BNR: Depozitele populației au crescut în luna octombrie față de luna anterioară

Depozitele în lei și valută ale populației au crescut în octombrie 2025, față de luna anterioară, cu 0,8% respectiv cu 1,4%, arată datele Băncii Naționale a României (BNR). BNR anunță că masa monetară a înregistrat la sfârșitul lunii octombrie 2025 un sold de 758.346,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,7 la sută față de luna septembrie 2025, iar în raport cu octombrie 2024 s-a majorat cu 7,3 la sută. De asemenea, soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna octombrie 2025 cu 0,3 la sută față de septembrie 2025, până la nivelul de 445.566,3 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,1 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,9 la sută, notează Mediafax. Creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,1 la sută Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,1 la sută, pe seama majorării cu 5,4 la sută a componentei în lei și cu 11,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei. Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna octombrie 2025 de 1 la sută față de luna septembrie 2025, până la 260.399,7 milioane lei. În raport cu octombrie 2024, acesta s-a majorat cu 14,2 la sută. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2025 cu 0,8 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 639.651,2 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,3 la sută. Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,9 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,3 la sută față de luna septembrie 2025, până la 434.642,3 milioane lei. Comparativ cu luna octombrie 2024, acestea s-au majorat cu 2,1 la sută.
Cursul leu/euro, un nou record istoric. MONEDA europeană a sărit de 5,1 lei

Pragul de 5 lei pentru un euro a fost depășit, pentru a treia zi consecutiv, joi, după rezultatul alegerilor prezidențiale încheiate duminică, conform cursului pieței valutare publicat de banca centrală. Banca Națională a României (BNR) a publicat, joi, la ora 13, cursul de 5,1222 de lei pentru un euro. Este o creștere de 0,0231 de lei față de cotația băncii centrale de miercuri, de 5,0991 de lei. Aceasta era la rândul ei mai mare decât marți, prima zi în care depășise pragul psihologic, respectiv 5,0378 de lei. Cursul de vineri, 2 mai, ultimul curs înaintea turului 1 al alegerilor prezidențiale din țară, era de 4,9773 lei. Care sunt perspectivele Într-o analiză pentru Gândul, analistul fiscal Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România, întrebat fiind miercuri dacă crede că o să coboare cursul sub 5 lei/euro în viitorul apropiat sau îndepărtat, Adrian Codirlașu se raportează la trecut. „Dacă mă uit la istorie, mereu când a avut o creștere bruscă, leul n-a mai coborât de unde a plecat. Nu cred că va mai ajunge sub 5 lei/euro”, nu cred că va mai ajunge”, a spus, miercuri, președintele CFA România. Sursa foto: Comisia Europeană Citiți și: De ce a sărit cursul euro de PRAGUL psihologic de 5 lei și care sunt șansele să coboare sub el? Explicațiile și previziunile președintelui CFA România Cursul leu/euro ajunge la un nou RECORD istoric. Moneda europeană se apropie de 5,1 de lei Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele