Bătaie după o cursă NASCAR, lângă un stand de hotdog! Un pilot, lovit de echipa rivală

bataie-dupa-o-cursa-nascar,-langa-un-stand-de-hotdog!-un-pilot,-lovit-de-echipa-rivala

O cursă NASCAR s-a încheiat cu o bătaie în toată regula, după ce unul dintre piloți a fost atacat de membrii echipei rivale. Totul s-a petrecut chiar lângă un stand de hotdog. Imaginile demne de filmele de acțiune au ajuns pe rețelele de socializare, unde au devenit rapid virale. Evident, nu au lipsit nici reacțiile din partea internauților. Cursa a avut loc sâmbătă, 26 septembrie,  pe circuitul Martinsville Speedway din Virginia, iar victima a fost Corey Heim, cel care a obținut locul al doilea, după ce l-a depășit pe Treyten Lapcevich. Mașinile lor au intrat într-o coliziune, fiind grav avariate. Bătaie ca în filme după o cursă NASCAR. Pilotul Corey Heim a fost lovit de echipa rivală La scurt timp după trecerea liniei de sosire, bătălia s-a mutat lângă celebrul stand de hotdog a circuitului. Heim a încasat un pumn în figură din partea unui membru al echipei adverse. Inițial, Lapcevich s-a îndreptat la rândul său spre rival pentru a-i cere socoteală, dar a fost oprit de Chad Bryant, proprietarul Chad Bryant Racing. În imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum pilotul american este atacat în timp ce încearcă să părăsească zona standurilor. FIGHT AT THE HOTDOG STAND! FIGHT AT THE @MARTINSVILLESWY HOTDOG STAND!!! #VSCU300 | September 25-26 | Live on FloRacing 📺 https://t.co/ZOqO2bnVAH — FloRacing (@FloRacing) September 27, 2026 Cel puțin trei persoane se năpustesc asupra lui, aplicându-i mai multe lovituri. Spiritele s-au calmat după câteva minute, datorită intervenției forțelor de ordine, care l-au însoțit până în afara circuitului. Ulterior, Corey Heim a răspuns printr-o ironie. „Un efort solid, dar cel puțin data viitoare faceți să merite”, le-a transmis el agresorilor, mesajul fiind însoțit și de o fotografie în care apare zâmbind larg. Scandal monstru după o altă cursă. Piloții s-au luat la bătaie Din păcate, astfel de scene se petrec tot mai des pe circuitele NASCAR, unde nervii sunt întinși la maximum. Cursa Bass Pro Shops Night Race de la Bristol a fost marcată de o bătaie între piloții Ryan Blaney şi Carson Hocevar, care avuseseră o luptă strânsă pe pistă pentru locul al doilea. Primul a avut câștig de cauză și tot el a fost cel care a declanșat altercația, lovindu-și adversarul la standuri. Cei doi și-au împărțit pumni, iar Blaney a căzut la pământ, în timp ce mai multe persoane au intervenit pentru a-i despărți. „Nu a fost prea mult dialog. A spus doar un lucru şi m-a atacat, iar eu nu aveam de gând să stau cu mâinile în sân”, a declarat Hocevar, adăugând, în glumă, că incidentul a făcut uitat succesul lui Joey Logano, cel care a trecut primul linia de sosire.

Luptătorul Tolea Ciumac, reținut 24 de ore de polițiști după o bătaie în Centrul Vechi

luptatorul-tolea-ciumac,-retinut-24-de-ore-de-politisti-dupa-o-bataie-in-centrul-vechi

Anatoli „Tolea” Ciumac (52 de ani), luptător profesionist pe reguli de kickboxing și arte marțiale mixte (MMA), ar fi fost reținut 24 de ore de polițiștii din București, după o bătaie în Centrul Vechi. Tolea l-a agresat chiar pe bărbatul care trebuia să îi fie adversar la următoarea luptă în cușcă, programată într-o gală ce va fi organizată pe 30 octombrie 2026. Bătaie în Centrul Vechi din București cu luptătorul Tolea Ciumac în prim-plan! Polițiștii s-au sesizat din oficiu Chiar și la cei 52 de ani pe care i-a împlinit la data de 19 mai, luptătorul Tolea Ciumac continuă să se bată în diverse gale, atât pe reguli de kickboxing, cât și pe reguli de arte marțiale mixte. Tolea a acceptat să intre în cușcă la o gală ce va fi organizată pe 30 octombrie 2026, la Buzău, însă a furat startul și l-a bătut pe adversar cu aproape două luni mai devreme. Sâmbătă seară, 12 septembrie 2026, Tolea Ciumac s-a trezit cu oponentul lângă el într-un bar din Centrul Vechi al Bucureștiului. Inițial, întâlnirea a fost una pașnică și într-un video care a circulat pe platformele de socializare Tolea chiar a glumit cu internauții: „A venit să mă bată”, a spus Tolea, râzând, în timp ce adversarul programat pentru data de 30 octombrie, Ciudin Daniel, era lângă el. Însă, de nicăieri, lucrurile au degenerat. Câteva clipe mai târziu, tot pe rețelele de socializare au apărut imagini cu Tolea și Ciudin Daniel în timp ce se băteau pe stradă în Centrul Vechi. Inițial, ambii și-au aruncat lovituri, însă în cele din urmă, Tolea a început să își domine clar adversarul, care din imaginile video pare că nu a avut nicio șansă. Potrivit AS.ro, filmările au ajuns și pe mâna polițiștilor din București, care s-au sesizat din oficiu și l-ar fi reținut pe Tolea timp de 24 de ore: „La data de 12 septembrie 2026, poliţiştii din cadrul Secţiei 27 Poliţie s-au sesizat din oficiu, ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini video, în care se observă faptul că doi bărbaţi s-ar fi agresat fizic, în faţa unui local din Centrul Vechi al Capitalei. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, iniţial, între cei doi bărbaţi ar fi avut loc o agresiune reciprocă, conflictul escaladând ulterior, context în care unul dintre aceştia ar fi continuat să îl lovească în mod repetat pe celălalt”, a informat Poliția Capitalei ulterior, într-un comunicat. Sursa citată informează cu privire la faptul că Ciudin Daniel nu a depus o plângere împotriva lui Tolea Ciumac. Însă, acesta din urmă tot ar fi fost reținut pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „El urmează să fie prezentat magistraţilor, cu propunere legală”, notează aceeași sursă. Duminică, 13 septembrie, are programată conferința de presă pentru lupta din 30 octombrie Interesant este că duminică, 13 septembrie, la nici 24 de ore după bătaie, Tolea Ciumac are programată conferința de presă pentru lupta din 30 octombrie. Meciul dintre Tolea și Ciudin Daniel va fi organizat în Gala Heroes, iar organizatorii au lăsat de înțeles, pe Facebook, că evenimentul nu a fost anulat: „Conferința galei HEROES 16 este azi la 18:00 în direct și gratuit pe canalul de youtube Heroes MMA”, au transmis organizatorii, în dreptul unui afiș pe care apar și cei doi bătăuși din Centrul Vechi. De asemenea, într-o altă postare, Ciudin Daniel apare la locația unde va avea loc conferința și poartă ochelari de soare, cel mai probabil pentru a ascunde daunele cu care s-a ales în urma luptei de stradă cu Tolea: „Gata de acțiune. Azi la 18:00 ne vedem la conferință”, au completat organizatorii.

Tolea Ciumac a fost reținut după un scandal în Centrul Vechi al Capitalei. Luptătorul K1, depistat după imaginile de pe camerele de supraveghere

tolea-ciumac-a-fost-retinut-dupa-un-scandal-in-centrul-vechi-al-capitalei.-luptatorul-k1,-depistat-dupa-imaginile-de-pe-camerele-de-supraveghere

Tolea Ciumac a fost reținut de Poliția Capitalei, după o bătaie ce a avut loc în Centrul Vechi al Capitalei. Luptătorul K1 Tolea Ciumac a fost depistat după imaginile de pe camerele de supraveghere.  Loading … Acesta a fost reținut în urma scandalului din Centrul Vechi, în care fostul luptător a bătut un bărbat. Polițiștii au intervenit și l-au reținut, deși în primă instanță victima s-a temut să spună ce s-a întâmplat. Înaintea incidentului, fostul luptător K1 și prietenul său au postat un video în care glumeau. Ulterior a avut loc scandalul, care a fost surprins de camerele de supraveghere analizate de Poliția Capitalei. Anunțul Poliției Române „Având în vedere imaginile video și informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că doi bărbați s-ar fi agresat fizic, în fața unui local din Centrul Vechi al Capitalei, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Capitalei este abilitat să comunice următoarele: La data de 12 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției 27 Poliție s-au sesizat din oficiu, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini video, în care se observă faptul că doi bărbați s-ar fi agresat fizic, în fața unui local din Centrul Vechi al Capitalei. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, inițial, între cei doi bărbați ar fi avut loc o agresiune reciprocă, conflictul escaladând ulterior, context în care unul dintre aceștia ar fi continuat să îl lovească în mod repetat pe celălalt. În urma activităților desfășurate, cele două persoane implicate în incident au fost identificate, respectiv atât persoana bănuită de comiterea agresiunii, cât și persoana vătămată. Ulterior, cei doi bărbați au fost conduși la sediul Secției 27 Poliție, în vederea efectuării verificărilor și a activităților procedurale. În contextul audierilor, persoana vătămată a declarat că nu dorește să formuleze plângere. În urma activităților specifice desfășurate, față de persoana bănuită de comiterea faptelor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Persoana în cauză urmează a fi prezentată magistraților, cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 27 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, transmite Poliția Capitalei. Foto: YouTube.com Anatoli „Tolea” Ciumac nu este la prima abatere. El a mai fost reținut și arestate în repetate rânduri de-a lungul anilor pentru diverse infracțiuni cu agresiune sau economice. Cazuri mediatizate: Decembrie 2024 (agresiune la Oradea). Tolea Ciumac a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Oradea. După ce a participat la o gală sportivă, acesta s-a înfuriat crezând că i s-a furat portofelul și a agresat fizic trei tineri (doi băieți și o fată) în centrul orașului. Dosare de contrabandă cu țigări. A fost reținut inițial de procurorii DIICOT Bacău în 2017, fiind acuzat că făcea parte dintr-o rețea extinsă de contrabandă. Ulterior, în acest caz au existat prelungiri ale măsurilor preventive. Iulie 2016 (Acuzații grave de viol și sechestrare). A fost reținut de polițiștii ilfoveni sub acuzația că ar fi sechestrat și violat o tânără în Pădurea Băneasa. Arestarea în direct la TV (2009). Unul dintre cele mai celebre momente din showbizul românesc a fost cel în care Tolea Ciumac a fost arestat în direct la televiziune, în urma unei condamnări la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor (în dosarul scandalului de la Scotch Club din Brașov), scrie romaniatv.net. Ultima apariție a lui Tolea Ciumac în cușca RXF a avut loc în luna martie, la Craiova, unde fostul luptător de performanță l-a învins la puncte, fără prea mari emoții, pe localnicul Florin Boboc. Ciumac continuă să participe și la competiții destinate amatorilor. În toamna lui 2014, acesta a fost singurul sportiv român care a reușit să urce pe podium la Campionatele Mondiale de MMA pentru amatori, desfășurate în Belarus, cucerind medalia de bronz.

Vor executa 16 ani de pușcărie pentru o bătaie! De la ce a plecat totul

vor-executa-16-ani-de-puscarie-pentru-o-bataie!-de-la-ce-a-plecat-totul

Doi ieșeni au de executat 16 ani de pușcărie, după ce au vrut să-și arate forța într-o bătaie. Pe lângă cei doi condamnați majori, judecătorii de la Tribunalul Iași au judecat și doi inculpați minori, care au primit măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice. Nemulțumiți de pedeapsă, cei doi bărbați au formulat apel. Vor executa 16 ani de pușcărie pentru o bătaie! Doi tineri, condamnați de Tribunalul Iași la câte 8 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, incident petrecut în comuna Focuri, încearcă să obțină pedepse mai blânde. Ștefan Maftei și Adrian Adomnicăi au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, iar dosarul se află, în prezent, pe rolul Curții de Apel Iași. La 20 august 2026 a avut loc al treilea termen în apel. Instanța a decis însă amânarea cauzei, după ce a fost admisă o cerere în acest sens. Noul termen a fost stabilit pentru 22 septembrie 2026, la ora 09:50. „Încuviințează cererea de amânare a cauzei și stabilește termen de judecată la data de 22 septembrie 2026, ora 09:50”, se arată în încheierea de ședință. Miza apelului este importantă pentru cei doi inculpați, care încearcă să scape de condamnările de câte 8 ani de închisoare pronunțate de Tribunalul Iași. În același timp, situația lor nu poate fi agravată în propria cale de atac. Cu alte cuvinte, dacă doar inculpații au contestat sentința, instanța de apel nu le poate majora pedepsele în cadrul propriilor apeluri. Incidentul pentru care cei doi au ajuns să fie condamnați s-a petrecut în noaptea de 5 spre 6 mai 2024, în timpul unui grătar organizat de proprietarul unui local din Sectorul 2 al comunei Focuri. Totul a plecat de la o atingere indecentă Printre participanți se aflau și frații P.V. și M.V. Cu puțin înainte de miezul nopții, P.V. s-a apropiat de A.L.M., o tânără aflată în magazinul mixt, și a atins-o pe fund. Fata a reacționat imediat, lovindu-l cu mâna și reproșându-i gestul. Un alt consumator a intervenit și s-a poziționat între cei doi. P.V. nu a mai insistat și a ieșit pe terasa acoperită împreună cu fratele său. Situația părea să se calmeze. Lucrurile au luat însă o altă turnură după apariția lui Ștefan Maftei, partenerul de atunci al tinerei. Acesta a aflat ce se întâmplase și i-a chemat pe cei doi frați în drum pentru a discuta. Între Maftei și P.V. au avut loc schimburi de replici și îmbrânceli. Gazda petrecerii a intervenit pentru a evita escaladarea conflictului și i-a condus pe cei doi frați aproximativ 50 de metri, cerându-le să plece acasă. Conflictul nu s-a încheiat însă aici. Potrivit anchetatorilor, Adrian Adomnicăi, prieten de-al lui Maftei, și-ar fi încurajat prietenul să meargă după cei doi. Maftei a luat o halbă din mâna unui consumator și a pornit în fugă după frați. În urmărire au plecat și alte persoane, printre care prietena lui Maftei, fratele minor al acesteia, și un alt tânăr. P.V. și M.V. au încercat să fugă, însă M.V. avea dificultăți de deplasare din cauza unei malformații la un picior. L-a lovit cu halba în cap Cei care îi urmăreau s-au concentrat asupra lui P.V. Maftei l-a lovit cu halba în zona capului, iar Adomnicăi l-a lovit, în repetate rânduri, cu pumnii în față și l-a trântit la pământ. Agresiunea a continuat cu o violență și mai mare. Maftei a început să-l lovească pe P.V. cu halba, în timp ce Adomnicăi încerca să-l imobilizeze și îl lovea cu pumnul. M.V. a încercat să-și ajute fratele, dar a fost și el atacat. Maftei a ajuns să-l lovească și pe acesta cu halba, până când obiectul s-a spart. Ulterior, agresorul ar fi continuat loviturile folosindu-se de ciobul rămas în mână. Deși victimele au suferit răni care au necesitat între 7 și 9 zile de îngrijiri medicale, anchetatorii au considerat că modul în care s-a desfășurat agresiunea putea avea consecințe mult mai grave. Folosirea unei halbe și apoi a cioburilor acesteia, precum și aplicarea unor lovituri în zone vitale ale corpului au determinat procurorii să încadreze faptele drept tentativă de omor calificat. Doi tineri ieșeni au de executat 16 ani de pușcărie, după ce s-au bătut în mijlocul drumului!

O femeie și-a bătut fratele chiar în ziua în care și-au înmormântat mama! Se judecă de ani buni!

o-femeie-si-a-batut-fratele-chiar-in-ziua-in-care-si-au-inmormantat-mama!-se-judeca-de-ani-buni!

O femeie din Vaslui, sprijinită de fiul său, și-a bătut fratele chiar în cea mai tristă zi a vieții, atunci când și-au înmormântat mama. Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la spital. Totul ar fi pornit de la un portofel cu bani, deși conflictul dintre cei doi frați era mai vechi. Aceștia se judecă de aproape 5 ani, iar pronunțarea hotărârii definitive a fost amânată de mai multe ori. Doi frați din Vaslui se judecă prin instanțele de judecată de aproape 5 ani. Aceștia s-au agresat chiar în ziua în care și-au îngropat mama. Și-a bătut fratele chiar în ziua în care și-au înmormântat mama! Un dosar care a pornit de la un conflict familial petrecut într-una dintre cele mai dureroase zile pentru o familie din Vaslui continuă să provoace nemulțumiri și controverse la aproape cinci ani de la incident. Deși Judecătoria Vaslui a pronunțat o condamnare în cauză, încă din luna ianuarie, soluția a ajuns din nou în atenția instanței, iar pronunțarea unei noi hotărâri a fost amânată de trei ori consecutiv. În centrul cazului se află Daniel L., un bărbat care susține că a fost agresat de sora sa, Dorina P., și de fiul acesteia, Andrei P., chiar în dimineața zilei în care urma să aibă loc înmormântarea mamei lor. Potrivit declarațiilor sale, scandalul ar fi izbucnit din cauza portofelului și a banilor rămași după decesul femeii. Bărbatul afirmă că relațiile dintre el și sora sa erau tensionate de ani de zile și că neînțelegerile s-au agravat odată cu îmbolnăvirea părinților. „Ea era mai rece față de familie, iar cu timpul ne-a renegat de tot. Eu am avut grijă de părinți. Mama avea Parkinson, iar tata era orb. Era greu cu doi bătrâni, dar m-am descurcat. Ea venea doar în vizită”, a declarat Daniel L. Acesta susține că agresiunea din noiembrie 2021 a avut consecințe grave și că a fost transportat de urgență la spital, fără să mai poată participa la înmormântarea mamei sale. Frații se acuză reciproc De partea cealaltă, Dorina P. respinge acuzațiile și susține că situația a fost prezentată într-o manieră care nu reflectă realitatea. Femeia afirmă că a încercat în repetate rânduri să își ajute părinții și că problemele din familie ar fi fost cauzate de comportamentul fratelui său. „Eu am încercat să îi iau pe părinți la mine, că familia mea are posibilități financiare, dar nu am putut. Nu m-am înțeles niciodată cu fratele meu, consuma alcool în mod frecvent și îi plăcea să facă scandal. Îi bătea și pe părinți”, a declarat Dorina P. După mai mulți ani de cercetări și proceduri judiciare, Judecătoria Vaslui a pronunțat, la 12 ianuarie 2026, o hotărâre prin care i-a condamnat pe Dorina P. și pe fiul acesteia pentru infracțiunea de violență în familie. Femeia a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare, iar fiul său, un an de închisoare. Totuși, instanța a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe durata unui termen de doi ani. În plus, cei doi au fost obligați să îi plătească victimei daune morale în valoare de aproximativ 3.500 de euro. Nemulțumit de hotărârea instanței, victima a formulat apel, iar dosarul a continuat în instanță, pe rolul Curții de Apel Iași. Inițial, după dezbaterile din primăvara acestui an, soluția urma să fie anunțată la data de 15 mai 2026. Termenul a fost însă amânat. A urmat o nouă amânare, apoi încă una, astfel că pronunțarea a ajuns să fie programată pentru data de 2 iulie 2026. Amânări repetate în pronunțarea hotărârii „Amână pronunțarea la data de 02.07.2026, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în încheierea de ședință. Seria acestor amânări a provocat nemulțumirea victimei, care spune că se simte nedreptățită și că așteaptă de prea mult timp o soluție definitivă. „Sunt foarte nemulțumit de cum a decurs termenul din 5 martie, dar mai ales cel de pe 2 aprilie, când s-a dat prima amânare a pronunțării pentru data de 15 mai 2026. Sunt total dezamăgit și nedreptățit. Am plătit-o pe doamna avocat și pur și simplu nu mi s-a dat voie să vorbesc deloc în fața instanței de judecată. Au stat de vorbă doar doamna președintă și domnul procuror, iar inculpata a vorbit, a mințit și m-a defăimat. Nu își recunoaște faptele și ignoră actele mele medicale aduse de la doctorul specialist. Eu am plătit onorariul și mi s-a agravat inflamația la genunchi”, a declarat Daniel L. Bărbatul consideră că fiecare nouă amânare prelungește o stare de incertitudine care durează deja de aproape cinci ani. Acesta spune că și-ar fi dorit ca instanța să ofere mai rapid o soluție, mai ales că dosarul are la bază un incident petrecut în circumstanțe extrem de sensibile, în ziua în care familia se pregătea să își conducă mama pe ultimul drum. Deocamdată, toate părțile implicate așteaptă termenul din 2 iulie 2026. Cu toate acestea, după cele trei amânări succesive deja dispuse, există temeri că pronunțarea ar putea fi din nou amânată. Un bărbat din Vaslui a fost agresat fizic de sora lui, împreună cu fiul acesteia, chiar în ziua în care și-a înmormântat mama.

Au de plată 100.000 de lei pentru loviri sau alte violențe! Victima și-a pierdut vederea parțial!

au-de-plata-100.000-de-lei-pentru-loviri-sau-alte-violente!-victima-si-a-pierdut-vederea-partial!

Doi tineri ieșeni au de achitat suma considerabilă de 100.000 de lei, care reprezintă daune morale într-un dosar de loviri sau alte violențe. Inculpații au formulat apel, considerând că acest cuantum este prea mare. Victima s-a ales cu o fractură de mandibulă și 45 de zile de îngrijiri medicale. După ce au bătut un bărbat, sunt buni de plată. Victima și-a pierdut vederea parțial. Au de plată 100.000 de lei pentru niște loviri! Inculpații Sebastian Lupu și Andrei-Ionuț Lupu sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Nemulțumiți, aceștia contestă suma de 100.000 de lei, reprezentând daune morale, stabilită de Judecătoria Iași în favoarea părții civile, Rareș Arcip. Prin sentința pronunțată la data de 17 aprilie a acestui an, magistrații Judecătoriei Iași au decis obligarea inculpaților Sebastian Lupu și Andrei-Ionuț Lupu, în solidar, la plata către Rareș Arcip a sumei de 2.880 de lei, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 100.000 de lei, cu titlu de daune morale. Instanța a mai dispus și plata dobânzii legale aferente, calculată de la data producerii faptei, respectiv 21 iulie 2020, până la achitarea integrală a despăgubirilor, actualizată cu rata inflației. În ceea ce privește latura penală, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi inculpați pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. Nemulțumiți de valoarea daunelor morale, cei doi inculpați au formulat apel, solicitând instanței superioare să reducă suma acordată victimei. „Suma este mult prea mare” În fața judecătorilor, avocata celor doi a susținut că despăgubirile morale stabilite de instanța de fond sunt disproporționate în raport cu fapta și consecințele acesteia. „Onorată instanță, vă rog să admiteți apelul și să individualizați cuantumul daunelor morale, care sunt excesive din punctul nostru de vedere. Ar trebui să existe o proporționalitate între prejudiciul produs prin săvârșirea unei infracțiuni și cuantumul despăgubirilor acordate”, a declarat apărătoarea inculpaților. Aceasta a insistat asupra ideii că rolul daunelor morale este acela de a compensa suferința unei persoane, nu de a genera un beneficiu financiar excesiv. „Cuantumul daunelor morale nu ar trebui să aibă rolul de îmbogățire fără justă cauză, ci de a despăgubi persoana care a suferit vătămarea. Noi nu negăm existența unui prejudiciu moral, însă considerăm că suma de 100.000 de lei este exagerată raportat la fapta reținută în sarcina inculpaților”, a afirmat avocata. Potrivit acesteia, există o diferență semnificativă între daunele materiale, care pot fi demonstrate prin documente și acte justificative, și daunele morale, a căror evaluare este una subiectivă. „Prin urmare, solicităm admiterea apelului doar pe latura civilă, în ceea ce privește daunele morale, care, spre deosebire de cele materiale, nu se pot dovedi în mod concret și trebuie analizate cu atenție pentru a respecta principiul proporționalității”, a mai spus reprezentanta inculpaților. Victima este de acord cu despăgubirile De cealaltă parte, avocatul victimei a cerut respingerea apelului și menținerea în totalitate a hotărârii pronunțate de Judecătoria Iași, argumentând că suma acordată reflectă gravitatea suferințelor îndurate de Rareș Arcip. „Noi solicităm respingerea apelului, având în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare victimei, respectiv 45 de zile, precum și gravitatea leziunilor suferite. Considerăm că acest cuantum reprezintă doar o despăgubire pentru persoana vătămată și nicidecum o îmbogățire”, a declarat avocata părții civile. Apărătoarea victimei a explicat că urmările agresiunii au avut un impact major asupra vieții personale și profesionale a clientului său. „Înainte de 21 iulie 2020, persoana vătămată pleca frecvent în străinătate, unde muncea pentru a-și întreține familia. După incident, acest lucru nu a mai fost posibil din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut ca urmare a loviturilor primite”, a precizat aceasta. Totodată, avocatul a arătat că efectele agresiunii nu s-au limitat doar la perioada imediat următoare incidentului, ci au continuat să afecteze viața victimei și în anii care au urmat. „Victima și-a pierdut, într-o anumită măsură, vederea, iar acesta nu este singurul efect negativ dobândit în urma agresiunii”, a adăugat reprezentanta părții civile. Procurorul cere respingerea apelului În susținerea menținerii hotărârii, procurorul prezent la ședință a evidențiat gravitatea leziunilor constatate în urma agresiunii. „Noi solicităm respingerea apelului și păstrarea hotărârii așa cum a fost pronunțată. Luând în considerare traumele suferite de victimă, apreciem că acest cuantum este pe deplin justificat. Persoana vătămată a suferit o fractură de mandibulă și numeroase echimoze, leziuni care au necesitat îngrijiri medicale și au avut consecințe importante asupra vieții sale”, a declarat procurorul de caz. Dosarul rămâne acum în atenția instanței de apel, care va analiza argumentele prezentate de ambele părți și va decide dacă despăgubirile morale de 100.000 de lei vor fi menținute sau reduse. Doi ieșeni au de plătit 100.000 de lei, după ce au băgat un bărbat în spital din cauza loviturilor.

Bătaie în Centrul Vechi din București între o gașcă de ucraineni și români

bataie-in-centrul-vechi-din-bucuresti-intre-o-gasca-de-ucraineni-si-romani

Scandal uriaș izbucnit în Centrul Vechi din București. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a separa două grupuri care s-au luat la bătaie, români și ucraineni. Conflictul s-a produs pe strada Covaci, în fața Clubului Bastards. Ucrainenii, veniți la concertul lui M.K. Surse din anchetă au precizat pentru GÂNDUL că altercația ar fi avut loc între mai mulți cetățeni ucraineni (cu vârste cuprinse între 17 și 51 de ani), veniți în România pentru concertul artistului belarus M.K., și membri ai grupului de motocicliști Gremium, cetățeni români (cu vârste cuprinse între 33 și 52 de ani). Spiritele s-au încins rapid, cele două tabere îmbrâncindu-se și lovindu-se reciproc. Bătaia a provocat panică printre persoanele aflate în zonă. Jandarmii au intervenit pentru a aplana conflictul și au condus mai multe persoane la Secția 27 Poliție, zona Universitate. Oamenii legii au audiat scandalagii pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs bătaia. În contextul unei altercației care a avut loc în Centrul Vechi al Capitalei, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: „În această dimineață, în jurul orei 02:45, jandarmii au intervenit în zona unui club din Centrul Vechi, unde a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane. La sosirea echipajelor, au fost identificate persoanele implicate și s-a procedat la restabilirea ordinii publice. Întrucât persoanele implicate nu s-au conformat somațiilor legale adresate de jandarmi, a fost necesară folosirea mijloacelor din dotare pentru imobilizarea și încătușarea uneia dintre acestea. Totodată, la fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale unui bărbat, care, ulterior a fost transportat la spital. Ulterior, s-a relaționat cu polițiștii Secției 27, care au preluat cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale. Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București reafirmă faptul că misiunea forțelor de ordine este aceea de a preveni și gestiona orice situație care poate afecta ordinea și siguranța publică, intervențiile fiind realizate cu respectarea cadrului legal”. Un ucrainean, dus la spital Din cauza loviturilor încasate, un bărbat ucrainean în vârstă de 51 de ani a ajuns la Spitalul Universitar pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Ancheta privind bătaia din Centrul Vechi este în desfășurare. Polițiștii vor stabili responsabilitatea fiecărei persoane implicate și eventualele măsuri legale care se impun. RECOMANDAREA AUTORULUI: Olandezii au făcut dezastru în București în Centrul Vechi după meciul cu FCSB. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de socializare Pistă surpriză în cazul tentativei de asasinat cu mână armată din Centrul Vechi al Capitalei. Victimele ar fi înșelat un mafiot turc cu afaceri la Dubai

Vicecampionul olimpic român a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a rupt cu bătaia un șofer în centrul Bucureștiului

vicecampionul-olimpic-roman-a-fost-condamnat-la-inchisoare-cu-suspendare-pentru-ca-a-rupt-cu-bataia-un-sofer-in-centrul-bucurestiului

Daniel Dumitrescu, ajuns azi la 57 de ani, s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare pentru lovire sau alte violențe. Fostul sportiv este medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Seul (1988), acolo unde a reprezentat România la box (categoria 57 kilograme). Dumitrescu a maltratat un bărbat cu pumnii și picioarele, iar imediat l-ar fi lovit cu o rangă metalică, într-o parcare din București. Conform datelor din dosar publicate de Fanatik, incidentul s-a produs la data de 17 septembrie 2025, în jurul orei 11:00, atunci când fostul vicecampion olimpic ”a lovit în repetate rânduri cu pumnii, picioarele și cu o rangă din metal, peste tot corpul, pe persoana vătămată Viorel S., în timp ce aceasta se afla la volanul autoturismului, staționat în spatele blocului situat în București, Șoseaua Ștefan cel Mare, nr 5, sector 2, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale”. ”În acest context, inculpatul i-a răspuns prin următoarele: „Stai că îți arăt eu legitimație acuma”. Imediat acestui conflict verbal, (…) inculpatul Dumitrescu Daniel, deschizând portiera stânga față a autoturismului, a început să-i aplice persoanei vătămate multiple lovituri cu mâinile și picioarele la nivelul capului, în față, pe umeri și pe spate, timp de aproximativ 2 minute, în intervalul orar 10:38-10:39”, se mai arată în documentele de pe masa instanței. Un al doilea participant la trafic a încercat să-l îndepărteze pe Dumitrescu, pentru moment, de victima sa. Pentru că acesta opunea rezistență, a intervenit și un al treilea bărbat, care a fost la rândul lui, împins de inculpat cu mâna în zona pieptului. „Nu se află la primul contact cu legea penală”, spune cazierul Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au scris în motivare că Daniel Dumitrescu ”nu a prezentat vreo urmă de empatie pentru integritatea sau sănătatea victimei și nu a oprit actele de violență nici după ce mai multe persoane au încercat să-l liniștească”. ”Toate aceste împrejurări trebuie privite și prin raportare la persoana inculpatului, în vârstă de 57 de ani, fără antecedente penale care să impună aplicarea vreunui tratament sancționator specific vreunei forme de pluralitate de infracțiuni, în ciuda faptului că nu se află la primul contact cu legea penală așa, cum rezultă din cazierul judiciar al acestuia. Inculpatul este integrat social, având susținerea familiei. De asemenea, inculpatul a fost campion național la box și chiar vicecampion olimpic la această disciplină (Seul 1988), însă faptul că alege să-și folosească talentul și abilitățile dobândite în sportul de cel mai înalt nivel pentru a exercita acte de violență crescută asupra unei persoane în spațiul public, chiar și fără un motiv serios, dovedește un risc social crescut”, au mai arătat judecătorii. Daniel Dumitrescu nu era la prima problemă cu legea, în 2009, Daniel Dumitrescu a fost arestat în Italia, când încerca să-i sustragă portofelul unui turist german. Potrivit informațiilor oferite de carabinieri, românul se folosea de o legitimație falsă de polițist.

Sabrina Voinea s-a luat la bătaie azi cu o halterofilă! A făcut-o grasă! S-au păruit ca în filme, palme, tot ce trebuie

sabrina-voinea-s-a-luat-la-bataie-azi-cu-o-halterofila!-a-facut-o-grasa!-s-au-paruit-ca-in-filme,-palme,-tot-ce-trebuie

Sabrina Voinea este din nou în centrul atenției, de data aceasta în urma unui scandal violent care a avut loc în restaurantul complexului „Lia Manoliu” din Capitală. Gimnasta s-ar fi luat la harță cu o halterofilă, iar lucrurile au degenerat ajungându-se la o bătaie în toată regula în care au mai fost implicate și alte două sportive. Sabrina Voinea, conflict violent cu halterofilă la restaurant! „S-au păruit ca în filme, palme, tot ce trebuie” Sabrina Voinea este din nou în prim-plan. De această dată, fata Cameliei Voinea a fost implicată în jurul prânzului într-un scandal violent în restaurantul Hotelului sport din cadrul complexului „Lia Manoliu”, scrie golazo.ro. Gimnasta s-a luat inițial la ceartă cu halterofilă, însă s-a ajuns rapid la bătaie, în conflict implicându-se și alte două sportive. „Nu știu exact de la ce s-au luat, pentru că nu eram suficient de aproape pentru a le auzi. Dar am auzit gălăgie la un moment dat și am ieșit să văd ce se petrece. S-au păruit ca în filme! Palme, tot ce trebuie. Apoi a intervenit colega Sabrinei, nu știu cum o cheamă. Melisa… (n.r. – Orzacai). Dar imediat s-a băgat și o a doua fată de la haltere și a ieșit bătaie. Colega Sabrinei a luat palme serioase. Mi-au spus cei care au asistat de la început la scenă că Sabrina a făcut-o «grasă» pe fata de la haltere, aia a ripostat și așa s-a ajuns la zgârieturi și altele. S-au băgat fetele de la bucătărie și le-au despărțit”, au declarat sursele pentru golazo.ro. Sabrina Voinea nu e la prima ispravă de acest gen. Ea s-ar fi luat și de fetele din lotul național de gimnastică, Denisa Golgotă confirmând că aceasta s-ar fi comportat urât față de colegele sale. Directorul la „Lia Manoliu” confirmă incidentul Florin Oancea, directorul de la „Lia Manoliu” a confirmat conflictul și implicarea Sabrinei Voinea în bătaie, însă nu deține informații de la ce ar fi plecat totul, deoarece atunci când a ajuns la fața locului, fetele implicate erau plecate deja din locație. „Eu am fost în ședință până acum la ANS, cu domnul ministru, dar vă pot confirma că am fost informat de acest incident. Prea multe detalii nu vă pot da, pentru că de abia acum mă întorc la complex. Până la urmă au mai intervenit două fete în bătaia aceasta, așa ne spun sursele noastre. Da, din câte am înțeles sunt două fete de la haltere cu două fete de la gimnastică, una fiind Sabrina Voinea. Dar de ce la ce a pornit conflictul nu aș ști să vă spun. Asta nu mi s-a comunicat. Acum fetele nu mai sunt în complex, mi s-a spus că au plecat”, a spus Onea pentru sursa citată.

O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Bărbatul: Îi spunea fiului său să-mi dea, că oricum trebuia să mor de mult

o-femeie-din-vaslui-a-fost-condamnata,-pentru-ca-si-a-batut-fratele!-barbatul:-ii-spunea-fiului-sau-sa-mi-dea,-ca-oricum-trebuia-sa-mor-de-mult

O femeie din Vaslui a fost condamnată de magistrații de la Judecătoria Vaslui, pentru că și-a bătut fratele, împreună cu fiul său. Bărbatul susține că a fost bătut chiar în ziua înmormântării mamei sale, în urma unui conflict legat de banii femeii decedate. Incidentul s-a petrecut în noiembrie 2021, iar victima spune că agresiunea a fost atât de gravă încât a fost transportat de urgență la spital, ratând astfel momentul în care mama sa a fost condusă pe ultimul drum. O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Daniel Larion susține că a fost bătut de sora sa, Doina Pardos, și de fiul acesteia, Andrei Pardos, chiar în dimineața zilei în care urma să aibă loc înmormântarea mamei celor doi frați. Potrivit relatării sale, conflictul ar fi izbucnit din cauza portofelului cu bani al mamei decedate. „În ziua înmormântării mamei noastre, în noiembrie 2021, a venit sora mea cu fiul ei, care m-au bătut până m-a luat ambulanța și, din acest motiv, nici nu am putut să o conduc pe mama pe ultimul drum. Au venit de la prima oră, să le dau portofelul cu bani al bătrânei, iar când am refuzat, Andrei m-a lovit de mai multe ori cu pumnul în față”, a declarat Daniel Larion reporterilor BZI. Bărbatul spune că agresiunea nu s-a limitat la câteva lovituri, ci ar fi degenerat într-o bătaie violentă. Potrivit acestuia, nepotul l-ar fi lovit repetat cu pumnii, în timp ce sora lui ar fi folosit o țeavă metalică lungă de aproximativ doi metri. „Mama sa, care este sora mea, m-a lovit peste genunchi, de două ori, cu o țeavă metalică lungă de doi metri. În timp ce fiul ei mă lovea, aceasta îl instiga, spunându-i să mă bată, că oricum trebuia să mor de mult”, a povestit bărbatul. El susține că, după ce femeia ar fi lăsat țeava jos, aceasta ar fi fost ridicată de fiul ei, care ar fi continuat să îl lovească până când nu s-a mai putut ridica de la pământ. „După ce Doina a lăsat țeava, a luat-o Andrei, care m-a lovit până nu m-am mai putut ridica”, a mai spus acesta. În cele din urmă, sora sa ar fi sunat la ambulanță. Potrivit lui Larion, în acele momente, sora sa ar fi spus că îi este teamă ca fiul ei să nu ajungă la închisoare din cauza acestei bătăi. Situație familială tensionată de ani de zile Daniel Larion afirmă că relațiile cu sora sa erau tensionate de mult timp și că aceasta s-ar fi îndepărtat treptat de familie. „Ea era mai rece față de familie, iar cu timpul ne-a renegat de tot. Eu am avut grijă de părinți. Mama avea Parkinson, iar tata era orb. Era greu cu doi bătrâni, dar m-am descurcat. Ea venea doar în vizită”, a povestit bărbatul. De partea cealaltă, femeia susține că ar fi încercat să-i ia pe bătrâni la ea, dar fără succes. „Eu am încercat să îi iau pe părinți la mine, că familia mea are posibilități financiare, dar nu am putut. Nu m-am înțeles niciodată cu fratele meu, consuma alcool în mod frecvent și îi plăcea să facă scandal. Îi bătea și pe părinți”, a spus Doina Pardos reporterilor BZI. Situația ar fi fost complicată și de condițiile medicale ale părinților, care necesitau îngrijire permanentă. Larion spune că el s-ar fi ocupat aproape singur de ei, până la moartea mamei. În urma agresiunii, bărbatul spune că a suferit răni serioase, care au necesitat intervenții medicale. Una dintre problemele grave a fost la genunchiul stâng. „Eu am fost operat din cauza loviturilor primite, pentru că în genunchiul stâng mi-a rămas un corp străin, care a trebuit operat”, a spus acesta. A rămas inapt în urma bătăii, dar totuși nu a primit un ordin de protecție În plus, spune că, de atunci, viața sa s-a schimbat radical, iar capacitatea de muncă i-ar fi fost afectată. După incident, Daniel Larion a încercat să obțină un ordin de protecție împotriva surorii și nepotului său, însă cererea sa a fost respinsă de instanță. „Eu am solicitat un ordin de protecție împotriva surorii și a nepotului meu, dar în noiembrie 2025 mi s-a respins cererea. Ba mai mult, după aceasta mi s-a pus poprire pe cont pentru suma de 2.550 de lei. Bani pe care trebuie să îi plătesc unui executor judecătoresc, deoarece mi s-a respins cererea pentru ordinul de protecție”, a explicat bărbatul. Totodată, bărbatul se teme pentru viața sa, deoarece a fost amenințat cu moartea. „«A doua oară când intri în mâna mea, te omor», mi-a spus nepotul meu”, a povestit Larion. Dosarul agresiunii a ajuns în instanță, iar la data de 12 ianuarie 2026, magistrații de la Judecătoria Vaslui au pronunțat o decizie. Instanța a condamnat-o pe Doina Pardos la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar pe Andrei Pardos l-au condamnat la un an de închisoare pentru aceeași infracțiune. Judecătorii au decis însă suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pentru un termen de doi ani. Doar 3.500 de euro despăgubiri pentru o bătaie soră cu moartea Totodată, instanța a stabilit ca cei doi agresori să plătească victimei daune morale în valoare de 3.500 de euro. Doina Pardos respinge acuzațiile fratelui său și susține că, de fapt, conflictul ar fi fost provocat de acesta. „Noi suntem adevăratele victime. Este adevărat că l-am lovit, însă am fost provocați. Este un om foarte prefăcut, de asta nu ne-am înțeles cu el niciodată”, a spus femeia. În ceea ce privește despăgubirile stabilite de instanță, femeia spune că este dispusă să plătească suma stabilită, dar nu mai mult. „Nu mi se pare normal să îi plătim 20.000 de euro pentru un pumn pe care i l-a dat fiul meu și pentru două lovituri peste picior pe care i le-am dat eu. De la Judecătorie au decis să îi plătim daune morale de 3.500 de euro și noi eram de acord să îi dăm acești bani, ca să scăpăm de el. Dar el vrea mai