Cine este Costin Comșa, campion național de 6 ori în paraciclism! A fost lovit de mașină când se antrena: Am avut noroc

Costin Comșa este un paraciclist deja cu experiență, legitimat la CS Olimpia București la Clasa MH4, iar povestea sa este una tulburătoare. În urmă cu 18 ani a suferit un grav accident rutier, în timp ce se afla în mașină cu un prieten. Azi e campion național într-o disciplină sportivă epuizantă. Este utilizator de scaun rulant de aproape două decenii. De la acel moment cutremurător pentru familie Costin Comșa nu și-a mai putut folosi picioarele, dar asta nu l-a făcut mai puțin încrezător în șansa lui. S-a apucat de paraciclism și iar a fost lovit de o mașină când se antrena, de curând. Dar viața merge înainte și acum. Refugiul său după momente dificile s-a numit sportul, și nu orice sport, ci unul care presupune o pregătire fizică excepțională. Asta face zi de zi cu gândul la medalii la competițiile internaționale. Cum a reușit el să depășească obstacolele unei vieți grele, în interviul de mai jos. Aici aflăm că, neavând bani suficienți, a trecut prin toate etapele unui biciclist care a probat tot felul de variante care l-au ajutat să ajungă cine este azi în paraciclism. Articol susținut de BETANO! Este de șase ori campion national la categoria MH4 și se pregătește intens pentru a participa la Jocurile Paralimpice din 2028 care vor avea loc la Los Angeles (Statele Unite). „Am avut accident auto în 2007 și în același an am ajuns în Germania. Am văzut primul paraciclist, ce fac eu acum, chiar atunci în anul ăla. Am întrebat ce fel de bicicletă are. E o bicicletă adaptată pentru persoane cu dizabilități. Anii au trecut… Mi-a fost imposibil să îmi iau o bicicletă ca asta. Am reușit abia acum 8 ani de zile. Prima oară am avut o bicicletă asemănătoare cu asta. Era o roată care s-a adaptat la scaun de la o fundație. Am fost cu aceea un an de zile. După acesta un an de zile, aproximativ acum șapte ani am reușit să îmi iau prima bicicletă. Nu asta care eu am acum, care este deja super performantă. Dar ciclismul era o pasiune și înainte de acel accident? Nu, nu! Mi-am dat seama că asta mi-ar place. Am încercat și alte sporturi pentru persoane cu dizabilități, dar nu mă regăsesc complet. Mă duceam la sală. Asta ce fac acum e clar ce îmi place. Îmi place cel mai mult, adrenalină din cauza vitezei. În programul ăsta strict de antrenament, chiar mă reprezint, Eu înainte lucram în armată și pe care are legătură și cu asta. Și atunci era programul destul de fix și acum ce fac? Chiar îmi place. „Am avut noroc că nu a fost mai grav” Ai unde să te antrenezi în momentul de față? Iarna fac în casă, pe home trainer. Adică bicicleta este montată pe un home trainer special pentru biciclete. Dar e adaptat pentru biciclete cu dizabilități. Adică e cumva întors invers. Și vara mă antrenez la mine, la Buzău. Pe toată zona Buzăului. Bine, aleg zonele de deal. Unde să nu sunt mașini, nu? Da, nu pot să ies pe DN. Chiar dacă am ce-mi trebuie, adică bicicleta, e destul de vizibilă. Am tot felul de lanterne. Am steag în spate, dar e complicat. E foarte periculos ca idee. Anul trecut chiar am avut accident. Adică a dat o mașină peste mine. Mașina a dat sau bicicleta? Mașina a dat peste mine! A fost fix în octombrie când am avut accidentul. Începând perioada asta off-season, adică de iarnă, care trebuia să fac în casă. Norocul meu care a fost că oricum m-am antrenat în casă, dar aveam piciorul afectat. Și bănuiesc că nu erai tu de vină, era participantul la trafic. Am avut noroc. Am avut noroc că nu a fost mai grav. Spune-mi, povestea ta ți-ar plăcea să inspire și pe alții? Eu oricum prind postările prin care le fac… Și eu mi-aș fi dorit că înainte să aflu mai mult. Eu tot, toată majoritatea informațiilor pe care le am, ca să ajung. Antrenament, bicicletă, echipamente. Mi le-am luat după internet. Adică mai mult singur. Dar acum și eu mi-aș fi dorit, derulând, să cunosc pe cineva care să mă ajute cu multe informații. Vă dați seama că în România este complicat. Nu sunt atât de mulți paracicliști, nici nu sunt atât de vizibili. Nu există nici o cultură. Încă și la mine în oraș sunt foarte mulți care mă văd prima oară. Chiar și acum după atâția ani. E complicat, când mai mă duc pe la concursuri prin țară. Sunt mulți care mă văd prima oară. Da, mi-aș fi dorit să aflu și eu mai multe informații. Se pregătește deja pentru concursurile din aprilie 2026 Urmărești ciclismul la televizor. ești la curet cu noutățile in acest sport? Ești pașionat sau nu prea? Nu, nu sunt atât de pasionat. Următorul an ar fi participarea la Cupele Mondiale. Cea din Belgia și cea din Italia. Și în 2028 este Paralimpiada. Să particip la Jocurile Olimpice. Acum mă focusez doar pe antrenamentele care vor fi și pe care le-am început de la 1 decembrie. Sunt pentru concursurile din aprilie. E greu să te califici la Jocurile Paralimpice? Este foarte greu. Deci ca să ajungi la Olimpiada ar trebui să participi la toate cupele unde se strâng puncte, adică mondiale europene. Și ce va avea cele mai multe puncte, acela va merge. România de obicei are un loc sau două locuri pentru Jocurile Paralimpice. „Tot timpul am ceva de făcut” Câte ore dedici antrenamentelor pe săptămână? Mă antrenez cam șase zile pe săptămână. Și antrenamentele pot fi de o oră jumătate sau două ori jumătate. Acum în casă. Este puțin mai complicat decât afară. Afară antrenamentele sunt între o oră jumătate, două ore jumate, trei ore. Ca idee, chiar acum mă uitam pe Strava. Strava este aplicația care monitorizează kilometri. Și mă uitam că am 9.950 de kilometri. Dar am avut și ani în care am avut 15.000 de kilometri. Ai și alte pasiuni în afară de paraciclism? Deocamdată nu. Îmi ocupă foarte
Povestea Adrianei Tofan și de unde vine pasiunea ei pentru escaladă! Însumat am o medie de 13-15 ore de muncă pe săptămână

Adriana Tofan este complet nevăzătoare și sportivă la categoria B1. Are o ambiție ieșită din comun și crede că asta o va duce la Jocurile Paralimpice 2028. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Escalada reprezintă un teren fertil în care reușește să se descopere, să treacă peste tot ce a fost în trecut. Acum e o nouă viață, unde se văd noi orizonturi. Vrea să inspire, să ajute, să facă performanță sportivă. A făcut parte din grupul de sportivi, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, care a cucerit vârful Kilimanjaro din Tanzania (5895m) pe 1 decembrie 2023, de ziua României. Articol susținut de BETANO! „Eu la escaladă am ajuns din curiozitate prin intermediul unei amice. Aveam o mutație în București și ea făcea deja acest sport și am zis ok, deci eu o să încerc. Am încercat, mi-a plăcut și am rămas acolo. ` Obiectivul meu sunt Jocurile Paralimpice 2028. Evident, orice sport presupune antrenamente. Eu mă antrenez de cel puțin 3 ori pe săptămână.Fiecare antrenament durează aproximativ 4 ore. De cele mai multe ori am 4 antrenamente pe săptămână. Însumat am o medie de 13-15 ore pe săptămână. Este și greu și reușita venită după un efort mai mare aduce și mai multă satisfacție. E o parte din obiectivul mare de a ajunge povestea mea la alți oameni. Poate nu să facă neapărat sport de performanță, dar să facă mișcarea și să trăiască cu ideea că dacă măcar un singur om a putut, înseamnă că pot și ei. Cred că vin la pachet, inspirația pentru alți oameni și performanța. Pentru a inspira oameni, ai nevoie să ajungi la ei și poți să ajungi la ei dacă ai o anumită vizibilitate. Și ai o vizibilitate în anumite circumstanțe. Jocurile Paralimpice ar fi obiectivul pe termen lung, din 2028, dar să ajung și în 2032. Iar până acolo, evident că obiectivele pe termen scurt sunt competițiile europene, mondiale. „Momentan sunt la stadiul de citit” Eu sunt de părere că experiențele ne dezvoltă în general și, cum spun și despre escaladă, chiar dacă nu o să rămâi, se merită să încerci. Și sunt de aceeași părere legată și de alte sporturi. Până să ajungi să tragi o concluzie, vreau să rămân în locul X, se merită să încerci. Eu am mai experimentat. Am făcut o perioadă înot. Am mai experimentat alte sporturi, dar nu pe termen lung. www.fb.com/blinkmedia.ro (Dacă e să facem un pas în viitor, unde te vezi peste 5 ani?) Cu povești după Jocurile Paralimpice din 2028. (Te tentează să scrii, să poți să împărtășești și să apară o carte din experiențele tale?) Eu cumva am o emoție legată de asta, să nu scriu mai mult decât am citit cândva. Momentan sunt la stadiul de citit și poate, la un moment dat, o să scriu eu sau alții despre mine. Asta pentru că face parte din misiunea despre care vorbeam mai devreme, să ajung la cât mai mulți oameni. Pentru asta, evident, este nevoie de conținut. Ia un calcul, poate pentru anul viitor să-mi fac timp și pentru asta”, a povestit Adrian Tofan pentru ProSport. Palmares Sportiv – Para Climbing (Crono-invers) 2025 26 Oct IFSC Para Climbing World Cup Laval 2025 Laval, FRA lead 5 2025 25 Sep IFSC Para Climbing World Championships Seoul 2025 Seoul, KOR lead 4 2025 24 Iun IFSC Para Climbing World Cup Innsbruck 2025 Innsbruck, AUT lead 4 2024 28 Sep IFSC Paraclimbing World Cup Arco 2024 Arco (TN) lead 4 2024 25 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Innsbruck 2024 Innsbruck lead 4 2024 09 Mai IFSC Paraclimbing World Cup Salt Lake City 2024 Salt Lake City lead 7 2023 10 Aug IFSC Paraclimbing World Championships Bern 2023 Bern lead 10 2023 24 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Villars 2023 Villars-sur-Ollon lead 10 2022 09 Iul IFSC Paraclimbing World Cup (L) – Villars (SUI) 2022 Villars lead 5