Istorie pentru România. ANS a reacționat după medalia cucerită de Bernadette Szocs și Eduard Ionescu la Europe Smash

istorie-pentru-romania.-ans-a-reactionat-dupa-medalia-cucerita-de-bernadette-szocs-si-eduard-ionescu-la-europe-smash

Jucătorii români de tenis Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au urcat pe podium la Europe Smash, iar reacția celor de la ANS nu a întârziat. România și-a asigurat o medalie la Europe Smash, bronzul lui Bernadette Szocs și Eduard Ionescu la dublu mixt, iar ANS a transmnis, imediat că sportivii au făcut istorie. Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au făcut istorie pentru România, este concluzia celor de la ANS Perechea alcătuită din Bernadette Szocs și Eduard Ionescu a obţinut, în premieră, o medalie la Europe Smash 2025, urcând pe treapta a treia în cadrul competiției din circuitului WTT. „Istorie pentru România la tenis de masă: Bernadette Szőcs și Eduard Ionescu cuceresc medalia de bronz la Europe Smash 2025! Sportivii noștri au reușit o performanță istorică: prima medalie pentru România la dublu mixt în circuitul WTT! În sala din Malmo, perechea tricoloră a arătat curaj, unitate și un joc spectaculos, eliminând rând pe rând adversari redutabili fără set pierdut, până în semifinala cu liderii mondiali, Kuai Man și Lin Shidong. Deși s-au oprit în penultimul act, scor 0-3, parcursul lor excepțional și medalia de bronz cucerită confirmă valoarea și potențialul uriaș al acestei echipe pentru viitor. Felicitări, Bernadette și Eduard! Suntem mândri de voi și de drumul pe care îl deschideți pentru tenisul de masă românesc!”, a transmis ANS pe contul de facebook. Prima medalie pentru România la dublu mixt în circuitul WTT Szocs şi Ionescu au alcătuit singurul cuplu non-asiatic dintre semifinaliștii din Malmo. Anterior, cei doi români i-au învins pe suedezii Elias Ranefur și Filippa Bergand cu 3-0 (11-9, 12-10, 11-7), pe Wong Chun Ting și Doo Hoi Kem (Hong Kong; cs 3) cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-8) și Manush Shah și Diya Chitale (India; locul 7 în lume) tot cu 3-0 (12-10, 11-3, 11-7). Competiția s-a organizat în sala din Malmo, iar românii au avut o prestație excelentă până în semifinala jucată împotriva celor mai valoroși jucători ai lumii, chinezii Kuai Man și Lin Shidong. Fără set cedat în prezentele trei partide, Bernadette Szocs şi Eduard Ionescu, care alcătuiesc a 39-a pereche în clasamentul mondial, au abordat meciul cu entuziasm şi au jucat de la egal la egal cu mult mai valoroșii lor adversari, până la 8-7 în primul set. Câteva greşeli şi forţa adversarilor au dus la pierderea primei părți a confruntării. Kuai Man şi Lin Shidong au controlat al doilea set, iar tricolorii au echilibrat duelul în al treilea, când au revenit spectaculos, dar numai până la 9-10. Bernadette Szocs şi Eduard Ionescu au cedat cu 0-3 (8-11, 5-11, 9-11), dar sunt siguri de medalia de bronz. În plus, România are viitor consistent în proba de dublu mixt.

Bernadette Szocs, fără inhibiții la plajă! Campioana și-a etalat trupul în costum de baie

bernadette-szocs,-fara-inhibitii-la-plaja!-campioana-si-a-etalat-trupul-in-costum-de-baie

Bernadette Szocs, cea mai titrată jucătoare română de tenis de masă, profită de pauza de după turneul Star Contender de la Ljubliana, unde s-a oprit în optimile de finală, și se relaxează, fără inhibiții la plajă. Campioana României, aflată pe locul 12 la nivel mondial, Bernadette Szocs și-a etalat trupul într-un costum de baie. La Campionatul Mondial 2025 de la Doha, Bernadette Szocs a cucerit medalia de argint, la dublu, unde a jucat alături de Sofia Polcanova (care reprezintă Austria), după ce a pierdut finala în fața chinezoaicelor Wang Manyu/Kuai Man, în trei seturi, scor 0-3. Bernadette Szocs face senzație pe plajă Bernadette Szocs (30 de ani) s-a relaxat la plajă, iar pozele postate pe social media, în care apare în costum de baie, au atras comentarii din partea fanilor. „Privind înainte, dar rămânând în prezent”, a scris Bernadette Szocs pe pagina de Instagram, unde are aproape 125.000 de urmăritori. „Pe lângă faptul că ești o jucătoare excelentă, ești cea mai frumoasă. Felicitări!”, „Cele mai bune urări, Bernie! Arăți minunat! Bucură-te de relaxare după toate campionatele tale TT!”, „Frumos, frumos, frumos și o femeie. Ce atlet uluitor”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-a primit Bernadette Szocs la postarea sa. Bernadette Szocs, palmares impresionant Bernadette Szocs are în palmares cinci medalii de aur la concursuri europene de anvergură: două la Jocurile Europene (2023, la simplu și cu echipa), două la Campionatele Europene (în 2017 și 2019, cu echipa), și una la dublu (în 2022). Acestora li se adaugă și argintul câștigat în acest an la Doha, prima medalie obținută de România la un Campionat Mondial, după o pauză de 32 de ani. Bernadette Szocs a făcut parte din lotul olimpic la Paris 2024, însă nu a reușit să reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. În proba de simplu a fost eliminată în optimile de finală, la dublu mix s-a oprit în faza sferturilor de finală, iar în optimile probei pe echipe a reușit să aducă un singur punct, cel obținut în confruntarea cu India. După JO Paris 2024, antrenorul Marian Filipaș, care a lucrat timp de un deceniu cu Bernadette Szocs, la Centrul Național Olimpic de pregătire a Juniorilor din Bistrița, a tras concluziile în privința prestației modeste a celei mai bune jucătoare din România. „Părerea mea este că se putea mai bine. Acum, motivele, după război mulți viteji se arată. Și la echipe, unde au fost niște culoare. Nu vreau să intru în detalii. S-au făcut greșeli, dar este treaba federației să afle cine a greșit. E păcat, pentru că au avut un diamant și l-au cam spart”, a spus Marian Filipaș, pentru iamsport.ro. FOTO: Instagram @ Bernadette Szocs

Bernadette Szocs joacă pentru medalia de aur la dublu feminin la Campionatele Mondiale. Când are loc finala în care Bernie și partenera sa Sofia Polcanova luptă cu perechea Manyu Wang / Man Kuai

bernadette-szocs-joaca-pentru-medalia-de-aur-la-dublu-feminin-la-campionatele-mondiale.-cand-are-loc-finala-in-care-bernie-si-partenera-sa-sofia-polcanova-lupta-cu-perechea-manyu-wang-/-man-kuai

17:34 Bernadette Szocs, medalie de argint la Campionatul Mondial 2025 Bernadette Szocs a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial 2025, duminică, la Doha, unde a avut-o alături pe Sofia Polcanova, prietena sa, cea care reprezintă Austria. Cele două au întâlnit, în ultimul act, perechea care nu a cedat niciun set la această competiție, Wang Manyu/Kuai Man (China, favoritele numărul 2), într-un meci în care jucătoarele europene anu au putut mai mult și s-au înclinat, net, în trei seturi, scor 0-3 (6-11 6-11, 5-11). Bernadette Szocs, 30 de ani, joacă pentru medalia de aur alături de Sofia Polcanova la proba de dublu feminin. Finala Campionatului Mondial de Tenis de Masă de la Doha are loc duminică, 25 mai, de la ora 16:15 și poate fi urmărită pe Antena Play. Vicecampioanele europene s-au impus sâmbătă în semifinale în fața perechii Yubin Shin / Hanna Ryu, scor 3-2 (11-5, 8-11, 11-8, 9-11, 11-9). Bernadette Szocs luptă pentru aur la dublu feminin la Campionatele Mondiale În finala de la Doha, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova se duelează cu perechea din China, Manyu Wang / Man Kuai, care în sferturile competiției a depășit cuplul format din Adina Diaconu și Maria Xiao. Deja „Bernie” a scris istorie pentru că atingerea finalei înseamnă obținerea argintului: la feminin e prima medalie pentru țara noastră, obținută la CM, după o pauză de 32 de ani. „Ziua finalelor la Campionatul Mondial Individual 2025! Bernadette Szocs a dus tricolorul în elita tenisului de masă și va juca pentru titlul mondial, în proba de dublu feminin, alături de partenera austriacă Sofia Polcanova. Finala mondială, Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria) – Wang Manyu/Kuai Man (China), este programată azi, de la 16:15”, arată pagina de Facebook a Federaţiei Române de Tenis de Masă. Bernadette Szocs are în palmares cinci medalii de aur la concursuri europene de anvergură: două la Jocurile Europene (2023, la simplu și cu echipa), două la Campionatele Europene (în 2017 și 2019, cu echipa), și una la dublu (în 2022). România nu a mai cucerit o medalie la Campionatele Mondialele individuale din 2019, când Ovidiu Ionescu şi Alvaro Robles au câştigat argintul la dublu masculin. „Un moment pentru istorie” „Un moment pentru istorie care va rămâne pentru totdeauna. Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova şi-au pus amprenta în istoria tenisului de masă” a notat World Table Tennis, după calificarea lui „Bernie” și a Sofiei Polcanova în finală. „Sunt fericită pentru că suntem în finală. Suntem prietene bune şi ne ajută mult acest aspect. Ştim să ne ajutăm reciproc în momentele dificile şi prietenia noastră a contat”, a spus și Bernadette Szocs, potrivit as.ro. „Sunt emoţionată acum. E prima noastră medalie mondială şi acum vom juca finala. Sunt mândră de noi şi, de asemenea, mulţumim spectatorilor şi privitorilor meciului. Momentan, trebuie să ne calmăm, să ne pregătim. Sunt puternice, dar vom încerca să dăm totul”, a declarat şi Sofia Polcanova. Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat … citește mai mult