De ce a refuzat Novak Djokovic 10 milioane de euro de la cel mai mare brand de băuturi

de-ce-a-refuzat-novak-djokovic-10-milioane-de-euro-de-la-cel-mai-mare-brand-de-bauturi

Novak Djokovic (38 de ani) a făcut o mărturisire uimitoare, în cadrul unei emisiuni la care a participat în această săptămână! Sârbul a refuzat o ofertă colosală din partea unui gigant al băuturilor carbogazoase. Cu toate că nu a dorit să dezvăluie numele companiei care l-a ofertat, Novak Djokovic a precizat că este vorba de cel mai mare brand de băuturi din lume. Novak Djokovic este sponsorizat de mai multe companii cunoscute, din domenii diverse, cum ar fi: Head, Lacoste, Asics, Hublot, Waterdrop, Aman, Qatar Airways sau Joe & The Juice. Novak Djokovic a dezvăluit cum a refuzat o ofertă colosală de la un gigant al băuturilor carbogazoase Novak Djokovic, fost lider ATP și deținător a 24 de titluri de Grand Slam, nu și-a călcat principiile și a refuzat nu mai puțin de 10 milioane de euro de la o companie de băuturi. Întrebat de jurnalistul Piers Morgan dacă este vorba despre Coca-Cola sau Pepsi, sârbul nu a negat! „Am refuzat multe branduri și cecuri mari pentru că nu pot reprezenta ceva în care nu cred. Nu pot numi brandul, dar este probabil cel mai faimos brand de băuturi din lume. S-a întâmplat acum mult timp, un pic mai mult. N-au fost zeci de milioane, dar pe aproape. Îmi pasă de integritate, protejând ce e valoros pentru mine. Dacă eu nu beau ceva și copiii mei nu beau… E celebrul videoclip cu Ronaldo care a îndepărtat un Gatorade sau o Coca-Cola, respect mult asta”, a declarat Novak Djokovic. Novak Djokovic s-a retras de la Turneul Campionilor Djokovic a făcut mai multe dezvăluiri interesante la emisiunea lui Piers Morgan, inclusiv despre cazurile de dopaj din tenis. Sârbul se află în vacanță după ce s-a retras de la Turneul Campionilor, invocând o accidentare la umăr. Decizia lui Novak a venit imediat după triumful reușit sâmbătă la turneul ATP 250 de la Atena, unde și-a adjudecat titlul cu numărul 101 în circuitul profesionist. Succesul a avut o semnificație aparte pentru Nole, care s-a mutat recent în capitala Greciei, după ce a fost numit „trădător” în Serbia, de o parte a simpatizanților președintelui Aleksandar Vucic.

Alimentele și băuturile pe care să NU le consumi atunci când este caniculă. Toate acestea solicită excesiv digestia și cresc temperatura internă

alimentele-si-bauturile-pe-care-sa-nu-le-consumi-atunci-cand-este-canicula.-toate-acestea-solicita-excesiv-digestia-si-cresc-temperatura-interna

Un medic explică faptul că temperatura corpului poate crește, vara, dacă sunt consumate anumite băuturi și alimente, atunci când este caniculă. De asemenea, acestea pot solicita mai mult digestia, ceea ce ar putea să genereze disconfort. Iată mai jos, în articol, detaliile. Specialiștii în meteorologie anunță vreme caniculară în România, în următoarea perioadă. De altfel, experții trag un semnal de alarmă și explică importanța unei alimentații corespunzătoare, îndeosebi în timpul verii, când temperaturile sunt tot mai ridicate. De asemenea, pe lângă o dietă cât mai ușoară, experții avertizează oamenii că pot experimenta efecte nedorite, în cazul în care se expun îndelung la soare. Ce să nu consumi vara, ca să nu crească temperatura corpului? În primul rând, ar fi ideal să nu se consume băuturi alcoolice și nici mâncăruri bogate în grăsimi nesănătoase. Totodată, nu sunt recomandate către consum nici băuturile carbogazoase. Ar fi ideal să se reducă, vara, consumul de cartofi prăjiți, preparate din cărnuri care pot crea disconfort în stomac și alte produse care au multă sare sau ulei. „Sunt de lăsat si alimentele grele, prăjite, procesate. Toate acestea solicită excesiv digestia și cresc temperatura internă”, spune dr. Alexandru Nechifor. medic specialist în medicină internă. Ce ar trebui să consumi atunci când este caniculă? Medicul Alexandru Nechifor – medic specialist în medicină internă – a explicat care sunt alimentele care pot fi consumate vara. „Fructele și legumele colorate, bogate în apă, antioxidanți și minerale, sunt aliații noștri principali vara. Ne ajută să ne hidratăm, ne protejează celulele de stresul oxidativ și susțin mecanismele naturale de termoreglare ale corpului. Pepenele roșu și galben, extrem de hidratant (peste 90% apă), bogat în vitamina C, betacaroten și licopen. Castravetele, salata verde, dovlecelul, legume ușor digerabile, care rehidratează eficient. Roșii, ardei, ridichi-aduc un plus de potasiu și vitamina C, necesare în combaterea epuizării. Fructele de pădure – afine, zmeură, căpșuni – sunt bogate în antioxidanți puternici care protejează vasele de sânge”, susține dr. Alexandru Nechifor, medicul specialist în medicină internă, arată Adevarul.ro. Hidratarea, un pas important și constant pe caniculă Expunerea la soare trebuie să fie cât mai minimă, îndeosebi în perioadele caniculare. De asemenea, pielea trebuie să fie protejată și să nu fie expusă direct în razele soarelui. În caz contrar, ar putea apărea arsuri și iritații. La fel de importantă este și hidratarea și ar fi ideal să se consume minim 2 – 2,5 litri de apă pe zi. Chiar și în absența senzației de sete, se recomandă consumul de lichide, pentru ca organismul să se mențină hidratat. De asemenea, ar fi ideal să nu te expui direct la soare în intervalul zilnic 11:00 – 17:00. Experții explică și importanța vestimentației, menționând că ar fi ideal să fie îmbrăcate ținute deschise la culoare, cu material ușor. Citește și: Fructul bogat în vitamine care hidratează organismul pe timpul verii. Poate contribui la reducerea tensiunii arteriale Ce alimente să NU consumi înainte de ora 09:00, pe stomacul gol, potrivit specialiștilor Alimentele care mențin sănătatea CREIERULUI. Ce recomandă specialiștii Medicul Vlad Ciurea. Peștele care ajută la dezvoltarea creierului Sursă foto: colaj Shutterstock – caracter ilustrativ A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele

Cercetătorii spun că băuturile ambalate în sticlă conțin mai multe microplastice decât cele din recipiente de plastic

cercetatorii-spun-ca-bauturile-ambalate-in-sticla-contin-mai-multe-microplastice-decat-cele-din-recipiente-de-plastic

Considerată mai „curată”, sticla pare să fie, de fapt, mai contaminată. Cercetări realizate în premieră, cofinanțate de Agenția franceză pentru siguranța alimentară și de Consiliul Regional Hauts-de-France, autoritatea executivă regională care gestionează sănătatea, mediul și economia în toate cele cinci departamente, au constatat un paradox: „sticlele din sticlă”, considerate opțiunea „curată” sau premium, sunt, de fapt, cele mai contaminate cu microplastice dintre toate tipurile de ambalaje pentru băuturi. „Ne așteptam la un rezultat opus”, a declarat specialista care a condus studiul, Iseline Chaïb, doctorandă în cadrul laboratorului de siguranță alimentară al agenției sanitare, citată vineri de Le Figaro. Rezultatele au fost clare: cola, limonadele, ceaiurile reci și berea ambalate în „sticle de sticlă” conțin, în medie, circa 100 de particule de microplastice pe litru față de numai între 2 și 20 de particule în băuturile ambalate în plastic, cutii de carton sau doze. Unele probe de capsule nespălate au înregistrat chiar și 287 de particule pe litru. Sursa principală a contaminării este vopseaua capsulelor Cercetătorii au identificat și sursa principală a microplasticelor, în vopseaua care acoperă capsulele metalice. Aceasta prezintă micro-zgârieturi invizibile, cauzate de frecarea dintre capsule în timpul depozitării. „Particulele detectate în băuturi aveau exact aceeași formă, culoare și compoziție precum vopseaua capsulelor care sigilează sticlele din sticlă”, a explicat coordonatoarea cercetării. Agenția Franței pentru siguranța alimentară a confirmat că aceste particule se desprind în timpul manipulării și ajung în lichidul consumat. În lipsa unor date toxicologice concludente, cercetătorii francezi au precizta că nu pot stabili cu certitudine dacă aceste cantități de microplastice au sau nu un efect negativ asupra sănătății umane. Apa și vinul, necarbogazoase, sunt puțin afectate de contaminarea cu microplastice Cu toate acestea, apa conține puține microplastice, „indiferent de recipient, cu o medie de 4,5 particule pe litru în sticlele de sticlă și 1,6 particule în cele din plastic sau în cutiile de carton”, au detaliat specialiștii, adăugând pe această listă și vinul ambalat în sticle de sticlă cu dop. Explicația pentru faptul că apa și vinul îmbuteliate sunt mai puțin afectate de contaminarea cu microplastice vine din modul diferit de ambalare: vinul este adesea îmbuteliat cu dop de plută. În plus, nici apa, nici vinul nu sunt bături carbogazoase, deci nu exercită presiune asupra capsulei, iar procesele de îmbuteliere implică mai puține manipulări mecanice. În schimb, băuturile acidulate, precum cola sau limonadele, trec printr-un proces mai agresiv de îmbuteliere: sunt ambalate sub presiune, cu capace metalice înșurubate strâns, iar manipularea lor implică frecări și agitație în timpul transportului și depozitării. Toate aceste condiții favorizează eliberarea particulelor de microplastic din vopseaua capsulelor metalice în lichid. Fiind mai ușoare și flexibile, sticlele din plastic reduc frecările și șocurile în timpul transportului, protejând mai bine capsulele și limitând astfel eliberarea microplasticelor. Industria are soluții pentru a reduce conținutul de microplastice din băuturi Vestea bună este că industria poate reduce considerabil această formă de poluare. O metodă simplă și eficientă, testată de francezi, constă în curățarea capsulelor prin suflarea cu aer și clătirea cu apă filtrată și alcool. Rezultatele au fost remarcabile: de la 287 de particule pe litru în capsulele nespălate, s-a ajuns la 87 după tratamentul complet. De asemenea, „modificarea condițiilor de depozitare a capsulelor și schimbarea compoziției vopselelor pot reduce semnificativ contaminarea”, au subliniat autorii cercetării.

Ce obiceiuri trebuie să respecte persoanele născute după 1980, pentru a avea un stil de viață sănătos

ce-obiceiuri-trebuie-sa-respecte-persoanele-nascute-dupa-1980,-pentru-a-avea-un-stil-de-viata-sanatos

Obligatoriu pentru cei născuți după 1980. Odată cu înaintarea în vârstă, îngrijirea sănătății creierului și a funcției cognitive ar trebui să devină un obicei mai important ca niciodată, scrie Capital.ro. Trebuie acordată multă atenție stilului de viață, mai ales băuturilor pe care le consumați pentru că sunt unele care pot dăuna funcției creierului și a sănătății generale. Printre ele se află sucurile dulci sau băuturile energizante, dar există și unele băuturi mai sănătoase, cu nutrienți și beneficii pentru creier, care pot menține memoria ascuțită și chiar pot stimula starea de spirit. Shefinds.com oferă o listă cu cele mai sănătoase băuturi pentru creier, care ar trebui introduse în dieta zilnică pentru a vă îmbunătăți funcția cognitivă și sănătatea generală. 1. Ceai verde Ceaiul verde este plin de nutrienți și antioxidanți, care pot îmbunătăți multe funcții ale corpului. Potrivi experților în sănătate, această băutură considerată magică poate ajuta la pierderea în greutate, dar este la fel de bun și pentru creier. Varsha Khatri, de la Prowise Healthcare, susține că nivelurile de cofeină din ceaiul verde sunt excelente pentru a vă ajuta și mai mult la concentrare. „Conținutul moderat de cofeină din ceaiul verde îmbunătățește concentrarea și vigilența fără a provoca senzația de nervozitate asociată adesea cu cafeaua”, a explicat ea. Ceaiul verde conține aminoacidul L-teanină, un compus special care este excelent pentru a se adânci mai mult în relaxare și pentru a reduce stresul, îmbunătățind astfel starea de spirit. 2. Cafeaua Dr. Robert Love, specialist în neuroștiință și creator de conținut, spune că o cafea este „foarte bună” pentru creier, ajutând la „creșterea concentrării, a memoriei și a atenției”. De asemenea, poate îmbunătăți tensiunea arterială în timp, iar un alt beneficiu este că poate ajuta la reducerea depresiei, deoarece cofeina poate „crește motivația”. 3. Apa Este esențial să țineți cont de cât de importantă este apa pentru sănătatea generală și, mai precis, pentru funcția cognitivă. Apa este cunoscută drept băutura numărul unu pentru hidratare. „Hidratarea joacă un rol critic în menținerea funcției cognitive și a memoriei”, a spus nutriționistul Krutika Nanavati. Chiar și deshidratarea ușoară poate afecta „atenția, memoria și starea de spirit”. Dacă te-ai săturat să bei apă plată, există diferite moduri de a o aroma natural. 4. Suc de afine Sucul lor gustos și aromat conține o mulțime de nutrienți benefici pentru îmbunătățirea sănătății creierului. „Consumul de afine poate îmbunătăți memoria și poate proteja creierul de stresul oxidativ”, a spus Khatri. Afinele conțin antioxidanți și flavonoide, făcându-le un fruct super prietenos pentru creier. Dacă nu găsești suc de afine care să nu conțină zahăr adăugat sau un exces de ingrediente, poți să încorporezi afine în dietă prin smoothie-uri sau alimente pentru micul dejun. 5. Ceai negru Dacă nu ești înnebunit după gustul cafelei sau al ceaiului verde, dar vrei să profiți de beneficiile lor, ar trebui să încerci ceaiul negru. Potrivit UCLA Health, ca și ceaiul verde, ceaiul negru conține cofeină, L-teanină și polifenoli, excelente pentru sănătatea creierului. „Ceaiul negru oferă aceleași beneficii ca și alte tipuri de ceai, dar și avantaje unice”, a menționat UCLA. Un studiu mai mic a examinat modul în care consumul de ceai negru afectează performanța cognitivă, în comparație cu apa potabilă. Participanții care au băut ceai negru au avut rezultate mai bune în funcțiile executive și sarcinile de memorie. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele