Avertismentul unui medic pentru milioane de oameni, în 11 iunie: riscul de infarct și AVC crește
Dr. Chun Tang, medic generalist, atrage atenția că turneul de fotbal din SUA creează condiții propice pentru episoade cardiace grave. Meciurile încep târziu în noapte pentru telespectatorii europeni, determinând milioane de suporteri să rămână treji până în zori, potrivit Mirror. Ce se întâmplă în corp în timpul unui meci tensionat Meciurile importante de fotbal declanșează reacții emoționale intense. Ritmul cardiac crește, tensiunea arterială poate sări brusc, iar hormonii de stres se revarsă prin organism. Pentru suporterii cu afecțiuni cardiace preexistente, această combinație poate provoca dureri în piept, palpitații și chiar evenimente cardiace majore, potrivit dr. Tang. Lipsa somnului agravează riscurile Nopțile consecutive pierdute au efecte clare asupra sănătății. Concentrarea scade, starea de spirit se deteriorează, iar sistemul imunitar slăbește. Adăugarea alcoolului la acest tablou crește riscul de deshidratare, somn de proastă calitate și comportament excesiv. Medicul avertizează că suporterii stresați apelează frecvent și la mâncare nesănătoasă sau țigări în timpul meciurilor tensionate, punând presiune suplimentară asupra organismului. Sfaturile medicului pentru suporteri Dr. Tang recomandă alternarea băuturilor alcoolice cu apă și evitarea băuturilor energizante seara. Suporterii ar trebui să încerce să mențină un program regulat de somn și să ia pauze de la ecrane în timpul transmisiunilor stresante. În cazul durerilor în piept sau al dificultăților de respirație, sfatul este să ceară ajutor medical de urgență imediat. „Turneele de fotbal creează o furtună perfectă: stres emoțional, somn perturbat, alcool și obiceiuri alimentare nesănătoase”, conchide medicul.
Ministrul Sănătății anunță campania naţională de conştientizare a AVC, adresată în special copiilor și familiilor lor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi lansarea campaniei naţionale de conştientizare a AVC, adresată în special copiilor şi familiilor lor. Anunțul privind lansarea campaniei a fost făcut de Rogobete prin intermediul unei postări pe Facebook, subliniind că „grija pentru sănătate începe cu educația făcută încă din copilărie”. Prin această campanie, copiii vor învăța cum să recunoască semnele unui AVC, pentru a acționa rapid. „Lansăm, împreună cu ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, o campanie națională de conștientizare a AVC, adresată în special copiilor și familiilor lor. Prin intermediul „Eroilor FAST”, ne propunem să explicăm celor mici, într-un mod accesibil și prietenos, cum pot recunoaște semnele unui accident vascular cerebral și cât de important este să acționeze rapid”, a scris Rogobete pe Facebook. Ministrul a subliniat că recunoaşterea rapidă a semnelor poate face diferenţa într-o astfel de situație: faţa căzută, slăbiciune la nivelul unui braţ, vorbire neclară, în aceste situații fiind nevoie să se apeleze numărul de urgență 112. El mai afirmă că educaţia în acest sens începe cu cei mici, „pentru că o societate sănătoasă se construieşte prin educaţie medicală timpurie”. „Copiii informați devin adulți responsabili și pot contribui, uneori decisiv, în situații critice din familie sau comunitate. Cred cu tărie că prevenția și educația pentru sănătate trebuie să rămână priorități. Prin acest parteneriat, ne dorim să aducem informația mai aproape de oameni și să contribuim la salvarea de vieți”, a conchis Rogobete. Campania de conștientizare vine în contextul în care peste 60.000 de români suferă anual un AVC, iar țara noastră se află printre statele europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate asociate acestei afecțiuni.
Greșeala din dormitor care crește riscul de infarct și AVC

Cercetătorii de la Universitatea Griffith din Australia au monitorizat 47 de persoane cu vârsta peste 65 de ani în timpul somnului. Concluzia este că, odată ce temperatura din dormitor depășește 24 de grade Celsius, inima nu se mai poate odihni corespunzător, arată Daily Mail. Ritmul cardiac crește, variabilitatea ritmului cardiac scade. Sistemul nervos rămâne blocat într-o stare de alertă. Noaptea este perioada în care corpul se recuperează. Tensiunea arterială scade și ritmul cardiac încetinește. Într-o cameră caldă, inima pompează mai repede pentru a răci organismul. Astfel, corpul este privat de recuperarea nocturnă. „Când inima lucrează mai intens și mai mult timp, creează stres și limitează capacitatea noastră de a ne recupera”, a explicat dr. Fergus O’Connor, autorul studiului. Cu cât e mai cald, cu atât riscul e mai mare Studiul publicat în BMC Medicine arată că riscurile cresc cu fiecare grad în plus față de pragul de 24 de grade. Temperaturile între 24 și 26 de grade cresc riscul de modificări cardiace legate de stres de 1,4 ori. Între 26 și 28 de grade, riscul se dublează, iar între 28 și 32 de grade ajunge de aproape trei ori mai mare. Autorii studiului avertizează că încălzirea globală va face ca nopțile toride să devină tot mai frecvente. Prognozele climatice sunt îngrijorătoare. Până în 2100, mai multe decese legate de căldură vor fi cauzate de nopțile calde decât de zilele calde. Soluția recomandată este simplă: setați termostatul sau aerul condiționat sub 24 de grade Celsius înainte de culcare.
Patru factori de risc preced 99% dintre infarcte și AVC-uri, arată un studiu major din 2025

Analiza, realizată pe baza datelor a peste 9 milioane de adulți din Statele Unite și Coreea de Sud, contrazice ideea că evenimentele cardiovasculare apar „din senin” și subliniază importanța controlului timpuriu al riscurilor, scrie Science Alert. Cercetarea evidențiază patru factori de risc cardiovasculari majori care preced 99% dintre evenimentele cardiovasculare: hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, glicemia ridicată și fumatul (actual sau în trecut). Chiar și în rândul femeilor sub 60 de ani, categoria cu cel mai scăzut risc, peste 95% dintre infarcte și accidente vasculare cerebrale au fost asociate cu cel puțin unul dintre acești factori de risc cardiovasculari. Hipertensiunea, cel mai frecvent dintre factorii de risc Dintre toți factorii de risc cardiovasculari analizați, hipertensiunea arterială s-a dovedit a fi cea mai răspândită. În ambele țări incluse în studiu, peste 93% dintre persoanele care au suferit un infarct, un AVC sau insuficiență cardiacă aveau tensiune arterială crescută anterior evenimentului. Această constatare consolidează ideea că monitorizarea și controlul tensiunii arteriale sunt esențiale în prevenția bolilor cardiovasculare. Factorii de risc sunt aproape întotdeauna prezenți „Studiul arată foarte convingător că expunerea la unul sau mai mulți factori de risc cardiovasculari neoptimi înainte de aceste evenimente este aproape de 100%”, a declarat cardiologul Philip Greenland, autor principal și profesor la Northwestern University. El anunță că prioritatea sistemelor de sănătate trebuie să fie controlul acestor riscuri modificabile, nu căutarea unor cauze greu de tratat sau neconfirmate. De ce este vital să acționăm Autorii studiului contestă afirmațiile recente potrivit cărora ar exista o creștere a evenimentelor cardiovasculare fără factori de risc. Potrivit lor, aceste concluzii ar putea proveni din diagnostice ratate sau din neglijarea unor valori aflate sub pragurile clinice. Într-un editorial asociat, cardiologul Neha Pagidipati de la Duke University subliniază că gestionarea timpurie a factorilor de risc cardiovasculari poate salva vieți: „Putem – și trebuie – să facem mai bine”.
Medicii avertizează: Ce băutură poate provoca AVC dacă este consumată în exces

Consumul excesiv de băuturi energizante poate duce la accident vascular cerebral, este avertismentul lansat de medici. Mesajul vine după ce un bărbat sănătos a suferit un accident vascular cerebral și leziuni permanente după ce a consumat numeroase băuturi energizante, scrie The Independent. Se consideră că băuturile energizante, bogate în cofeină și alte ingrediente, cresc tensiunea arterială, fiind unul din factorii care stau la baza accidentului vascular cerebral. Medicii de la Nottingham University Hospitals NHS Trust au prezentat recent cazul unui bărbat sănătos, în jurul vârstei de 50 de ani, care acuza o slăbiciune bruscă pe partea stângă, însoțită de instabilitate și dificultăți de înghițire și vorbire. O scanare RMN confirma că suferise un AVC. Motivul pentru care bărbatul avea tensiunea arterială mare La internarea în spital, tensiunea arterială a bărbatului era foarte mare, la 254/150 mmHg. Tensiunea arterială normală trebuie să se situeze între 90/60 mmHg și 120/80 mmHg. Bărbatul a primit medicamente pentru scăderea tensiunii, acestea funcționând temporar. Odată externat, tensiunea a crescut din nou. În timpul unei consultații, medicii au descoperit că acesta consuma în medie opt doze de băuturi energizante pe zi. Fiecare doză conținea 160 mg de cofeină la 473 ml. Aceasta însemna un consum zilnic de 1200-1300 mg de cofeină, în condițiile în care doza zilnică maximă recomandată este de 400 mg. După ce a încetat să consume băuturi energizante, tensiunea arterială i-a revenit în limitele normale. „Așa cum ilustrează cazul nostru și discuția, este posibil ca atât consumul acut, cât și cel cronic de băuturi energizante să crească riscul de boli cardiovasculare și accident vascular cerebral”, au concluzionat medicii.
Ministrul Sănătății extinde rețeaua de tratament pentru accidentul vascular cerebral

„Fiecare secundă contează când vorbim despre un accident vascular cerebral. Știm cu toții cât de dramatic poate fi impactul unui AVC: viața unui om poate depinde de rapiditatea cu care primește tratamentul potrivit. De aceea, una dintre prioritățile mele și ale echipei Ministerului Sănătății este să creștem accesul pacienților la tratamente rapide și eficiente: tromboliză, trombectomie și alte intervenții salvatoare. Astăzi, facem înca un pas concret înainte”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook. Finanțarea intervențiilor se realizează prin Programul Acțiuni Prioritare – AVC (AP-AVC), cu un buget de 49 de milioane de lei pentru 2025, în creștere de la 29 de milioane în 2023, adică o majorare de aproape 70% care reflectă prioritatea acordată salvării de vieți, precizează Rogobete. Noile centre medicale incluse în programul AP-AVC: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București „Cred cu tărie că nu există investiție mai valoroasă decât aceea care salvează vieți. Astăzi, România face un pas înainte: mai multe spitale, mai multe șanse, mai multă încredere pentru pacienți și familiile lor”, a mai precizat ministrul.
Studiu. Pilula contraceptivă crește riscul de accident vascular cerebral la femeile tinere

Un nou studiu ridică semne de întrebare în rândul medicilor după ce a indicat o asociere între utilizarea pilulei contraceptive și un risc crescut de accident vascular cerebral la femeile tinere. Analiza a inclus datele a peste 500 de femei și arată că cele care au folosit contraceptive orale combinate au prezentat o probabilitate de trei ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral criptogen, comparativ cu cele care nu le-au utilizat, scrie DailyMail. Specialiștii nu au identificat nicio legătură clară între pastila contraceptivă și factorii de risc tradiționali pentru accident vascular cerebral, cum ar fi obezitatea, migrenele sau hipertensiunea. „Constatările noastre confirmă dovezile anterioare care leagă contraceptivele orale de riscul de accident vascular cerebral și ar trebui să determine o evaluare mai atentă a riscului de accident vascular cerebral la femeile tinere, în special la cele cu factori de risc suplimentari.”, a spus doctor Mine Sezgin, neurolog la Universitatea din Istanbul și coordonatoarea cercetării. Cercetătorii recomandă acum ca medicii să analizeze cu mai multă atenție profilul pacientelor înainte de a prescrie pilula combinată, mai ales în cazurile cu risc ridicat de accident vascular cerebral. Acest studiu a fost prezentat în cadrul conferinței Organizației Europene pentru Accident Vascular Cerebral, desfășurată la Helsinki. În cadrul cercetării, specialiștii au analizat cazurile a 268 de femei între 18 și 49 de ani care au suferit un accident vascular cerebral ischemic criptogen. Fiecare pacientă a fost comparată cu o altă femeie de vârstă asemănătoare care nu avusese AVC. După verificarea rezultatelor, a putut fi evidentă o creștere mai mare a gradului de AVC în rândul tinerelor care luau contraceptive. „Ceea ce este deosebit de remarcabil este faptul că asocierea rămâne puternică chiar și atunci când se iau în considerare alți factori de risc cunoscuți, ceea ce sugerează că pot exista mecanisme suplimentare implicate, posibil genetice sau biologice.”, a mai explicat doctor Sezgin. Deși pilula contraceptivă este folosită în foarte multe cazuri de femei, pentru că oferă o eficiență de peste 99% în prevenirea sarcinii, există multe efecte adverse pe care femeile trebuie să le aibă în vedere când utilizează această pastilă. Pilula a fost asociată de-a lungul timpului cu probleme de sănătate precum cheaguri de sânge, infarct miocardic, unele tipuri de cancer, dar și multe alte probleme la nivel fizic și emoțional.
Rafila: Numărul pacienților care beneficiază de trombectomii a crescut cu 50% față de 2021

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat la Forumul Național de Neurologie o creștere cu 50% a numărului de pacienți care beneficiază de trombectomii comparativ cu anul 2021, subliniind importanța accesului rapid la servicii medicale specializate în cazul accidentelor vasculare cerebrale. „Timpul este principalul inamic al succesului terapeutic în accidentul vascular cerebral, cum este și în cazul infarctului. Un acces rapid la un serviciu care să poată să intervină în cazul acestui tip de patologie este esențial”, a declarat Rafila. Ministrul a evidențiat că limitarea profesională anterioară, când doar radiologia intervențională realiza trombectomiile – intervențiile de înlăturare a trombilor care produc accidente vasculare cerebrale – a fost depășită prin dezvoltarea unui nou atestat care permite și altor specialiști să efectueze aceste proceduri. „Am reușit să dezvoltăm un alt atestat. Prima generație a și absolvit, și mai multe specialități – neurologi, neurochirurgi, cardiologi intervenționiști, ATI-ști – pot să facă acest atestat încât să dezvoltăm o resursă umană calificată”, a explicat Rafila, menționând că obiectivul este de a avea „cel puțin la nivel regional, inițial, și ulterior circa 25 de astfel de centre în toată țara”. Ministrul Sănătății a menționat introducerea unei acțiuni prioritare pentru facilitarea dezvoltării acestor servicii în centrele care dispun de resursa umană și tehnologică necesară.