Nikolov, bulgarul Karlos Nasar (haltere), baschetbalistul turc Alperen Şengün, judoka Distria Krasniqi (Kosovo), grecul Emmanouil Karalis (atletism), schioarea Zrinka Ljutić, din Croația, sârbul Nikola Jokić, din baschet, canotorul grec Stefanos Ntouskos și starul NBA Giannis Antetokounmpo.

David Popovici și-a deschis sufletul: Am fost depășit de noul nivel de frică, frica de cât de bun poți să fii cu adevărat

david-popovici-si-a-deschis-sufletul:-am-fost-depasit-de-noul-nivel-de-frica,-frica-de-cat-de-bun-poti-sa-fii-cu-adevarat

David Popovici a oferit un interviu special pentru Olympics în care a vorbit deschis despre fricile sale și cum s-a simțit după ce a reușit să facă performanțe uriașe în natație. Cel mai titrat înotător român aflat în activitate a dezvăluit cum a fost cuprins de teamă și panică la Campionatele Mondiale din 2025 de la Singapore. Cu toate acestea, a reușit să își controleze emoțiile și a obținut două medalii de aur. Acum, privește optimist că are un nou țel important, acela de a triumfa la Los Angeles 2028. David Popovici, dovada vie că și cei mai buni sportivi au temeri: „Nu puteam înțelege pe deplin” Pentru David Popovici succesul absolut obținut în sportul care l-a consacrat i-a stârnit o teamă de care nu se mai lovise până atunci. A avut parte de o lipsă de motivație incredibilă și nu știa cum să controleze acest lucru. A simțit că îi e frică de cât de bun ar putea să devină, după ce a doborât record după record și a câștigat aurul atât la Europene, Mondiale cât și la Jocurile Olimpice de la Paris. „Teama pe care am avut-o chiar înainte de aceste Campionate Mondiale m-a făcut să vreau să mă retrag din toate probele la care eram înscris. Nu știam de ce, eram foarte confuz. De obicei sunt foarte stăpân pe emoțiile mele. Dar mă simțeam speriat și nu eram pregătit să fiu vulnerabil, nu eram pregătit să mă deschid. Mi-am dat seama că nu era vorba de frica de a pierde. Era mai degrabă faptul că, la antrenamente, am ajuns să văd cât de bun pot fi cu adevărat și, astfel, am atins acel potențial al meu. Iar văzând asta, simțind asta și știind că aici aș putea înota timpi incredibili, pentru mine a fost un tip complet nou de frică, pe care nu o puteam înțelege pe deplin. M-a copleșit, pentru că acest nivel următor de teamă înseamnă, de fapt, să-ți fie frică de cât de bun ai putea deveni, pentru că, chiar și atunci, ce te faci dacă nu e suficient? Sunt foarte bucuros că, cu ajutorul grupului meu de sprijin, am reușit să găsesc puterea de a încerca, pur și simplu de a participa, și să plec de acolo și cu două medalii. Faptul că nu am stabilit recordul mondial de data aceasta este foarte important pentru mine. Dacă aș fi făcut-o, cred că aș fi plecat din Singapore simțindu-mă gol pe dinăuntru. Încă vreau să am ceva pentru care să trag, ceva la care să mă gândesc după vacanță și care să mă facă să mă trezesc dimineața și să merg la antrenament.”, a declarat David Popovici pentru Olympics. Americanii, surprinși de performanțele românului care nu are parte de cele mai bune condiții de pregătire Față de rivalii săi, David Popovici a avut parte de condiții modeste de pregătire. De câțiva ani trage semnale de alarmă cu privire la bazinul de la Lia Manoliu, dar până acum nici campionul olimpic nu a avut suficientă influență să schimbe ceva. „Aceste motivații sunt cu atât mai importante pentru Popovici, care se antrenează în condiții învechite și cu o competiție limitată la baza sa de pregătire din București, în timp ce majoritatea rivalilor săi se perfecționează în centre moderne de înaltă performanță, alături de medaliați olimpici și mondiali.”, notează americanii.

David Popovici a publicat imaginea şi a descris-o cu un singur cuvânt

david-popovici-a-publicat-imaginea-si-a-descris-o-cu-un-singur-cuvant

David Popovici se antrenează din greu și în această perioadă a sărbătorilor de iarnă în care românii se înfruptă din bucate alese. Sportivul are însă timp și de rețelele sociale, iar în ultima imagine postată pe Instagram transmite într-un singur cuvânt cât de mândru este de performanțele sale din acest an care stă să se încheie. David Popovici și imaginea de care este tare mândru la final de 2025 David Popovici a luat pauză de la antrenamente în ziua de Crăciun. Atât, pentru că pe 26 decembrie a revenit în bazin, antrenamente, regim alimentar și de odihnă, criosaună, tot tacâmul! „Rechinul” își face însă întotdeauna timp să posteze câte ceva pe rețelele sociale. Ultima imagine publicată de acesta pe Instagram arată o ierarhie a celor mai bune rezultate din natație în 2025, iar performanțele sale de la 100 și 200 de metri liber tronează la loc de cinste. Foto: Instagramchlorinedaddy Sportivul a catalogat imaginea cu un singur cuvânt, nice (n.r. – frumos), unul în care arată cât se poate de sugestiv cât de mândru este de rezultatele sale din anul care urmează să se încheie în curând. Foto: Sport Pictures Emoția supremă din acest an. „Atunci am realizat cu adevărat” David Popovici a declarat la Gala Sportului Dinamovist că 2025 a fost cel mai important an din cariera sa până în momentul de față şi se felicită pentru perioadele dificile pe care a reuşit cu brio să le gestioneze. Pentru asta le este profund recunoscător celor din staff-ul său! Sportivul a dezvăluit și că momentul când a urcat pe podium la Campionatul Mondial a fost cea mai emoționantă clipă trăită în acest an, atunci când a realizat totodată că trebuie să aibă și mai multă încredere în potențialul său imens. „Cred că a fost cel mai important an pentru mine de până acum. A fost un an dificil, frumos şi din care am învăţat extraordinar de multe lucruri. Întotdeauna este foarte frumos şi plăcut să câştigi, dar înveţi mult mai multe din momentele în care îţi este greu. Şi cumva anul acesta am reuşit să trec şi prin nişte momente în care mi-a fost foarte greu şi să şi câştig. Sunt mândru de mine şi de echipa mea, de toţi oamenii din echipă. Dacă ar fi să-l caracterizez în două cuvinte aş putea spune că a fost un an intens şi frumos. Cel mai emoţionant moment a fost probabil cel în care m-am urcat pe podium la Campionatul Mondial, când am realizat cu adevărat că ar fi trebuit să am mai multă încredere în mine şi că poate să îmi iasă şi să reuşesc, chiar dacă mă simt rău cu o zi, două sau trei înainte. Atunci a fost un moment foarte emoţionant. E fix sentimentul dinainte de cursă, de la Europene sau Mondiale, când ţi se strigă numele, când eşti cuprins de frică, dar în acelaşi timp te simţi mai în viaţă ca oricând. Exact aia este adrenalina la care îmi place să mă întorc”, a afirmat David Popovici.

Toți vor să fie David Popovici până află programul lui zilnic: Mă trezesc la 05:30 și apoi fac asta

toti-vor-sa-fie-david-popovici-pana-afla-programul-lui-zilnic:-ma-trezesc-la-05:30-si-apoi-fac-asta

Toții copii îl au mai nou ca model pe David Popovici, însă niciunul dintre ei nu are habar ce program draconic zilnic are sportivul de aur al României. În spatele performanțelor fabuloase stau trezitul cu noaptea-n cap, în jurul orei 05.30, apoi antrenamente în bazin, sală, refacere, criosaună, stretching, regim alimentar și obligatoriu somn timp de 7-8 ore. David Popovici și-a dezvăluit ritualul zilnic: „Mă trezesc la 05:30 și apoi fac asta” Românii se mândresc cu rezultatele de excepție obținute de David Popovici, dar puțini știu ce program zilnic are sportivul. Cum se trezește el 05.30 dimineața, apoi intră în bazin, la sală, face refacere, criosaună și stretching. După amiaza nu e liber, ci reia sesiunile de bazin. E extrem de atent la alimentație și odihnă, iar somnul, de cel puțin 7-8 ore, este esențial pentru el. Pentru asta se bagă în pat în jurul orei 22.30. „(n.r. – Cum arată o zi obișnuită de antrenament?) Am mai vorbit despre asta, mă trezesc devreme, pe la 5:30. Primul antrenament e în apă, urmat de sesiune în sală, apoi refacere, criosaună, stretching, masaj. Alimentația e atent gândită, la fel și odihna. După amiaza e a doua sesiune de bazin sau de tehnică. Ziua se termină în jur de 22:30, cu 7-8 ore de somn obligatorii. E un ritm care pare repetitiv, dar pentru mine e deja o rutină”, a spus David Popovici, conform iAMsport. FOTO: HEPTA/SPORT PICTURES Unde a ales să petreacă ziua de Crăciun. „Îmi dă liniște” David Popovici se relaxează și în sfârșit în perioada sărbătorilor de iarnă. Antrenamente sunt mai puține, iar timpul și-l dedică familiei, rudelor și prietenilor. De Crăciun, sportivul a fost alături de apropiați și dezvăluie că acest lucru îi dă liniște, având nevoie din plin de astfel de momente. „Cu familia, acasă. Asta îmi dă liniște. E momentul în care nu mai sunt sportivul care se trezește la 5:30, ci doar David. Am nevoie de timpul ăsta pentru a mă reîncărca”, a mai spus David Popovici, potrivit sursei menționate mai sus. Relaxarea nu a durat decât o zi, pentru că pe 26 decembrie, David a revenit la antrenamente. Iar pentru a dovedi acest lucru, a postat o fotografie de la Bazinul Dinamo, acolo unde se pregătește intens în bazinul acoperit pentru următoarea Olimpiadă. „Ambiția nu ia pauză”, a fost mesajul sportivului.

Discuția lui David Popovici cu iubita lui l-a făcut să ia cea mai grea decizie din viața lui: I-am pus o întrebare

discutia-lui-david-popovici-cu-iubita-lui-l-a-facut-sa-ia-cea-mai-grea-decizie-din-viata-lui:-i-am-pus-o-intrebare

David Popovici e în primul rând om și are trăirile lui interioare, temeri, iar un astfel de moment greu de gestionat l-a avut înainte de Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. Noroc cu iubita sa, Taisia, care i-a fost alături metru și care, după o discuție sinceră și profundă cu partenerul său de viață, l-a determinat pe acesta să ia startul la această competiție. Cum o discuție cu iubita sa l-a determinat pe David Popovici să ia o decizie radicală David Popovici a dezvăluit că a traversat un blocaj mental înainte de Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, atunci când a fost la un pas de a se retrage, chiar înainte de start. Șansa i-a surâs după un dialog sincer cu iubita lui, Taisia, omul care stă lângă el non-stop. La finalul discuției, sportivul de aur al României a fost convins să participe la competiția asiatică, după ce și-a dat seama că aceasta ar fi tare dezamăgită dacă el nu ar concura. A fost până la urmă cu noroc, David reușind să devină dublu campion mondial. „Nu știu încă să pun degetul, să zic exact ce a fost, dar m-a ajutat foarte mult că Taisia a fost alături de mine. M-a ajutat să-mi pun gândurile în ordine și un moment de «Evrika!», aproape, a fost acela în care, vorbind cu ea, contemplând dacă pot să fac chestia asta sau nu, i-am adresat o întrebare: «Auzi, Taisia, știu că n-are sens și nu e rațional ce urmează să zic, dar de ce simt că, dacă nu o să concurez, o să fii dezamăgită și supărată pe mine?». Iar ea mi-a răspuns: «E pentru că tu simți asta și o proiectezi asupra mea; tu ai fi dezamăgit de tine, supărat pe tine, dacă nu ai încerca, dacă nu ți-ai da șansa asta». Și în momentul în care a spus aceste cuvinte, ceva a făcut click în interiorul meu. Mi-am dat seama că sufeream extrem de mult în imaginația mea, în timp ce realitatea era pe cale să se întâmple. Adică puteam s-o modelez așa cum voiam eu, în funcție de deciziile pe care le luam. Acela a fost momentul în care am zis că se poate”, a spus David Popovici, potrivit GSP. Foto: Instagramtaisianituleasa Sunt împreună din adolescență. „Happy 5 years to us!” David Popovici a împlinit 21 de ani pe 15 septembrie, iar în această zi specială pentru campion olimpic și mondial, iubita sa, Taisia Nițuleasa, a ținut să-i transmită un mesaj pe pagina sa de Instagram. Partenera sportivului i-a reamintit cu această ocazie că sunt împreună de cinci ani de zile. Cinci ani fericiți! Taisia a postat o poză alături de David, împreună cu mesajul: „Happy 21! And happy 5 years to us! (n.r. 21 fericiți! Și cinci ani fericiți pentru noi!)”.

David Popovici nu şi-a primit banii de la statul român

david-popovici-nu-si-a-primit-banii-de-la-statul-roman

David Popovici, campion olimpic şi mondial la înot, a dezvăluit că nu a primit nici acum banii de la Agenţia Naţională pentru Sport pentru perfomanțele sale. În situație similară sunt și ceilalți campioni, unele sume fiind restante din vara lui 2024. David Popovici nu a primit nici acum banii de la ANS Marele campion, recent ales cel mai sportiv în cadrul Galei Sportului Dinamovist 2025, a fost prezent acum la Gala #BeActive – 10 ani de mișcare, energie și unitate europeană organizată de către Agenția Națională pentru Sport. Aici, el și gimnasta Sabrina Voinea au fost desemnați „Most Popular Ambassador” la masculin și feminin. „Şi eu sunt în aceeaşi situaţie ca toţi ceilalţi. Eu cred că din vara anului trecut sunt în această situaţie. Sper ca pentru mine şi dar şi pentru ceilalţi sportivi să se rectifice situaţia. Nu ştiu exact ce sfat să le dau eu politicienilor, însă mereu am spus şi o să spun că sportul este cel mai bun ambasador al ţării. De aceea cred cu tărie că ar trebui să fie o prioritate naţională. Dacă ar fi o prioritate şi s-ar pune mai mult accent pe sport, toţi am avea de câştigat, am avea o societate mult mai educată din punctul ăsta de vedere”, a spus David Popovici la eveniment. Și a completat, prezentând o situație dură: (n.red. – sunt sportivi care nu au din ce trăi?) Da, nu e o realitate prea frumoasă. Sportul în sine este foarte dificil, după care, dacă nu eşti recompensat pe măsura muncii pe care o depui e foarte, foarte greu. Dacă vrei să continui în sport mulţi ani trebuie să îţi câştigi şi pâinea, nu ai ce face”. „La început era foarte, foarte dificil să atrag sponsori” David Popovici a fost ales „Sportivul Anului” la Gala Mari Sportivi ProSport 2025. „Cred că sportivii care nu reuşesc să atragă sponsori se descurcă în această situaţie mai greu. Eu sunt recunoscător că undeva pe la 18 ani, când am început să apar în lumina reflectoarelor, am reuşit să atrag sponsori. Poate pentru că interviurile mele erau OK, poate declaraţiile mele erau OK… şi în timp am reuşit. Dar la început era foarte, foarte dificil să atrag sponsori. Şi pentru mine, pentru tatăl meu, care se ocupa de lucrul ăsta. Mi-a povestit că scria unor sute de companii din orice domeniu… le spunea că eu am rezultatul ăsta, că am potenţial şi dacă vor să mă sponsorizeze. Discuţia era despre sume mici, dar ele ar fi contat foarte mult atunci. Acum însă sunt într-o postură foarte bună în care companiile vin către noi şi noi către ele”, a mai spus David Popovici.

David Popovici, anunț șocant! A vrut să plece din Singapore cu 3 zile înainte de startul Mondialelor: M-a luat frica!

david-popovici,-anunt-socant!-a-vrut-sa-plece-din-singapore-cu-3-zile-inainte-de-startul-mondialelor:-m-a-luat-frica!

David Popovici a făcut un anunț șocant, imediat după ce a devenit campion mondial la proba de 200 de metri liber, din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație din Singapore. Cunoscut pentru calmul și maturitatea de care dă dovadă încă de la o vârstă foarte fragedă, sportivul a făcut o dezvăluire absolut surprinzătoare: a fost la un pas să ia o decizie fără precedent, cu doar trei zile înainte de startul competiției! David Popovici a vrut să plece din Singapore înainte de startul Mondialelor: „Voiam acasă! M-a cuprins frica” Cu toate că antrenamentele sale din acest an, susține Popovici, au decurs extraordinar, reușind să atingă timpi pe care nu i-a mai scos niciodată până acum, sportivul a fost cuprins de o senzație de teamă cu foarte puțin timp înainte de concurs. Din cauza acestei probleme, Popovici a fost la un pas să ia o decizie radicală, și anume să se întoarcă în România și să renunțe la șansa de a cuceri aurul mondial. Cu toate astea, românul a revenit asupra acestei hotărâri și a ales să participe la Campionatul Mondial, reușind să cucerească aurul în prima probă, cea de 200 de metri liber. „Cu trei zile înaintea să înceapă concursul, am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată, anume să îmi fie frică. Îmi doream să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta. Am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău de toți oamenii care au venit și au luat bilete, familie. Simțeam că nu pot să continui. Și, cum le spuneam și lor mai devreme, nu dintr-o frică de a pierde sau de a nu merge în timpii pe care îi așteaptă lumea, ci dintr-o frică de a-mi atinge potențialul.. Tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am mai atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia acum o lună. Toată astea m-au făcut să înțeleg cât de mult pot să mă apropii de ceea ce credeam eu că sunt limitele. În momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să-l văd atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă. Cred că sportivii nu vorbesc suficient despre asta. Simt că e responsabilitatea mea să o fac. E frumos să-ți cânte imnul, e frumos să iei medalie, gloria de la aeroport, tot ce vine la pachet, dar prea puțină lume vorbește despre momentele grele. Astea au fost niște momente foarte dificile, așa că sunt și mai mândru de medalia asta”, a declarat David Popovici.