Alexandru Rogobete explică de ce spitalele trimiteau pacienți în Azilele Groazei din Bihor. Fostul ministru a avut un schimb dur de replici cu un deputat USR

alexandru-rogobete-explica-de-ce-spitalele-trimiteau-pacienti-in-azilele-groazei-din-bihor.-fostul-ministru-a-avut-un-schimb-dur-de-replici-cu-un-deputat-usr

Alexandru Rogobete a explicat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că instituțiile statului nu trimiteau în mod conștient pacienți în Azilele Groazei din Bihor, administrate de Viorel Pașca. Potrivit acestuia, locațiile erau prezentate drept centre care funcționau sub umbrela unui ONG, iar ancheta DIICOT a arătat ulterior că activitatea se desfășura, în realitate, pe persoană fizică. Fostul ministru al Sănătății a explicat că există o confuzie în cazul azilelor administrate de Viorel Pașca. Rogobete a spus că acestea nu erau autorizate nici ca centre, nici ca azile, potrivit legislației în vigoare. „Este o nuanță aici pe care aș vrea să o lămurim, pentru că e mult spus azile, este mult spus centre. Pentru că în fapt, în legislația în vigoare, ele nu erau autorizate nici ca azile, nici ca centre, după cum bine cunoaștem. Și aici apare această confuzie”, a spus Rogobete la Antena 3 CNN.  Cum explică fostul ministru al Sănătății colaborarea dintre spitale și asociația lui Viorel Pașca Alexandru Rogobete a spus că Viorel Pașca și colaboratorii săi prezentau instituțiilor publice, în special spitalelor, existența Asociației Dumbrava – „Dumnezeu Poartă de Grijă”, care administra centre de paliație și unități de îngrijire pentru persoanele vulnerabile. Fostul ministru a explicat că spitalele și alte instituții publice apelau la asociația lui Pașca deoarece aceasta era prezentată ca un ONG care administra astfel de centre. „Pentru că el (Viorel Pașca), sau, mă rog, oamenii care colaborau cu el prezentau instituțiilor publice și, în speță, spitalelor că acolo există o asociație, Asociația Dumbrava, și-mi scapă acum cum se mai numește, care are organizată o formă de centre de paliație, de centre de îngrijiri pentru persoane vulnerabile și așa mai departe. Asta este motivul pentru care unitățile sanitare, spitalele sau, mă rog, alte instituții publice apelau la această unitate organizată, numită asociație, pentru că erau prezentate ca fiind niște centre care funcționau sub acest ONG, cum există multe altele”. De asemenea, Rogobete a mai spus că existența unor centre similare administrate de organizații religioase a făcut ca prezentarea asociației lui Viorel Pașca drept un ONG care oferea servicii pentru persoane vulnerabile să nu ridice suspiciuni în rândul instituțiilor publice. În opinia sa, de aici a pornit și percepția că spitalele trimiteau în mod conștient pacienți în acele locații. „Există cultele religioase, indiferent de forma lor. Majoritatea au astfel de centre de paliație sau pentru persoane vulnerabile. Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, alte forme de organizare a cultelor religioase au astfel de centre de paliație sau pentru persoane vulnerabile. De aici vine această confuzie și argumentul ăsta că instituțiile statului trimiteau în mod conștient, da, pentru că era prezentat ca fiind un centru care funcționa sub un ONG. În realitate, toate sunt pe persoană fizică acolo.” Rogobete: Credeți că verifică un medic din UPU? Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă spitalele știau că respectivele centre nu erau acreditate, Alexandru Rogobete a spus că medicii din unitățile de primiri urgențe nu verifică statutul juridic al fiecărei organizații către care este direcționat un pacient vulnerabil. Fostul ministru a subliniat că instiuțiile au fost induse în eroare, lucru descoperit de procurorii DIICOT. „Credeți că verifică un medic din UPU care are un pacient vulnerabil și care apelează la centrele astea de persoane vulnerabile? El își arunca în față asociația, ONG-ul, prin care spunea că el se ocupă cu persoanele vulnerabile. Faptul că, de fapt, pe ONG nu este nimic și totul e pe persoană fizică, asta au descoperit procurorii de la DIICOT.” Schimb dur de replici cu deputatul Emanuel Ungureanu Discuția a continuat cu un schimb dur de replici între Rogobete și deputatul USR, Emanuel Ungureanu, după ce acesta din urmă a susținut că persoanele vulnerabile ajungeau în Azilele Groazei administrate de Viorel Pașca inclusiv cu sprijinul autorităților. Deputatul USR Emanuel Ungureanu / FOTO – Facebook Alexandru Rogobete: „De unde știți, dumneavoastră, că nu a mers să caute pacienți el și cei care îl recomandau pe el? De unde aveți dumneavoastră informația?” Emanuel Ungureanu: „De unde? De 25 de ani. Știți de unde vin pacienții? Sună inclusiv Poliția Locală. Ia cerșetori de pe stradă.” Alexandru Rogobete a respins afirmația și a susținut că argumentele aduse de Ungureanu au o frântură de logică. De asemenea, fostul ministru l-a rugat pe deputatul USR să lase deoparte propaganda. „Și Poliția Locală de la Constanța s-a trezit așa să ajungă direct la Bihor, la domnul Pașca. Domnule Ungureanu, nu v-ați dat seama că e o frântură de logică în ce spuneți?”, a spus Alexandru Rogobete.

Fiul lui Viorel Pașca, acuzații dure despre condițiile din arest: Statul român ne-a tratat ca pe cei mai periculoși criminali

fiul-lui-viorel-pasca,-acuzatii-dure-despre-conditiile-din-arest:-statul-roman-ne-a-tratat-ca-pe-cei-mai-periculosi-criminali

Sabin Pașca, fiul lui Viorel Pașca, critică dur autoritățile după ce el și familia sa au petrecut 24 de ore în arest. Acesta susține, într-o postare pe Facebook, că au fost tratați ca niște infractori periculoși, deși legea le garantează prezumția de nevinovăție. Instanța a decis ca Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii și coordonatoarea azilelor, Delia Păcală, să fie cercetați sub control judiciar. Decizia nu este însă definitivă. „Statul român m-a reținut pe mine și pe întreaga mea familie timp de 24 de ore și ne-a tratat ca pe cei mai periculoși criminali, deși beneficiam de prezumția de nevinovăție. La acel moment nu exista nicio hotărâre definitivă împotriva noastră și nu eram condamnați pentru nicio faptă”, a scris Sabin Pașca. Sabin Pașca afirmă că mama sa, Florica Pașca, și coordonatoarea Delia Păcală au fost ținute în condiții improprii și nu au primit mâncare. „Florica Pașca le-a spus persoanelor prezente și abilitate că nu se simte bine, că are dureri puternice de cap și că fumul de țigară îi provoacă dureri și nu îl poate suporta. Cu toate acestea, i-au fost confiscate singurele medicamente pe care le avea asupra ei și care o puteau ajuta cu acele dureri crunte de cap, mai ales după o zi extrem de stresantă, în care moralul îi fusese pus la pământ de tot ce se întâmpla”, a scris fiul lui Viorel Pașca. „Nu i se oferise nici măcar ceva de mâncare” De asemenea, el reclamă că cele două femei, deși nefumătoare, au fost închise în camere cu alte deținute care fumau. „A fost pusă într-o cameră cu alte trei femei care fumau. Probabil era exact ceea ce avea nevoie după atâta oboseală și stres, mai ales că nu i se oferise nici măcar ceva de mâncare. Delia Păcală, la fel, nu mâncase nimic și a fost pusă și ea într-o cameră cu alte trei femei”, a scris acesta. Sabin Pașca mai reclamă că au dormit câte opt oameni în cameră, pe paturi fără cearșafuri, perne sau pături, iar singurul ajutor cu mâncare a venit din partea avocatului lor. „Doi dintre noi au fost băgați într-o carceră cu încă șase persoane, iar ceilalți doi într-o altă carceră, tot cu încă șase persoane. Am dormit o noapte acolo și bine că a fost doar atât. Am întrebat un polițist dacă există în apropiere un loc de unde aș putea cumpăra ceva de mâncare. Încă nu ni se luaseră puținii bani pe care îi aveam asupra noastră. Polițistul m-a dus la un tonomat, însă un alt domn polițist, aflat acolo, mi-a spus că nu am voie să cumpăr nimic.” „Se uitau urât la noi și ne-au întrebat dacă ne considerăm vinovați” Ceilalți arestați i-au recunoscut pe membrii familiei Pașca de la televizor și au lansat amenințări la adresa lor. „La televizor am apărut chiar noi, cei din cazul de la Dumbrava. Din felul în care s-a vorbit despre noi pe canalele de știri, acești oameni au înțeles exact ceea ce s-a dorit să se înțeleagă. La un moment dat au spus: «Voi sunteți ăia de la televizor, iar omul ăla e cel care a omorât 400 de persoane și le-a îngropat în câmp.» După aceea au urmat și câteva amenințări. Se uitau urât la noi și ne-au întrebat de nu știu câte ori dacă ne considerăm vinovați. Când spuneam că nu, începeau să râdă de noi”, a mai transmis fiul lui Pașca. Conturile familiei Pașca, puse sub sechestru Procurorii DIICOT au pus sechestru total pe toate bunurile și conturile familiei lui Viorel Pașca. Anchetatorii au stabilit și o sumă record de 6,4 milioane de euro pentru daune morale destinate victimelor din aceste centre. Măsură vine după ce judecătorii au decis inițial să îl lase în libertate pe Viorel Pașca, alături de soția sa, cei trei fii și o îngrijitoare. Instanța i-a plasat sub control judiciar, dar procurorii nu au fost de acord cu această decizie blândă. Ei au atacat deja hotărârea la instanța superioară și cer din nou arestarea preventivă a suspecților. Dosarul azilelor groazei din Bihor Viorel Pașca, liderul asociației „Dumnezeu Poartă de Grijă”, era cunoscut de toată lumea ca „bunul samaritean”. El primea oameni ai străzii, bătrâni singuri și bolnavi psihic în casele lui din localitățile Dumbrava și Tinca. Mulți dintre acești bolnavi au fost aduși acolo chiar de spitalele de stat din țară, care nu mai aveau locuri pentru ei. În realitate, centrele funcționau complet ilegal, nu aveau autorizații și nici personal medical specializat. Prejudiciul total depășește 13.048.821 lei Odată ce victimele ajungeau în aceste case, Viorel Pașca și familia lui le luau buletinele, cardurile de pensie și indemnizațiile de handicap. Procurorii spun că suspecții au strâns în acest fel un prejudiciu de 13 milioane de lei. Anchetatorii au descoperit că victimele au fost ținute fără reguli de igienă și fără protecție, iar nimeni nu a avut grijă de starea lor de sănătate. Cea mai gravă descoperire arată că 401 persoane care au decedat au fost îngropate pe un teren de la marginea localității.