Ce salarii primesc, în 2026, casierii din benzinăriile OMV/Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil și SOCAR
În plină criză a carburanților, mulți români se întreabă cât câștigă, de fapt, cei care lucrează zi de zi în benzinării. Am făcut calculul și vă putem spune că, de la salariul minim la bonusuri și sporuri consistente, veniturile casierilor din marile stații de carburant au crescut în ultimii ani. Salariile acestor angajați diferă acum, în 2026, în funcție de mai mulți factori. Trebuie avută în vedere atât experiența, cât și orașul în care lucrează un angajat, plus sporurile acordate pentru ture de noapte sau weekend. Diferențe de salarii între marile companii Cu toate că multe dintre aceste joburi pornesc de la salariul minim pe economie, salariile nete sunt semnificativ mai mari datorită beneficiilor și a bonusurilor. Începând cu 2026, salariul minim brut în România a fost ajustat la 4.050 de lei, ceea ce înseamnă un venit net de aproximativ 2.500 – 2.600 de lei. La această sumă se adaugă tichetele de masă, care pot ajunge la 600-800 de lei lunar, precum și sporurile și bonusurile de performanță. Am analizat pentru dvs. principalele lanțuri de benzinării și vă putem spune cât primesc, în 2026, casierii de la OMV/Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil și SOCAR. La OMV Petrom, veniturile lunare nete sunt cuprinse, în medie, între 4.300 și 4.700 de lei. Compania austriacă este cunoscută pentru pachetele consistente de beneficii oferite angajaților, inclusiv bonusuri de performanță; În cazul Rompetrol, salariile sunt și mai mari și pot urca până la 5.000 de lei. Aceste lefuri sunt găsite în marile orașe, unde cererea de personal este mai mare și bonusurile sunt mai consistente; La MOL, veniturile variază între 4.100 și 4.500 de lei. Aici se pune accent pe bonusurile din vânzări gastro – produse alimentare și cafea; Pentru angajații Lukoil, de regulă, salariile sunt cuprinse între 3.800 și 4.200 de lei, apropiate de nivelul minim. Și aici se completează cu sporuri pentru ture; La SOCAR, veniturile se situează între 3.900 și 4.300 de lei, cu variații în funcție de tipul stației (proprie sau în franciză) și de volumul de muncă. Diferențele de salarii apar în principal din sporurile pentru ture de noapte și weekend și bonusurile de performanță (vânzări, targeturi etc). De asemenea, mai contează și locația stației (mari orașe vs. mici orașe), dar și experiența angajatului. Nu puține sunt cazurile când angajații din stațiile amplasate în marile orașe ajung să câștige chiar mai mult decât media pieței. Un job „new entry”, dar cu venituri peste medie Deși poziția de casier într-o benzinărie este considerată un job „new entry” pe piața muncii, pachetele salariale din 2026 arată că veniturile nu sunt chiar de neglijat. În unele cazuri, ele chiar pot depăși semnificativ salariul minim, mai ales atunci când sunt incluse toate beneficiile. Dacă ținem cont de contextul economic actual, în care costurile de trai continuă să crească de la o zi la aceste, aceste diferențe contează foarte mult pentru cei care caută locuri de muncă stabile. Deși nu sunt cerințe ridicate de calificare, în acest sector există posibilitatea de a obține venituri suplimentare prin performanță și disponibilitate munca în ture. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cât costă un plin la mașină, calculat în timp de lucru efectiv. Avem socoteala pe care nimeni nu a îndrăznit să o facă Ce salarii au vânzătoarele din magazinele Zara, H&M, Bershka și Pull&Bear din România, acum, în 2026 Calcul complet. Cât câștigă un livrator nepalez Glovo, Wolt sau Bolt Food acum, în 2026. Cât trimite lunar acasă, în Nepal Cât câștigă un parcagiu într-o zi de „muncă”, în Iași. În București, „salariul” e dublu Surpriză. Ce angajați câștigă mai mult decât căpitanul unei nave de croazieră. Comisionul bate leafa
Traian Băsescu avertizează: Să facem orice ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne-o pună în brațe

Întrebat ce măsuri ar trebui luate, Băsescu a fost categoric: România trebuie să ceară o derogare, exact cum au făcut Bulgaria și Ungaria, pentru a evita preluarea forțată a rafinăriei. „Să ceară o derogare. Cum au făcut bulgarii, cum au făcut ungurii. Trebuie să facem orice este posibil ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne o pună în brațe”, a subliniat la Digi24 Tv Băsescu. Băsescu explică riscurile: rafinăria costă enorm, iar statul nu și-o poate permite Fostul președinte a explicat în detaliu de ce preluarea rafinăriei ar fi o lovitură grea pentru statul român. Acesta a amintit că are experiență directă, lucrând timp de 12 ani în transportul de țiței pentru rafinărie. „Eu am cărat pentru această rafinărie 12 ani țiței. M-am uitat astăzi la prețul Brent: 64 de dolari barilul. Rafinăria asta are nevoie de 2,5 milioane de tone pe an. Costă enorm să o ții în funcțiune”, a explicat Băsescu. El a subliniat că România nu are resurse interne suficiente de țiței pentru a acoperi aceste costuri, ceea ce ar transforma rafinăria într-o pierdere constantă pentru bugetul statului. „Dacă aveam țiței autohton, era în regulă. Dar așa, te frigi. În procesul de rafinare, de regulă, se pierd bani. Se câștigă pe distribuție”, a punctat fostul președinte. Băsescu: benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă, dar rafinăria este În timp ce benzinăriile Lukoil pot funcționa fără riscuri majore, fiind operate prin contracte de gestiune de privați, rafinăria reprezintă partea critică. „Benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă… Dar rafinăria, dacă o iei, te frigi”, a explicat Băsescu.
Secretele Waze pe care puțini le cunosc: rute salvate, alerte personalizate și unde găsești benzinării ieftine
Aplicația Waze oferă funcții puțin cunoscute, dar extrem de utile: căutarea celor mai ieftine benzinării, salvarea traseelor frecvente și alerte personalizate pentru siguranța rutieră. Waze este una dintre cele mai populare aplicații de navigație din lume, folosită zilnic de milioane de șoferi. Mulți utilizatori o apreciază pentru informațiile în timp real despre trafic, radare sau blocaje. Însă, dincolo de funcțiile clasice, aplicația oferă o serie de instrumente mai puțin cunoscute care pot transforma experiența de condus, economisind timp și bani. Iată câteva dintre cele mai utile funcții ascunse din Waze. Găsirea celor mai ieftine benzinării din zonă Una dintre cele mai utile funcții din Waze este localizarea benzinăriilor în funcție de preț. Pentru a o activa, trebuie să accesezi bara de căutare și să selectezi opțiunea „Benzinării”, se arată pe pagina de support a Waze. Aplicația va afișa o listă de stații de alimentare din apropiere, alături de prețurile actuale ale carburanților, așa cum au fost raportate de alți utilizatori. Poți filtra rezultatele după tipul de combustibil sau după rețeaua de benzinării preferată. În setări, utilizatorul poate alege ordonarea benzinăriilor „după preț” în loc de „după distanță”, ceea ce ajută la identificarea celor mai avantajoase oferte. Salvarea traseelor frecvente și programarea plecărilor Waze permite, de asemenea, salvarea destinațiilor și a traseelor frecvente, cum ar fi drumul către serviciu sau către școală. Odată ce o destinație este salvată, aplicația poate trimite notificări înainte de ora de plecare, în funcție de condițiile de trafic. În plus, funcția „Planifică o călătorie” le permite utilizatorilor să stabilească ora de sosire dorită, iar aplicația le va recomanda ora optimă de plecare, ținând cont de estimările de trafic în timp real și istoricul de trafic din acea zonă. Alerte personalizate pentru siguranță Waze oferă posibilitatea de a primi avertismente personalizate legate de drumuri periculoase, accidente sau prezența poliției. Aceste alerte pot fi ajustate din meniul de setări, unde utilizatorii pot alege ce tipuri de notificări vor să primească. De asemenea, pot fi activate avertizările sonore pentru depășirea vitezei legale, cu opțiunea de a seta un prag (de exemplu, +10 km/oră peste limita legală). Evitarea drumurilor proaste sau a zonelor aglomerate În setările de navigație, utilizatorii pot bifa opțiunea de a evita drumurile neasfaltate sau intersecțiile complicate. Această funcție este extrem de utilă în zonele rurale sau în orașele cu trafic haotic. În plus, Waze permite evitarea autostrăzilor sau a drumurilor cu taxă, în funcție de preferințele utilizatorului. Navigare asistată vocal și comenzi vocale personalizate Pe lângă comenzile vocale standard, Waze permite și înregistrarea propriului set de comenzi sau a unei voci personalizate pentru navigație. Această funcție se găsește în „Setări > Sunet și voce > Înregistrează o voce”. Utilizatorul poate astfel să audă instrucțiunile de navigație într-un ton familiar sau chiar amuzant, ceea ce poate adăuga un plus de confort.