Primarul nu vrea să-i pună cruce proiectului de 65.000.000 de euro, doar pentru că guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate: Orașul merită mai mult decât îndrăznește să ceară!
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu (60 de ani), a reacționat în presa locală și a transmis răspicat că nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro care are drept obiectiv revitalizarea fotbalului din oraș. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care va încadra și un stadion modern de 10.000 de locuri. Asemenea celorlalte stadioane din țară care ar trebui să se construiască în perioada următoare, proiectul a intrat în impas din cauză că guvernul condus de Ilie Bolojan (56) a băgat țara în austeritate. Hunedoara își strigă și ea oful după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate! Primarul Dan Bobouțanu nu vrea să renunțe la proiectul noului stadion Finanțarea noilor stadioane de sute de milioane de euro, din București, Constanța, Timișoara și așa mai departe, ar urma să nu mai fie o prioritate pentru România, după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate. O mulțime de proiecte importante care aveau rolul de a dezvolta infrastructura pentru sportul românesc au fost puse în plan secund și se așteaptă indicații clare pentru a se vedea dacă finanțările mai vin sau nu. Până atunci, reacțiile curg în lanț, iar după ce s-a scris că austeritatea lui Ilie Bolojan nu va opri proiectul de 172 de milioane de euro al noului stadion Dinamo, acum a venit o reacție tranșantă și de la Hunedoara. Primarul municipiului mai precis, Dan Bobouțanu, a reacționat în presa locală și a transmis cât se poate de clar că nici el nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro pentru care s-a zbătut atât de mult. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care ar urma să încadreze și un stadion de 10.000 de locuri. Proiectul de la Hunedoara nu poate fi considerat oprit. Nu ne lăsăm, mergem mai departe cu procedurile specifice. Este singura investiție importantă a CNI în județul Hunedoara, primul stadion ridicat de CNI în Ardealul istoric și primul într-un oraș care nu este reședință de județ. Hunedoara merită mult mai mult decât îndrăznește să ceară”, a tunat primarul Dan Bobouțanu, potrivit Apuseni.info. Detalii despre noua arenă pe care ar urma să evolueze Corvinul Hunedoara Corvinul Hunedoara, formație care a luat startul în Liga 2 și în sezonul 2025-2026, așteaptă cu nerăbdare ca noul proiect să fie pus în aplicare. Complexul sportiv ar urma să fie construit pe locația actualei arene, care ar trebui să fie demolată pe cheltuielile primăriei din municipiul Hunedoara. Ulterior, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, ar trebui să înceapă lucrările pentru ridicarea noului stadion de 10.000 de locuri. Întregul complex se va întinde pe o suprafață de 32.207 metri pătrați și va asigura și mai multe locuri de parcare. În schimb, în incinta stadionului vor fi 9.730 de locuri pentru public, 195 de scaune VIP, alte 125 pentru reprezentanții media, dar și 50 destinate persoanelor cu dizabilități. Corvinul Hunedoara este pe locul 8 în Liga 2, cu 4 puncte adunate după două meciuri disputate. Dacă se va impune și în etapa 3, cu Sepsi OSK, Corvinul va urga pe 6, la egalitate cu Steaua și ASA Tg. Mureș, care se află pe pozițiile 5 și 4.
O primărie din țară anunță trecerea la austeritate: Anulăm Zilele Comunei pentru a direcționa fondurile către investiții esențiale
Primăria unei comune din țară a anunțat că va anula festivalul dedicat „Zilelor Comunei”. Motivul: În contextul actual, marcat de măsurile de austeritate, primăria trebuie să direcționeze fondurile către investițiile esențiale. Primarul, viceprimarul și membrii Consiliului Local din comuna Feldru, Bistrița-Năsăud, au decis împreună să nu mai organizeze evenimentul „Zilele Comunei Feldru”, potrivit Radio Șomeș. „În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe finalizarea și implementarea următoarelor investiții. Ne dorim ca fiecare investiție să contribuie concret la modernizarea localității și la creșterea calității vieții în Feldru și în Nepos.Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”, se arată pe pagina primăriei Feldru. Primăria comunei este acum mai preocupată cu proiecte prioritare, precum dezvoltarea durabilă a localității, modernizarea infrastructurii și creșterea nivelului de trai. Eforturile Primăriei Feldru se vor concentra pe: Finalizarea celor două tronsoane de asfaltări în Feldru și a rețelei de canalizare din satul Nepos Finalizarea căminului cultural din Feldru, un spațiu esențial pentru viața culturală a comunității Amenajarea pieței agroalimentare pentru susținerea producătorilor locali Construirea terenului sintetic de sport din Feldru Realizarea unui parc fotovoltaic pentru producerea de energie verde Modernizarea drumurilor agricole din Feldru și Nepos Montarea camerelor de supraveghere și a semafoarelor pentru siguranța rutieră Amenajarea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice Implementarea altor proiecte de impact pentru comunitate Nu toate comunele sunt la fel. Recent, Primăria Târgu Logrești din Gorj (o comună de 2.300 locuitori) a cheltuit 59.000 de lei pentru o seară cu spectacole dedicată „zilelor comunei”, unde cântărețul de manele Florin Salam a concertat timp de 30 de minute. Vedeta a fost plătită cu 10.000 de lei, transmite, transmite Digi 24. Mai mulți localnici întrebați de corespondenții Digi24 s-au plâns de prestația primăriei: – „E cam mult că uite noi n-avem apă, n-avem canalizare, n-avem pe unde stăm noi pe acolo pe uliță în sus. Impozitul poate plătesc pe ulița aia cel mai mult. Dar facilități nu” „- Trăim numai cu minciuni! Se laudă că fac… Până îi votezi, după aia…”, Sursa Foto: YouTube Autorul recomandă: Cât costă o sticlă de APĂ la UNTOLD 2025. Programul complet al evenimentelor și prețurile la care vă puteți aștepta
Bolojan le cere miniștrilor să-și publice declarațiile de avere: Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală
Ilie Bolojan le-a cerut tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului. Premierul României le-a mai solicitat membrilor cabinetului să publice documentele și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri și în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective. Potrivit unui comunicat al Guvernului, această solicitare a premierului vine în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament. „Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, a declarat premierul. Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025, s-a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii nr. 176/2010, poate încălca dreptul la viață intimă, familială și privată. Cu toate astea, prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice, potrivit Mediafax. Sursa Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Autorul recomandă: Bolojan pune frână inclusiv autostrăzilor / Cel mai mare constructor român scade ritmul
Anunțul BNR cu privire la rata dobânzii de politică monetară. Evoluțiile mediului intern și internațional, atent monitorizate de Banca Națională
Informații importante pentru zona economică transmise de BNR! Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 % pe an. BNR a mai punctat că monitorizează evoluțiile mediului intern și internațional, precizând că este pregătită să utilizeze toate instrumentele de care discupune, pentru a îndeplinirii obiectivului fundamental și anume stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare. „Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în ședința de astăzi, 8 august 2025, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an”, arată BNR într-un comunicat. „Mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale sunt esențiale” S-a decis și menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. „Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”, se mai spune în comunicatul băncii centrale. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Oficial BNR, despre principalul RISC la adresa stabilităţii financiare. „Niciodată din 1960 încoace incertitudinea nu a fost atât de mare”
Apartamentele vechi, la vremuri noi! Domeniul imobiliar, pe nisipuri mișcătoare. Prima consecință a majorării TVA pentru locuințele noi
Măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan au schimbat regulile jocului și în domeniul imobiliar. În concret, majorarea TVA pentru locuinţele noi a reorientat cumpărătorii către piaţa apartamentelor vechi. În acest context, experţii estimează că ritmul anual de creştere a preţurilor ar putea atinge 20% până la finalul anului. Cu alte cuvinte, în tonul vremurilor, apartamente vechi, la vrmuri noi! Scumpirile au fost alimentate şi de intensificarea tranzacţiilor pe piaţa rezidenţială nouă în lunile premergătoare majorării cotei reduse de TVA, care a crescut de la 5% la 9% de la 1 august. Mulţi cumpărători au accelerat semnarea contractelor pentru locuinţe noi, iar presiunea astfel creată pe acest segment s-a transferat parţial către piaţa secundară. Potrivit informațiilor prezentate de ZF Index Imobiliar, preţul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti a urcat în luna iulie spre 130.000 de euro, în creştere cu 1% faţă de iunie şi cu 16,5% faţă de anul trecut, Colentina, Dristor şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri, în timp ce Titan şi Unirii–Victoriei au raportat scăderi Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere în Bucureşti a ajuns în iulie 2025 la 128.846 de euro, în creştere cu 1.384 de euro (plus 1%) faţă de luna iunie şi cu 18.308 euro (plus 16,5%) comparativ cu iulie 2024. Este important de precizat că avansul se înscrie pe linia evoluţiei accelerate a pieţei rezidenţiale secundare, continuând să atragă cumpărători, în contextul ofertei limitate de locuinţe noi şi al presiunilor generate de majorarea TVA, pentru tranzacţiile încheiate după 1 august. Sursă foto: Zf.ro Zonele din București în care cererea imobiliară s-a menținut ridicată Defalcat, pe zone, cele mai notabile evoluţii pozitive în iulie faţă de iunie s-au înregistrat în Colentina – plus 9.000 de euro, Dristor – plus 6.000 de euro, Militari – plus 6.000 de euro, Drumul Taberei – plus 5.000 de euro şi Berceni -plus 5.000 de euro). Sunt cartiere în care cererea s-a menţinut ridicată, susţinută de nivelurile încă accesibile de preţ şi de proximitatea faţă de zonele de interes ale Capitalei. În schimb, în Titan, dar și în zona Unirii – Victoriei, proprietarii au ajustat preţurile, cu scăderi medii de 6.000, respectiv 7.000 de euro, pe fondul unei cereri mai temperate. În acest context, apartamentele vechi redevin o opţiune viabilă pentru cumpărătorii care caută soluţii rapide de locuire sau investiţii cu randamente mai bune. Cum a evoluat cererea pentru locuințe la începutul lui 2025 în București și marile orașe Cluj-Napoca este, și la începutul anului 2025, pe primul loc în topul celor mai mari prețuri solicitate de proprietarii care își scot apartamentele la vânzare, iar în fruntea clasamentului cu cele mai mari scumpiri din ultimele 12 luni conduce Craiova, potrivit cifrelor uneia dintre cele mai importante platforme de anunțuri imobiliare din România. Prețul mediu cerut pe un apartament din Cluj-Napoca este de 3.000 de euro pe metru pătrat, plasând orașul de pe Someș în continuare pe primul loc la nivel național, arată cifrele actualizate pentru începutul anului de specialiștii Imobiliare.ro. Pe locul secund de află Brașov, cu 2.083 euro/mp, iar Capitala completează podiumul, cu un preț mediu solicitat de 1.862 euro/mp. Topul celor mai mari creșteri de prețuri din ultimul an este condus de Craiova, cu 20%, după care urmează Brașov, cu 19%, și Sibiu, cu 18%. În Capitală, ponderea creșterii la începutul lui 2025 față de 2024 este de 15%. Sursă foto: Colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Expert imobiliar: „Numărul apartamentelor noi va scădea până în 2024, în București și unele orașe. Creșterea ratelor la bănci va duce și la o majorare a chiriilor” Cum a evoluat cererea pentru LOCUINȚE la începutul lui 2025 în București și marile orașe. Expert imobiliar. „Este o performanță importantă”
Începând de mâine, 1 august 2025, ieșirile la restaurant vor fi mai scumpe. Cât va costa o porție de cartofi prăjiți și trei mici
De la 1 august 2025, ieșirile la restaurant îi vor costa mai mult pe români. Creșterea TVA va viza localuri, afaceri mici de familie și lanțurile mari de restaurante. Mulți bucătari se tem de creșterea TVA cu 2 procente, creșterea facturilor la energie, accizele majorate la băuturi și lipsa clienților. Unele restaurante n-au ținut cont de schimbările impuse de furnizori. Creșterea TVA de la 9 la 11% ar putea duce la concedieri în HoReCa, spun specialiștii. Până la 31 iulie 2025, o porție de cartofi prăjiți și trei mici au costat 33 de lei. De la 1 august 2025, aceeași porție va costa cu 2-3 lei mai mult, adică în jur de 35,5 -38 de lei. Bucătarul Alexandru Grigore a declarat pentru Observator News că se teme că ar putea veni mai puțini clienți. „O să fie un impact negativ. Undeva, se vor reduce cu 30%. Multă lume nu va mai veni, chiar dacă sunt clienții casei”. Un specialist pe resurse umane spune că românii nu-și vor mai permite să cumpere porții mari de mâncare, din care resturi considerabile ajung la gunoi. Afacerile au scăzut cu peste 8% în primele luni ale anului 2025. Țara noastră se afla printre statele membre UE cu cele mai mici cote TVA în HoReCa, cu 9%, fiind urmată de Bulgaria și Olanda. La polul opus, cota TVA ajunge la 19% în Germania. Sursa Foto: Facebook Sursa Video: Antena 1 Autorul recomandă: Val de scumpiri de la 1 august 2025. Cât va ajunge să coste factura de energie. Cu cât se vor majora prețurile alimentelor
Începând de mâine (1 august 2025), ieșirile la restaurant vor deveni mai scumpe

De la 1 august 2025, ieșirile la restaurant îi vor costa mai mult pe români. Creșterea TVA va viza localuri, afaceri mici de familie și lanțurile mari de restaurante. Mulți bucătari se tem de creșterea TVA cu 2 procente, creșterea facturilor la energie, accizele majorate la băuturi și lipsa clienților. Unele restaurante n-au ținut cont de schimbările impuse de furnizori. Creșterea TVA de la 9 la 11% ar putea duce la concedieri în HoReCa, spun specialiștii. Până la 31 iulie 2025, o porție de cartofi prăjiți și trei mici au costat 33 de lei. De la 1 august 2025, aceeași porție va costa cu 2-3 lei mai mult, adică în jur de 35,5 -38 de lei. Bucătarul Alexandru Grigore a declarat pentru Observator News că se teme că ar putea veni mai puțini clienți. „O să fie un impact negativ. Undeva, se vor reduce cu 30%. Multă lume nu va mai veni, chiar dacă sunt clienții casei”. Un specialist pe resurse umane spune că românii nu-și vor mai permite să cumpere porții mari de mâncare, din care resturi considerabile ajung la gunoi. Afacerile au scăzut cu peste 8% în primele luni ale anului 2025. Țara noastră se afla printre statele membre UE cu cele mai mici cote TVA în HoReCa, cu 9%, fiind urmată de Bulgaria și Olanda. La polul opus, cota TVA ajunge la 19% în Germania. Sursa Foto: Facebook Sursa Video: Antena 1 Autorul recomandă: Val de scumpiri de la 1 august 2025. Cât va ajunge să coste factura de energie. Cu cât se vor majora prețurile alimentelor
România evită căderea în junk, dar Standard & Poor’s o menține la rating negativ. Ce calificativ are țara noastră în urma evaluării financiare
În urma evaluării financiare Standard & Poor’s, România a evitat să cadă la statutul de „junk”. Agenția de evaluare fiscală a apreciat primele măsuri de austeritate luate de Guvernul Ilie Bolojan, calificându-le drept „cea mai substanțială încercare a României de corecție fiscală de la criza financiară globală din 2008 încoace”. Însă, încă există riscul ca provocările economice și politice să submineze agenda politică a Guvernului Bolojan din cauza coeziunii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR. Strategia fiscală pe termen mediu după 2026 rămâne „incertă”. Anul viitor, mandatul actualului prim-ministru va înceta, conform principiului rotației dintre PNL și PSD. Însă, agenția de evaluare financiară menține România la calificativul „BBB-/A-3” pe termen lung și scurt, atât în moneda străină, cât și locală, potrivit Profit. Ce înseamnă Calificativul „BBB-” Calificativul „BBB-” acordat unei țări implică condiții economice nefavorabile care pot să slăbească capacitatea debitorului de a-și îndeplini angajamentul financiar aferent obligației. Din perspectivă economică financiară, statul se va împrumuta și mai scump de acum încolo. România, din perspectiva agențiilor Fitch, Moody’s și S&P, se află în prezent pe ultima treaptă de rating recomandată investitorilor. Calificativul „BBB-„ este ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor înaintea calificativului „junk”. În urmă cu 10 zile, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Standard & Poor’s (S&P). Efectele măsurilor de austeritate ale Guvernului Bolojan FOTO – Alexandra Pandrea Guvernul Bolojan a implementat măsuri fiscale cu un impact de 1,1% din PIB în 2025 și de 3,5% din PIB în 2026. Aceste măsuri fiscale ar putea reduce deficitul la sub 7,7% din PIB în acest an și la 6,4% în 2026, față de 9,3% în 2024. Însă, proiecțiile de creștere a PIB-ului au fost reduse la 0,3% în 2025 și la 1,3% în 2026, ceea ce arată că economia țării noastre este în încetinire. România va continua să aibă cea mai ridicată inflație din Europa Centrală și de Est, și ar putea crește la aproximativ 9% în lunile următoare din cauza creșterilor prețurilor la energie electrică, a majorărilor TVA și a altor factori, potrivit publicației Profit. Banca Națională a României va avea ca misiune să mențină traiectoria politicii monetare actuale în ciuda încetinirii economice, având în vedere că deficitele de cont curent sunt proiectate să rămână mari, în medie de 7,5% din PIB până în 2028. Există posibilitatea ca înăsprirea fiscală să reducă parțial aceste dezechilibre. Prin reforma fiscală, noul guvern ar putea contribui la deblocarea fondurilor UE în valoare de 44 de miliarde de euro = peste 12% din PIB-ul estimat pentru 2025. Sursa Foto: Shutterstock | Mediafax Foto: Alexandra Pandrea Autorul recomandă: Ilie Bolojan: Dacă România ajunge în „junk”, vom avea taxe mult mai mari, prețuri mai mari. Acest lucru poate fi evitat
Economiștii le recomandă românilor metoda 50/30/20 pentru a face față scumpirilor masive din august 2025
„Nu-mi ajung banii pentru factura la energie”, „Nu ne permitem”, „Nu avem bani, trebuie să anulăm excursia”, „Nu avem bani pentru situații de dezastru” – se plâng tot mai mulți români. Peste 6 milioane de români sunt la limita sărăcie și nu pot face față cheltuielilor pentru că nu știu să-și alcătuiască un buget personal lunar. Există metoda 50/30/20! Însă, presupune multă disciplină financiară. Ce presupunea metoda 20/50/30 în 2018? Să presupunem că salariul sau venitul lunar este o plăcintă care trebuie tăiată în trei bucăți. Prima bucată reprezintă economiile lunare; A doua bucată reprezintă nevoile zilnice ce trebuie să fie satisfăcute; A treia bucată reprezintă satisfacerea dorințelor; În vremuri economice obișnuite, Business Magazine recomanda modelul 20/50/30 (20% pentru economii, 50% pentru nevoile zilnice, 30% pentru dorințe). Procentul pentru economisire trebuia crescut odată cu vârsta, de la 5% la 20 -25 de ani, la 15% până la vârsta de 50 ani. Plata cheltuielilor casnice și a facturilor este prioritară. În 2025, românii trebuie să recurgă la metoda 50/30/20 Adrian Codirlașu, președinte CFA România, a declarat pentru Digi24 că în vremuri de criză economică, procentul pentru economii trebuie crescut de la 20 la 50%. „Practic, să avem 50% pentru cheltuielile pe care trebuie să le facem, 30 pentru dorințe, nu nevoi, și 20 pentru economii. Ce putem facem în aceste momente de recesiune este să umblăm la acel 30%. Poate vedem că avem prea multe abonamente la anumite platforme”. 50% din venitul lunar trebuie pus la păstrare, la economii; 30% pentru nevoile zilnice; 20% pentru dorințe; Cumpărat doar strictul necesar, mai puține dorințe satisfăcute, mai multe economii Pentru început, trebuie să cumpărăm alimentele esențiale, la o cantitate necesară, așa cum recomandă Alina Danciu: „Nu luăm 10 kilograme de carne, luăm 5-6, pentru că din alea 10, rămân două și clar nu se consumă, se aruncă. O metodă eficientă de economisire este planificarea cumpărăturilor și evitarea risipei alimentare”. Jurnalistul Bogdan Băcilă îi îndeamnă pe români să urmărească mai des ofertele: „Marii retaileri oferă reduceri de câteva zeci de procente, în cazul produselor perisabile în aceeași zi. Dacă urmărim aceste oferte, mai ales la ceas de seară, putem face economii importante. Specialiștii recomandă împărțirea bugetului familiei în procente”. Potrivit studiului Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România, 37% dintre respondenți au dezvăluit că nu au reușit să economisească niciodată. Numai 10% spun că economisesc o singură dată pe an. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: România, pe ultimul loc la alfabetizare financiară în Europa. Cetățenii economisesc mai puțin de 10% din venit
Pensii mai mici cu 380 lei pentru această categorie de pensionari din România, de la 1 august 2025
Începând de la 1 august 2025, mulți pensionari vor încasa venituri mai mici în urma aplicării Contribuției de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS), asta în vreme ce parlamentarii au cheltuieli lunare de 35.000 lei. Sindicaliștii, bugetarii cu veniturile mici și pensionarii consideră pachetele fiscale ale guvernului Bolojan drept „o mare nedreptate”. Potrivit Newsweek, premierul Ilie Bolojan a anunțat trei valuri de măsuri de austeritate pentru a acoperi deficitul bugetar de 9%, încercând să reducă datoria publică care tocmai a ajuns la 60%. Primul val de austeritate Introducerea CASS la pensiile mai mari de 3.000 de lei pentru ca în anul 2026 să se adune suma de 4.000.000.000 de lei. Ca urmare a plății CASS și a impozitului, pensionarii vor pierde, în medie, suma de 210 de lei: românii cu pensii de 3.500 de lei vor pierde 95 de lei după plata CASS și a impozitului; românii cu pensii de 4.000 de lei vor pierde 190 de lei după plata CASS și a impozitului; românii cu pensii de 4.500 de lei vor pierde 285 de lei după plata CASS și a impozitului; românii cu pensii de 5.500 de lei vor pierde 380 de lei după plata CASS și a impozitului; românii cu pensii de 6.000 de lei vor pierde 570 de lei după plata CASS și a impozitului; Pensiile nu se vor mai indexa cu 7% de la 1 ianuarie 2026. Al doilea val de austeritate Premierul Ilie Bolojan a promis că va tăia pensiile speciale în al doilea val, promis pentru lunile iulie-august. De asemenea, guvernul va reduce numărul de posturi în consiliile de administrație. Potrivit Newsweek, un director dintr-o companie de energie are venituri de 63.000 de lei. „Se elimină scutiri de la plata CASS pentru pensionari, persoane cu handicap sau veterani, se majorează TVA la produse de bază și se îngheață salariile din sistemul public. Reducerea cu 50% a sumei forfetare nu afectează dreptul parlamentarilor de a-și desfășura activitatea. Parlamentarii beneficiază deja de alte drepturi salariale și logistice, inclusiv indemnizație, cazare, transport și personal angajat la cabinet. Această măsură este cu atât mai justificată cu cât în prezent, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual”, arată BNS. Autorul recomandă: Calcul complet | Ce pensie vei avea după „recalcularea” CASS, dacă acum primești 5.000 lei