AUR cere alegeri anticipate: Când se dovedește greu să formezi un Guvern, soluția este să te întorci la popor
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a criticat miercuri lipsa unui consens între PSD, PNL, UDMR, USR și grupul minorităților pentru a forma cât mai repede un Guvern. Acesta a mai adăugat că singura soluție în această situație este convocarea unor alegeri anticipate. „Atunci când se dovedește greu să formezi un Guvern din forțele politice, soluția este să te întorci la popor să îți dea o nouă aritmetică electorală și să încerci din nou să faci un Guvern care să echilibreze situația dezastruoasă în care se află bugetul statului. Pe de altă parte, să nu uităm că dacă la eventuale noi alegeri poporul votează fix aceeași conformație politică ca cea existentă acum, toate forțele politice ar trebui și de aici să tragă o concluzie. Dar pentru asta, soluția, repet, democratică, normală, care se practică în toată lumea, este întoarcerea la popor, întoarcerea la urne și văzut care este verdictul pe care cetățenii aleg să îl dea”, a declarat Petrișor Peiu. În urmă cu două săptămâni, și George Simion, liderul AUR, cerea alegeri anticipate. „Mai întâi vor spune că mințim (cum au făcut și cu suspendarea fondurilor europene). Soluția: UNIREA forțelor, cât mai repede alegeri și un Guvern capabil. Până atunci: niciun leu (n.r. a atașat un emoticon cu un leu) pentru Corupția (n.r. a atașat un emoticon cu drapelul României)”, a scris George Simion pe Facebook. CITEȘTE ȘI: George Simion vrea anticipate: „Unirea forțelor, cât mai repede alegeri și un Guvern stabil” Nicușor Dan merge la Summitul de la Odesa, la o zi după ce orașul a fost atacat cu drone și rachete George Simion: „Nicușor Dan NU are ce căuta în Ucraina. Noi, românii, ne dorim PACE, nu război!” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele
Marius Lulea: Am fost sunat de persoane din cercul președintelui

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Marius Lulea, Prim-Vicepreședinte AUR, a vorbit despre presupusele decizii bugetare aruncate în spațiul public. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Marius Lulea: „Creșterea TVA-ului cu două procente înseamnă 2 miliarde și jumate” Invitat la Ionuț Cristache, Marius Lulea a vorbit despre metodele vehiculate în spațiul public de refacere bugetară. Acesta susține că lucrurile dezbătute în public nu sunt adevăratele reforme, ci sunt doar idei aruncate pentru a diminua reacția la reforma finală. Politicianul vorbește despre taxa pe transfer bancar ca despre o propunere care să îi facă pe români să fie fericiți că le-a fost crescut TVA-ul doar cu 2 procente. „Eu cred că aruncă tot felul de idei în spațiul public ca la finalul românii să zică ce bine că n-a băgat taxa aia pe transferul bancar. Adică românii cumva la sfârșit să se simtă chiar fericiți că doar le-a crescut TVA-ul cu două procente. Creșterea TVA-ului cu două procente înseamnă 2 miliarde și jumate. Oricine este economist își dă seama că dacă ai 30 de miliarde lipsă în partea aialaltă, trebuie să rezolvi problema cu 30 de miliarde. Deci, dacă vrei să crești taxele, trebuie să începi să cazi și de aici. Poți scădea și de aici, poți crește și de aici. Cred că trebuie să fim undeva la mijloc, pentru că, spre exemplu, fondurile europene care nu sunt accesate sunt în jur de 60 de miliarde de euro. Dacă le împărțim pe an, în jur de 10 miliarde de euro ar trebui să intre în următorii 6 ani. Poate chiar 15 miliarde de euro în fiecare an, în economia țării. Din 15 miliarde de euro, pe modelul economic de astăzi, ar trebui să intre la bugetul de stat undeva la 7 miliarde de euro.”, a explicat politicianul. Lulea: „Oricine are telefonul nostru” În continuarea discursului, politicianul a spus că dacă Nicușor Dan dorește să contacteze AUR, o poate face. Acesta susține că a mai fost contactat de persoane din cercurile apropiate ale președintelui pentru a discuta alte teme. Întrebat de către cine a fost contactat, Lulea a refuzat să răspundă. A ținut, totuși, să menționeze că nu este vorba de un apel de la Cotroceni, ci de un apel din cercul persoanelor care l-au susținut pe președinte în campanie. „V-am spus că nu se dorește. Dacă s-ar fi dorit, domnul președinte are telefonul nostru. Așa cum am fost sunat din partea, să spunem, cercurilor apropiate, pe alte teme. Ne poate suna. Nu vă spun cine a fost. N-aș vrea să fac afirmația că de la Cotroceni. Persoane din zona respectivă, m-au contactat. Persoane care sunt de lângă președinte m-au sunat, care a apărut în campania electorală. În politică, te mai sună lumea… Trebuie să schimbi mesaje de curtoazie. Nu vă spun cine m-a sunat, dar v-am spus ca să știți că dacă e nevoie de comunicat, se comunică. Avem o cale, oricine are telefonul nostru. Dacă în spațiul public s-ar fi dorit ca noi să fim acolo, s-ar fi făcut acest lucru. Nu se dorește. Nu știu ce planuri există. Vom afla probabil săptămâna viitoare…”, a menționat Marius Lulea.
Marius Lulea: Goerge Simion nu a vândul meciul. A fost depășit de situație. Trebuie să ne mai pregătim
Invitat la emisiunea Ai Aflat cu Ionuț Cristache, prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, spune că George Simion nu a vandut meciul cu referire la finala prezidențiala pierdută din luna mai. „Cunoscându-l pe George Simion de 15 ani, sunt ferm convins că nu (a vândut meciul – n.red). Doar că, în anumite momente, a fost depășit de situație”. Marius Lulea adaugă că AUR trebuie să se mai pregătească pentru a ajunge la Palatul Cotroceni. „Am spus mai devreme acest lucru, da, îl știu pe George și am încrederea că și-ar fi dorit ca această campanie să reprezinte o victorie pentru partidul AUR, pentru el, pentru români. Însă, repet, deși nu vă place să auziți acest lucru, trebuie să ne mai pregătim”. Urmărește integral emisiunea mai jos CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Ion Cristoiu: Spre deosebire de AUR, în Polonia, partidul suveranist este unul majoritar

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Ion Cristoiu a explicat de ce victoria lui Nicușor Dan și scorul lui George Simion nu pot fi comparate cu alegerile recente din Polonia. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Publicistul Ion Cristoiu a analizat în detaliu diferențele dintre contextul politic din România și cel din Polonia, explicând de ce partidul AUR nu poate fi pus în oglindă cu Lege și Justiție (PiS). Nu are nicio legătură cu România Ion Cristoiu a început prin a demonta comparațiile făcute între alegerile din România și cele din Polonia. „Cele două nu se compară. Nu are nicio legătură cu România. În România a fost o aventură unde George Simion, mă și miră că a intrat în turul doi la scorul ăla. Acolo a fost alegeri, alegeri dincolo de el. Pentru că partidul ăla, Lege și Justiție, e din 2011, era la guvernare președintele în exercițiu. Acolo disputa nu a fost ca la noi.”, afirmă Cristoiu. Ion Cristoiu: „Lege și Justiție este un partid de viață” În continuare, scriitorul subliniază că PiS este un partid matur, cu experiență în guvernare și cu o bază electorală importantă. „Și aici este o mare problemă: AUR. Deci Lege și Justiție este un partid de viață. Acolo prezența și scorul, diferența, nu s-a avut cauza neuropeană sau cu rușii. Au avut cauza niște chestiuni care țin de bătălie. Este o Polonie mai ales tradițională și mai ales asta dinspre est și cealaltă, mai modernă, a avut o bătălie în legătură cu avorturile.”, explică publicistul. E o raportare nefirească la AUR Cristoiu consideră că AUR este privit de unii analiști din România într-un mod forțat, printr-o comparație nejustificată cu partidele conservatoare solide din Europa de Est. „E o raportare nefirească la AUR pentru că acolo s-a mai întâmplat un lucru. Alegerile parlamentare au adus pe primul loc partidul Lege și Ordine. Și atunci au inventat un partid de gen Macron care a luat mult de la Lege și Justiție. La ora actuală, spre deosebire de AUR, acolo este chiar un partid majoritar în parlament. Iar acolo a fost și un vot de nemulțumire chiar a electoratului lui Tusk față de ce au făcut ei.”, conchide Cristoiu. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele
George Simion: „Elitele globaliste, care au ruinat mișcarea suveranistă, își bat joc de votul a milioane de români”
Liderul AUR George Simion a transmis, duminică seara, un mesaj pe platforma de socializare X, în care a declarat că „elitele globaliste”, care ar încerca „să distrugă mișcarea suveranistă națională”, „se pregătesc să readucă la guvernare aceiași oameni care au ruinat România”. George Simion, liderul AUR și fostul candidat la alegerile prezidențiale, a declarat, într-o postare pe platforma de socializare X, că „elitele globaliste”, pe care le acuză că ar submina suveranitatea țării, ar dori să aducă la putere „aceiași oameni care au ruinat România”. Liderul AUR mai precizează că aceste „elite globaliste” „își bat joc de votul a milioane de români”. „Elite globaliste care au demonizat și caută să distrugă mișcarea suveranistă națională se pregătesc să readucă la guvernare aceiași oameni care au ruinat România. Pur și simplu își bat joc de votul a milioane de români”, a transmis Simion. Mesajul lui George Simion pentru Emanuel Macron George Simion, finalist în cursa prezidențială din 18 mai, a publicat vineri seară, 23 mai, un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe președintele Franței. Liderul AUR i-a transmis lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câștigător al alegerilor din România”. „Mesajul meu pentru Emmanuel Macron, adevăratul câștigător al alegerilor din România: Suveranitatea națională NU ESTE NEGOCIABILĂ!”, a scris Simion pe contul său de X. Citește și: George Simion: „Nu știu cum să spun, ca să nu sune a amenințare: vă promit că murim cu ei de gât, dacă trebuie” George Simion își îndeamnă susținătorii să iasă la protest: „Ieșiți, fraților, la proteste pașnice” George Simion: „Alegerile, duminică, nu au fost câștigate de Nicușor Dan, ci au fost câștigate de Emmanuel Macron, de Franța, de Ursula von der Leyen” Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Petrișor Peiu, AUR: „Datoria publică a ajuns la 210 miliarde de euro. Ne împrumutăm fără măsură, iar cu o dobândă de 7,5%, în 8 ani plătim dublu”
„Datoria publică a ajuns la 210 miliarde de euro. Ne împrumutăm fără măsură, iar cu o dobândă de 7,5%, în 8 ani plătim dublu, chiar și fără credite noi. Peste jumătate din această datorie este în euro și dolari, ceea ce face ca orice mișcare a cursului valutar să lovească direct în buzunarul românilor.”, atrage atenția Petrișor Peiu, senator AUR. Reprezentantul Aur atrage atenția că: „La sfârșitul lunii februarie, datoria publică a ajuns la 991 miliarde lei. Între timp, în martie, aprilie și în mai am mai împrumutat vreo 100 miliarde de lei. În total, avem cam 210 miliarde de euro datorie publică.” „Prima consecință catastrofală a acestei datorii este că avem o dobândă foarte mare, cam 7.5% pe an, ceea ce înseamnă că în următorii 8 ani dacă nu mai facem niciun fel de datorie, acest nivel va fi dublu, adică 420 miliarde euro. A doua consecință a structurii datoriei publice de această dată este marea vulnerabilitate la variațiile cursului de schimb, pentru că mai mult de jumătate din datoria publică este în euro și în dolari, ceea ce înseamnă de câte ori cursul de schimb variază, nivelul datoriei publice crește. Avem cu alte cuvinte o vulnerabilitate suplimentară pe lângă mărimea datoriei publice. Toate acestea sunt performanța sistemului compus din cele patru partide ale coaliției de acum. PSD-PNL-USR-UDMR.”, mai arată Petrișor Peiu. Senatorul AUR se întreabă la final: „Cine va reuși să vindece România de această boală a datoriei excesive? Cine va reuși să scadă povara financiară, adică dobânzile pe care noi le vom plăti ani buni de acum încolo? Asta rămâne de văzut în contextul în care rămâne aceeași guvernare ca și până acum.” CITIȚI ȘI:
Camera Deputaților, precizări referitoare la afirmațiile lui Ilie Bolojan: „Partidul AUR este partid parlamentar, iar președintele AUR este deputat”
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Constantin Șerban, a transmis o precizare referitoare la declarația recentă a președintelui interimar, Ilie Bolojan. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, la Cotroceni, că „a fost o decizie neinspirată” să i se permită unui partid politic să își organizeze conferința de presă la Palatul Parlamentului, duminică seară, după încheierea alegerilor prezidențiale. Bolojan nu a numit explicit AUR, însă George Simion a fost cel care și-a ținut discursul acolo după închiderea urnelor, abătându-se de la tradiția mesajelor transmise de la sediul de campanie. În acest context, Ciprian Constantin Șerban face următoarele precizări. Partidul AUR este partid parlamentar, iar președintele AUR este deputat. Cererea pentru eveniment a fost depusă la Secretariatul Camerei Deputaților și a urmat procedurile regulamentare. Mai mult, locația a fost pe scările din zona C, în exterior, iar angajații Direcției Afaceri Interne (DAI) au fost prezenți și au supravegheat conferința de presă. Am fost anunțat că există anumite tensiuni între jurnaliștii prezenți și echipa de pază a lui George Simion, dar că acestea s-au petrecut pe holurile Senatului și nu la Camera Deputaților. În lumina celor prezentate, consider că domnul președinte interimar ar fi trebuit să se informeze de la mine — mai ales că am vorbit la telefon pe alte subiecte — în loc să preia niște afirmații apărute în presă. Pe parcursul campaniei electorale, clădirea Parlamentului a găzduit mai multe dezbateri televizate, unde candidații și-au putut prezenta punctele de vedere și nimeni nu a considerat atunci acest lucru inoportun. Rămân un om al dialogului, gata oricând să lămuresc opinia publică. În calitate de președinte al Camerei Deputaților, am datoria să tratez egal partidele și parlamentarii, indiferent de doctrină sau culoare politică. Să nu uităm că fiecare a ajuns în Parlament în urma unui vot dat de cetățenii români”, a transmis președintele Camerei Deputaților. CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan: „Nu e recomandat să îți tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci” CCR a respins sesizarea lui George Simion. Decizia, luată cu unanimitate de voturi / Nicușor Dan își va prelua mandatul de președinte Ședință solemnă la CCR. Curtea validează alegerile prezidențiale. Nicușor Dan și Ilie Bolojan, prezenți A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
România poate executa silit Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Suspendarea executării hotărârii a încetat
Completul de arbitraj de la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investițiile (ICSID), care judecă cererea de anulare a hotărârii prin care România a câștigat disputa cu Gabriel Resources pentru aurul de la Roșia Montană, oferă statului român posibilitatea de a executa silit compania canadiană, citează Libertatea. Gabriel Resources are datorii de circa 10 milioane de dolari față de România, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin procedura de anulare, canadienii au obținut temporar suspendarea executării hotărârii din 8 martie 2024. Tribunalul cu sediul la Washington a acordat o suspendare provizorie la 12 iulie 2024, care a fost menținută în 21 ianuarie 2025. Gabriel Resources nu a prezentat garațiile cerute de justiție Recent, cei trei jurați care judecă noua acțiune a companiei canadiene au confirmat „încetarea suspendării executării hotărârii”. Comitetul de jurați a decis, în 7 martie 2025, să condiționeze menținerea suspendării provizorii a hotărârii, doar în condițiile în care Gabriel Resources va prezenta, în termen de 30 de zile, garanții care să acopere suma de 10 milioane de dolari. Compania minieră, care are în prezent o capitalizare bursieră de circa 20 de milioane de dolari, nu a fost în măsură să ofere garanția solicitată. „Gabriel a prezentat atât României, cât și comitetului mai multe propuneri de bună-credință privind garanția. Cu toate acestea, printr-o decizie datată 7 martie 2025, comitetul a respins măsurile de garantare propuse de Gabriel. Comitetul i-a solicitat acum lui Gabriel să furnizeze, în termen de 30 de zile, o garanție de la o bancă sau de la o parte terță demonstrabil solvabilă, care să acopere costurile și dobânda acumulată. Neprezentarea unei garanții satisfăcătoare în acest termen va duce la revocarea automată a suspendării provizorii”, au transmis, anterior, reprezentanții companiei miniere, potrivit unei comunicări către acționari publicată pe portalul bursei TSX Venture Exchange din Toronto. Sechestrul pe acțiunile RMGC, contestat În paralel, Gabriel Resources a contestat hotărârea Tribunalului Alba din 13 februarie 2025, prin care s-a menținut încheierea Oficiului Registrului Comerțului (ORC) Alba privind instituirea sechestrului asigurător pe acțiunile deținute la societatea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Compania canadiană deține peste 80% din capitalul RMGC, 19,3% fiind în proprietatea statului român, prin societatea Minvest Deva. Dosarul va fi judecat, în continuare, la Curtea de Apel Alba Iulia. Canadienii au mai cerut radierea mențiunii ORC Alba din 29 martie 2024, cu privire la pachetul de 13.663.954 de acţiuni, reprezentând 80,68% din capitalul social al RMGC. Sechestrul a fost impus la solicitarea AJFP Alba în perspectiva în care statul român trebuia să recupereze suma de 10 milioane de dolari. „Din modalitatea în care a fost făcută notarea nu rezultă că aceasta vizează o măsură asigurătorie, care are un caracter juridic diferit de un sechestru pur şi simplu, ca măsură execuţională, ce produce alte efecte juridice şi care ar reprezenta un prim pas în executarea silită asupra acţiunilor. Încheierea registratorului şi menţiunea nu reflectă realitatea juridică şi fac publică o situaţie juridică nereală, în sensul că s-ar fi început executarea silită asupra acţiunilor deţinute de Gabriel la RMGC, deşi, în realitate, a fost instituit un sechestru asigurător asupra acestora”, au susținut reprezentanții companiei miniere. În plus, aceștia au mai precizat că „publicarea unor informaţii eronate în Registrul Comerţului, în sensul că acţiunile la RMGC ar fi deja supuse unei executări silite, este un fapt prejudiciabil pentru societate, fiind creată aparenţa unei incertitudini privind dreptul de proprietate asupra acţiunilor”. În concluzie, s-a susținut că a fost admisă o notare a unui act juridic care prezintă numeroase vicii de legalitate. AJFP Alba cere măsuri asigurătorii pentru „conservarea patrimoniului debitorului” AJFP Alba a răspuns că măsurile asigurătorii sunt acte premergătoare executării silite şi au drept raţiune conservarea patrimoniului debitorului şi, pe cale de consecinţă, protejarea creditoarei împotriva riscului de insolvabilitate a acestuia. „Argumentele reclamantei bazate pe articole şi opinii apărute în presă sunt nefondate şi irelevante în cauză, cu atât mai mult cu cât acestea nu constituie poziţia oficială a AJFP Alba. Este necesar ca statul român, prin organele sale competente, să-şi asigure realizarea creanţei stabilită prin hotărârea arbitrală internaţională din 08.03.2024, hotărâre executorie şi obligatorie, astfel că demersurile AJFP Alba în acest sens sunt justificate şi legale”, a mai susținut instituția din Alba Iulia. Confuzii în Registrul Comerţului S-a mai arătat că a fost eliminată orice posibilă confuzie ce ar fi putut-o crea sintagma „sechestru” din menţiunea din 29 martie 2024 înscrisă în Registrul Comerţului, „cu privire la situaţia juridică reală, în sensul că această sintagmă a fost înlocuită cu «sechestru asigurător», care arată, în mod şi mai clar, că este vorba de instituire măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător, nu de măsuri de executare silită”. Magistratul de la Tribunalul Alba a afirmat în hotărâre că notarea a fost realizată în vederea asigurării formalităților de publicitate a sechestrului asigurător, pentru a se asigura opozabilitatea acestui fapt. „Fiindu-i prezentat procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, registratorul nu are competența de a analiza legalitatea intrinsecă sau temeinicia emiterii acestui act ori a actelor care au stat la baza emiterii procesului-verbal de sechestru, astfel că nici nu se justifica solicitarea din partea acestuia pentru depunerea hotărârii arbitrale internaționale pronunțată în dosarul arbitral ori a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii”, a susținut magistratului. În final, instanța a mai statuat că procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, din 29 martie 2024, este un act administrativ emis de o instituție publică, astfel că acesta se bucură de prezumția de legalitate și este executoriu, cât timp nu a fost anulat în urma parcurgerii procedurii legale. Compania minieră își bazează cererea de anulare a hotărârii ICSID pe o așa-zisă incompatibilitate a celor doi arbitri care au dat câștig de cauză României, Pierre Tercier și Zachary Douglas. Pretențiile Gabriel Resources Potrivit documentului depus la ICSID, arbitrul elvețian Pierre Tercier este acuzat că ar fi avut legături cu casa de avocatură care a reprezentat România în proces și cu arbitrul desemnat de statul român, Zachary Douglas, care ar fi primit cetățenia elvețiană în timpul derulării arbitrajului. Gabriel Resources a cerut, prin cererea inițială de arbitraj, daune de aproape 6 miliarde
AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politicieni PSD trecuţi la AUR”, care ar conţine informaţii false, iar acestea ar fi postate cu intenţie în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. „Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false, prevăzută şi pedepsită de art. 404 din Codul Penal. Sesizarea vizează postările publicate de cei doi pe reţeaua de socializare Facebook, în care au distribuit un tabel intitulat «Politicieni PSD Trecuţi La AUR», ce conţine multiple informaţii false, distribuite cu intenţie în plină campanie electorală prezidenţială. Considerăm că este inacceptabil ca un jurnalist şi un ales al naţiunii să răspândească în mod deliberat minciuni, mai ales după ce au fost avertizaţi în mod explicit despre caracterul fals al acestor informaţii”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii conduse de George Simion. Reprezentanții AUR au anuțat că tabelul respectiv conţinea mai multe informaţii false: 1. Marius Lulea este prezentat ca fost „Consilier PSD” şi actual „Vicepreşedinte AUR”. În realitate, Marius Lulea nu a fost niciodată membru al PSD şi nici consilier din partea acestui partid. 2. Ilan Laufer este prezentat ca fost „Ministru pentru Mediul de Afaceri (PSD)” şi actual „Candidat AUR”. În realitate, Ilan Laufer nu a fost niciodată membru AUR şi nici candidat din partea acestui partid. 3. Sorin Constantinescu este prezentat ca fost „Consilier PSD” şi actual „Candidat AUR”. În realitate, Sorin Constantinescu nu a fost niciodată consilier PSD. 4. Daniel Florea este prezentat ca „Deputat PSD” şi actual „Deputat AUR”. În realitate, Daniel Florea nu este deputat AUR. 5. Florin Piper-Savu este prezentat ca „Deputat PSD” şi actual „Deputat AUR”. În realitate, Florin Piper-Savu nu este deputat AUR. 6. Cornel Vasile Folescu este prezentat ca „Deputat PSD” şi actual „Deputat AUR”. În realitate, Cornel Vasile Folescu nu este deputat AUR. 7. Ana Loredana Predescu este prezentată ca „Deputat PSD” şi actual „Deputat AUR”. În realitate, Ana Loredana Predescu nu este deputat AUR şi nici nu mai este membru al partidului. 8. Dumitru Coarnă este prezentat ca „Deputat PSD” şi actual „Deputat AUR”. În realitate, Dumitru Coarnă nu este deputat AUR şi nici nu mai este membru al partidului. 9. Maria Georgiana Teodorescu este prezentată ca fostă „Membră PSD” şi actuală „Europarlamentar AUR”. În realitate, Maria Georgiana Teodorescu nu a fost niciodată membră PSD. „Astfel de acţiuni de dezinformare pun în pericol securitatea naţională, afectează dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi cu privire la opţiunile lor electorale şi contribuie la polarizarea societăţii prin prezentarea distorsionată a relaţiilor dintre forţele politice”, au adăugat reprezentanţii AUR. Jurnalistul Vlad Petreanu a anunţat sâmbătă că a şters imaginea respectivă deoarece conţinea mai multe erori. „Am decis să şterg imaginea ce însoţea această postare, şi care circulă pe net de ceva vreme, deoarece conţine mai multe erori factuale şi confuzii de nume. Am comis o eroare neintenţionată, pe care încerc s-o corectez. Aşadar, dacă aţi preluat cumva imaginea, vă recomand s-o retrageţi”, a scris Vlad Petreanu pe Facebook. Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
AUR avertizează asupra unor posibile fraude electorale cu urna mobilă

Partidul lui George Simion semnalează „multiple fraude electorale” și lansează un apel către OSCE pentru acordarea unei atenții deosebite urnei mobile. ”Din informaţiile primite din teritoriu, în anumite judeţe numărul solicitărilor de urne mobile este de trei ori mai mare decât în 2024. Vom reveni cu detalii privind aceste cifre pe parcursul zilei. Aceste practici pun sub semnul întrebării corectitudinea procesului electoral, în special în zonele rurale şi în comunităţi vulnerabile, unde presiunea administrativă şi lipsa de supraveghere permit astfel de abuzuri”, a transmis AUR către OSCE. ”Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) adresează un apel urgent către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), solicitând monitorizare sporită şi intervenţie rapidă cu privire la modul nelegal în care este utilizată urna mobilă în judeţele din România în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2025. AUR a primit deja din teritoriu numeroase semnale îngrijorătoare, care indică tentative de fraudă electorală prin intermediul urnei mobile, precum şi alte abuzuri administrative grave”, transmite AUR. Până în acest moment, problemele semnalate sunt următoarele: În comuna Botoroaga, judeţul Teleorman, în satele Valea Cireşului, Călugăru, Târnava şi Tunari, s-au raportat 243 de cereri pentru urnă mobilă, inclusiv în cazul unor persoane care figurează ca fiind decedate; În comuna Ruginoasa, judeţul Neamţ, au fost înregistrate 100 de cereri pentru urna mobilă, toate ca fiind pentru „bolnavi de ciroză” – o coincidenţă improbabilă; În comuna Ghimpați, judeţul Giurgiu, s-a raportat un număr mare de cereri, iar locuitorii suspectează că echipele mobile vor merge cu buletine deja ştampilate, cerând doar semnătura alegătorilor în vârstă; În judeţul Dolj, la Desa şi Cetate, a fost raportat un număr foarte mare de solicitări pentru urna mobilă. Tot în Dolj, în unele secţii, observatorii au sesizat saci cu buletine fără sigilii, iar la una dintre secţii, preşedintele avea 100 de buletine „în buzunar”, fără justificare legală. În Voluntari (Ilfov), delegaţii AUR în secţiile de votare au fost puşi să semneze procesele verbale în alb, un act ilegal şi periculos pentru integritatea scrutinului electoral. Au mai fost semnalate situații similare în Gorj, Vâlcea, Vaslui, mehedinți și Galați. Numai în Gorj au fost înregistrate 1.247 cereri de urnă mobilă. CITEȘTE ȘI: POLITICĂ AUR cere intervenția URGENTĂ a autorităților în procesul de vot din diaspora: „Nereguli grave afectează desfăşurarea corectă ACTUALITATE Precizări BEC, după apariția unor informații false: „Activitatea continuă fără întreruperi” A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele