Parlamentarii francezi aprobă legea morții asistate după ani de dezbateri. Dreptul este acordat în condiții stricte

Adunarea Națională a Franței a votat pentru crearea unui drept la moarte asistată în condiții stricte, notează BBC. Proiectul, respins de trei ori de Senat Parlamentarii au votat pentru a susține proiectul de lege. Acesta fusese respins de trei ori de camera superioară a parlamentului, Senatul. Proiectul de lege urmează să fie trimis Consiliului Constituțional al Franței pentru examinare, înainte ca acesta să poată deveni lege, potrivit sursei. Ce prevede proiectul de lege Proietcul ar permite moartea asistată pentru adulții francezi cu o boală „gravă și incurabilă”. Potrivit acestuia, boala trebuie să le pună viața în pericol, „într-un stadiu avansat sau terminal”. Boala ar trebui să îi lase într-o suferință fizică sau psihologică constantă, insuportabilă sau rezistentă la tratament. Pacientul ar trebui să „își manifeste în mod liber intenția” unui medic. Apoi, acesta ar lua o decizie după consultație în termen de 15 zile. După două zile de reflecție, pacientul ar trebui să-și administreze singur o substanță letală. Dacă nu ar fi putut face acest lucru, un medic sau o asistentă medicală ar putea să îi administreze substanța în locul său, conform sursei citate. Mai multe țări din Europa au adoptat o lege similară Votul de miercuri înseamnă că Franța s-ar putea alătura mai multor țări europene care au dezincriminat sinuciderea asistată sub o anumită formă. O dezbatere la fel de lungă are loc în Regatul Unit. Un proiect de lege privind legalizarea sinuciderii asistate în Anglia și Țara Galilor a stagnat la începutul acestui an. Proiectul urmează să revină în Parlament în septembrie. Olanda și Belgia au legalizat moartea asistată în 2002 pentru persoanele cu suferințe insuportabile din cauza unor boli incurabile. Mai multe alte țări europene au adoptat ulterior legi, iar Elveția permite de mult timp sinuciderea asistată, dacă persoana care asistă acționează în mod altruist, mai arată sursa. Subiectul este unul controversat în Franța În Franța, problema a fost extrem de controversată din punct de vedere politic. A atras opoziția Bisericii Catolice și a unor părți ale profesiei medicale. Legea fost aprobată de patru ori în Adunarea Națională. Totuși, camera superioară, dominată de partide de dreapta, a respins-o de trei ori. Cu toate acestea, sondajele de opinie sugerează că o mare majoritate a francezilor susțin oferirea persoanelor bolnave în fază terminală a opțiunii de îngrijire paliativă sau sinucidere asistată. Președintele Emmanuel Macron a susținut de mult timp acest proiect de lege. Totuși, decizia sa de a convoca alegeri anticipate în urmă cu doi ani a cauzat o întârziere semnificativă a procesului, potrivit aceleiași surse.
Boala poate fi o șansă la o viață mai bună? Cercetătorii spun că da

Boala poate deveni un punct de cotitură, nu doar o suferință, arată un nou proiect italian. „Boala ca oportunitate” reunește psihologi și medici oncologi din Milano. Ce arată psihologia pozitivă despre boală Nu este nevoie să fii sănătos pentru a avea o stare de bine, arată studiile recente. Un eveniment precum boala poate fi perceput ca amenințare sau ca provocare de dezvoltare. Psihologul Antonella Delle Fave spune că boala poate scoate la iveală reziliență și resurse pozitive. Medicul pediatru Giuseppe Masera o descrie drept „o monedă cu două fețe”. Prima fază, a diagnosticului, este dureroasă. A doua poate aduce o nouă perspectivă asupra vieții. Proiectul invită pacienții să povestească Cotidianul italian Corriere a deschis un blog dedicat proiectului. Cititorii sunt invitați să trimită propriile experiențe cu boala, prin e-mail. Accentul cade pe schimbarea pe care boala o produce în viața oamenilor. Organizatorii spun că boala transformă definitiv persoanele afectate. Familiile pot fi și ele afectate pozitiv Oncologul Alberto Scanni atrage atenția că, în spatele fiecărui bolnav, există o familie care suferă. Boala unei persoane dragi poate consolida legăturile de familie, spune el. Poate aduce și noi roluri sau valori redescoperite, adaugă medicul. Nu este însă mereu așa, recunoaște Scanni. Relația medic-pacient, în centrul proiectului Proiectul vrea să mute atenția medicilor de la boală la pacient. Modelul propus ia în calcul nevoile psihologice și sociale ale bolnavului. Medicul trebuie să devină „un promotor al speranței”, spune Masera. Speranța nu înseamnă optimism naiv, ci convingerea că problema poate fi gestionată. La proiect au aderat cercetători și medici din mai multe spitale italiane.
Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat valea morțiI

Cristela Georgescu a fost invitată în cadrul emisiunii „Noi, Românii” de la Metropola TV, prezentantă de Mircea Radu. Soția lui Călin Georgescu a fost întrebată despre boala de care a suferit în urmă cu două decenii. A fost una dintre cele mai grele perioade din viața ei și, susține ea, credința a ajutat-o să se vindece. În spațiul public, soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a mărturisit că s-a confruntat cu probleme mari de sănătate în urmă cu circa două decenii. Nu a menționat boala de care a suferit, însă dezvăluia că a traversat „valea morții”, medicii spunându-i că mai avea foarte puțin de trăit. În emisiunea difuzată la Metropola TV, Cristela Georgescu a fost întrebată despre perioada respectivă, precum și despre modul în care a reușit să își recapete sănătatea. Cristela Georgescu la Metropola TV A ales calea credinței într-un moment în care medicii au diagnosticat-o cu o boală gravă Aceasta nu a dorit, de-a lungul timpului, să ofere mai multe detalii legate de boala de care a suferit. În schimb, mărturisește ea, credința a ajutat-o să traverseze acest impas. A mărturisit că a avut nevoie să fie „ancorată în ceva”, dezvăluind că și-a îndreptat pașii către Divinitate. „Am avut-o. N-am dorit să intru în detalii. Ne ajută să știm cum să ne descurcăm. Eu am adus vorba despre credință, a fost un drum complex care a necesitat foarte multe. Însă, când ai credință, Dumnezeu îți aduce oamenii potriviți, resursele de care ai nevoie. Dacă nu aș fi avut credință, doar medicul cu tratamentele respective nu reușea să mă pună pe picioare. Aveam nevoie să fiu ancorată în ceva. Adică în Dumnezeu”, a spus Cristela Georgescu la Metropola TV. Ce spunea Cristela Georgescu în spațiul public Soția lui Călin Georgescu mărturisise că vestea cumplită a primit-o când avea 34 de ani. „La 34 de ani mi s-a spus că mai am de trăit trei luni. Medicina a ridicat din umeri și m-a trimis acasă. Un medic cu credință în Dumnezeu, care nu era ortodox, dar pentru care am primit binecuvântare de la părintele duhovnic, m-a ajutat să înțeleg că atunci când ai credință nu poți să ieși decât biruitor. Eu am umblat prin valea umbrei morții”, a mărturisit soția lui Călin Georgescu.
Tratament minim invaziv pentru o boală gravă a inimii (P)

În urma unei consultații de cardiologie, urmată de o ecografie cardiacă, medicul a stabilit diagnosticul de insuficiență mitrală. Boala era deja într-un stadiu avansat, insuficiența mitrală fiind severă și provocată de o anomalie structurală a valvei, cu indicație de tratament chirurgical. Insuficiența sau regurgitarea mitrală apare atunci când valva mitrală nu se mai închide corespunzător, iar o parte din sânge se întoarce din ventriculul stâng în atriul stâng în timpul contracției inimii. În lipsa tratamentului adecvat, în timp, afecțiunea suprasolicită inima, scade toleranța la efort și poate duce la insuficiență cardiacă. În cazul lui Daniel, boala a apărut prin prolaps de foiță posterioară, o anomalie structurală valvulară, despre care bărbatul nu știa până la momentul diagnosticului. La recomandarea medicului, Daniel s-a programat pentru operație la Prof. Dr. Victor Costache, medic primar chirurgie cardiovasculară, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR. În urma consultației și a investigațiilor efectuate, Prof. Dr. Victor Costache a confirmat diagnosticul și necesitatea tratamentului chirurgical. Intervenția recomandată în cazul lui Daniel a fost una minim invazivă – plastie de valvă mitrală, realizată prin minitoracotomie, fără secționarea sternului. În insuficiența mitrală degenerativă, plastia este metoda predilectă de tratament chirurgical, atunci când există această opțiune. Spre deosebire de înlocuirea valvei mitrale, plastia permite păstrarea valvei proprii, cu o funcție cardiacă mai bună, risc mai mic de complicații și, de regulă, tratament anticoagulant pe termen mai scurt. Protezarea valvulară este folosită atunci când valva afectată este prea deteriorată și nu mai poate fi reparată sau când plastia nu ar asigura un rezultat funcțional durabil. Pentru obținerea unor rezultate bune, plastia de valvă mitrală, care este o intervenție cardiovasculară complexă, trebuie realizată într-un centru cu experiență în chirurgia valvulară, de o echipă specializată. În cazul lui Daniel, plastia a fost efectuată de Prof. Dr. Victor Costache, prin minitoracotomie dreaptă videoasistată. Operația s-a încheiat cu succes, pacientul s-a recuperat fără probleme și a urmat apoi un program de recuperare cardiovasculară. Pe parcursul recuperării, a observat o îmbunătățire semnificativă a toleranței la efort, fiind foarte mulțumit de rezultatele obținute în urma tratamentului. La Centrul de Excelență și de Training în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu valvulopatie severă sau cu alte afecțiuni cardiovasculare grave au acces la diferite metode moderne de tratament, inclusiv prin intervenții minim invazive, atunci când anatomia leziunii, starea pacientului și indicația medicală permit acest abord. Pentru bolile valvulare, pacienții beneficiază de plastie sau de protezare valvulară, tratamentul adecvat fiind stabilit în funcție de specificul fiecărui caz în parte. Cazurile complexe sunt gestionate printr-o abordare multidisciplinară, iar tratamentul poate fi realizat prin proceduri chirurgicale, endovasculare sau hibride, conform recomandării stabilite. Intervențiile cardiovasculare au loc la Spitalul Clinic SANADOR, într-un bloc operator complet digitalizat, cu sprijinul specialiștilor din Secția de Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I, nivel maxim de competență.
Medicul de familie, primul filtru al pacientului: cum ajungi corect la analize, specialist și servicii CAS (P)

Pentru mulți pacienți, problema nu este doar accesul la servicii medicale, ci alegerea punctului corect de pornire. Apar simptome, analize modificate sau o stare generală proastă, iar pacientul nu știe dacă trebuie să înceapă cu medicul de familie, să caute direct un specialist sau să facă mai întâi analize. Această confuzie duce frecvent la programări greșite, investigații făcute în ordine nepotrivită, costuri neprevăzute și întârzieri în stabilirea diagnosticului. În multe situații, medicul de familie este primul filtru care poate orienta pacientul către traseul corect. Rolul medicului de familie nu se limitează la rețete, concedii medicale sau adeverințe. În sistemul de asigurări de sănătate, medicina de familie acoperă consultații pentru probleme acute, monitorizarea unor afecțiuni cronice, servicii de prevenție, recomandări pentru analize și bilete de trimitere către specialiști, atunci când este necesar. Medicul de familie cunoaște istoricul pacientului, bolile cronice, tratamentele în curs și factorii de risc. Această imagine de ansamblu este importantă mai ales atunci când simptomele sunt vagi: oboseală, amețeală, dureri nespecifice, tulburări digestive, dureri de cap, palpitații ușoare sau valori ușor modificate la analize. Un simptom general poate avea cauze diferite. Oboseala poate fi legată de anemie, tiroidă, diabet, infecții, tulburări de somn, stres cronic sau boli cardiovasculare. Durerea abdominală poate avea cauze digestive, metabolice sau chiar ginecologice, în funcție de context. Fără o evaluare inițială, pacientul poate ajunge la specialitatea greșită. Medicul de familie poate decide dacă problema poate fi rezolvată în cabinet, dacă sunt necesare analize sau dacă pacientul trebuie direcționat către un specialist. În acest fel, consultul inițial poate reduce riscul de drumuri inutile. Prevenția începe înainte să apară boala Un alt rol important al medicului de familie este prevenția. Consultațiile preventive pot identifica factori de risc înainte ca pacientul să dezvolte simptome importante. Tensiunea arterială crescută, glicemia modificată, colesterolul crescut sau excesul ponderal pot fi descoperite și urmărite în timp. Pentru pacient, prevenția nu înseamnă doar un set de analize făcut o dată pe an. Înseamnă evaluarea riscului, interpretarea rezultatelor, recomandări privind stilul de viață, monitorizarea valorilor și, atunci când este cazul, trimiterea către specialitatea potrivită. Această abordare este importantă mai ales pentru persoanele cu istoric familial de boli cardiovasculare, diabet, boli oncologice sau afecțiuni cronice. Cu cât riscurile sunt identificate mai devreme, cu atât traseul medical poate fi mai bine organizat. Când ai nevoie de bilet de trimitere Pentru multe consultații de specialitate acordate în regim CAS, pacientul are nevoie de bilet de trimitere. Acesta poate fi eliberat de medicul de familie sau, în anumite situații, de un medic specialist, în funcție de problemă și de regulile aplicabile serviciului respectiv. Biletul de trimitere nu este doar un document administrativ. El indică specialitatea către care este direcționat pacientul și justifică medical accesul la consultația sau investigația respectivă. Dacă biletul este expirat, emis pentru altă specialitate sau lipsește, serviciul poate să nu poată fi acordat în regim decontat. De aceea, înainte de programare, pacientul trebuie să verifice dacă are bilet de trimitere, dacă acesta este valabil și dacă este emis pentru specialitatea corectă. Analizele trebuie recomandate și interpretate în context Mulți pacienți încep cu analizele, din dorința de a obține rapid o explicație. În unele cazuri, acest lucru poate fi util. Totuși, analizele nu înlocuiesc consultul medical și nu ar trebui alese la întâmplare. Un set standard de analize poate rata problema reală, dacă nu este adaptat simptomelor și istoricului pacientului. În același timp, o valoare ușor modificată poate speria inutil pacientul dacă este interpretată fără context medical. Medicul poate recomanda analizele potrivite în funcție de vârstă, simptome, afecțiuni cunoscute, tratamente și factori de risc. După recoltare, interpretarea rezultatelor este la fel de importantă ca efectuarea analizelor. Când mergi direct la specialist Există situații în care pacientul poate avea nevoie de consult de specialitate fără a amâna. Simptomele clare, repetate sau asociate cu o boală cunoscută pot indica necesitatea unei evaluări țintite. De exemplu, palpitațiile repetate, durerea în piept, lipsa de aer la efort sau tensiunea arterială crescută pot necesita evaluare cardiologică. Tusea persistentă sau respirația dificilă pot necesita pneumologie. Durerile abdominale recurente, refluxul sever sau modificările persistente ale tranzitului pot necesita gastroenterologie. În cazurile severe, pacientul nu trebuie să aștepte o programare obișnuită. Durerea puternică în piept, lipsa majoră de aer, pierderea cunoștinței, slăbiciunea bruscă pe o parte a corpului, tulburările de vorbire sau confuzia pot indica o urgență medicală și necesită apel la 112. Ce înseamnă servicii CAS în ambulatoriu Serviciile CAS în ambulatoriu pot include consultații la medicul de familie, consultații la specialiști, analize și anumite investigații, în condițiile prevăzute de contractele cu casele de asigurări și de reglementările în vigoare. Pentru pacient, este important să înțeleagă că un furnizor medical poate lucra atât în regim CAS, cât și în regim privat. Faptul că o clinică are contract CAS nu înseamnă automat că toate serviciile sunt decontate, în orice moment și fără documente. Diferența depinde de specialitate, tipul serviciului, indicația medicală, biletul de trimitere, calitatea de asigurat și disponibilitatea serviciilor contractate. Cum arată un traseu medical mai clar Un traseu medical corect începe cu stabilirea naturii problemei: este o urgență, o problemă acută care poate fi programată sau o situație cronică ce trebuie monitorizată? Dacă simptomele sunt generale, medicul de familie poate fi primul pas. Dacă simptomele sunt specifice și repetate, specialistul poate fi mai potrivit. Dacă există o boală cronică, traseul trebuie stabilit în funcție de istoricul pacientului și de recomandările medicale anterioare. În București, Clinica Prevencia dezvoltă un traseu medical în care pacientul poate porni de la evaluarea inițială, poate primi orientare pentru prevenție și poate fi direcționat, când este cazul, către servicii de specialitate în regim CAS sau privat. Pentru pacienții care au nevoie de orientare medicală, prevenție, monitorizare sau bilete de trimitere, serviciile de medicină de familie CAS în București pot reprezenta primul pas într-un traseu medical mai clar. Greșeli frecvente care complică accesul la servicii Prima greșeală este alegerea specialistului doar pe baza unei presupuneri. Un simptom poate avea mai multe cauze, iar pacientul poate ajunge la o specialitate nepotrivită. A doua greșeală este prezentarea fără
O femeie născută fără vagin și col uterin a conceput un copil pe cale naturală

Afecțiunea rară a unei femei i-a făcut pe medici să spună că este aproape imposibil ca ea să conceapă fără asistență reproductivă. Totuși, ea a născut în cele din urmă un copil fără tratament de fertilitate, potrivit Live Science. Cazul a fost descoperit în 1999. O adolescentă din Marea Britanie a ajuns la o clinică de ginecologie pediatrică deoarece avea dureri în zona pelviană. În urma ecografiei și a unui RMN, medicii au constatat că deși fata avea uter, îi lipseau colul uterin și vaginul. După mai multe teste, specialiștii au tras concluzia că pacienta are o afecțiune rară. Boala nu este foarte bine studiată tocmai ca urmare a numărului mic de paciente. Medicii i-au cerut fetei să ia contraceptive orale pentru a opri menstruația. În paralel, o echipă medicală a explorat diverse opțiuni chirurgicale pentru tratament, inclusiv îndepărtarea uterului. După discuțiile cu fata și familia ei, medicii au optat pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale de conservare a fertilității. Practic, ei i-au creat un vagin cu o deschidere pentru conectarea la uter. După operație, fata a trecut la un program ciclic de pilulă contraceptivă, iar menstruația i-a început la o lună după procedură. Proceduri fără succes În 2010, la vârsta de 28 de ani, femeia a încetat să mai ia anticoncepționale, deoarece ea și partenerul doreau să încerce să aibă un copil. Nu au avut succes, așa că au apelat la specialiștii în fertilitate. Aceștia au încercat diferite proceduri, inclusiv fertilizarea in vitro, fără ca femeia să rămână însărcinată. Cuplul a oprit tratamentul de fertilitate din motive financiare. Surpriza a apărut în 2022, la opt ani de la ultimul tratament. Atunci, femeia în vârstă de 40 de ani a rămas însărcinată prin concepție naturală și ulterior a născut un fiu sănătos prin cezariană. Experții consideră că este un caz unic în medicina modernă având în vedere problemele și tratamentele urmate de pacientă.
Andrei Lung, un băiețel de doar trei ani, se confruntă cu o boală genetică rară. Copilul are nevoie de terapie, singura care îi poate asigura o dezvoltare normală

Viața lui Andrei Lung, un băiețel de doar trei ani, a fost marcată încă de la început de o provocare medicală majoră din cauza unei boli genetice rare. Diagnosticat cu Sindromul STXBP1, copilul are nevoie de terapii continue și de intervenții specializate pentru a putea progresa, iar fiecare etapă a recuperării sale depinde de accesul constant la tratamente esențiale. Andrei Lung a fost diagnosticat cu o boală genetică rară Viața familiei Lung s-a schimbat radical odată cu venirea pe lume a lui Andrei, născut pe 23 decembrie 2022, în Ajun de Crăciun. Pentru Dani și Alexandra, părinții lui, băiețelul a fost cel mai frumos dar posibil. Nimic nu anunța însă lupta grea care urma să înceapă la doar câteva luni după naștere, o luptă care continuă și astăzi, zi de zi. În primele luni de viață, părinții au observat că dezvoltarea lui Andrei nu era similară cu a altor copii de vârsta lui. Nu își ținea capul, nu stătea în șezut și nu se rostogolea. Au urmat investigații medicale complexe, drumuri repetate prin spitale și luni de incertitudine, până la stabilirea unui diagnostic dur: sindromul STXBP1, o boală genetică rară, care afectează sever dezvoltarea neuromotorie și este asociată frecvent cu epilepsie și întârzieri neurologice majore. „A fost un șoc. Ne-am simțit sfâșiați, dar am știut că nu ne putem opri. Pentru Andrei trebuie să facem tot ce ține de noi”, a spus Alexandra Lung, mama copilului. De la diagnostic, viața familiei a devenit un parcurs continuu de terapii și recuperare. Andrei urmează kinetoterapie, terapie ocupațională, fizioterapie, integrare senzorială și logopedie, fără pauze. Deși nu merge și nu vorbește încă, progresele mici sunt susținute de muncă zilnică intensă și de implicarea unor echipe medicale specializate. Copilul are nevoie de terapie continuă pentru a se dezvolta normal Recent, Andrei a trecut printr-o procedură extrem de dificilă pentru vârsta lui: un transplant de celule stem, o intervenție care a adus speranță, dar care impune, mai mult ca oricând, continuitatea terapiei. Medicii atrag atenția că orice întrerupere poate duce la regres ireversibil. Costurile sunt însă uriașe. Doar terapiile lunare ajung între 7.600 și 12.000 de lei, iar cheltuielile anuale se ridică la peste 37.000 de euro, sume imposibil de susținut de o familie obișnuită. „Nu vorbim despre confort, ci despre șanse reale la dezvoltare. Pentru Andrei, fiecare zi de terapie contează. Fiecare zi fără terapie înseamnă pierdere de progres”, a explicat Alexandra Lung. În acest context, Asociația „Salvează o Inimă” a preluat cazul lui Andrei și a lansat un apel public de solidaritate, subliniind importanța continuității tratamentului. Reprezentanții asociației atrag atenția că sprijinul comunității este esențial pentru ca acest copil să poată continua terapiile vitale. „Există situații în care un copil nu are nevoie de compasiune, ci de structură, continuitate și resurse reale. Andrei este într-o astfel de situație”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele asociației. Fiecare gest contribuie direct la șansa lui Andrei de a progresa, de a merge, de a vorbi și de a avea o viață cât mai apropiată de cea a unui copil normal. Cei care vor să îi ofere un sprijin lui Andrei Lung, băiețelul diagnosticat cu o boală genetică rară, o pot face printr-o donație, oricât de mică, în conturile: RON: RO94RNCB0041182104010001 sau EUR: RO67RNCB0041182104010002. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Dezvăluirile soțului: ce boală cumplită a avut Brigitte Bardot și cum au fost ultimele luni din viața actriței

Brigitte Bardot a fost „luată de cancer”, potrivit soțului ei, Bernard d’Ormale. În Paris Match, octogenarul a descris ultimele luni petrecute alături de actrița care a murit pe 28 decembrie la vârsta de 91 de ani. El a spus că ultimele luni trăite de această femeie cu voință puternică au fost de „totul sau nimic”. La televizor, ea a urmărit protestele din țară, potrivit Le Figaro. Pe noptiera ei se aflau romanul Belle Greene al Alexandrei Lapierre și o carte, un fel de declarație de dragoste pentru copaci, scrisă de Peter Wohlleben. Actrița suferea de cancer și a fost spitalizată de mai multe ori, a mai spus soțul. „Rezistase celor două operații pe care le-a suferit pentru a trata cancerul care, în cele din urmă, i-a luat viața. Dar încă își dorea cu disperare să se întoarcă la La Madrague. Și asta era mai complicat, mai ales din cauza durerilor persistente de spate care o epuizau”, a relatat Bernard d’Ormale. Credința și energia lui Brigitte Bardot s-au erodat pe măsură ce reabilitarea ei a devenit mai dificilă. Până în acea dimineață dureroasă de 28 decembrie, și-a adus aminte bărbatul. „Un sentiment de pace și liniște i s-a așternut pe față. Și a devenit din nou incredibil de frumoasă, așa cum fusese în tinerețe. Nu ai crede că avea 91 de ani”, a spus soțul ei. El și-a adus aminte că a cunoscut-o pe Bardot în 1992 la o cină. Soțul a dezvăluit că un muzeu ar putea fi amenajat în casa actriței Încă nu știe dacă La Madrague, casa în care Brigitte Bardot a locuit din 1958, va putea deveni muzeu. Deocamdată, este un moment de reflecție. Vedete și fani se adună miercuri la Saint-Tropez pentru un ultim omagiu, menit să fie „nepretențios” și în mare parte privat. „Ceea ce și-a dorit Brigitte a fost o înmormântare simplă. Deși nimic din jurul ei nu a fost vreodată cu adevărat simplu…”, a fost concluzia lui Bernard d’Ormale. Înmormântarea lui Brigitte Bardot va avea loc miercuri, la Saint-Tropez. Ceremonia va începe la ora locală 11:00 la biserica Notre-Dame de l’Assomption
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase

Un medic din Iași vorbește despre sezonul de gripă și viroze respiratorii. Specialistul observă o creștere a numărului de cazuri care prezintă simptome severe. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, atrage atenția asupra numărului de cazuri severe de gripă din acest sezon și recomandă consultul medical pentru a evita complicațiile. Anul acesta, mai multe cazuri de gripă au necesitat internare medicală Sezonul gripal din acest an se dovedește a fi mai dificil decât cel precedent, cu cazuri mai zgomotoase, care au necesitat internare medicală, atât în cazul adulților, cât și în privința copiilor. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț atrage atenția asupra faptului că gripa nu este o afecțiune banală și că automedicația poate fi periculoasă. „Dacă vorbim de gripă, nu putem gestiona singuri, pentru că este o boală care, pe românește, te pune la pat. Deci, aici trebuie să intervină, categoric, cel puțin sfatul medicului de familie, dacă nu chiar sfatul unui medic infecționist”, a explicat dr. Carmen Dorobăț. Specialiștii fac distincția clară între gripă și alte viroze respiratorii. În cazul virozelor ușoare, care nu afectează semnificativ starea generală, tratamentul simptomatic recomandat de medicul de familie poate fi suficient. Însă, gripa are un impact mai puternic asupra organismului și poate duce la complicații serioase. „Dacă vorbim de gripă, lucrurile nu stau chiar simplu. Dacă vorbim de alte viroze respiratorii, care nu sunt atât de pregnante în ceea ce privește modificarea stării generale, atunci pacientul, evident, poate pune mâna pe telefon să vorbească cu medicul de familie, care îi poate da un tratament simptomatic, adică un tratament ca să nu-l mai doară capul, să nu mai tușească, să nu mai facă febră. Dar toate astea, în funcție de evoluția simptomelor, în funcție de capacitatea de apărare a organismului, deoarece acele tipuri de organism care au capacitate scăzută de apărare trebuie să aibă o atenție specială din partea tuturor”, a continuat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț. Medicii atrag atenția că prezentarea din timp la medic poate face diferența între o evoluție ușoară și una complicată a bolii. Copiii, bătrânii și bolnavii cronici reprezintă categoria vulnerabilă în fața gripei Medicii subliniază că anumite categorii de persoane sunt mult mai vulnerabile în fața virusului gripal. Este vorba despre copii, vârstnici și pacienții cu boli cronice – diabet, boli pulmonare, cardiace sau renale. „În cazul categoriilor vulnerabile, lucrurile se schimbă și, evident, trebuie să avem un sfat nu doar din partea medicului de familie, ci și din partea medicului infecționist și din partea medicului de specializarea respectivă, care urmărește pacientul respectiv. În felul acesta se conturează o grafie din care să fie eliminate unele reacții adverse, pentru că, atunci când eu îi dau pacientului o medicație, se poate să prezinte interacțiuni medicamentoase cu alte medicamente pe care le ia pentru cord sau pentru plămâni. Atunci este bine să existe o discuție cu un sfat din partea medicului care îngrijește boala de fond, pentru ca să fim siguri că, în momentul în care noi intervenim cu altă medicație, nu apar efecte nedorite, așa-numitele interacțiuni medicamentoase”, a explicat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț în cadrul emisiunii BZI LIVE. Administrarea necorespunzătoare a tratamentului poate interfera deja cu medicația existentă pentru alte afecțiuni, crescând riscul de efecte nedorite. În contextul creșterii numărului de cazuri, medicii recomandă vaccinarea antigripală, mai ales pentru persoanele din categoriile de risc. Vaccinul antigripal este bine tolerat și are reacții adverse minore, după cum afirmă medicul. „Vaccinul antigripal poate determina reacții adverse într-o proporție de 3-5% din cazuri și este vorba de febră pentru 24-48 de ore, dureri de cap. Acestea apar în cazul tuturor vaccinurilor, dar nu este vorba despre altfel de reacții adverse, cum ar fi, de exemplu, autismul – cum se vorbea, la un moment dat, că, dacă se vaccinează cineva antirujeolic, se poate îmbolnăvi de autism. Asta este o exagerare”, a precizat dr. Carmen Dorobăț. Vaccinul antigripal este actualizat anual, în funcție de tulpinile circulate, pe baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, motiv pentru care imunizarea trebuie repetată în fiecare sezon. Medicii atrag atenția că prezentarea din timp la medic poate face diferența între o evoluție ușoară și una complicată a bolii. „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase, cazuri care au necesitat internare în spital, atât la adulți, cât și la copii. Prin urmare, trebuie atenție și, fie ne vaccinăm, fie, dacă ne îmbolnăvim cumva, ne adresăm din timp medicului”, a declarat dr. Carmen Dorobăț. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: Situația actuală nu este una cu risc pentru populație

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, dr. Florin Roșu, vorbește despre cazurile de lepră confirmate zilele acestea la Cluj. Acesta precizează că situația de față nu reprezintă un risc pentru populație. În contextul primelor cazuri de lepră confirmate în România de la 1981 încoace, dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase Iași, explică de ce situația nu ar trebui să îngrijoreze cetățenii. Lepra este o boală ce se transmite într-un interval de timp prelungit Identificarea a două cazuri de lepră, la Cluj, a stârnit îngrijorări în rândul populației, însă specialiștii spun că nu există motive de îngrijorare. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, dr. Florin Roșu, a explicat reporterilor BZI că nu există motive reale de panică, dat fiind faptul că este vorba despre cazuri izolate. De asemenea, dr. Florin Roșu a precizat că nu există un risc real pentru comunitate în situația actuală, deoarece lepra este o boală rară, iar transmiterea sa de la o persoană la alta se face într-un interval lung de timp. „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație. Această boală infecțioasă este una foarte rară, iar pentru a fi transmisă este nevoie ca o persoană sănătoasă să fie în contact cu una bolnavă pentru o perioadă de timp foarte mare. Infectarea se produce în momentul în care o persoană sănătoasă intră în contact cu leziunile cutanate sau cu picăturile Flugge, eliminate prin tuse sau strănut ale unei persoane infectate”, a transmis dr. Florin Roșu. De asemenea, medicul a vorbit și despre simptomele din stadiul incipient al bolii, specificând că primele semne ale bolii sunt discrete și pot trece, adesea, neobservate. „Manifestarea principală în lepră este reprezentată de apariția unor leziuni sub forma unor placarde sau noduli la nivelul tegumentului, în funcție de forma bolii – lepromatoasă sau tuberculoidă. Placardele sunt, inițial, reduse în dimensiuni și deschise la culoare, ca apoi, ulterior, o dată cu progresia bolii, acestea să se extindă progresiv și să producă leziuni mutilante, cu posibilitatea de apariție chiar și a leziunilor ulcerative. Pot apărea, de asemenea, senzații de parestezii la nivelul acestora. Perioada de incubație în această boală este foarte lungă, de câțiva ani”, a declarat dr. Florin Roșu pentru reporterii BZI. Ultimul caz de lepră a fost diagnosticat în România în anul 1981 Deși reputația bolii este una înfricoșătoare, dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a explicat că lepra este tratabilă, iar atunci când se începe tratamentul antibiotic, persoana nu mai este contagioasă. „Tratată încă de la primele simptome, boala este vindecabilă. Tratamentul constă în administrarea unei asocieri de antibiotice pentru o durată mai lungă de timp, de la câteva luni până la 2 ani. După câteva zile de la începerea tratamentului antibiotic, persoana nu mai este contagioasă”, a explicat medicul. De asemenea, dr. Florin Roșu face și câteva recomandări cu privire la modul prin care cetățenii se pot proteja de lepră. „Toți pacienții care prezintă leziuni tegumentare, care persistă mai mult de 24 de ore, trebuie să se prezinte la medic în vederea diagnosticului. Trebuie evitat contactul apropiat prelungit cu pacienții infectați care nu se află sub tratament”, a avertizat specialistul. Amintim că, zilele trecute, la Cluj, au fost identificate două cazuri de lepră – două surori, originare din Asia, întoarse în România după o vizită acasă. Este important de menționat că acestea sunt primele cazuri de lepră diagnosticate în România din 1981 încoace. Cazurile confirmate la Cluj sunt monitorizate de specialiști, însă, conform experților, nu reprezintă un pericol pentru populație. Informația corectă și prezentarea rapidă la medic în cazul simptomelor suspecte rămân cele mai importante elemente de prevenție și tratament eficient. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate