Moșteanu, întâlnire cu reprezentanții BEI în vederea cooperării în domeniul industriei de apărare

Potrivit comunicatului de presă publicat de MApN, ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a discutat a avut o întrevedere alături de Robert de Groot, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), dar și Ioannis Tsakiris, vicepreședinte BEI, responsabil pentru România. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aspecte care privesc oportunitățile de cooperare în domeniul industriei de apărare. Reprezentanții BEI au prezentat posibilități concrete de colaborare, prin dezvoltarea de parteneriate și extinderea criteriilor de eligibilitate pentru proiectele de investiții în acest sector strategic, potrivit sursei citate. Discuțiile au avut loc la sediul Ministerului Apărării. Banca Europeană de Investiții (BEI) este o instituție financiară independentă, care își stabilește în mod autonom deciziile privind contractarea împrumuturilor și acordarea de credite, în funcție de proiect și de oportunitățile de pe piețele financiare. În cadrul Uniunii Europene, BEI urmărește prioritățile de finanțare stabilite la nivel european, iar în afara UE, BEI sprijină politicile de dezvoltare și cooperare în diverse țări ale lumii.
Ilie Bolojan mai bifează o finanțare europeană. O primă tranșă de 500 de milioane de euro de la BEI pentru autostrada SibiuPitești
Premierul Ilie Bolojan a primit, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene de Investiții (BEI), aflată la București pentru semnarea unui contract de finanțare în valoare de 500 de milioane de euro – prima tranșă dintr-un pachet total de un miliard de euro destinat construcției autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, anunță biroul de presă al Guvernului, într-un comunicat public. „În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului a subliniat importanța consolidării cooperării cu BEI și cu alte instituții financiare europene, în strâns parteneriat cu Comisia Europeană. BEI s-a dovedit, de-a lungul timpului, un partener strategic important, contribuind la dezvoltarea României prin finanțări și asistență tehnică acordate unor proiecte cu impact asupra economiei. Premierul a evidențiat faptul că, în contextul angajamentelor asumate privind traiectoria fiscal-bugetară, sprijinul BEI este important pentru cofinanțarea proiectelor deja incluse în planificarea bugetară națională, asigurând astfel continuarea și finalizarea investițiilor”, arată sursa citată. Discuțiile de miercuri au vizat și domeniul energiei, unde România își propune să devină un hub regional. „Sunt necesare investiții în rețele inteligente, tehnologii de stocare și modernizarea infrastructurii de transport și distribuție. Consolidarea securității energetice și integrarea în rețelele europene presupun interconectări eficiente, proiecte transfrontaliere și alinierea la standarde comune”. Ilie Bolojan a cerut și extinderea colaborării cu BEI pentru sprijinirea proiectelor autorităților locale, care au nevoie de cofinanțare pentru finalizarea investițiilor aflate în implementare. „Reprezentanții BEI și-au exprimat disponibilitatea de a identifica instrumente suplimentare de sprijin, inclusiv pentru industria de apărare, și de a continua acordarea de asistență tehnică instituțiilor publice, mediului de afaceri și universităților”. La întrevedere a participat și Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-ministrului. Foto: gov.ro AUTORUL RECOMANDĂ: