Bunica, cea mai veche locatară a Grădinii Zoo din San Diego a murit. Țestoasa de Galápagos a prins mandatele a 20 de președinți ai SUA, dar și două Războaie Mondiale
Animalul și-a dat ultima suflare în 20 noiembrie, după mai bine de un secol de mâncat varză, dar și alte legume favorite. Deși reprezentanții grădini nu știu precis circumstanțele exacte ale sosirii bătrânei țestoase la Grădina Zoologică din San Diego, aceștia spun că „Bunica” a sosit de la Gădina Zoologică din Bonx, New York. Ea a făcut parte din prin primul grup de țestoase de Galápagos care au ajuns acolo în 1928 sau 1931. Potrivit AP News, țestoasa a înduioșat mulți vizitatori de-a lungul timpului, pe măsură ce lumea se schimba în jurul său. Ea a prins schimbarea a 20 de președinți ai Statelor Unite, dar și două Războaie Mondiale. Țestoasa avea o fire mai timidă, însă era drăguță cu vizitatorii. Veterinarii de la Zoo spun că „Bunica” avea probleme cu oasele pe fondul vârstei sale înaintate, stare care i s-a înrăutățit în ultima perioadă. Pe contul de Social Media al Grădinii Zoologice, mulți dintre vizitatori povestesc că au vizitat-o când erau copii și că apoi s-au putut întoarce ani mai târziu, însoțiți de proprii lor copii pentru a le arăta bătrânul animal. Țestoasele de Galápagos, specii vulnerabile Potrivit sursei citate, țestoasele de Galápagos pot trăi peste 100 de ani în sălbăticie și aproape dublu în captivitate. Una dintre cele mai bătrâne țestoase din această specie s-a numit Harriet și a trăit la Grădina Zoologică din Australia în jur de 175 de ani. Ea a fost adusă din Insulele Galápagos în anul 1835, cât încă era de mărimea unei farfurii, măsurând un diametru de 25 – 20 de centimetri. În funcție de specie, aceste animale pot ajunge până la un diametru de 1,8 metri și pot să ajungă la o greutate de peste 400 de kilograme. Țestoasele din Galápagos includ 15 subspecii de țestoase din insule, dintre care trei au fost considerate dispărute. Restul sunt toate vulnerabile sau în pericol critic de dispariție, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.
Turcia va organiza COP31, în timp ce Australia conduce negocierile guvernamentale

Turcia va găzdui summitul ONU privind clima de anul viitor, în timp ce Australia va conduce discuțiile conferinței între guverne, conform unui acord de compromis care este în dezbatere, a declarat joi prim-ministrul australian Anthony Albanese. Conferințele anuale COP reprezintă principalul forum mondial pentru promovarea acțiunilor climatice. Acest compromis care ar avea loc ar putea fi soluția pentru disputa dintre Australia și Turcia privind organizarea COP31. Ambele țări au candidat în 2022 și au refuzat să se retragă. Cele două părți sunt aproape de un acord care ar stabili că Turcia va găzdui COP31 ca președinte al summitului, cu un eveniment pre-COP în Pacific, iar Australia va conduce negocierile. „Ceea ce am obținut este o mare victorie atât pentru Australia, cât și pentru Turcia”, a declarat Albanese pentru Australian Broadcasting Corp Radio. Cele două țări au acum la dispoziție un an pentru pregătirea unui eveniment ce atrage zeci de mii de participanți. „Mai este puțin de parcurs în aceste discuții”, a declarat reporterilor la COP30 din Belem, Brazilia, ministrul australian al Schimbărilor Climatice și Energiei, Chris Bowen. „Ar fi minunat dacă Australia ar putea avea totul. Dar nu putem avea totul. A fost important să se ajungă la un acord.”, a spus el miercuri. Acordul stabilește că Chris Bowen va conduce negocierile COP. „Aș avea toate puterile președinției COP pentru a gestiona negocierile, a numi co-facilitatori, a pregăti proiectul de text și a emite decizia de acoperire”, a spus Bowen. Guvernul turc nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta această situația și cum se poziționează.
Australia acuză hackeri chinezi că au vizat infrastructura critică de telecomunicații

Directorul general al Organizației Australiene pentru Informații și Securitate a menționat două grupuri de hackeri, Salt Typhoon și Volt Typhoon, despre care a spus că operează pentru serviciile de informații și armata chineză. Acestea ar fi vizat nu doar rețelele de telecomunicații din SUA, ci și cele din Australia, în scopuri de spionaj și pregătire pentru posibile acțiuni de sabotaj. „Am văzut și hackeri chinezi care ne investighează infrastructura critică. Vă asigur că acestea nu sunt ipoteze, guvernele străine au echipe de elită care investighează aceste posibilități chiar acum”, a transmis șeful serviciului de spionaj. Acesta a avertizat asupra efectelor potențiale ale unor atacuri care ar putea perturba comunicațiile, alimentarea cu apă, energia electrică, transportul și sistemele bancare. În plus, Brugess a declarat la o conferință de afaceri în Melbourne că activitățile de spionaj cibernetic au costat Australia aproximativ 8 miliarde de dolari, dintre care două miliarde au reprezentat pierderi de secrete comerciale și proprietate intelectuală.
Australia accelerează achizițiile militare: noi sisteme HIMARS pentru atacuri asupra navelor

După ce primele unități HIMARS au ajuns pe teritoriul australian în urmă cu doar câteva luni, autoritățile de la Canberra solicită acum achiziția a încă 48 de lansatoare din Statele Unite. Alte 42 de sisteme au fost contractate anterior, urmând să fie livrate până în 2027 și dislocate la o bază situată în apropiere de Adelaide. Potrivit DefenseNews, guvernul american a aprobat vânzarea a până la 48 de sisteme HIMARS, vehicule de realimentare, remorci și rachete de antrenament către Australia, într-un contract evaluat la 705 milioane de dolari. Atacuri de pe uscat asupra navelor HIMARS, lansatorul mobil de rachete cu rază medie și lungă de acțiune, fabricat în SUA, se montează pe un șasiu de camion 6×6 și poate lansa cu precizie rachete ghidate asupra unor ținte aflate la zeci sau chiar sute de kilometri distanță. „Va permite armatei să lovească ținte terestre și maritime și este o componentă-cheie a capacității de lovitură la distanță a forței integrate,” a declarat ministrul australian al Apărării, Richard Marles. Nu e vorba doar de mai multă artilerie – armata australiană se pregătește pentru a folosi rachete terestre capabile să atace nave. Măsura face parte dintr-un program naţional care caută cea mai bună soluţie pentru lovituri pe mare dinspre uscat. Aliat-cheie pentru SUA în Pacific În etapa finală a selecției pentru acest program, Australia analizează două variante. Prima presupune utilizarea lansatoarelor mobile americane de rachete (HIMARS), echipate cu rachete cu rază lungă dezvoltate împreună cu Statele Unite. A doua opțiune este un sistem numit StrikeMaster, care folosește un vehicul blindat australian Bushmaster, pe care sunt montate rachete navale de tip NSM (Naval Strike Missile), fabricate de compania norvegiană Kongsberg. Deși cererea oficială pentru HIMARS nu înseamnă că sistemul a câștigat automat contractul, ea arată clar în ce direcție se îndreaptă prioritățile de apărare ale Australiei. Noua versiune a rachetei PrSM (Increment 2) poate lovi și ținte aflate în mișcare, inclusiv nave, la distanțe de până la circa 500 km, iar Australia a investit deja în dezvoltarea acestei versiuni. Oficialii apărării americane consideră că Australia rămâne unul dintre cei mai importanți aliați ai SUA în Pacificul de Vest deoarece „amplasarea strategică a acestei puteri contribuie semnificativ la pacea și stabilitatea economică în regiune”.
Australia câștigă teren pe piața cărnii de vită din China după retragerea SUA. Tarifele impuse de Administrația Trump lovesc producătorii americani
Pe fondul noilor tarife vamale aprobate de președintele american Donald Trump, exporturile din carne de vită și derivate ale Statelor Unite au scăzut vertiginos în China, una din principalele piețe de desfacere la nivel global. Carnea de vită australiană a înlocuit dominația SUA în China de când președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă. Până la acel moment, livrările americane pe piața chineză totalizau 120 de milioane de dolari pe lună. Însă după introducerea sancțiunilor și tarifelor vamale, cota de piață a SUA s-a prăbușit. În acest context, cei mai afectați au fost fermierii americani, care au pierdut contracte extrem de valoroase. Valoarea cărnii de vită americane trimise în China a scăzut la doar 8,1 milioane de dolari în iulie și 9,5 milioane de dolari în august, comparativ cu 118 milioane de dolari respectiv 125 de milioane de dolari, raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Australia, marele câștigător Livrările Australiei pe carne de vită către China au crescut de la 140 de milioane de dolari pe lună în martie la 221 de milioane de dolari în iulie și 226 de milioane de dolari în august, relatează Reuters. În total, pe parcursul celor cinci luni din aprilie până în august, exporturile de carne de vită americană către China au valorat cu 388 de milioane de dolari mai puțin decât dacă comerțul ar fi rămas la nivelul mediu al celor doi ani precedenți. Livrările australiene au valorat cu 313 milioane de dolari mai mult. RECOMANDAREA AUTORULUI „Încetați imediat să cumpărați petrol rusesc!”. Altfel, ce? Adevărul din spatele amenințării lui Trump. Cum ar putea deveni UE total dependentă energetic de SUA Coreea de Nord și China fac front comun contra „hegemoniei” SUA/ Phenianul și Beijingul vor o altă ordine GLOBALĂ
Atleta care a întors toate privirile la Campionatele Mondiale din Tokyo

Bree Rizzo, atletă din Australia, în vârstă de 30 de ani, a reușit să întoarcă toate privirile la Campionatele Mondiale din Tokyo, iar acest lucru nu se datorează doar performanțelor obținute pe marile stadioane ale lumii. Sportiva, într-o formă fizică de invidiat, a practicat de-a lungul anilor mai multe sporturi, iar acest lucru își spune cuvântul și nu a trecut neobservat de cei care i-au urmărit cursele. Bree Rizzo, sportivă care reprezintă Australia la Campionatele Mondiale de la Tokyo, a reușit să întoarcă toate privirile, iar acest lucru nu se datorează doar performanțelor sportive pe care le-a înregistrat. Sportiva din Australia, în vârstă de 30 de ani, are o condiție fizică de invidiat, iar faptul că de-a lungul anilor a practicat mai multe sporturi își spune cuvântul. Înainte de startul competiției din Japonia, atleta a făcut o postare pe contul personal de Instagram, prin care a arătat cât de mult iubește sportul pe care îl practică și a punctat satisfacțiile pe care acesta i le aduce. „Cât de norocoasă sunt să trăiesc această viață! Călătoresc prin lume și fac ceea ce iubesc! Concurez pe cele mai frumoase stadioane! Al treilea meu campionat mondial începe astăzi, pe Stadionul Național din Tokyo. Sunt foarte entuziasmată!”, a scris Bree Rizzo, într-o postare pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. În noiembrie 2024, atleta s-a căsătorit cu Matthew Rizzo, un alt atlet sprinter. De atunci folosește numele Bree Rizzo. Înainte de acest eveniment, sportiva era cunoscută sub numele de Bree Masters. Dansul, prima dragoste a atletei din Australia Chiar dacă atletismul a făcut-o celebră, Bree Rizzo a dezvăluit că prima ei dragoste a fost dansul. Sportiva din Australia a povestit că își dorea să devină dansatoare profesionistă și a explicat că, mai mult întâmplător, a ajuns să practice atletismul și să obțină performanțe importante. „Am început să dansez la vârsta de șase ani și m-am îndrăgostit complet de dans. Am intrat la liceul de arte, cu visul de a deveni dansatoare profesionistă. Atletismul și alte sporturi au fost ceva ce am făcut pe parcurs”, povestea Bree Rizzo.
Australia: A fost aprobat primul vaccin din lume pentru a combate epidemia de chlamydia la koala

Oamenii de știință de la Universitatea Sunshine Coast (UniSC) au petrecut mai mult de un deceniu dezvoltând un vaccin pentru a reduce răspândirea bolii – transmisă prin contact apropiat sau împerechere – care a decimat populațiile de koala sălbatice din cea mai mare parte a estului Australiei. „Unele colonii sălbatice individuale, unde rata de infecție poate ajunge până la 70%, se apropie de dispariție în fiecare zi”, a declarat Dr. Peter Timms. El a spus că echipa speră să obțină o finanțare majoră pentru a implementa vaccinul la nivel național în spitalele pentru animale sălbatice, clinicile veterinare și ursuleții koala din sălbăticie. Pe lângă faptul că este potențial fatală, chlamydia poate provoca și infecții dureroase ale tractului urinar, conjunctivită, orbire și infertilitate la koala. Atât koala, masculii, cât și femelele, pot contracta boala, care este o tulpină diferită de cea întâlnită la oameni, în timp ce puii de koala Joey o pot contracta hrănindu-se în marsupiul mamei lor. Koala infectați cu chlamydia primesc de obicei antibiotice, dar tratamentul înseamnă că nu pot digera frunzele de eucalipt – singura lor sursă de hrană – ceea ce duce la înfometare și uneori la moarte. Populația de koala tot mai amenințată Mult îndrăgita mascotă națională s-a confruntat cu amenințări tot mai mari la adresa populațiilor sale sălbatice din mare parte a estului Australiei în ultimele decenii, din cauza unor factori precum defrișarea terenurilor, incendiile de vegetație, seceta și urbanizarea. Însă chlamydia a fost cea mai mare cauză de moarte și a ucis mii de koala, unii estimând că doar 50.000 mai există în sălbăticie. Aprobarea vaccinului se bazează pe un studiu clinic de un deceniu, pe care universitatea l-a descris ca fiind cel mai mare și mai lung studiu realizat vreodată pe koala sălbatici.
Netanyahu îl acuză pe premierul Australiei de trădare după recunoașterea statului palestinian

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că Anthony Albanese va fi „amintit ca un politician slab”, acuzându-l de trădare și de abandonarea comunității evreiești din Australia, pe fondul escaladării tensiunilor diplomatice dintre cele două țări. Potrivit BBC, relațiile dintre Israel și Australia s-au deteriorat brusc după ce guvernul de la Canberra a anunțat săptămâna trecută că va recunoaște un stat palestinian în luna septembrie. Într-o reacție dură, premierul Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe omologul său australian, Anthony Albanese, că a „trădat Israelul” și a „abandonat” comunitatea evreiască din Australia, adăugând că „istoria îl va reține ca pe un politician slab”. Declarațiile vin la doar o zi după ce Australia a anulat viza deputatului israelian de extremă dreapta Simcha Rothman, care urma să participe la evenimente organizate de Asociația Evreiască Australiană. În replică, Israelul a revocat vizele unor reprezentanți australieni acreditați pe lângă Autoritatea Palestiniană și a avertizat că va analiza cu atenție toate cererile oficiale de intrare venite din partea Canberrei. Ministerul de Externe israelian a acuzat guvernul australian că alimentează antisemitismul, în condițiile în care în ultimele luni au fost raportate mai multe atacuri împotriva comunității evreiești din Australia. Opoziția din Israel s-a delimitat însă de declarațiile premierului. Liderul Yair Lapid a scris pe platforma X că Netanyahu îi face un „cadou politic” lui Albanese, întrucât „cea mai mare sursă de legitimitate pentru un lider democratic în prezent este să se afle în confruntare cu Netanyahu, cel mai toxic politician din lumea occidentală”.
Australia anulează viza unui deputat israelian: Nu tolerăm discursul care instigă la ură sau diviziune
Australia a decis luni să anuleze viza deputatului israelian Simcha Rothman, membru al Knessetului (parlamentul unicameral al Israelului) din partea partidului Sionism Religios, aflat în coaliția premierului Benjamin Netanyahu. Autoritățile de la Canberra au motivat anularea vizei prin pozițiile publice exprimate de Simcha Rothman, între care opoziția față de crearea unui stat palestinian, afirmația că un asemenea demers ar duce la distrugerea Israelului și apelurile repetate ca statul israelian să își extindă suveranitatea asupra Cisiordaniei ocupate, potrivit Reuters. Rothman: Opiniile mele reflectă poziția guvernului și a majorității israelienilor Oficialul din Israel urma să viziteze în această lună orașele Sydney și Melbourne, la invitația Asociației Evreiești Australiene. Înainte de anularea vizitei, politicianul se declarase vehement împotriva deciziei Australiei și a altor state occidentale de a recunoaște, luna viitoare, un stat palestinian. „Ar fi o gravă eroare și o uriașă recompensă pentru Hamas și pentru terorism”, a declarat Rothman, folosind exact aceeași formulare precum Benjamin Netanyahu, care a numit recunoașterea unui stat palestinian drept „o recompensă pentru terorism”. Înștiințat în cursul zilei de luni, deputatul a criticat anularea vizei, susținând că opiniile sale reflectă poziția majorității israelienilor: „Nimic din ce am spus nu este diferit de ceea ce majoritatea covârșitoare a publicului și a guvernului Israelului o spun în mod repetat”. Australia a sancționat și alți lideri israelieni Ministrul australian pentru Afaceri Interne, Tony Burke, a transmis că țara sa nu tolerează discursul care instigă la ură sau diviziune: „Sub guvernul nostru, Australia va fi o țară în care fiecare poate fi și se poate simți în siguranță”. În iunie, Australia, alături de Marea Britanie și alte trei state, a impus sancțiuni împotriva ministrului israelian de finanțe Bezalel Smotrich și a ministrului securității naționale Itamar Ben-Gvir, ambii acuzați de incitare la violență împotriva palestinienilor din Cisiordania. Rothman, care conduce o comisie parlamentară de profil juridic, urma să se întâlnească în Australia cu victime ale antisemitismului. Robert Gregory, directorul executiv al Asociației Evreiești din Australia, a declarat că scopul vizitei era „să arate solidaritate cu comunitatea evreiască, care se confruntă cu un val de antisemitism”.
Premierul australian Albanese îl acuză pe Netanyahu că este în negare privind suferința din Gaza

„El (n.r. – Netanyahu) mi-a reiterat ceea ce spune public, și anume că este în negare în privința consecințelor suferite de oamenii nevinovați”, a afirmat Albanese într-un interviu pentru postul public ABC și citat de Reuters, făcând referire la o convorbire telefonică avută cu premierul israelian joia trecută. Decizia Australiei vine pe fondul presiunilor internaționale exercitate asupra Israelului, după anunțuri similare făcute de Franța, Marea Britanie și Canada. Albanese a subliniat că recunoașterea palestiniană este condiționată de angajamentele Autorității Palestiniene, în special ca gruparea militantă Hamas să nu fie implicată în viitorul stat. Sentimentul public în Australia s-a schimbat semnificativ în ultimele luni, pe fondul planurilor Israelului de a prelua controlul militar asupra Fâșiei Gaza și a rapoartelor tot mai alarmante privind foametea și malnutriția populației. Tensiunile s-au reflectat și în stradă, zeci de mii de manifestanți traversând podul Harbour din Sydney luna aceasta pentru a cere livrări de ajutoare în Gaza. În regiune, Noua Zeelandă încă analizează dacă să recunoască statul palestinian, o poziție criticată dur de fosta premieră Helen Clark.