Kelemen Hunor: Să nu confundăm Bihorul cu România

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că performanțele lui Ilie Bolojan de la Oradea și din județul Bihor nu trebuie confundate cu situația de la nivel național, avertizând că problemele locale nu trebuie aduse în politica centrală. „Să nu confundăm Bihorul cu România. Ceea ce e valabil la Bihor nu trebuie să fie valabil în București. Ceea ce ne desparte de unii sau de alții în Mureș nu trebuie să vină în București că altfel nu se poate”, a afirmat liderul UDMR la Antena 3 CNN. Kelemen Hunor a subliniat necesitatea separării conflictelor locale de guvernarea națională: „Vă dați seama, între PNL și PSD câte astfel de situații sunt în toată țara. Dacă fiecare aduce conflicte locale și județene până la nivel național, atunci chiar că nu facem nimic de dimineață până seara. Suntem oameni maturi”. Președintele UDMR a explicat că „noi nu ducem problemele locale la nivel național, că nu suntem copii”, subliniind importanța unei abordări mature în coaliția de guvernare. Referitor la strategia economică, Kelemen Hunor a explicat că după rezolvarea urgențelor fiscale, România trebuie să se întoarcă spre investiții: „După ce trecem de această primă urgență de a aduce mai mulți bani și de a tăia din cheltuieli, trebuie să ne întoarcem spre investiții, pentru că oricum România are o problemă cu economia – producem mai puțin decât consumăm”. Liderul UDMR a evidențiat problema productivității scăzute, explicând că „mai ales acolo unde consumul e mare, chiar că nu producem suficient”, ceea ce reprezintă o provocare structurală pentru economia românească.
Alertă de toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. A fost activat Planul Roșu de intervenție / 28 de persoane afectate, dintre care 18 au ajuns la spital
Alertă la Bihor, unde autoritățile au activat Planul roşu de intervenţie în noaptea de marţi spre miercuri, după ce 28 de turişti din Bucureşti şi Timişoara, aflaţi în tabără la Vârtop, au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară. Potrivit informațiilor existente, 16 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital. Între timp, planul roșu a fost dezactivat de autorițăți. ”În noaptea de marţi spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgenţă 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în staţiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulţi şi 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani”, anunţă miercuri dimineaţă ISU Bihor, citat de news.ro. Mobilizare de amploare întro tabără organizată la Bihor La locul intervenţiei au fost direcţionate de urgenţă două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanţe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Crişana” al judeţului Bihor. La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară – greaţă, vărsături şi crampe abdominale, fiind conştiente şi cooperante. După evaluarea medicală şi acordarea primului ajutor medical. Au fost transportate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Oradea 18 persoane – 16 copii şi 2 adulţi. Sursa FOTO: Facebook/ Caracter ilustrativ RECOMANDAREA AUTORULUI: Ai mâncat ciorbă la mare? Cum se face, de fapt. PIEDONE a aflat adevărul Piedone clarifică de ce Terasa Ștefan s-a REDESCHIS, după ce a fost închisă de ANPC: „Proprietarii au dus la îndeplinire măsurile”