Acordul care ar putea pune capăt blocajului guvernamental de 40 de zile din SUA

acordul-care-ar-putea-pune-capat-blocajului-guvernamental-de-40-de-zile-din-sua

Un progres bipartizan prinde contur în Senatul SUA după 40 de zile de inactivitate guvernamentală, în timp ce democrații moderați și un independent schițează un acord pentru redeschiderea guvernului, scrie Newsweek. Acordul, elaborat de senatoarele Jeanne Shaheen, Maggie Hassan și senatorul independent Angus King, ar finanța guvernul până la sfârșitul lunii ianuarie și ar asigura un vot în decembrie privind subvențiile medicale care urmează să expire. Dispoziții cheie și tensiuni politice Acordul provizoriu acoperă trei proiecte anuale de cheltuieli și menține stabilă finanțarea federală până la sfârșitul lunii ianuarie. De asemenea, propune anularea mai multor concedieri efectuate de administrația Trump în rândul angajaților federali de la începutul blocajului, pe 1 octombrie. Republicanii, în paralel, au prezentat propriile proiecte de buget pentru întregul an fiscal, menținând înghețarea salariilor congresmenilor, dar alocând suplimentar 203,5 milioane de dolari pentru securitatea acestora. Totuși, viitorul propunerii rămâne incert, întrucât democrații cer prelungirea creditelor fiscale prevăzute de Affordable Care Act, care expiră pe 1 ianuarie. Blocarea activității guvernului a dus la anularea a peste 2.000 de zboruri, a pus în pericol programele de asistență alimentară din peste 20 de state și a lăsat angajații federali fără salarii timp de peste o lună. Secretarul Trezoreriei, Sean Duffy, a avertizat că traficul aerian ar putea fi „redus la minimum” până de Ziua Recunoștinței dacă Congresul nu acționează rapid. În contextul disputelor juridice privind ajutoarele alimentare și al presiunii economice crescânde, planul moderat urmărește să ofere stabilitate pe termen scurt, amânând totodată conflictele ideologice mai profunde. Următorii pași în Congres Senatul urmează să voteze asupra acordului de extindere a finanțării guvernului între orele 20:30 și 21:00 (ora coastei de est), potrivit unui consilier republican citat de CNN. Democrații din Cameră promit să se opună oricărui proiect republican care exclude prelungirea creditelor fiscale pentru asigurările de sănătate. Liderul minorității democrate din Cameră, Hakeem Jeffries, a subliniat că partidul său va „lupta împotriva proiectului GOP” dacă aceste beneficii nu sunt extinse.

Senatorii vor rămâne la Washington pe tot parcursul weekendului pentru negocierile privind blocajul guvernamental

senatorii-vor-ramane-la-washington-pe-tot-parcursul-weekendului-pentru-negocierile-privind-blocajul-guvernamental

Liderul majorității din Senat, John Thune (R–S.D.), a declarat vineri că se așteaptă ca senatorii să rămână la Washington pe tot parcursul weekendului, în timp ce continuă negocierile pentru încheierea actualului blocaj guvernamental, scrie NBC. Thune a indicat că Senatul ar putea vota mai târziu în cursul zilei de azi un proiect de lege care să asigure plata angajaților federali care au continuat să lucreze în timpul închiderii guvernului. „Mă aștept ca senatorii să fie aici pe tot parcursul weekendului”, a spus acesta, menționând că instituția ar putea lua în curând în discuție proiectul de compensare. Schimbare de ton în rândul democraților Liderul republican a făcut, de asemenea, referire la o schimbare de ton în rândul democraților, după reuniunea internă a partidului de joi. „Întâlnirea de tip pep rally pe care democrații au organizat-o la prânzul lor de partid, ieri, se pare că a schimbat unele opinii. Roțile au sărit, ca să zic așa. Așa că depinde de ei. Cum ați spus, noi suntem pregătiți să ne angajăm în discuții când vor fi și ei.” Momentul exact al unui eventual vot, astăzi sau mâine, nu a fost încă stabilit. Întrebat dacă este îngrijorat de imaginea Senatului în cazul unei pauze de lucru de Ziua Veteranilor, Thune a minimalizat problema. „Vom vedea ce se întâmplă în următoarele zile. Dar mă aștept că vom fi aici pe tot parcursul weekendului.”

Judecătoare federală contrazice Administrația Trump în plin blocaj guvernamental

judecatoare-federala-contrazice-administratia-trump-in-plin-blocaj-guvernamental

O judecătoare federală din San Francisco a emis marți o ordonanță care interzice pe termen nelimitat administrației Trump să concedieze angajați federali pe durata blocajului guvernamental, considerând că măsura ar putea fi ilegală și abuzivă, notează Associated Press. Susan Illston, judecătoare districtuală din San Francisco a decis să prelungească interdicția privind concedierile până la soluționarea procesului intentat de sindicatele funcționarilor publici, care susțin că administrația republicană intenționează să pedepsească lucrătorii și să pună presiuni asupra Congresului. Democrații cer protejarea sănătății publice, înainte ca finanțările să fie reluate Ea emisese anterior o ordonanță temporară de restricție, care urma să expire miercuri. Congresmenii democrați susțin că înainte de căderea la un acord privind refinanțarea guvernului, trebuie să fie adresate prelungirea subvențiilor pentru asigurările de sănătate și anularea reducerilor aplicate Medicaid de „Legea Mare și Frumoasă”. Blocajul guvernamental, aproape de un nou record de durată Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson a anunțat că orice negociere va avea loc după redeschiderea guvernului. Blocajul actual este al doilea cel mai lung din istoria SUA, după cel din 2019, care a durat 35 de zile și s-a încheiat în urma disputelor privind finanțarea zidului de la granița cu Mexicul.

Oficial de la Casa Albă: Concedierile în masă vor începe dacă negocierile privind blocajul guvernamental nu duc nicăieri

oficial-de-la-casa-alba:-concedierile-in-masa-vor-incepe-daca-negocierile-privind-blocajul-guvernamental-nu-duc-nicaieri

Directorul Consiliului Economic Național al Casei Albe, Kevin Hassett, a declarat în cadrul unei emisiuni de la CNN că încă mai vede o șansă ca democrații să cedeze, evitând o închidere costisitoare și concedieri ale angajaților federali, cu care a amenințat directorul bugetar al Casei Albe, Russell Vought. Totuși, acesta a avertizat că în cazul în care negocierile cu democrații din Congres nu „duc nicăieri”, administrația Trump va începe concedierile în masă ale angajaților federali. „Dacă președintele decide că negocierile nu duc absolut nicăieri, atunci vor începe concedierile. Dar cred că toată lumea încă speră că, atunci când vom avea un nou început la începutul săptămânii, vom putea convinge democrații că este de bun simț să evităm astfel de concedieri”, a declarat Kevin Hassett la CNN, potrivit Reuters. Solicitarea democraților Pentru moment, nu există semne concrete de negocieri între liderii Congresului de când Trump s-a întâlnit cu ei săptămâna trecută. Blocajul guvernamental a început la 1 octombrie, după ce senatorii democraţi au respins o măsură de finanţare pe termen scurt care ar fi menţinut agenţiile federale deschise până la 21 noiembrie. Pe de o parte, democrații cer o prelungire permanentă a creditelor fiscale sporite pentru a ajuta americanii să achiziționeze asigurări private de sănătate prin Affordable Care Act. Pe de altă parte, liderul majorității din Senat, John Thune, a declarat că este dispus să abordeze preocupările democraților, dar că aceștia trebuie mai întâi să fie de acord să redeschidă guvernul federal. Senatorii democrați și republicani au purtat discuții informale cu scopul de a găsi un numitor comun în ceea ce privește sănătatea și alte probleme, în speranța de a ajunge la un acord pentru redeschiderea guvernului.