Moștenirea lui Bill Gates – ce urmează pentru averea fondatorului Microsoft, pentru copiii lui

mostenirea-lui-bill-gates-–-ce-urmeaza-pentru-averea-fondatorului-microsoft,-pentru-copiii-lui

Bill Gates, unul dintre cei mai cunoscuți miliardari ai lumii și fondatorul Microsoft, a decis să schimbe radical perspectiva asupra bogăției personale și a moștenirii. Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni bogați se întreabă ce să lase în urmă, Gates a ales o cale aproape singulară: va dona 99% din averea sa către Fundația Bill & Melinda Gates. Decizia afectează nu doar modul în care este percepută filantropia modernă, ci și viitorul celor mai apropiați de el – copiii săi. Ce se întâmplă cu averea uriașă a lui Bill Gates Cu o avere estimată la peste 107 miliarde de dolari în 2025, Bill Gates a anunțat că în următorii 20 de ani va transfera aproape toată această sumă către fundația care îi poartă numele. Fondurile vor fi utilizate pentru inițiative globale în sănătate, educație și combaterea sărăciei, în special în țările în curs de dezvoltare. Gates și-a exprimat clar motivația: „Nu vreau ca lumea să spună despre mine că am murit bogat. Sunt prea multe probleme urgente care pot fi rezolvate cu aceste resurse.” Fundația sa urmează să își încheie activitatea în 2045, ceea ce adaugă o notă de finalitate întregului proiect filantropic. În următoarele două decenii, această entitate va cheltui aproximativ 200 de miliarde de dolari pentru a susține cauze majore la nivel global, marcând una dintre cele mai mari inițiative filantropice din istorie. Ce vor primi copiii lui Bill Gates În ciuda averii colosale, copiii lui Gates – Jennifer, Rory și Phoebe – vor moșteni mai puțin de 1% din această sumă. Deși în termeni absoluți, fiecare va primi probabil zeci de milioane de dolari, decizia pare radicală în raport cu ceea ce ar putea primi în mod normal. Fondatorul Microsoft a explicat că nu dorește să creeze o dinastie și că ar fi nedrept să le ofere copiilor săi o viață „programată” de averea moștenită. „Copiii mei au avut o educație excelentă, au avut toate șansele în viață. Nu este o favoare pentru ei să primească totul. Le-am oferit un start bun, dar vreau să își construiască propriul drum”, a spus Gates într-un interviu recent. Această abordare se aliniază unei tendințe tot mai vizibile în rândul antreprenorilor din tehnologie, care preferă să investească în cauze sociale decât să creeze averi moștenite. Spre deosebire de familii celebre care și-au transmis averea din generație în generație, Bill Gates vede succesul real al copiilor săi în autonomia acestora. Filantropia ca moștenire globală Prin această decizie, Bill Gates redefinește ideea de moștenire. În loc să lase în urmă imperii financiare și proprietăți, el vrea să lase în urmă soluții la probleme globale. Este vorba despre eliminarea bolilor infecțioase, susținerea educației pentru cei defavorizați și investiții în sănătatea publică. În acest demers, Gates este susținut și de prietenul său apropiat, Warren Buffett, un alt miliardar care a ales să doneze cea mai mare parte a averii. Împreună, au devenit simboluri ale unei noi filozofii financiare: averea acumulată trebuie să se întoarcă în societate, acolo unde poate face cea mai mare diferență.

Inteligența artificială pune ochii pe medici și profesori: Predicția lui Bill Gates care zguduie două dintre cele mai respectate profesii

inteligenta-artificiala-pune-ochii-pe-medici-si-profesori:-predictia-lui-bill-gates-care-zguduie-doua-dintre-cele-mai-respectate-profesii

Lumea se schimbă rapid, iar dacă îți imaginai că meseria de medic sau de profesor va fi mereu una „sigură”, Bill Gates vine să-ți zdruncine convingerile. Într-o discuție recentă în cadrul podcastului People by WTF, fondatorul Microsoft a lansat o ipoteză care deja generează valuri de reacții în toată lumea: inteligența artificială va fi în curând capabilă să preia roluri esențiale în educație și sănătate, două domenii care până acum păreau imposibil de robotizat complet. Dar, în loc să privești asta ca pe o amenințare, Gates îți propune să vezi partea plină a paharului: A.I.-ul ar putea aduce un echilibru acolo unde, la nivel global, criza de personal e reală, persistentă și profundă. Medicii digitali, mai aproape decât crezi Ideea că inteligența artificială ar putea juca un rol central în medicină nu mai este o noutate, dar predicția lui Bill Gates duce discuția într-o nouă direcție. El spune că, în curând, A.I.-ul nu va mai fi doar un asistent al doctorilor, ci va fi doctorul. Și nu, nu este SF. Gates atrage atenția asupra unui fenomen deja cunoscut: în multe părți ale lumii, inclusiv în SUA, India sau Africa, lipsa de medici este o problemă cronică. Un raport al Asociației Colegiilor Medicale Americane estimează că până în 2036, Statele Unite ar putea avea un deficit de până la 86.000 de medici. Iar în condițiile în care populația îmbătrânește și cererea de servicii medicale crește, lipsa devine o problemă sistemică. Soluția propusă? A.I.-ul ca specialist de încredere. Mai ales că deja vedem semne clare că tehnologia se îndreaptă în această direcție. Startup-uri precum Suki, Zephyr AI și Tennr dezvoltă sisteme capabile să automatizeze sarcini birocratice, să îmbunătățească acuratețea diagnosticului și chiar să identifice pacienți eligibili pentru tratamente de ultimă generație. Cu ajutorul inteligenței artificiale generative, companiile promit să reducă burnout-ul medicilor, să crească eficiența și să elimine din greșelile umane. Iar firma de consultanță McKinsey estimează că aceste tehnologii ar putea genera un plus de productivitate în sănătate și industria farmaceutică de până la 370 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, în viitorul apropiat, s-ar putea să consulți un algoritm în locul unui medic, iar acesta ar putea fi chiar mai precis și mai rapid decât un om. Nu pentru că oamenii sunt mai slabi, ci pentru că A.I.-ul nu obosește, nu uită și poate analiza date la o viteză supraomenească. Școala viitorului: învățătorul virtual îți bate la ușă Educația este celălalt domeniu „sacru” pe care Bill Gates îl vede transformat radical de A.I. Și dacă ești tentat să crezi că asta va încuraja trișatul, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Deși multe cadre didactice și-au exprimat temerile legate de folosirea A.I.-ului de către elevi pentru a genera eseuri sau pentru a copia la teste, tot mai mulți profesori încep să vadă în tehnologie un aliat. Potrivit Business Insider, unele voci din învățământul american și britanic sunt optimiste: spun că A.I.-ul ar putea reduce volumul de muncă al profesorilor, oferind instrumente care să personalizeze învățarea, să economisească timp și să asigure un feedback mai detaliat. Imaginează-ți un sistem care nu doar îți corectează temele automat, ci îți explică greșelile în timp real și îți oferă exerciții suplimentare adaptate stilului tău de învățare. Sau o aplicație educațională care detectează lipsurile tale și construiește un program personalizat pentru a le acoperi. Acestea nu sunt vise: ele sunt deja testate în școli din întreaga lume. Și aici, inteligența artificială vine să umple un gol real. Posturile din învățământ rămân vacante în multe zone, profesorii sunt supraîncărcați, iar numărul de elevi per cadru didactic este adesea prea mare pentru a oferi o educație de calitate. În acest context, un „profesor virtual” bine antrenat devine nu o amenințare, ci o salvare. Gates crede că nu e vorba doar de un ajutor temporar, ci de o tranziție de durată. Mai puțină muncă, mai mult timp: redefinirea vieții moderne Poate cea mai interesantă parte din predicția lui Bill Gates nu este neapărat legată de medicina sau educația în sine, ci de felul în care munca – în toate formele ei – s-ar putea transforma radical. Gates vorbește despre o viitoare lume în care A.I.-ul nu doar completează, ci înlocuiește munca umană în multe sectoare. De la fabrici la construcții, de la curățenie la logistică, automatizarea va pătrunde acolo unde până acum era nevoie de „mâini bune”. „Mâinile trebuie să fie extraordinar de bune pentru a face aceste lucruri. Vom reuși”, spune el. Și dacă „mâinile digitale” vor putea face și asta, atunci tu – omul – va trebui să-ți pui o întrebare cu adevărat importantă: ce faci cu tot timpul liber câștigat? Gates vede acest viitor ca pe o oportunitate. Poate vei putea să ieși la pensie mai devreme. Sau să muncești doar patru zile pe săptămână. Sau poate vei avea timpul necesar pentru a te dedica pasiunilor, familiei, creației. Dar recunoaște și că această schimbare va fi dificilă la nivel psihologic. „Este greu, chiar și pentru mine, să-mi schimb mentalitatea după o viață trăită într-o lume a lipsurilor”, spune el. Cu alte cuvinte, provocarea viitorului nu va fi doar tehnologică. Va fi una filosofică, socială și profund personală. Într-o lume în care nu mai ești „nevoit” să muncești pentru a supraviețui, cum îți vei defini identitatea, scopul, bucuria? E o întrebare la care, probabil, doar timpul și umanitatea vor răspunde.

Cu cât au sărăcit cei mai bogați 10 oameni din lume după tarifele impuse de Trump

cu-cat-au-saracit-cei-mai-bogati-10-oameni-din-lume-dupa-tarifele-impuse-de-trump

Noile tarife comerciale anunțate de președintele Donald Trump la începutul lunii aprilie au generat un val de panică pe piețele financiare americane, cu efecte imediate asupra marilor burse și, implicit, asupra averilor celor mai bogați oameni ai planetei. În doar 48 de ore, indicii bursieri au suferit cele mai mari scăderi din ultimii cinci ani. Nasdaq a pierdut 6%, S&P 500 a scăzut cu aproape 5%, iar Dow Jones a căzut cu 1.679 de puncte. Această volatilitate extremă a șters, la nivel teoretic, 74 de miliarde de dolari din averile combinate ale celor mai bogați 10 miliardari ai lumii. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, cei mai afectați au fost liderii marilor companii de tehnologie – în special Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg – ale căror averi sunt strâns legate de performanța bursieră a companiilor pe care le conduc sau le-au fondat. Elon Musk – pierdere de 11 miliarde de dolari (-2,5%) Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a pierdut 11 miliarde de dolari în doar câteva zile, ca urmare a scăderii acțiunilor Tesla. Parte din această depreciere este alimentată și de criticile recente privind implicarea sa politică în noul mandat Trump, inclusiv prin controversatul „DOGE Office”. Averea sa, estimată acum la 322 miliarde de dolari, rămâne însă cea mai mare la nivel global. Musk deține și funcții de conducere în companii precum X/Twitter, Neuralink, Boring Company și SpaceX – dar grosul averii sale vine din Tesla, unde reacțiile publicului și ale investitorilor se reflectă imediat în valoarea acțiunilor. Jeff Bezos – pierdere de 15,9 miliarde de dolari (-6,7%) Fondatorul Amazon a fost lovit de o scădere importantă a acțiunilor companiei, ceea ce a dus la o pierdere de aproape 16 miliarde de dolari. Bezos, care deși a renunțat la funcția de CEO în 2021, rămâne extrem de implicat în direcțiile strategice ale gigantului e-commerce și controlează încă un pachet consistent de acțiuni. Bezos are și interese mediatice importante – este proprietarul The Washington Post – iar averea sa totală este acum estimată la 201 miliarde de dolari. Mark Zuckerberg – pierdere de 17,9 miliarde de dolari (-8,6%) Zuckerberg este, de departe, cel mai afectat miliardar din clasament, cu o pierdere de aproape 18 miliarde de dolari, echivalentul a 8,6% din averea sa. În contextul scăderii încrederii investitorilor în Meta și a controverselor privind eliminarea programelor de fact-checking de pe Facebook și Instagram, acțiunile companiei au scăzut accelerat. Zuckerberg controlează Meta (Facebook, Instagram, Threads, WhatsApp) și se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea autorităților de reglementare. Warren Buffett – pierdere de 2,57 miliarde de dolari (-1,8%) Veteranul investițiilor a fost afectat indirect, mai ales prin deținerile companiei Berkshire Hathaway în Apple, care reprezintă 20% din portofoliul grupului. Buffett, în vârstă de 94 de ani, continuă să conducă imperiul Berkshire și are o avere estimată la 165 de miliarde de dolari. Bernard Arnault – pierdere de 6,22 miliarde de dolari (-3,5%) Liderul LVMH, cel mai mare conglomerat de lux din lume, a pierdut peste 6 miliarde în contextul încetinirii consumului global. Arnault controlează branduri precum Louis Vuitton, Dior, Moët & Chandon și Hublot. Scăderea încrederii consumatorilor în piețele cheie din Asia și Europa, amplificată de incertitudinile legate de noile tarife, a tras în jos și acțiunile LVMH. Bill Gates – pierdere de 291 milioane de dolari (-0,2%) Co-fondatorul Microsoft a fost relativ ferit de furtună. Deși averea sa a scăzut ușor, el are un portofoliu diversificat gestionat prin Cascade Investment și este mai puțin expus direct la mișcările speculative ale pieței. Cu o avere estimată la 162 de miliarde, Bill Gates rămâne activ în domeniul filantropic prin Fundația Bill & Melinda Gates. Larry Ellison – pierdere de 8,1 miliarde de dolari (-4,2%) Fondatorul Oracle a resimțit impactul prin expunerea sa la acțiunile Tesla, dar și prin scăderile din sectorul tehnologic în general. Cu o avere de 160 de miliarde, Ellison este implicat și în proiecte masive de infrastructură AI, precum Stargate – un plan de 500 de miliarde de dolari susținut de administrația Trump. Larry Page – pierdere de 4,79 miliarde de dolari (-2,9%) Fostul CEO al Google și acționar major la Alphabet a pierdut aproape 5 miliarde, în special pe fondul scăderilor în sectorul Big Tech. Page rămâne un pion important în dezvoltarea tehnologiilor viitorului, inclusiv vehicule electrice zburătoare prin startup-uri precum Kitty Hawk. Steve Ballmer – pierdere de 2,85 miliarde de dolari (-1,9%) Fostul CEO Microsoft, cu o avere de 131 de miliarde, a fost afectat de declinul general al acțiunilor Microsoft. Ballmer este în prezent și proprietarul echipei de baschet Los Angeles Clippers, achiziționată în 2014. Sergey Brin – pierdere de 4,46 miliarde de dolari (-2,8%) Co-fondatorul Google și fost președinte al Alphabet a pierdut aproape 4,5 miliarde. Deși nu mai deține o funcție executivă, influența lui în companie rămâne semnificativă datorită acțiunilor cu drepturi speciale pe care le controlează. Concluzie Chiar dacă pierderile nu sunt definitive, iar miliardarii își pot recupera rapid sumele odată ce piețele se stabilizează, episodul confirmă cât de expusă este economia globală la politicile comerciale. Tarifele impuse de Trump nu au afectat doar relațiile comerciale dintre SUA și China, ci și averile celor mai influenți oameni ai planetei – un semnal clar că economia mondială a intrat într-o nouă etapă de volatilitate și negociere agresivă.

Microsoft împlinește 50 de ani, dar aniversarea are un gust amar, spune Bill Gates

microsoft-implineste-50-de-ani,-dar-aniversarea-are-un-gust-amar,-spune-bill-gates

Într-un mesaj emoționant publicat cu două zile înainte de aniversarea oficială a companiei Microsoft, Bill Gates recunoaște că marcarea a jumătate de secol de la fondarea gigantului tehnologic îl bucură, dar îl și copleșește. „E greu de crezut că o parte atât de importantă din viața mea există deja de o jumătate de secol”, a scris cofondatorul într-o postare pe blogul său personal. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de Microsoft, Gates a rememorat începuturile modeste ale companiei pe care a creat-o în 1975 alături de prietenul său din copilărie, Paul Allen. A fost, spune el, un moment de entuziasm pur, alimentat de o copertă de revistă și de o viziune clară asupra viitorului calculatoarelor personale. De la o copertă de revistă la un imperiu digital Totul a început în ianuarie 1975, cu o revistă Popular Mechanics. Pe copertă: Altair 8800 – un kit de computer personal revoluționar pentru acea vreme, care promitea să aducă puterea calculului în mâinile pasionaților. Gates își amintește clar impactul acelui moment: „Când Paul și cu mine am văzut acea copertă, am știut două lucruri: că revoluția PC-ului e pe cale să înceapă și că vrem să fim acolo de la început.” Cu o intuiție remarcabilă și curajul specific tinereții, cei doi adolescenți au contactat compania din spatele Altairului, pretinzând că au deja un software compatibil – o versiune de BASIC, limbaj de programare accesibil chiar și pentru începători. Adevărul? Nu aveau încă nimic funcțional. Dar după nopți nedormite, codul a fost scris, compilat și a devenit primul produs oficial al unei companii care urma să schimbe lumea. Reflecție, recunoștință și o notă de melancolie Bill Gates, ajuns la 69 de ani, spune că aniversarea este pentru el un prilej de reflecție profundă, mai ales că lucrează în această perioadă la volumul autobiografic Source Code, publicat în februarie. Cartea explorează, printre altele, anii formativi ai vieții sale – de la copilul pasionat de matematică, la adolescentul rebel care a încercat LSD, până la tânărul antreprenor care a părăsit Harvard pentru a construi Microsoft. Despre cei 50 de ani ai companiei, Gates spune că sunt o realizare uriașă, dar că nu poate să nu simtă și un „gust amar”. Este, probabil, și un omagiu adus lui Paul Allen, cofondatorul Microsoft, care a murit în 2018 și care a jucat un rol esențial în nașterea companiei. „Îmi place mereu să privesc înapoi la istoria Microsoft și să visez la viitorul său”, notează Gates, dar adaugă că e greu să realizeze cât de mult timp a trecut. Paul Allen și Bill Gates, în 1984. (Foto: Doug Wilson / Corbis/ Getty Images/Profimedia) O lecție de pionierat și curaj Pentru a marca simbolic această aniversare, Gates a publicat și un link unde poate fi descărcat codul-sursă al primului program Microsoft – un gest de transparență și nostalgie, dar și un omagiu adus începuturilor unei industrii care acum domină lumea. „Programarea a evoluat enorm, dar sunt în continuare foarte mândru de cum a ieșit acel cod”, a mai spus el. Aniversarea de 50 de ani nu este doar despre cifre sau despre succesul economic al Microsoft. Este despre un drum început cu pasiune și ambiție, despre prietenie, risc și viziune. Iar Bill Gates, mai mult ca oricine, știe că aceste aniversări sunt importante nu doar pentru ce sărbătoresc, ci și pentru ce ne obligă să ne amintim. Microsoft rămâne astăzi unul dintre cei mai influenți actori globali din domeniul tehnologiei, iar amprenta lăsată de Bill Gates în istoria digitală a lumii e, la rândul ei, de neșters – chiar și atunci când e însoțită de un strop de melancolie.