Europa cere lui Trump să trimită avioane de luptă în România pentru sprijinul Ucrainei

europa-cere-lui-trump-sa-trimita-avioane-de-lupta-in-romania-pentru-sprijinul-ucrainei

Mai multe state europene îi solicită președintelui Donald Trump să trimită avioane de luptă americane în România, ca parte a angajamentelor de securitate promise de Statele Unite pentru oprirea conflictului din Ucraina, scrie publicația The Times. Comandanți militari europeni discută despre posibilitatea amplasării unor avioane F-35 în România, unde NATO ridică cea mai mare bază aeriană din Europa. Obiectivul acestei mișcări este descurajarea Rusiei de la o nouă ofensivă asupra Ucrainei. Donald Trump a spus luni că nu vrea să trimită de avioane americane direct în Ucraina, dar a precizat că este dispus să ofere sprijin „aerian” în cadrul garanțiilor de securitate promise de Washington. După întâlnirea de luni de la Casa Albă, la care au participat Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni, comandanții militari s-au reunit la Washington pentru stabilirea detaliilor legate de implicarea Statelor Unite. Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al Statelor Unite, i-a primit pe omologii săi din Marea Britanie, Germania, Franța, Finlanda și Italia pentru a discuta aceste planuri, relatează The Times. În prezent, NATO desfășoară misiuni de poliție aeriană deasupra Mării Negre de la baza Mihail Kogălniceanu din România. Pe lângă prezența avioanelor de luptă americane pe teritoriul României, țările europene cer asigurări privind accesul la sateliții americani pentru GPS și recunoaștere în Ucraina. De asemenea, ei vor angajamente pentru furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot și NASAMS, care ar fi capabile să intercepteze atacurile rusești. Țările europene mai cer, de asemenea, permisiunea de a folosi avioane de spionaj deasupra Mării Negre.

Moșteanu: Industria românească de armament este foarte rămasă în urmă”

mosteanu:-industria-romaneasca-de-armament-este-foarte-ramasa-in-urma”

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, afirmă că achizițiile militare importante se fac prin programe multianuale complexe, subliniind că industria românească de armament este „foarte rămasă în urmă” și necesită modernizare. Întrebat la Antena 3 CNN despre comenzile către industria de armament, Moșteanu a răspuns că „există un plan de înzestrare al armatei cu echipamente” și că „achizițiile se întâmplă în ani de zile”. A precizat că „nu există nicăieri să te duci să spui vreau și eu 10 din alea, 5 din alea”, explicând că procesul este mult mai complex. Ministrul a detaliat că „toate achizițiile peste 100 de milioane de euro trec prin Parlament, apoi trec ani de zile până ajungi la faza de licitație”. Moșteanu a spus că „sunt lucruri foarte complexe” și că „parte din aceste achiziții sunt și negocieri”. Referitor la industria românească, Moșteanu a menționat că aceasta „face anumite lucruri, partea de optică, arme de diverse calibre, însă există un potențial și mai mare”. A recunoscut însă că „ce avem noi e foarte rămas în urmă și ar trebui să vedem ce funcționează și ce nu și ce putem face pe bune în următorii ani”. Întrebat despre strategia europeană, ministrul a explicat că „toată viziunea europeană este să avem mai multă producție pe teritoriul Europei, unul poate face scaune, unul face blindaje, toate astea creează locuri de muncă”. Obiectivul este, spune Moșteanu, să „punem bani europeni să cumpărăm echipamente europene, să ținem totul acasă, să ne mărim această reziliență, banii să stea la noi în curte, în Europa”. Referitor la echipamentele în curs de achiziție, Moșteanu a confirmat că „vom avea tot spectrul de rachete necesare, avem o comandă de tancuri Abrams, avioanele F-35, 32 de avioane până în 2032″. „Până atunci trebuie să fim gata cu infrastructura”, a spus ministrul, și a menționat că România are „centrul de training pentru F-16 de la Fetești, singurul din Europa”.