Povestea tragică a PATULUI 20 de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Cum a ajuns un bărbat cu durere de colon să -și piardă viața de la o bacterie letală. Mărturii dureroase ala soției: „Spitalele astea infecte trebuie arse din temelii”
„Patul 20. Tot Spitalul Sfântul Spiridon știe de patul 20. A fost foarte multă durere și am încercat să fac cunoscută durerea mea în tot spitalul”, și-a început povestea Cătălina, femeia care și-a pierdut soțul în vârstă de doar 52 de ani. L-a adus la spital pe picioarele lui, cu o durere de colon și a ajuns să trăiască coșmarul vieții ei. După mai bine de două săptămâni de chinuri, în urma unor diagnostice care nu corespondeau cu starea reală a pacientului, soțul Cătălinei s-a stins din viață, fiind infectat cu Acinetobacter, o bacterie întâlnită frecvent în spitalele din România, prezența ei în organismul pacientului cauzând infecții grave, de multe ori fără nicio șansă pentru cei ajunși într-o astfel de situație. Este ceea ce a trăit și soțul Cătălinei. Locul care trebuia să-i crească speranța de viață, l-a îngropat la propriu. În proceduri, în diagnostice nejustificate, ajungând în cele din urmă să fie infectat cu o bacterie letală, luată chiar de pe masa de operație. Astăzi, pacientul din patul 20 nu mai există. Soția sa, Cătălina, trage însă un semnal de alarmă cu privire la situația din Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, mărturisind că „un singur pacient a ieșit viu de la ATI, în rest îi scoteau în saci.” Dincolo de durerea care o macină după pierderea soțului, Cătălina ne-a mărturisit că este conștientă că nu se poate lupta singură cu acest „sistem mizerabil”, însă își dorește să fie picătura dintr-un ocean și să facă din povestea Patului 20 nu doar o lecție a suferinței, ci și una de viață. „Medicii de la ATI merg să-și cumpere covrigi cu aceiași papuci cu care stau în salon. Eram eu afară pe o bancă și am văzut medicii cum se plimbau cu aceiași papuci în picioare. Cam ăsta este sistemul în care noi trăim. Este adevărat că eu nu pot să-l aduc înapoi pe soțul meu și nu am posibilitatea să lupt cu acest sistem mizerabil în spitalele astea infecte care trebuie arse din temelii. Dar, oricare dintre noi poate să ajungă acolo. Ați văzut ce s-a întâmplat și cu spitalul de copii tot de la noi din Iași? Este cumplit…”, povestește Cătălina, cea care ne-a contactat pentru a-și striga suferința și pentru a salva poate alte vieți, care să nu sfârșească precum soțul său. „I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă” Totul a început în data de 7 august 2025, atunci când soțul Cătălinei avea una dintre obișnuitele crize de colon iritabil, prin care trecea de ani buni. Au decis de comun acord să meargă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, cu gândul de a i se face o perfuzie pentru diminuarea durerii abdominale. Această decizia avea să se tranforme, în scurt timp, în coșmarul vieții Cătălinei și a familiei sale. Nu a bănuit nicio clipă că aveau să fie ultimele săptămâni alături de soțul său care a ajuns dintr-un om – fără afecțiuni meditale grave care să-i aducă sfârșitul – într-un pacient care abia mai putea să vorbească și care se transforma zi de zi într-un om fără viață și fără vlagă. „Pe data de 7 august l-am internat în spital pe soțul meu cu o durere de colon. El avea ca istoric medical un colon iritabil. Făcea crize de colon iritabil o dată la un an, doi. Erau niște crize care treceau cam după 6 -7 zile, cu o medicamentație dată de la medicul specialist. Nu era o boală care să-i aducă sfârșitul. I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă. Medicul de atunci ne-a spus că 4- 5 ani de zile stăm liniștiți, nu are cum să apară nimic, nicio tumoră sau ceva de genul ăsta. Pe data de 2 august a început o criză de colon, cu care eram oarecum familiarizați. Criza debutează cu febră, scaune proaste, dureri destul de puternice în abdomen. Asta înseamnă inflamația colonului, dilatarea lui, adică colon iritabil. Noi de obicei în crizele astea stăteam acasă și așteptam să treacă, avea niște medicamente pe care le lua. Criza începuse să se diminueze ca intensitate, dar el intrase puțin în panică. Și atunci am zis: vrei să mergem să vedem la spital cu o perfuzie ceva? Și a zis hai să mergem”, povestște Cătălina. „Doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită” Ajunși la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a început și chinul pentru Cătălina și pentru soțul său. „Ocluzie intestinală” și „un fel de tumoră” au fost primele diagnostice ale medicilor care nu s-au sinchisit nicio clipă să vorbească și să-i explice Cătălinei ce se întâmplă cu soțul său, după ce bărbatul de doar 52 de ani a ajuns pe masa de operație. „Am chemat salvarea l-a dus la UPU. A făcut un computer tomograf și ni s-a spus că ar fi vorba de o tumoră și că este ocluzie intestinală. Eu atunci i-am spus medicului de la UPU că tumoră nu are cum să fie, pentru că am făcut colonoscopie anul trecut. Iar ocluzie intestinală i-am spus că mă îndoiesc că este, pentru că avusese scaun și în acea dimineață. Pe data de 8 august, vineri, au zis că-l bagă în sala de operație pentru ocluzie intestinală și au zis ei și pentru tumoră, că asta ziceau că reieșea în urma computerului tomograf. După operație, doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită, efectiv s-a șters de mine și a plecat. Un alt medic care a fost în operație a vorbit cu mine vreo 20 de secunde cu mine. Mi-a spus că l-a salvat de ocluzie și că a fost un fel de tumoră pe colon. Cu alte cuvinte, nu a fost ocluzie, dar l-am operat preventiv. Am stat și m-am gândit că anul trecut făcusem colonoscopia, nu are cum să crească o tumoră în jumătate de an. După operație, pe soțul meu l-au