Campion mondial, retras brusc la numai 33 de ani! Mesajul prin care și-a încheiat cariera

campion-mondial,-retras-brusc-la-numai-33-de-ani!-mesajul-prin-care-si-a-incheiat-cariera

Matt Beaty, campion mondial cu LA Dodgers în 2020, s-a retras din activitate la numai 33 de ani. Anunțul retragerii sale a fost făcut prin intermediul unei postări pe social media, în care a explicat de ce a luat această decizie, deloc una ușoară, care a venit la aproape doi ani de la ultimul meci. De-a lungul timpului, Beaty a jucat la San Diego Padres, San Francisco Giants și Kansas City Royals, iar potrivit mesajului emoționant pe care l-a făcut public, parcursul său în lumea baseballului i-a adus satisfacții uriașe. Campionul mondial la baseball s-a retras la numai 33 de ani Matt Beaty, jucător polivalent de baseball și campion mondial cu LA Dodgers, și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă la numai 33 de ani. Prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Instagram, unde are numeroși urmăritori, Beaty a mărturisit că decizia sa nu a fost deloc una ușoară, dar și că în ultimii ani au fost ca un adevărat carusel de emoții, „întrebări și răzgândiri”, mereu în căutarea răspunsului potrivit. „Cred că a venit în sfârșit momentul să anunț oficial că intru într-un nou capitol al vieții mele. Au trecut aproape doi ani de la ultimul meu meci de baseball. De atunci, timpul a fost plin de întrebări și răzgândiri. Ar trebui să continui să joc? Mai există vreo oportunitate pentru mine? Sau a venit, în sfârșit, momentul să închid acest capitol? Din experiența mea, o astfel de decizie nu este deloc ușoară. Îți petreci întreaga viață dedicând timp, efort și sacrificii unui sport. Faci alegeri și renunți la oportunități, pentru că baseballul nu îți permite întotdeauna să trăiești viața așa cum o fac ceilalți. Când ceva a reprezentat o parte atât de importantă din viața ta atât de mult timp, este greu să te desprinzi. În adâncul sufletului, cred că am știut că ultimul meu meci avea să fie, de fapt, ultimul. Doar că m-am agățat de speranța că nu va fi așa”, a scris Matt Beaty pe Instagram ,unde postarea sa a fost însoțită de un video cu mai multe momente emblematice din cariera sa, încă de la primii pași în acest sport. Campionul le-a dat șoc și s-a retras la doar 27 de ani: „Intru în lumea corporatiștilor” De la joaca din parc la Major League Baseball În același mesaj, Matt Beaty a amintit momentele care i-au marcat viața, ca om și ca sportiv, și cum de la o simplă joacă în parcul de distracții, alături de tatăl său a ajuns să joace în Major League Baseball și să devină campion mondial. „Când mă opresc și mă gândesc la locul pe care baseballul îl ocupă în viața mea, mă gândesc la locul de unde a început totul. La părinții mei, care m-au înscris la T-ball. La momentele în care mergeam în parc cu tata. La toate ședințele de batting practice pe care mi le făcea. La mingile grele, lovite puternic pe jos, pe care mi le trimitea. La sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca eu să-mi pot urma acest vis. Toate acele momente m-au condus până la a deveni jucător în Major League Baseball pentru Los Angeles Dodgers, campion mondial și la șansa de a evolua timp de cinci sezoane, în total, în Major League Baseball”, a mai scris Beaty, care a ținut să puncteze că baseballul i-a oferit „prietenii, experiențe, eșecuri, reușite, perspectivă și o mentalitate care va rămâne cu mine pentru tot restul vieții”. În 2022, Beaty s-a confruntat cu o problemă medicală la nivelul umărului stâng, iar în ciuda recuperării nu a reușit să revină la forma la care s-a consacrat, potrivit MLB. Eagles Cluj a câștigat Cupa României la baseball, primul trofeu la mai puțin de doi ani de la înființare

A prins o minge și i-a dat-o unui copil. Gestul său l-a costat 200.000 de dolari!

a-prins-o-minge-si-i-a-dat-o-unui-copil-gestul-sau-l-a-costat-200.000-de-dolari!

Un fan al unei echipe de baseball a făcut un gest prin care a șocat o lume întreagă. Acesta a prins o minge și i-a dat-o unui copil, iar dărnicia de care a dat dovadă l-a costat aproximativ 200.000 de dolari. Mingea, care a ajuns în cele din urmă la un copil aflat în tribunele stadionului, a fost evaluată imediat de specialiști și de colecționari, care au stabilit că este vorba despre un obiect foarte rar. A făcut un cadou de 200.000 de dolari Un fan al echipei Seattle Mariners a impresionat o lume întreagă în momentul în care a decis să facă un gest prin care să își arate generozitatea. În timpul unui meci, acesta a prins o minge istorică de home run, lovită de sportivul Cal Raleigh. În loc să o păstreze, fanul a ales să o dăruiască unui băiat care se afla în tribune, iar gestul, care a fost surprins de camerele de filmat, a devenit imediat viral, stârnind diverse reacții în rândul oamenilor. Mingea pe care bărbatul a prins-o nu este una oarecare. Colecționarii au estimat că ar putea valora aproximativ 200.000 de dolari, întrucât reprezintă un moment important din cariera jucătorului Cal Raleigh și din actualul sezon de MLB. David Kohler, fondator al casei de licitații SCP Auctions, a vorbit despre acest subiect și a subliniat faptul că mingea este una extrem de valoroasă. „Această minge este un obiect incredibil. Foarte rar se întâmplă ca o astfel de minge să apară în cursa pentru cele mai multe home run-uri într-un sezon”, a precizat David Kohler, fondatorul, casei de licitații SCP Auctions, conform sportal.blic.rs. Cal Raleigh hitting 60 while the whole stadium is on their feet chanting MVP could be straight out of a movie🙌 pic.twitter.com/29UV56JITI — Big League Digest (@BigLeagueDigest) September 25, 2025 Cal Raleigh, impresionat de gestul fanului Sursa menționată anterior mai notează că jucătorul Cal Raleigh, cel care a lovit mingea care a ajuns în tribune, nu a rămas indiferent în momentul în care a aflat despre gestul făcut de fanul echipei Seattle Mariners. Conform informațiilor disponibile, se pare că sportivul a ținut să îi mulțumească personal suporterului. Astfel, cei doi s-au întâlnit înaintea unui al meci, iar Cal Raleigh a avut ocazia de a-i mulțumi fanului pentru că a făcut un gest impresionant, prin care a adus zâmbetul pe fața unui copil.

Reacția revoltătoare a unei femei după ce un tată a prins o minge de baseball pentru fiul lui

reactia-revoltatoare-a-unei-femei-dupa-ce-un-tata-a-prins-o-minge-de-baseball-pentru-fiul-lui

Încă un scandal între spectatori, în tribune, de această dată personajele principale fiind un bărbat, tatăl unui copil, și o femei cu părul alb. Meciul de baseball dintre Florida Marlins și Philadelphia Phillies a avut spectacol și în tribune. O femeie cu părul alb i-a făcut morală unui tată, care prinsese o minge, pe care i-a dat-o fiului lui. O femeie cu părul alb a avut o reacție revoltătoare la adresa unui tată, care a prins o minge de baseball pentru fiul lui Recent, iubitorii tenisului au fost scandalizați de gestul unui bărbat pe care l-a făcut la US Open. La finalul victoriei în 5 seturi în fața rusului Karen Khachanov, jucătorul polonez Kamil Majchrzak a semnat mingi și le dădea celor din tribune. La un moment dat, și-a dat joc șapca și a vrut să i-o ofere unui copil, dar un om în toată fiurea i-a smuls-o, efectiv din mână. Utilizatorii rețelelor de socializare s-au revoltat și la fel au procedat și la incidentul de la meciul din Liga Nord-Americană de Baseball, disputat la Miami între Florida Marlins și Philadelphia Phillies. Jucătorul oaspeților, Harrison Bader, a realizat un home run, iar mingea a aterizat în secțiunea din tribunele LoanDepot Park unde stătea fanii echipei vizitatoare. După câteva momente de confuzie printre cei care încercau să prindă mingea, un bărbat a luat obiectul de joc și i-a dat-o mai fiului său. It crazy 😶😶pic.twitter.com/AC2FMkt8ww — NO CONTEXT VIDEOS (@Viralvid_89) September 6, 2025 Femeii cu părul alb nu i-a plăcut acest lucru și l-a înfruntat vehement pe bărbat și pe fiul acestuia, cerându-le să-i dea mingea care, în opinia ei, îi aparținea, potrivit imaginilor oferite de AS. Pentru a evita un conflict, mai ales luând în calcul că femeia era atât de surescitată încât mai avea puțin și-l lua la palme, bărbatul i-a spus fiului său să-i dea mingea, care a ajuns la femeia indignată. Imaginea a devenit rapid virală, dar tot puștiul a fost cel mai câștigat. Mai întâi, jucătorii de la Miami Marlins s-au dus imediat la el pentru a-i oferi o multitudine de cadouri, inclusiv mingi de baseball. De asemenea, după meci, cei de la Phillies i-au contactat pe tată și fiu și au aranjat o întâlnire cu Harrison Bader, care i-a dat băiatului o bâtă semnată și a făcut fotografii cu el și ceilalți membrii ai familiei. „Hoțul de șepci” i-a amenințat cu tribunalul pe cei care i-au criticat gestul Cazul este mai puțin revoltător decât cel de la US Open. Când a văzut că tot internetul i-a sărit în cap după ce a smuls șapca pe care Majchrzak voia s-o dea copilului, bărbatul a avut o atitudine la fel de ciudată. „Incidentulul recent a provocat o reacție exagerată online. Totul se învârte în jurul celebrei șepci, desigur. Da, am luat-o. Da, am făcut-o repede. Dar, așa cum am spus întotdeauna, în viață, primul venit este primul servit”, a scris pe rețele de socializare polonezul Piotr Szczerek, nimeni altul decât director general și proprietar al uneia dintre cele mai mari companii de pavaje din țara natală. „Înțeleg că acest lucru poate displăcea unor persoane, dar vă rog să nu creăm un scandal mondial. Este doar o șapcă. Dacă ați fi fost mai rapizi, ați fi luat-o voi. În ceea ce privește ura online, vă reamintesc că insultarea unei personalități publice este pasibilă de urmărire penală. Toate comentariile jignitoare, defăimătoare și insinuările vor fi analizate în vederea unei eventuale urmăriri penale”, a mai transmis el. În schimb, Majchrzak a arătat că latura umană contează mult mai mult decât milioanele de euro venite din afaceri. El l-a găsit oe copil și i-a oferit nu doar o șapcă cu autograf pe ea, ci și un pachet plin cu echipament sportiv.

S-a lăsat de sport şi acum e as în vânzări imobiliare. Cere 75.000.000 de dolari pe un conac din Miami

s-a-lasat-de-sport-si-acum-e-as-in-vanzari-imobiliare-cere-75000.000-de-dolari-pe-un-conac-din-miami

Alex Guerrero (38 de ani), fost star în Major League Baseball (MLB), s-a lăsat de sport și a intrat puternic în zona imobiliarelor, pe parte de vânzări. Pe scurt, cubanezul construiește proprietăți de lux în Florida, Statele Unite ale Americii, iar recent a scos la vânzare un conac din Miami. Suma? Nu mai puțin de 75.000.000 de dolari! Fostul jucător profesionist baseball Alex Guerrero a devenit specialist în vânzări imobiliare! Alexander Guerrero Perez, fost jucător profesionist de baseball, născut în Las Tunas, Cuba, a reprezentat de-a lungul carierei formații precum Los Angeles Dodgers, Chunichi Dragons și Yomiuri Giants, ultimele două fiind din Japonia. De altfel, în anul 2017, Guerrero a prins și echipa All-Star a ligii japoneze, Nippon Professional Baseball (NPB). După ce s-a lăsat de sport, Alexander Guerrero a început să muncească în cadrul unei afaceri din zona imobiliarelor și potrivit celor mai recente informații din presa americană, cubanezul are parte de un succes imens. Precis, după cum anunță jurnaliștii de la NyPost.com, Guerrero „construiește proprietăți de lux în Miami”, după care tot el se ocupă de vânzare. Iar ultima bijuterie pe care a listat-o pe site-urile dedicate anunțurilor, este o vilă uriașă, care doar în garaj poate ține parcate 18 mașini. Așa cum am precizat deja, proprietatea este în Miami, Florida, iar prețul pentru care a fost listată este de 75.000.000 de dolari! Alte detalii despre conacul pe care fostul jucător de baseball încearcă să îl vândă Conform sursei citate, doar conacul de pe proprietatea din Miami are o suprafață de 10.250 de metri pătrați. Iar în vecinătatea locului pe care se află casa există o zonă riverană de puțin peste 100 de metri. Suficient spațiu pentru andocarea unui iaht de 90 de metri lungime”, evidențiază jurnaliștii americani. Aceștia susțin că respectivul conac rivalizează la capitolul frumusețe și beneficii cu proprietățile deținute în zonă de staruri precum David și Victoria Beckham, Cindy Crawford și Karlie Kloss. În ceea ce îi privește pe soții Beckham, aceștia dețin în zona respectivă din Miami o vilă cu 9 dormitoare, care are un preț estimat de 72.240.000 dolari. Achiziția familiei Beckham este în prezent și cea mai mare tranzacție care a implicat o casă de pe strada cu pricina. Iar investiția a fost făcută în octombrie 2024. Însă, dacă Alexander Guerrero Perez va finaliza vânzarea de 75.000.000 de dolari, atunci se va stabili un nou record în zonă. Mai jos alte facilități de care se vor putea bucura viitorii proprietari: trei bucătării bucătărie în aer liber sală de mese concepută pentru grupuri mari șapte dormitoare living de 145 de metri pătrați, cu grădină privată, jacuzzi și balcon cu vedere la Golful Biscayne piscină exterioară garaj climatizat potrivit pentru 18 mașini Revenind la Alexander Guerrero Perez, fostul jucător de baseball a mai vândut, în 2023, o proprietate importantă. Este vorba despre o vilă din Palm Island, pe care a cedat-o în schimbul a 17.000.000 de dolari. Tot în acel an, el a investit 13.600.000 de dolari pentru a cumpăra terenul pe care a construit conacul de 75.000.000 de dolari.

Campionul a ajuns pe stradă. A fost milionar, a spart toată averea şi a dormit în garajul unui prieten

campionul-a-ajuns-pe-strada.-a-fost-milionar,-a-spart-toata-averea-si-a-dormit-in-garajul-unui-prieten

Jose Canseco Capas Jr. (60 de ani), campionul care a jucat nu mai puțin de 17 sezoane în Major League Baseball, SUA, și a adunat o avere de peste 55.000.000 de dolari, a ajuns falit și a dormit în garajul unui prieten. Fostul sportiv cubanez-american și-a spus povestea într-un interviu acordat recent și a dezvăluit de unde a început cu adevărat declinul său. O carte publicată după retragerea din baseball l-a transformat într-un inamic public! Jose Canseco Jr., campionul ajuns pe stradă, și-a spus povestea Jose Canseco Capas Jr. a scris istorie în baseballul american, de-a lungul carierei reprezentând echipe ca Oakland Athletics, Texas Rangers, Boston Red Sox, Toronto Blue Jays, Tampa Bay Devil Rays, New York Yankees și Chicago White Sox. El a fost ales la „Draft-ul” din 1982, de către Oakland, și debutat trei ani mai târziu, în sezonul 1985 – 1986, când a primit și titlul de „cel mai bun debutant al stagiunii”. Au urmat ani de succes pentru sportivul cubanez-american, care fost declarat MVP în Major League Baseball, în 1988, și a fost selecționat de 6 ori în echipa All-Star (1986, 1988, 1989, 1990, 1992 și 1999). Pe lângă reușitele menționate, până la retragerea din 2001, Jose Canseco a adunat și o avere impresionantă, estimată la 55.000.000 de dolari. Însă, după ce și-a agățat bâta de baseball în cui, la patru ani distanță mai precis, în 2005, el a publicat o carte denumită „Vremuri sălbatice: steroizi, succese zdrobitoare și cum a devenit mare baseballul”. Subiectul principal? Jose Canseco a făcut afirmații controversate despre utilizarea steroizilor în baseball, motiv pentru care a devenit inamic public, fiind considerat un turnător, după cum a afirmat chiar el. Acest detaliu i-a blocat accesul la orice fel de colaborare, lăsându-l practic fără nicio șansă la a mai avea un venit. Iar în ceea ce privește averea de 55.000.000 de dolari, pe aceasta a spart-o pe diverse activități, pe care nu se ferește să le împărtășească publicului larg: Oamenilor le este frică să mai aibă de-a face cu mine. Am încercat să intru în industria divertismentului, în industria actoriei. Poate să obțin niște roluri de arte marțiale. Dar producătorii nu au vrut să audă de mine. Pentru că am scris cartea, ei m-au catalogat imediat drept un turnător. Așa că nu am acces în nicio industrie. A fost îngrozitor pentru mine. Nu pot avea nicio relație cu Major League Baseball”, a punctat Jose Canseco, potrivit Talk Sport. Cât despre situația financiară în care a ajuns la aproximativ două decenii distanță de la retragere, el a punctat: Ei bine, oamenii nu știu asta, dar după tot ce s-a întâmplat (n.r. – după scandalul cu cartea) am trecut printr-o perioadă foarte proastă. Am rămas cu 20 de dolari în buzunar și am ajuns să locuiesc în garajul unui prieten timp de aproximativ 6 luni. Am câștigat milioane, dar am investit acești bani într-o proprietate și i-am pierdut. Nimeni nu m-a angajat după aceea și am fost blocat din punct de vedere financiar”, a mărturisit fostul uriaș jucător de baseball. Recunoaște că a spart 55.000.000 de dolari Mai apoi, Canseco prezintă cu lux de amănunte felul în care a spart incredibila sumă de 55.000.000 de dolari și astfel dezvăluie că nu doar investiția în proprietatea menționată mai sus a fost păguboasă. Suma despre care vorbim este de aproximativ 55.000.000 de dolari. Vă pot spune cu exactitate unde a mers fiecare cent dacă vreți. Să începem cu taxele. Din start, minus 40%. Apoi divorțurile, care m-au costat 7.000.000 de dolari. Investiții proaste, familie, prieteni și pot să continui așa foarte ușor”, a mai declarat Jose Canseco, potrivit sursei citate. Jose Canseco a fost căsătorit prima oară în intervalul 1988 – 1992, cu Esther Haddad, după care, din 1996 și până în 1999 a avut un mariaj cu Jessica Canseco. Alături de cea din urmă menționată are și o fată, pe Josie Canseco (28 de ani), care este creatoare de conținut și beneficiază de o comunitate de peste 1.000.000 de persoane pe rețelele de socializare.