În România, sănătatea mintală este subdiagnosticată, nu pentru că stăm bine cu capul, ci pentru că nici acum n-am scăpat de teama de stigmă / Raport OECD
Deși în multe sectoare ale Sănătății lucrurile s-au mai îmbunătățit, în ceea ce privește sănătatea mintală, România se confruntă cu mari provocări. În mare, sistemul actual al gestionării sănătății mintale, este axat pe instituționalizare. Accesul la serviciile de psihiatrie este restrâns, iar consultațiile psihoterapeutice costisitoare și stigma socială fac dificilă oferirea de îngrijri eficiente. Nevoile populației, în privința sănătății mintale, rămân subevaluate și insuficient deservite. Aceasta este, sintetizat, concluzia Raportului OECD despre sistemul de sănătate mintală din România, un document ce trage, de fapt, un mare semnal de alarmă asupra sănătății mintale din România, care, ne place sau nu, este o gravă problemă de sănătate publică, subdiagnosticată și precar abordată. Potrivit evaluării OECD, tulburările mintale ale românilor vin din anii grei de traumă comunistă, o povară dusă inconștient ani de zile, lucru care devine un indicator important al problemelor sociale asociate cu sănătatea mintală. Mulți români evită să caute ajutor, fie din cauza stigmei care înconjoară problemele de sănătate mintală, fie din lipsa banilor – rate mult mai ridicate decât în alte state OECD. De asemenea, nevoile neacoperite de servicii mintale reprezintă aproximativ 12% din totalul nevoilor de sănătate neîndeplinite, ceea ce reflectă dificultățile reale ale pacienților în a accesa îngrijire adecvată. Sistemul de sănătate mintală rămâne axat pe instituții și nu prea are alternative la asta În România, îngrijirea persoanelor cu afecțiuni mintale se bazează încă preponderent pe spitalizare și tratament medicamentos. Este, încă, foarte greu de găsit alternative comunitare sau servicii primare de suport psihosocial, deși logistică ar fi. Dotarea de paturi în secțiile de psihiatrie este relativ mare (0,9 la mia de locuitori în 2023) – o medie mai mare decât a altor state OECD, dar această abordare instituțională nu reușește să răspundă eficient nevoilor de tratament pe termen lung și de reintegrare socială a pacienților. În privința aceasta, a dotării de paturi, România se află pe un onorabil loc 4, după Coreea de Sud, Japonia și Germania, în timp ce țări ca Luxemburg, Finlanda, Danemarca, Olanda sunt departe în clasamentul închis de Costa Rica. Raportul subliniază, de asemenea, că serviciile post-externare pentru sprijin psihosocial și reabilitare sunt fragmentate și insuficiente, ceea ce poate duce la fenomenul „ușii rotative” — persoanele revin frecvent din cauză că lipsește îngrijrea continuă și adecvată. Costuri în creștere pentru societate Unul dintre capitolele raportului OECD evidențiază că tulburările mintale au generat costuri considerabile pentru România, estimate la aproximativ 10 miliarde de euro în 2022 — aproape 4% din PIB, incluzând costuri directe în sistemul de sănătate și efectele asupra pieței muncii. Recomandări pentru reformă OECD recomandă României să dezvolte o strategie națională de sănătate mintală cu resurse adecvate și angajament politic puternic, care să extindă rolul serviciilor comunitare și de îngrijire primară, să reducă dependența de spitalizare și să combată stigmatizarea prin educație și integrare socială. „România s-a angajat să realizeze tranziția de la serviciile spitalicești către asistența medicală primară și serviciile comunitare, așa cum se menționează în Strategia Națională de Sănătate 2023-2030 și în Programul Operațional Sănătate 2021-2027. De asemenea, țara a luat măsuri pentru consolidarea prevenției și a screening-ului în cadrul asistenței primare, cu sprijinul financiar asigurat prin investițiile din PNRR”, se menționeaZă în raport. Screening de tip „riscogramă” și prevenție „Acest lucru presupune furnizarea unui test de screening de tip „riscogramă”, oferirea unui control preventiv anual pentru adulții cu vârsta de peste 18 ani (care, înainte de 2023, era acordat o dată la trei ani pentru persoanele între 18 și 39 de ani) și restructurarea metodei de plată a furnizorilor pentru a încuraja medicii de familie să depisteze și să monitorizeze pacienții cu boli cronice, începând cu anul 2024. Recent, țara a introdus o schemă de plată bazată pe performanță (P4P) care recompensează activitățile preventive cu un tarif mai mare și a crescut ponderea plăților per serviciu de la 50% la 65%, reducând cota per capita din remunerație pentru a încuraja managementul bolilor și prevenția în asistența primară. De asemenea, România depune eforturi pentru a îmbunătăți furnizarea serviciilor de asistență primară și comunitară prin dezvoltarea unei rețele de aproximativ o sută de centre comunitare integrate pe tot teritoriul țării, alături de modernizarea facilităților de diagnostic și testare din cadrul acestor centre. Totuși, aceste acțiuni ar trebui susținute de un angajament politic puternic și de realocarea resurselor către asistența primară și prevenție, pentru a construi un sistem de sănătate mai solid și mai rezilient, capabil să răspundă nevoilor unei populații în curs de îmbătrânire și viitoarelor provocări din domeniul sănătății”, menționează raportul.
Mărturia unei paciente cu schizofrenie: Halucinațiile, nu apar dintr-o dată
Schizofrenia este o afecțiune mintală gravă care afectează modul de a gândi, simți și comportamentul persoanelor și care poate da naștere unei combinații de halucinații, idei delirante și gânduri și comportamente dezorganizate, după cum o definesc experții de la Mayo Clinic. Halucinațiile pe care le au acești pacienți constau în a vedea lucruri sau a auzi voci pe care ceilalți nu le văd și nu le aud, iar ideile delirante sunt convingeri ferme despre lucruri care nu sunt adevărate, notează 20minutos. Marea consecință a acestor „lumi paralele” este că persoanele cu schizofrenie tind să se deconecteze de realitate, ceea ce le îngreunează grav viața cotidiană. Tratamentul medicamentos, terapia și învățarea modului de a povesti propria experiență pentru a reorganiza viața sunt fundamentale. Mărturia în prima persoană a Rosei García (diagnosticată cu schizofrenie), în podcastul „Tenía la duda” al Judithei Tiral, ne ajută să înțelegem în ce constau aceste deliruri și în ce măsură pacienții le percep ca fiind reale. Rosa Gómez își împărtășește povestea personală în podcast, iar astfel înțelegem mai bine în ce constă schizofrenia și de ce reacționează astfel persoanele care o au. „Mulți pornesc de la premisa că halucinațiile, piticul verde sau ființa cerească, apar dintr-o zi pe alta, dar lucrurile nu funcționează așa”. Adaugă: „De fapt, ce se întâmplă este că creierul tău te condiționează treptat ca atunci când apare piticul tu să spui: «Vezi? Eu știam deja că existi». Am o istorie familială și personală, încă din copilărie, de când aveam 7 ani, care m-a adus la acest însoțitor, halucinația, care atunci îmi făcea companie, îi simțeam căldura, mă îmbrățișa. În realitate, era o chestiune de supraviețuire, o manieră de a evada din realitatea dură pe care o trăiam”. Curios este că „halucinația, prin creierul tău, trebuie să te convingă că ceea ce vezi sau simți este real. De aceea își ia timp să te convingă, până când îl faci al tău și crezi că e normal”. Importanța de a rupe tăcerea în schizofrenie Rosa mărturisește că „a vorbi despre ceea ce ți se întâmplă când ai schizofrenie este foarte greu pentru că răscolești toată durerea. Chiar dacă nu ne place, de multe ori durerea curăță durerea, iar când reușești să vorbești e pentru că ai făcut o muncă mare de recuperare și împuternicire. Nu e nimic mai rău pentru noi decât să ne simțim obligați să rămânem în tăcere”. Cât de incredibil ar părea, statisticile arată că una din cinci persoane va suferi vreun tip de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani. „După ce am suferit abuz sexual în copilărie, am avut o depresie puternică și am stat un an întreg fără să ies din casă; petreceam ore și ore în cameră, privind tavanul. Atunci au început halucinațiile, în special cele de acompaniament: aveam o ființă, Urco, care mă însoțea și mă mângâia, deși există oameni care au halucinații care le fac rău și le cer să se rănească. Nu a fost cazul meu”. Aceste deliruri apar „pentru că realitatea e mizeră și ai nevoie să construiești un alt loc. Îți dai seama că toate prieteniile tale, mediul tău, își urmează viața, dar tu te-ai oprit, ești parcă un zombie, un mort în viață”. „Astăzi, după ce am trecut prin spitale de psihiatrie și am reușit să-mi ordonez viața, am interiorizat atât de mult halucinațiile încât nu le iau în seamă. Am luat medicație 5 ani în viața mea, mi-a folosit și am întrerupt tratamentul cu supraveghere profesională. Apoi am mai stat 7 ani și am profitat pentru a pune lucrurile la locul lor. Acum am o medicație pe care, când totul o ia razna, o pot lua ca să frânez. Pentru mine, când eram copil, a fi în viață era o povară grea. Acum îmi place să trăiesc”, spune Rosa.