Fraudele prin telefon iau amploare în Iași. Victimele trebuie să fie atente la cei care se dau drept angajați ai băncilor

fraudele-prin-telefon-iau-amploare-in-iasi.-victimele-trebuie-sa-fie-atente-la-cei-care-se-dau-drept-angajati-ai-bancilor

Fraudele prin telefon iau amploare în Iași, după ce tot mai multe persoane susțin că sunt contactate de escroci care pretind că sunt angajați ai unor bănci sau de la diverse instituții. Tentativele de fraudă sunt din ce în ce mai multe și mai diverse, de aceea Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția victimelor să anunțe imediat autoritățile. Au luat amploare fraudele prin telefon. Tot mai mulți ieșeni spun că sunt sunați de numere necunoscute, iar persoanele care îi sună spun că sunt angajați ai unor bănci sau de la diverse instituții. Fraudele prin telefon au luat amploare în Iași, în ultima perioadă Tot mai multe persoane din Iași susțin că sunt sunate de persoane necunoscute, care spun că lucrează la bănci sau că sunt angajați ai unor instituții. Escrocii păcălesc victimele, spunându-le că a fost o presupusă fraudă pe contul bancar al persoanei sunate, și solicită datele personale pentru a accesa contul victimei. Astfel, escrocii sună victima, se prezintă drept angajați ai băncii sau reprezentanți ai unei instituții oficiale și inventează o urgență, de la o presupusă fraudă pe contul bancar al persoanei sunate până la implicarea acesteia într-o anchetă. Tonul e mereu grav, apăsat, construit special să provoace panică și să elimine timpul de gândire al victimei. Toată discuția are loc cu scopul escrocilor de a obține cât mai multe date personale despre contul victimei. „Eu am fost sunată de o persoană cu un puternic accent moldovenesc. Mi-a spus că lucrează la o bancă și că sunt probleme cu contul meu bancar. I-am cerut detalii. Nu mi le-a oferit. I-am spus că o să trec pe la sediul băncii. Atunci mi-a spus că «nu e nevoie, pot să rezolv prin telefon». Atunci mi-am dat seama că e vorba de o fraudă. Le-am spus că știu că nu sunt de la bancă și, dacă mă mai sună, anunț Poliția. Ceea ce am și făcut. În altă zi am fost sunată de o persoană care vorbea în limba engleză. Mi-a spus același lucru, că e o tranzacție suspectă. Am închis telefonul și am depus reclamație la DNSC”, susține Mihaela D., o tânără din Iași. Specialiștii din cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) atrag atenția asupra faptului că s-au înmulțit fraudele cu credite false. Autoritățile atrag atenția asupra creșterii numărului tentativelor de fraudă, care sunt tot mai diverse Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra tentativelor de fraudă prin e-mail, sub identitatea unor bănci din România. O serie de e-mailuri false circulă sub numele mai multor bănci din România, prin care se cere „actualizarea contului” în doar 2 minute, sub amenințarea suspendării cardului. Adresa reală de expediere nu are nicio legătură cu banca, semn al folosirii frauduloase a identității instituției. Cei care primesc e-mailuri trebuie să fie atenți la mai multe semnale de alarmă, precum o adresă de expediere neobișnuită sau nelegată de domeniul oficial al instituției, termen foarte scurt pentru acțiune („2 minute”), amenințare cu suspendarea contului sau a cardului, solicitare de date personale (act de identitate, adresă, ocupație, telefon) printr-un link din e-mail sau referiri la legislație sau proceduri oficiale, folosite pentru a părea legitime. Instituția le recomandă românilor să nu acceseze aceste linkuri din e-mailuri neașteptate, chiar dacă par oficiale, și să anunțe banca și autoritățile. De asemenea, pot raporta e-mailul drept phishing și îl pot șterge. Pentru raportarea la DNSC, victimele pot accesa formularul https://pnrisc.dnsc.ro/ sau pot apela la 1911. Fraudele prin telefon iau amploare în Iași, după ce tot mai multe persoane susțin că sunt contactate de escroci care pretind că sunt angajați ai unor bănci sau de la diverse instituții.