Ce costuri vor suporta bulgarii pentru a găzdui Eurovision în 2027

Sâmbătă seară, 16 mai, reprezentanta Bulgariei, Dara, a câștigat concursul muzical Eurovision de anul acesta. Așadar, Bulgaria, care n-a mai participat la concurs din 2022, va fi responsabilă de găzduirea ediției celui mai mare și mai costisitor concurs muzical european în 2027. Întrebarea cât îi va costa pe bulgari pentru a găzdui Eurovision 2027 a ajuns deja o dezbatere publică. Țara vecină nu stă prea bine cu finanțele, fiind pentru cei mai mulți ani cea mai săracă țară din Uniune Europeană.După alegerile parlamentare câștigate în aprilie de naționalistul Rumen Radev, Bulgaria abia a ieșit dintr-o lungă criză politică izbucnită din 2021. Poate suporta Bulgaria costurile găzduirii Eurovision 2027? Oficialii, economiștii și primarii deja dezbat despre costurile organizării unui eveniment de mare magnitudine. Țara a adoptat de la 1 ianuarie 2026 moneda euro și bulgarii se confruntă cu greu cu creșterea costurilor vieții.Prim-ministrul Radev și conducerea Televiziunii Naționale din Bulgaria (BNT) au indicat totuși că țara va găzdui concursul în 2027. Primăriile orașelor Sofia și Burgas deja și-au exprimat ambele interesul. Bulgaria are nevoie să aloce zeci de milioane de euro pentru a organiza concursul muzical și să atragă fonduri de la sponsori și sprijinul canalelor radio. Fostul ministru de Finanțe, Georgi Klusurki, a spus că Bulgaria nu este deloc pregătită financiar pentru organizarea competiției muzicale, neavând nici măcar un buget planificat. „Se deschide o altă gaură în buget. Nimeni nu se aștepta la Eurovision. Acum trebuie să existe un spațiu dedicat pentru Eurovision în buget.” Cel mai probabil, Sofia va găzdui concursul Potrivit Novinite, capitala este considerată favorită pentru a găzdui Eurovision 2027 datorită capacității sale infrastructurale. Primarul Sofiei, Vasil Terziev, a spus că orașul este tehnic cel mai bine pregătit, vizând Arena 8888. Și primarul orașului Burgas, Dimitar Nikolov, a spus că orașul este interesat să găzduiască evenimentul uzical. „Știu că Sofia ar fi o gazdă importantă, dar transmit că și Burgas are o dorință categorică de a găzdui. Ne vom da silința pentru a ieși totul perfect. Și așa va fi”, a spus primarul. „Sofia este cel mai bine pregătit dintre toate orașele Bulgariei”, adăugând că municipalitatea este pregătită să organizeze evenimente internaționale, însă decizia finală îi aparține statului. Eurovision este co-finanțat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și de instituțiile țării. Fondurile provin din bugetul public, canalele radio, sponsori, vânzarea de bilete și activitatea comercială. În 2025, Basel a cheltuit 65 de milioane de euro. Nu se știe cât a cheltuit Viena pentru a găzdui ediția din acest an, dar proiecțiile depășesc 30 de milioane de euro. Eurovision, boicotat de mai multe țări din cauza participării Israelului Olanda au amenințat că va boicota Eurovision și în 2027 dacă organizatorii nu vor descalifica Israelul, iar Belgia a amenințat că i se va alătura. Anul acesta, Olanda, Spania, Irlanda, Islanda și Slovenia, au optat să nu participe la concurs. Ca o formă de protest împotriva participării Israelului în contextul războiului din Gaza. Israelul, țară aflată în război cu Iran, cu un guvern acuzat de genocid în Fâșia Gaza, s-a poziționat pe locul 2, avându-l ca reprezentant pe Noam Bettan. Sursa Foto: Dara, Instagram Autorul recomandă:Calcule. Câte puncte ar fi luat România la Eurovision dacă nu “ne lucrau” moldovenii. Pe ce loc eram
Cele 516 puncte care au așezat Bulgaria pe harta Eurovision / Europa este Bangaranga, titrează presa bulgară

Dara a câștigat ediția aniversară, a 70-a, a Concursului Eurovision pentru Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, aducând, astfel, țării sale prima victorie din istoria participării sale. O victorie pe care nimeni n-a anticipat-o. Ba chiar, marii specialiști în Eurovision, cei care urmăresc concursul de decenii și casele de pariuri au dat ca favorită Finlanda, eliminând din start multe țări, printre care și Bulgaria. Ei bine, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât nimeni nu a văzut-o venind. Bangaranga – electro-popul cu influențe folclorice care a rupt Eurovisionul Piesa „Bangaranga” a fost lansată în 28 februarie anul acesta și a fost selectată prin votul publicului și al juriului pentru participarea la Eurovision. Single-ul e un dance-pop / electro-pop cu influențe balcanice subtile, care nu te lovesc în moalele capului, dar sunt acolo. Autorii – Dara (Darina Yotova), Anne Judith Wik, Cristian Tarcea și Dimitris Kontopoulos. Un lucru, poate, interesant: în repetițiile pentru Eurovision, producția scenică a integrat elemente inspirate din tradiția bulgară Kukeri, una dintre cele mai spectaculoase și vechi tradiții ritualice din Bulgaria – un amestec de carnaval, ritual agrar și exorcizare simbolică, specifice zonei balcanice. Vorbim de un mix foarte bine dozat de simboluri folclorice și staging ultramodern – un concept vizual curajos, dar în profund acord cu spiritul european al Eurovision – să-ți afirmi identitatea, să nu te topești printre culturi. Presa internațională și rețelele de socializare au reacționat excelent Presa internațională a reținut energia debordantă, coregrafia intensă, reacția excelentă a publicului. Pe Reddit, comunitatea fanilor Eurovision a remarcat „stagingul incredibil de inteligent” și a constatat că „Dara vinde fiecare secundă din moment”. Presa internațională reține, de asemenea, interpretarea rafinată și dinamica alertă. Piesa bifează, practic, tot ce cere Eurovisionul ultrapostmodern: să aibă un refren memorabil, să aibă un beat bun de dat la radio, să aibă o identitate etnică clară, fără a deveni „folclor demonstrativ”, să aibă un staging cinematic și, bineînțeles, să fie autentic. The Guardian a descris piesa ca fiind un „club hit bulgar cu potențial mare”. Întrebată, într-una din intervențiile din timpul voturilor, ce este „Bangaranga”, Dara, cântăreața de 27 de ani, a explicat cu un optimism debordant că asta înseamnă „o stare de spirit, curajul de a-ți urma visul”. Imediat după terminarea concursului, presa bulgară a titrat imediat: „Istoric! DARA plasează Bulgaria pe primul loc la Eurovision, Europa este „Bangaranga”.