Ilie Bolojan n-a stat la discuții și a luat decizia chiar înainte de Crăciun, cu efect pentru toată România. Cine va fi interimar la șefia sportului

ilie-bolojan-n-a-stat-la-discutii-si-a-luat-decizia-chiar-inainte-de-craciun,-cu-efect-pentru-toata-romania.-cine-va-fi-interimar-la-sefia-sportului

Ilie Bolojan, premierul României, nu a stat la discuții și chiar înainte de Crăciun a luat decizia privind șefia Agenției Naționale penru Sport (ANS), după ce Bogdan Matei și-a anunțat demisia printr-o postare făcut pe social media, la miez de noapte, în urmă cu o săptămână. Astfel, Ilie Bolojan i-a acceptat demisia lui Matei, iar în locul acestuia, interimar va fi Thomas Răzvan Moldovan, vicepreședintele ANS până acum. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, în ajunul Crăciunului. Cine va fi interimar la șefia ANS, după ce Bolojan a acceptat demisia lui Matei Ilie Bolojan a acceptat demisia lui Bogdan Matei din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport, iar decizia de eliberare a fost publicată în Monitorul Oficial, cu intrare în vigoare din data de 28 decembrie 2025. „La data de 28 decembrie 2025, domnul Constantin-Bogdan Matei se eliberează, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport”, apare în decizia oficială. Potrivit aceluiași, document, „începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuțiile de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii”. În mesajul postat în miez de noapte, Bogdan Matei și-a argumentat decizia de a pleca din vârful sportului românsc „din motive strict personale”. Alegeri pentru șefia ANS, în 2026 Anul viitor va fi ales noul președinte al Agenției Naționale pentru Sport, iar Cosmin Tabără se numără printre principalii favoriți. Acesta este unul dintre vicepreședinții ANS, începând din aprilie 2025, fiind numit pentru preocupările sale în dezvoltarea infrastructurii sportive. Cosmin Tabără este soțul fostei gimnasta Simona Amânar, iar inainte de a ajunge la ANS a fost viceprimar al Timișoarei. „Am stat mult în cumpănă dacă să accept această provocare. Încă de la început, o spun foarte clar: am făcut-o pentru Timișoara! Pentru că Timișoara, Timișul, zona noastră de vest trebuie să fie reprezentate mereu la un asemenea nivel. Numirea mea a venit în urma preocupărilor mele de a dezvolta infrastructura sportivă și pentru tineret, de a rezolva problemele cu care aceasta se confruntă. S-a ținut cont de implicarea și contribuția mea însemnată, susținut de o echipă de oameni competenți și devotați orașului”, a declarat Tabără pentru presa locală. Agenția Naținală pentru Sport a apărut în 2023, ca urmare a restructurării Ministerului Sportului, și a fost condusă de către Eduard Novak (fost ministru al Sportului în perioada 2020-2023), Elisabeta Lipă (iunie 2023 – decembrie 2024) și Bogdan Matei (13 ianuarie – 28 decembrie 2025).

Preşedintele Agenţiei care l-a angajat pe Răzvan Cuc şef la Juridic şi-a dat demisia şi apoi şi-a închis telefonul

presedintele-agentiei-care-l-a-angajat-pe-razvan-cuc-sef-la-juridic-si-a-dat-demisia-si-apoi-si-a-inchis-telefonul

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan Matei, l-a numit pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, în funcţia de şef al Departamentului Juridic al ANS chiar înainte să fie reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie. Între timp, şi Matei şi-a dat demisia din funcţie. Aceasta va intra în vigoare începând cu 28 decembrie. Matei a spus că motivele sunt pur personale şi nu au legătură cu numirea controversată a lui Cuc, ci cu motive personale. Contactat de Gândul, fostul şef al ANS şi-a închis telefonul şi nu a răspuns apelurilor sau mesajelor publicaţiei. În calitate de director la Juridic, Răzvan Cuc şi chiar a participat la o acţiune oficială, alături de şeful ANS, la Gala Federației Române de Lupte, de pe 9 decembrie, de la Predeal. „Mă opresc o clipă din drumul profesional! Nu pentru a mă odihni, ci pentru a mă dedica în totalitate familiei. O întrebare ce-mi apărea mult prea des în minte: ce ai alege în drumul vieții la un moment dat, munca sau familia? Aleg familial Vă mulțumesc tuturor celor ce ați fost alături de mine în cea mai onorantă funcţie de Preşedinte al Agenţiei Naționale pentru Sport. Vă mulţumesc tuturor celor care Serviți Patria în fiecare zi în numele sportului românesc. Sunt oameni politici ce au crezut în mine si le multumesc: Constantin Rădulescu, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu! Sărbători binecuvântate tuturor!”, a scris Matei pe pagina de socializare. Constantin-Bogdan Matei a fost parlamentar PSD şi a fost instalat, la 13 ianuarie 2025, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noi interceptări în dosarul „Șpagă la RAR”. Ambientalele DNA arată ca totul s-a blocat în opoziția Ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban: „Ministrul mi-a zis: Bă, ce e cu asta! / Nu știu cine e în spatele lui și cine-l învață prost”. Răzvan Cuc & comp se răfuiau cu „nenorocita” de directoare economică din minister, cu lumea „bagaboantă” și cu corpul de control. N-au scăpat nici PSD sau PNL Răzvan Cuc și Cătălin Bușe au fost arestați preventiv Șpagă negociată pe butoane de telecomandă. Gândul prezintă înregistrări ambientale audio – video în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Procentul din șpagă, discutat și la restaurant: „Când am fost la el în curte, el a zis: „9”, mi-a arătat pe telecomandă. Tu mi-ai zis de 6 – știi?”

Angajații vitali pentru România, care nu au zile libere sâmbăta sau duminica și care vin la 5 dimineața, tăiați de la premiere: Îmi vine să plâng

angajatii-vitali-pentru-romania,-care-nu-au-zile-libere-sambata-sau-duminica-si-care-vin-la-5-dimineata,-taiati-de-la-premiere:-imi-vine-sa-plang

Elisabeta Lipă a fost lovită dur de declarația președintelui Agenției Naționale pentru Sport, care a învinovățit-o pentru cheltuirea fondurilor dedicate sporturilor. Mai mulți angajați vitali, care nu au zile libere sâmbătă sau duminică și care vin la 5 dimineața, vor fi tăiați de la premiere. După ce la Federația Română de Canotaj s-a efectuat un control, s-a stabilit că primele încasate de sportivi și staff la ultimele două ediții de JO sunt ilegale. Informațiile arată că există ospătari sau paznici care au câștigat până la 10.000 de euro ca primă, iar „înalții” din sport au încasat și sume de zeci de mii de euro. Elisabeta Lipă, scut în fața criticilor la adresa Federației Române de Canotaj Președinta federației de canotaj a spus că se simte nedreptățită de declarațiile președintelui ANS, deoarece acest sport implică mult personal și o muncă uriașă în spate. Elisabeta Lipă a dorit să facă scut în fața criticilor pentru personalul auxiliar, cum ar fi ospătari sau bucătari. „Îmi vine să plâng când văd că deranjează pentru că premiem bucătarii, ospătarii și când văd cum sunt marginalizate aceste meserii vitale pentru performanță. Acești oameni nu muncesc numai opt ore. Nu au zile libere sâmbăta sau duminica, vin și la 5 dimineața pentru ca sportivul, vara, să se pregătească devreme, când e răcoare. Trebuie să ai ură la adresa acestor meserii pentru a bagateliza aceste profesii. Sunt mândră pentru că i-am putut ajuta, o dată la patru ani, dar numai pentru că a existat performanță. De un an și jumătate se vorbește de acele premieri de mă întreb dacă Federația de Canotaj a fost singură la Olimpiadă? Am fost jumătate din delegație, corect, dar au mai fost și alții acolo. Ponderea medaliilor, 66 la sută, a fost adusă de Canotaj, dar nu trebuie să fim atacați pentru că nu îți convine legea. Schimbă legea atunci. E o lege care funcționează de 25 de ani“, a spus Elisabeta Lipă, conform Fanatik. Elisabeta Lipă, atac la președintele ANS Elisabeta Lipă a lansat un atac la adresa lui Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, cel care a spus că se încasează salarii mult prea mari la conducerea canotajului. Printre altele, fosta mare sportivă a punctat că acest sport a livrat pe măsura banilor cheltuiți. „Dacă nu mai vreți performanță, scoateți canotajul și să vedem ce facem la Olimpiada din 2028. Domnul Constantin Bogdan Matei spune că ANS nu va oferi asemenea premieri în mandatul lui. Probabil și-a propus să rămână acolo până în 2028. Îl invit o zi în cantonamentul nostru pentru a vedea ce rol au cei bagatelizați, care uneori vin noaptea pentru că s-a spart o țeavă, care sacrifică și familiile pentru a sta alături de sportivi. Plâng când văd oameni de sport care vorbesc așa despre ei”, a mai spus Lipă, conform sursei de mai sus.

Ce se întâmplă cu banii lui David Popovici. Șeful ANS a rupt tăcerea: De asta nu i-am dat!

ce-se-intampla-cu-banii-lui-david-popovici.-seful-ans-a-rupt-tacerea:-de-asta-nu-i-am-dat!

Campionul olimpic David Popovici s-a plâns că încă nu a primit banii din premiile oferite de ANS, iar șeful instituției a dat detalii. Câștigător a 4 medalii de aur și una de bronz, dintre care două olimpice, David Popovici nu a primit niciun ban pentru aceste performanțe. Șeful ANS dă vina pe birocrație. Motivul invocat de șeful ANS, legat de faptul că David Popovici nu și-a primit banii David Popovici a devenit campion olimpic la 200 de metri în 2024, la Paris, competiție la care a câștigat și o medalie de bronz, la 100 de metri. De asemenea, a devenit campion continental la 100 de metri. În 2025, multiplul medaliat a mai urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devenind dublu campion mondial în aceste două probe. El a dezvăluit că nu a primit niciun ban din premii, dar speră ca situația să se remedieze atât pentru el, cât și pentru ceilalți sportivi. Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a recunoscut că afirmațiile lui Popovici sunt adevărate și spus motivul pentru care el și alți medaliați români nu au intrat în posesia banilor. „În 2025, ANS nu a acordat nicio premiere nimănui. Am preluat funcția pe 13 ianuarie, când la ANS fusese demarat un vast control al Curții de Conturi. Acesta nu s-a încheiat, e încă în desfășurare. Concluziile finale ale acestui control, început în ianuarie, le vom avea pe 17 decembrie. Este un control amplu, pe toate federațiile sportive naționale, și am început să implementăm o parte dintre măsurile transmise de Curtea de Conturi. E posibil să avem și o modificare legislativă, care a trecut deja de Senat, în legătură cu acordarea acestor premieri. Concret, să nu mai poată fi extinse și să se dea doar sportivilor, antrenorilor și colectivelor tehnice, dar care contribuie efectiv la realizarea performanțelor sportive”, a declarat Bogdan Matei, potrivit GSP. Atac cu ricoșeu al lui Bogdan Matei la Elisabeta Lipă Președintele Agenției Naționale pentru Sport spune că, atunci când există un astfel de control la o instituție a statului, este bine bine să se aștepte finalizarea lui, pentru a putea fi luate decizii și măsuri în concordanță cu concluziile respectivului control. Matei a mai transmis că, pe baza bugetului aferent pe 2026, toți sportivii vor lua premiile respective, cel mai probabil începând cu luna martie. Oficialul ANS nu se pronunță cu privire la faptul că David Popovici nu a mai încasat vreun bani din premieri încă din vara anului trecut, deoarece nu era în funcție. În schimb, a lovit-o, cu ricoșeu, pe președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, spunând că, în timpul mandatului lui, ANS nu va da premieri către contabili, bucătari sau zidari, aluzie la situația de la forul condus de fosta mare canotoare, unde Curtea de Conturi a tras concluzia că 480.000 de euro au fost acordați necuvenit.

Sindromul Contabila lovește din nou sportul românesc! Bogdan Matei de la ANS promite să facă ordine: Am trimis informări către toate federațiile

sindromul-contabila-loveste-din-nou-sportul-romanesc!-bogdan-matei-de-la-ans-promite-sa-faca-ordine:-am-trimis-informari-catre-toate-federatiile

Nebunia din jurul sporturilor de contact nu se oprește. De foarte mulți ani se discută despre competiții cu mulți sportivi români pe categorie și străini mai deloc, despre încălcarea metodologiilor de la ANS, medalii mondiale la întreceri cu 8-10 țări participante, premieri de la fostul Minister al Sportului, și lista poate continua. ProSport a prezentat pe larg în ultimele săptămânii raportul Curții de Conturi, inclusiv un interviu extrem de dur cu ministrul Bogdan Matei, care se delimitează de unele practici ale acestor foruri. Sindromul „Contabila” face ravagii, 6 federații pentru un singur angajat! „Nu se poate mai mult de 1,5 norme de persoană” De asemenea, demnitarul a fost contrat puternic de Sensei Florentin Marinescu, șeful FR de Arte Marțiale. Ministrul a promis că, dacă lucrurile nu se vor normaliza, va sista banii pentru bugetele mai multor federații din sporturile de contact. Declarația acestuia a provocat o „undă seismică”  în sportul românesc, dovadă că multe federații au trimis e-mailuri ProSport prin care mai toate se scuză pentru mici „nereguli” însă susțin că toate sunt „pe drumul cel bun” și nu au niciun fel de abateri grave. Un nou punct atacat de ministrul Bogdan Matei îl reprezintă sindromul „contabila”. Știm foarte bine că ProSport a relatat, dar și alte surse media, despre premierea personalului federațiilor după JO Paris 2024. Contabile de la foruri cu sportivi medaliați au primit sume considerabile pentru performanțele din natație, canotaj și haltere. Ce se întâmpla în 2014? Puci la Federația Română de Karate? Președintele Băroiu a fost amenințat cu demiterea „Nu mai este la noi, și-a dat demisia! Exista acum contabile in sportul romanesc, susțin surse ProSport confirmate de șeful ANS, care lucrează la câte 3-4, chiar si la 6 federații în același timp. Spre exemplu, Daniela Butunoiu (fostă Nicolae), contabila Federației Romane de Wushu Kung-Fu, ar fi angajată la nu mai puțin de 6 federații sportive naționale: Wushu Kung-Fu, Chanbara, Karate Traditional, Judo, Ciclism si Fotbal-Tenis. „Eu am surse proprii, nu pot plăti din bani publici salariile pentru angajați. Am doi angajați cu jumătate de normă, secretarul general și contabila. Banii de la ANS se duc pe competiții, antrenori și lista poate continua. Precizare importantă: Daniela Butunoiu, o oră pe lună plătită din venituri proprii pentru a ține contabilitatea FRWK” Petre Grindeanu, președinte Wushu Kung-Fu „Conform legii nu poți avea peste 1,5 norme. Am auzit și eu de situații cu 3-4 norme, nu se poate din punct de vedere fizic și e împotriva legii oricum. Am trimis informări către toate federațiile să verifice aceste anomalii și să intre în legalitate”, a declarat pentru ProSport, șeful ANS Bogdan Matei. „Nu mai este la noi, și-a dat demisia! Așa este, nu mai permite Revisal! Dânsa a plecat, nu am avut nimic de reproșat, nu m-a deranjat că a mai lucrat și în altă parte. Profesionistă în domeniu financiar, n-am ce reproșa” Gaby Oancea, președinte FR de Chanbara Daniela Butunoiu (fostă Nicolae), contabila celor 6 federații, nu a răspuns apelurilor și mesajelor ProSport.

Sensei Florentin Marinescu îl distruge pe șeful Sportului, Bogdan Matei: Nu se pricepe! Dacă nu te pricepi, nu te bagi

sensei-florentin-marinescu-il-distruge-pe-seful-sportului,-bogdan-matei:-nu-se-pricepe!-daca-nu-te-pricepi,-nu-te-bagi

Sensei Florentin Marinescu, președintele FR de Arte Marțiale, a fost deranjat de ultimele declarații ale președintelui ANS, Bogdan Matei. Acesta din urmă a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, că va sista banii publici destinați anumitor sporturilor de contact, care ar avea diverse nereguli în modul de cheltuire a unor sume și a celor care trimit mai mulți sportivi decât prevede legea la anumite competiții internaționale. Preparatorul fizic al Stelei 1986 a fost deranjat de modul cum a pus problema demnitarul și i-a răspuns, cu argumentele sale, la ultimele declarații. Dialogul, foarte amplu, a fost redus la ceea ce este interesant pentru opinia publică și la probleme care ard în sporturile de contact. Prosport: Care e reacția dvs. după declarațiile domnului ministru Bogdan Matei? Florentin Marinescu: Da, mă rog, Ministrul Sportului, e un fel de a zice, e președintele ANS, ca să stabilim, pentru că, sigur, ar fi trebuit să fie ministru, pentru că sportul reprezintă una dintre activitățile mai mult decât importante la nivelul unei societăți. Și ar avea nevoie să fie un ministru. Da, el, în primul rând, că nu ar trebui să numească doar sport, ci ar trebui să numească educație fizică și sport, pentru că asta a fost denumirea și ar trebui să aibă un ministru care să aibă o anumită reprezentare. Deci este clar că undeva, și așa, de 3-6 de ani el nu prea funcționează, acum, cu atât mai mult, nu mai funcționează. Agenția Națională pentru Sport face o anumită politică, care, sigur, e politică, dacă vrem, politică a țării în acest moment. Discutăm de austeritate, discutăm de tot felul de lucruri, dar în plus față de toate cele, pentru că și austeritatea și lipsa de bani, lipsa de bani este un motiv pentru care, sigur, se face mai greu sportul. Asta înseamnă că la nivel național ar trebui să se facă mișcare, pentru că educația fizică este unul dintre factorii importanței educației unei nații. Evident că cei care nu au făcut deloc sport sau nu știu ce înseamnă, de fapt, educația fizică și sportul, niciodată nu o să gândească că ar fi o treabă pozitivă pentru nația noastră, pentru copiii noștri. Astea sunt lucruri pe care, încet, încet, le-am uitat. Faptul că cel care conduce la ora actuală, nu e bine că, în primul rând, nu este un minister, ci este o agenție. Este clar că când spui agenție, e agenția de transport sau agenția de nu știu care. „Dar în primul mandat a avut vreo reacție la treaba asta sau nu? Nu, nicio reacție, niciun fel de treabă” Adică e nimica toată la care cineva care stăm la… Iar domnul președinte, sigur că a trecut și în celălalt mandat prin stadiu, de a fi chiar ministru. Dar, în general, despre sport, ca să aloci atât din PIB, este rușinos. Nu mi-e rușine mie de mine, bine că nu am un oglindă aici în față, că să spui că doar 0,007% se dă sportului din România. Este strigător la cer. Acum, eu nu l-am înțeles, în primul rând, de niciun fel pe domnul președinte. O să zic președinte, că, mă rog, asta este acum. Nu pot să îl înțeleg de ce a ajuns la astfel de concluzii sau de ce s-a supărat din toate artele marțiale pe noi, pentru că el de ani și ani de zile și din primul mandat și tot are o relație excepțională, mai mult decât excepțională, cu unul dintre președinții uneia dintre federațiile de arte marțiale, respectiv cu domnul Amatto Zaharia. Nu înțeleg de s-a supărat pe toată lumea. Dar în primul mandat a avut vreo reacție la treaba asta sau nu? Nu, nicio reacție, niciun fel de treabă. Eu l-am privit subiectiv. O dată pentru că nu știe domeniul. Este logic, n-are cum să-l știe. Hai să discutăm punctual pe lucrurile care vă deranjează. Discutăm punctual, că e mai simplu. Sigur, eu am zis în mare, că este o persoană care nu se pricepe. Este clar că nu se pricepe. Din punctul meu de vedere, cea mai grea nenorocire este că, dacă nu te pricepi… nu te bagi. Sau te bagi luând niște oameni care să te învețe de bine sau să-ți spună domeniul, niște oameni care, în principiu, nu au partipris-uri. Pentru că partipris-urile astea care se întâmplă, fie că sunt de sorginte politică, fie că sunt de alte tipuri, sunt lucruri care n-au ce căuta. Atunci când vorbești de banii întregului popor și când vorbești de educația întregului popor și vorbești de niște principii ale întregului popor, acolo nu-ți mai poți permite. Dacă eu, ca persoană particulară, fac nu știu ce, treaba mea, răspund sau nu răspund, dacă fac o treabă ilegală, răspund. Când sunt însă persoană publică, nu mai am dreptul să fac treaba asta. Adică în momentul în care am în curte o grămadă de oameni care așteaptă de la mine o bucată de pâine ca să poată să facă sport, nu mai îmi permit. Că nu mai e vorba doar de copilul meu sau de… „Există o metodologie care se respecte? Care? N-ai cum să nu o respecți” În primul rând spune că va asista finanțarea pentru anumite federații care nu respectă metodologia și așa mai departe. Participarea la competiții, premieri din bani publici. Cum răspundeți la acestea? În primul și în primul rând, tot ceea ce spune cu aceste lucruri care… Mă rog, discutăm de ceea ce s-a făcut. Discutăm de trecut. Și atunci, mergând pe ideea asta, am o singură, o primă întrebare, aș avea o pentru domnul ministru. Cum se face că, în general, sigur, federația este cea care stabilește tot. Federația este breasla meseriașilor. Competenții. Dar întrebarea este… Există o metodologie care se respecte? Care? N-ai cum să nu o respecți.  Spre exemplu, federația face către minister o hârtie prin care informează că va participa la un campionat, de exemplu, un campionat mondial. Îl trimite lotul, care, evident, nu poți să-l treci mai mare sau nu poți să-l treci aiurea sau nu poți să fii altfel decât cel

Federațiile din sporturile de contact iau atitudine împotriva lui Bogdan Matei! Un ministru nu poate inventa reguli

federatiile-din-sporturile-de-contact-iau-atitudine-impotriva-lui-bogdan-matei!-un-ministru-nu-poate-inventa-reguli

Mai multe federații sportive au fost deranjate de ultimele afirmații ale președintelui ANS, Bogdan Matei. Bogdan Matei, șeful ANS, are o poziție fermă în mai multe subiecte controversate de la forurile cu sporturi de contact și susține că va lua o decizie dură din 2026, când ar trebui stabilite bugetele pentru fiecare federație în parte. De mai mulți ani se discută că la anumite federații de arte marțiale, de karate, la europene sau mondiale, spre exemplu, pe o categorie participă chiar și câte 5-6 sportivi români și doar 1-2 sportivi străini, iar România ia toate medaliile de pe podium. „Federația Română de Wushu Kungfu a acționat întotdeauna cu deplin respect față de legislația românească și de prevederile Agenției Naționale pentru Sport privind gestionarea finanțării publice. Toate fondurile primite au fost administrate în mod transparent și în conformitate cu reglementările în vigoare. Situația actuală – Campionatul Mondial din Brazilia. În prezent, sportivii noștri care participă la Campionatul Mondial din Brazilia (septembrie 2025) – Andreea Cebuc (campioană mondială), Denisa Anastasiu (campioană europeană), Sergiu Breb (campion european) și Daniel Dincu (campion european) – precum și antrenorii lor, sunt nevoiți să își acopere din fonduri proprii biletele de avion și parțial costurile de cazare, în lipsa sprijinului financiar instituțional, pe care l-am solicitat, dar pentru care nu am primit niciun răspuns, fie el afirmativ sau negativ. Premii restante din 2022. De asemenea, există premii restante încă din anul 2022 pentru sportivi și colectivul tehnic, fapt pe care îl considerăm inacceptabil, având în vedere eforturile și performanțele acestor oameni, care reprezintă România pe plan internațional, la un nivel foarte ridicat. Pe cale de consecință, solicităm să nu fim asociați cu alte federații sau alte arte marțiale și să nu fim acuzați de nereguli nefondate, care duc la periclitarea imaginii FRWK și a denigrării muncii depuse atât de sportivii, cât și de antrenorii și oficialii federației. Totodată, vă invităm să sprijiniți activitatea Federației Române de Wushu Kungfu printr-o reflectare corectă și obiectivă în materialele pe care le publicați”, susțin cei de la Wushu Kungfu. Chanbara spune că doi ani nu a primit finanțare Și cei de la Chanbara au reacționat, în special Gaby Oancea, cel care este președintele Federației Române de Chanbara. „Metodologia de finanțare ANS face referire la sporturile de contact. Aveți o definire LEGALĂ a acestui termen? Ce sunt aceste sporturi, care sunt ele, criteriile de desemnare a acestora. Eu înțeleg că se referă la o lupta ce implică un contact fizic între două corpuri. Mai simplu, trântă, pumni, picioare, etc. Este scrima un sport de contact? Dacă nu, cum putem încadra sportul chanbara la sporturi de contact? Noi tot scrima practicăm dar cu arme gonflabile sau din burete. Legat de controale: nu este nicio problemă, am fost controlați continuu începând cu anul 2018 de ANAF Antifraudă, Curtea de Conturi, Corpul de control a ministrului (de 2 ori), GDPR, discriminare, ITM, aproape tot ce există. Nu a existat un raport care să prezinte o neregulă cât de mică. O să va anexez câteva din aceste rapoarte, nu pentru a ne justifică, ci pentru a înțelege că aduceți un mare prejudiciu de imagine federației noastre, pe care va rugăm să-l corectați. Ar trebui să știți în același timp că Legea nr. 24/2000 prevede că un Ordin de Ministru nu poate „_adaugă la lege_”. Art. 81. – (1) La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hoțărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior. Deci un ministru nu poate inventa reguli, pentru că în acest fel se crează DISCRIMINARE între sporturi. În legea 69/2000 – Legea sportului nu există o separare între sporturile olimpice și cele neolimpice. Există doar sport. De sporturile olimpice se ocupă COSR. Deci un ministru nu poate hotărî că un sport dacă este olimpic poate duce 100 de sportivi la o competiție și un sport neolimpic nu. Dispozițiile trebuie să fie unitare și nediscriminatorii. Or cred că dumneavoastră nu susțineți dispoziții discriminatorii… Legat de finanțări, nu știu ce informații are redacția ProSport, dar iată cum stă situația în cazul FR Chanbara: Doi ani în care nu am primit finanțare. Apoi, 2024 – 100.000 lei. Cea mai mică finanțare dintre toate federațiile existente în România. Va rog să verificați!”, susțin aceștia.

Ministrul Bogdan Matei, decizie bombă la ANS: Le tai finanțarea din bani publici. Mai multe federații din sporturile de contact continuă să dribleze ANS

ministrul-bogdan-matei,-decizie-bomba-la-ans:-le-tai-finantarea-din-bani-publici.-mai-multe-federatii-din-sporturile-de-contact-continua-sa-dribleze-ans

Agenția Națională pentru Sport, condusă de ministrul Bogdan Matei, a introdus în mod corect prevederi si criterii stricte pentru participarea federațiilor din sporturile de contact la campionatele europene si mondiale. Multe dintre aceste foruri ignoră cu bune știință astfel de semnale tot mai clare din partea statului român. Nu numai că ignoră, ci calcă în picioare legile în vigoare. ANS taie în carne vie și va lua măsuri dure împotriva unor federații ale sporturilor de contact Din păcate sunt tot mai multe informații despre astfel de „manevre”, iar șeful ANS Bogdan Matei a aflat că la anumite federații de arte marțiale, de karate, la europene sau mondiale, spre exemplu, pe o categorie participă chiar și câte 5-6 sportivi români și doar 1-2 sportivi străini, iar România ia toate medaliile de pe podium. În realitate acest gen de competiții sunt de fapt niște concursuri naționale (cu mulți români pe categorie), cu ceva participare internațională, și nicidecum campionate europene sau mondiale serioase. Mai mult ANS consideră pe bună dreptate că medaliile cucerite la astfel de „șușanele” nu au o valoare sportivă reală și nu mai pot fi finanțate sau premiate de statul român, introducând in mod corect prevederi legale foarte clare. Bogdan Matei, șeful ANS, are o poziție fermă în această privință și susține că va lua o decizie dură din 2026, când ar trebui stabilite bugetele pentru fiecare federație în parte. „Nu putem merge mai departe. Raportul Curții de Conturi a reliefat clar ce probleme sunt, pentru fiecare federație în parte, cheltuielile care se fac. Chiar este o federație care va rambursa sume mari, niște cheltuieli neeligibile. În ceea ce privește sporturile de contact, situația e complicată pentru că prevederile legale sunt foarte clare. Nu putem discuta de competiții oficiale atât timp cât multe dintre ele încalcă prevederile legale, ale metodologiei de finanțare, privind participarea la campionatele europene și mondiale iar multe nu au nicio recunoaștere internațională serioasă. Premierile sunt sistate de ceva vreme, iar pentru 2026 vă promit că, dacă lucrurile nu se armonizează cu legislația sportivă, voi sista finanțarea banilor publici pentru federațiile care nu respectă normele legale Nu pot opri sportivii să meargă la competiții, unii n-o fac pe federații ci pe cluburi private, am auzit de multe întreceri la care participă mulți sportivi români pe categorie și foarte puțini sportivi din alte țări, nu este normal și voi fi extrem de dur respectând legea. Sunt și federații din sporturile de contact care n-au probleme de legalitate. În schimb, multe altele sunt într-o situație extrem de delicată, au mari probleme de cheltuire a banilor publici fără să respecte cadrul legal sau chiar prin participarea la astfel de competiții ciudate, introduse în calendarul sportiv cu încălcarea metodologiei”, a declarat ministrul Bogdan Matei pentru ProSport. Ce spune metodologia / contractele de finanțare „În cazul campionatelor europene și mondiale, Federațiile Sportive Naționale care administrează sporturi neolimpice cu caracter de luptă de contact, a căror activitate se desfășoară pe categorii de vârstă și/sau greutate, vor putea introduce în calendarul sportiv doar acțiunile la care, conform regulamentelor internaționale, este permisă participarea a cel mult doi sportivi (probe individuale) sau cel mult două echipe (probe pe echipe) per țară, per categorie de concurs”. Investigația ProSport arată că sunt federații care respectă aceasta metodologie, cum ar fi federațiile de Box, Judo, Lupte, Kempo, Sambo sau Taekwondo WT, federaţia de Kempo fiind deja auditată de Curtea de Conturi a României cu concluzie favorabilă. Însă marea majoritate a federațiilor de arte marțiale, de karate, nu respectă normele legale impuse de ANS deși, conform adresei Agenției Naționale pentru Sport nr.7824/24.07.2025, se clarifică în mod expres că toate prevederile Metodologiei și ale Contractului de finanțare sunt obligatorii pentru federațiile beneficiare. „Prevederile Metodologiei anuale privind finanțarea federațiilor sportive naționale, adoptate de Agenția Națională pentru Sport prin ordin al conducătorului instituției, au caracter obligatoriu pentru toate părțile implicate în procesul de finanțare, fiind opozabile atât autorității finanțatoare, cât și federațiilor sportive semnatare ale contractelor de finanțare. Contractele de finanțare anuală încheiate între Agenția Națională pentru Sport și federațiile sportive naționale au caracter obligatoriu din momentul în care sunt valabil încheiate de ambele părți, în temeiul libertății contractuale și al principiului forței obligatorii a contractului, consacrate de Codul civil. Astfel, potrivit art. 1270 alin. (1) din Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, Contractul valabil încheiat are putere de Lege între părțile contractante”, acesta e răspunsul oficial ANS, semnat de Bogdan Matei. Prevederi legale nerespectate ProSport a scris săptămâna trecută într-un amplu articol, că Federația Română de Arte Marțiale este supusă unui audit al Curții de Conturi a României, în urma sesizărilor inițiatorilor procesului de recunoaștere a ramurii de sport Brazilian Ju-Jitsu. Se pare că acest audit urmează să fie extins și la alte federații, cele vizate fiind FR Chanbara, FR Karate, FR Karate WUKF, FR Karate Tradițional, FR Karate Kyokushinkai IKO 2, FR Pangration Athlima, FR Wushu Kung-Fu si FR Taekwondo ITF, foruri asupra cărora planează suspiciuni legate de nerespectarea normelor legale privind participarea la campionatele europene si mondiale. Brazilian Jiu-Jitsu este finanțat din fonduri publice fără să fie recunoscut ca sport. Federaţia Română de Arte Marţiale, pe lângă participarea la numeroase campionate europene şi mondiale care nu respectă normele legale, se pare că a finanţat ilegal, din fonduri publice, şi Brazilian Ju-Jitsu, fără să fie recunoscut ca ramură de sport în cadrul acestei federaţii. Pangration Athlima la Timișoara – Campionat Mondial cu doar 8 țări În octombrie 2024 a avut loc cea de-a 10-a ediție a Campionatului Mondial de Pangration Athlima, organizat pentru prima dată în România de Federația Română de Pangration Athlima, finanțat bineînțeles si din fonduri publice, care a adus la Timișoara sportivi din doar 7 țări plus România. Atenție, un Campionat Mondial cu doar 8 țări, este foarte puțin chiar și pentru acest sport mai puțin cunoscut, evident, dacă putem vorbi în acest caz de o disciplină sportivă serioasă. Metodologie – „Campionate mondiale – competiții sportive inter-țari la care participă sportivi din minim 21 de țari” La un astfel de aşa-zis campionat mondial, şansele ca România să ia

E jale în sport! S-au terminat banii: sportivii medaliați la competițiile internaționale nu și-au primit nici până azi premierile din 2024

e-jale-in-sport!-s-au-terminat-banii:-sportivii-medaliati-la-competitiile-internationale-nu-si-au-primit-nici-pana-azi-premierile-din-2024

Agenția Națională pentru Sport traversează o perioadă de criză financiară. Oricât și-ar dori Bogdan Matei, actualul președinte al ANS, să arate că lucrurile sunt la locul lor, situația este cu totul alta. Potrivit surselor ProSport din cadrul agenției, aproape zilnic, la ușa cabinetului șefului ANS vin reprezentanții federațiilor care au sportivi medaliați la competițiile internaționale, europene și mondiale pentru a întreba când vor intra banii pentru premieri. Fără bani în sport! Ce se întâmplă cu premierele de la ANS „Restanțele nu sunt de ieri, de azi, ci din luna august a anului trecut. Aproape că nu mai avem nici o speranță să-i primim”, a precizat un șef de federație. Sunt unele federații, mai puțin populare, la care premierile nu sunt acordate de la începutul lui 2023. Chiar dacă declară peste tot că vrea binele sportului românesc și că se luptă pentru ca sportivilor să nu le lipsească nimic, atunci când ajunge la Guvern, vocea lui Bogdan Matei nu contează. „Pentru actualii guvernanți există probleme mult mai grave financiare din câte se pare. Visteria este cum este, țara este îndatorată. Credeți că-i mai pasă cuiva de sport? Să fim serioși. Așa am fost și așa vom fi mereu. Inexistenți pentru ei”, a mai spus acesta. Se așteaptă o nouă schimbare Instalat în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, actualul șef ar putea pleca la fel de repede cum a venit dacă se va ajunge la un nou guvern. „Vom avea o viață grea în sport. Dacă va veni și criza financiară ne așteptăm la ce este mai rău. E păcat de sportivii ăștia că au muncit atâta și nu sunt răsplătiți și apreciați așa cum trebuie”, a mai explicat sursa ProSport. Constantin-Bogdan Matei (44 de ani), noul președinte al Agenției Naționale pentru Sport, a preluat în ianuarie 2025 mandatul de la Elisabeta Lipă. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult