Cum răspunde Uniunea Europeană la dominația Chinei pe piața magneților produși din pământuri rare

cum-raspunde-uniunea-europeana-la-dominatia-chinei-pe-piata-magnetilor-produsi-din-pamanturi-rare

Uniunea Europeană apasă pedala de accelerație din 2026 în procesul de reciclare al magneților ca să reducă dependența de importuri și să consolideze oferta internă. În prezent, UE importă peste 98% din necesarul de magneți esențiali pentru produse precum vehicule electrice, turbine eoliene sau avioane de vânătoare. China controlează peste 90% din capacitatea de procesare a mai multor materiale critice pentru tranziția verde, inclusiv grafit și mangan, motiv pentru care Bruxelles-ul a anunțat că în 2026 va propune restricționarea exporturilor de magneți în așa fel încât aceștia să poată fi reciclați pentru a acoperi o cincime din cerere. „Există o strategie chineză de a monopoliza piața. Securitatea economică a devenit o provocare globală dar, când vine vorba de mineralele rare, avem un anumit număr de dependențe, în funcție de resursă față de China într-o mare măsură”, a declarat comisarul UE pentru piața internă, Stephane Sejourne. Mișcarea Uniunii Europene vine în contextul în care China a impus o serie de restricții la export la începutul acestui an și semnalează un impuls industrial strategic care va remodela prioritățile de investiții, comerț și politici în întreaga Europă. În acest sens, Comisia Europeană a anunțat un plan de măsuri pentru reducerea dependenței blocului comunitar de aprovizionare cu pământuri rare din China, vizând producția rafinarea, reciclarea și achizițiile colective. Oficialii de la Bruxelles au atras atenția de mai mult timp că, indiferent de cât de multe măsuri de siguranță ar  introduce pentru a reduce dependența de China, furnizorii industriali vor continua să achiziționeze de aici deoarece prețurile sunt mai mici decât în țări precum Chile, Brazilia, Australia sau Canada. Care e planul Comisiei Europene ca să reducă dependența Anul următor Comisia Europeană va aloca aproape 3 miliarde de euro pentru a finanța proiecte strategice în extracția, rafinarea și reciclarea acestor minerale și metale, esențiale pentru mai multe sectoare din Europa. Planul stabilește o strategie multilaterală de a stimula capacitatea internă de extracție și prelucrare, de a accelera reciclarea magneților și a electronicelor, de a stabili achiziții comune la nivelul Uniunii Europene și de a crea noi parteneriate cu furnizori. Practic, strategia UE prevede crearea unui hub european pentru materialele critice, restricții asupra exporturilor de fier vechi din aluminiu și cupru în 2026, dar și o platformă de tranzacționare. Cursa este contracronometru pentru că Beijingul a amenințat că impune controale extinse asupra exporturilor globale de pământuri rare și se folosește de dominația sa în acest sector pentru a-și atinge obiectivele geopolitice. Europa importă 18.000 de tone de magneți pe an din China De asemenea, Uniunea Europeană spune că va acorda prioritate reciclării mineritului urban pentru a recupera materiile rare din produsele aflate la sfârșitul ciclului de viață și propune un mecanism de achiziții comune care vizează îmbunătățirea puterii de negociere și reducerea volatilității prețurilor pentru statele membre UE. Ca să arate cât de mare este dependența de Beijing, oficialii UE au arătat că blocul comunitar cumpără aproximativ 20.000 de tone de magneți permanenți pe an care sunt folosiți de la frigidere, la aparatele RMN. Aproximativ 17.000-18.00 de tone provin din China, în timp ce doar 1.000 sunt produse în Uniunea Europeană, iar restul provin din alte țări. Analiștii și directorii din industrie cred că majorarea producției și a prelucrării nu va fi nici rapidă, nici ieftină. Deschiderea de mine noi, construirea de rafinării și instalații de fabricare a magneților necesită timp pentru autorizare, au nevoie de evaluări complexe de mediu și cheltuieli de capital substanțiale. Din punct de vedere al consecințelor economice, Europa s-ar putea confrunta cu costuri de producție mai mari dacă relocarea și regulile de mediu mai stricte vor crește cheltuielile de producție. Pentru producătorii auto europeni și contractorii de apărare, perspectiva unui acces mai stabil la magneți și metale critice este binevenită. RECOMANDAREA AUTORULUI: Rusia asamblează drone SHAHED cu piese din China. „Componente pentru snowmobil”, firme rusești cu nume inspirate de pirații englezi Morgan și Drake China îi cere Ursulei von der Leyen „să trateze problema pământurilor rare cu prudență“. Declaraţiile preşedintei CE care au deranjat Beijingul

China amenință Londra cu consecințe, după ce guvernul Starmer a amânat decizia de construcție a super-ambasadei sale

china-ameninta-londra-cu-consecinte,-dupa-ce-guvernul-starmer-a-amanat-decizia-de-constructie-a-super-ambasadei-sale

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Lin Jian, acuză Marea Britanie de faptul că „nu ia în considerare spiritul contractual”, după ce aceasta a întârziat aprobarea construirii a ceea ce are să fie cea mai mare ambasadă din Europa. Vineri, guvernul britanic a amânat luarea unei decizii privind construirea așa-numitei „super-ambasade” la Londra, lucru care a declanșat un val de critici din partea Partidului Comunist Chinez, după cum relatează Politico. Marea Britanie va „suporta toate consecințele” dacă autorizația de construire pentru Ambasada Chinei de 20.000 de metri pătrați, aflată lângă Turnul Londrei, va fi refuzată, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian. Îngrijorări de securitate Beijingul a achiziționat terenul pentru ambasada planificată pentru 255 de milioane de lire sterline în 2018. Secretarul pentru comunități din Marea Britanie, Steve Reed, trebuie să ia o decizie finală de a aproba sau respinge cererea de construire, care s-a dovedit a fi profund controversată în rândul susținătorilor Chinei din Parlamentul britanic. Au fost ridicate îngrijorări semnificative legate de securitate din cauza proximității amplasamentului față de cablurile care transportă comunicații către districtul financiar al orașului Londra și a refuzului Beijingului de a prezenta autorităților britanice planuri complete de amenajare internă. Marea Britanie a amânat săptămâna aceasta termenul limită pentru o decizie finală privind clădirea de la 21 octombrie la 10 decembrie, provocând „o îngrijorare profundă și o nemulțumire puternică” din partea Beijingului. China „a dat dovadă de cea mai mare sinceritate și răbdare” Lin a declarat vineri, într-o conferință de presă din China, că țara sa a dat dovadă de „cea mai mare sinceritate și răbdare” în timpul discuțiilor privind amplasamentul și a acuzat Marea Britanie că „nu respectă spiritul contractual, acționând cu rea-credință și fără integritate”. O decizie trebuia inițial luată până pe 9 septembrie, după ce miniștrii au preluat controlul asupra cererii de la Consiliul Tower Hamlets din Londra, aceasta fiind a doua amânare a guvernului britanic. Amânarea vine într-o săptămână deosebit de sensibilă pentru relațiile dintre Regatul Unit și China. Prim-ministrul Keir Starmer s-a confruntat cu presiuni din cauza eșecului urmăririi penale a doi bărbați acuzați de spionaj în favoarea Chinei. Lin a cerut Marii Britanii „să își îndeplinească imediat obligațiile și să își onoreze angajamentele… altfel partea britanică va suporta toate consecințele”.

Taiwanul este devastat de ploi, decese și mii de evacuați. Alertă maximă de inundații și în Beijing

taiwanul-este-devastat-de-ploi,-decese-si-mii-de-evacuati.-alerta-maxima-de-inundatii-si-in-beijing

În Taiwan, peste 2,6 metri de precipitații – mai mult decât media anuală – au căzut în doar o săptămână în regiunile muntoase din sud, provocând alunecări de teren și inundații care au afectat grav infrastructura și locuințele, notează Reuters. Trei persoane sunt în continuare dispărute, iar 77 au fost rănite. Peste 2.000 de persoane sunt încă blocate în zonele montane ale județelor Kaohsiung și Pingtung. Premierul taiwanez Cho Jung-tai a declarat că guvernul va propune un buget special pentru operațiunile de ajutor. „Este cea mai amplă evacuare din ultimii 10 ani”, a declarat primarul orașului Kaohsiung, avertizând populația să nu urce în munți. În paralel, autoritățile din Beijing au plasat luni șase din cele 16 districte – toate aflate în zone deluroase – sub alertă roșie de ploi abundente, așteptându-se până la 200 mm de precipitații în doar șase ore. Orașul, cu o populație de 22 de milioane de locuitori, are o medie anuală de precipitații de aproximativ 600 mm. După moartea a cel puțin 44 de persoane în iulie, dintre care multe au fost surprinse de viituri într-un cămin din districtul Miyun, autoritățile chineze au recunoscut deficiențe în planurile de intervenție în caz de fenomene meteorologice extreme. Topografia Beijingului, cu munți în vest și nord, creează un efect de „capcană” pentru umezeală, amplificând riscul de inundații și alunecări de teren.