A făcut o avere cu ajutorul lui Ion Țiriac, apoi a falimentat totul. A ajuns la pușcărie, unde cămătarii români au vrut să-i dea o lecție: Au venit să mă bată
Fostul tenismen, care a făcut o avere impresionantă dintr-o carieră influențată de Ion Țiriac, a fost declarat falit în 2017, iar cinci ani mai târziu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Boris Becker a vorbit în premieră despre experiența sa din spatele gratiilor. Neamțul a ajuns să aibă datorii la deținuți români și s-a expus unui pericol iminent. Boris Becker, mărturisiri tulburătoare din închisoare: „Au venit să mă bată” Este cunoscut faptul că Ion Țiriac i-a gestionat cariera în tenis lui Boris Becker, oferindu-i totodată sprijin financiar și moral. Neamțul, ajuns acum la 57 de ani, a avut încasări de aproximativ 25 de milioane de dolari din cariera sa profesionistă în tenis. Suma include doar premiile în bani obținute din turnee și nu cuprinde sponsorizările, contractele publicitare sau alte surse de venit. În ciuda acestui fapt, Boris Becker a fost declarat falit în 2017, iar cinci ani mai târziu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Neamțul a primit pedeapsa pentru că nu ar fi declarat un bun imobil aflat în țara sa de proveniență. Fostul mare tenismen a fost încarcerat în Marea Britanie, la penitenciarele Wandsworth și Huntercombe, însă a fost eliberat condiționat după ce a executat opt luni de detenție. Recent, Becker a povestit cum, aflat în închisoare, a început să joace poker cu deținuți români și a ajuns să acumuleze o datorie de 500 de lire sterline. Fostul câștigător a șase titluri de Grand Slam a fost la un pas de a fi vătămat corporal în propria celulă, iar dacă o persoană apropiată nu l-ar fi ajutat să achite datoria, situația ar fi putut degenera grav. „După un joc de poker cu deținuți români care a durat câteva zile, am ajuns să am o datorie de 500 de lire sterline. Desigur, a fost o prostie și o nebunie din partea mea să joc poker cu astfel de oameni, dar am vrut să spun adevărul în cartea mea, altfel, nu are rost să o scriu. După tenis, am jucat poker profesionist o perioadă, așa că m-am gândit: ce s-ar putea întâmpla? Doar puțină distracție, nimic serios. Dar am ajuns să joc poker cu adevărați infractori, care veneau la mine în celulă și încercau să mă pălmuiască dacă nu plăteam datoria. Dacă un prieten din afara închisorii nu ar fi rezolvat problema printr-un transfer de bani, aș fi fost un om complet diferit astăzi”, a spus Boris Becker, conform publicației germane Suddeutsche Zeitung.
Milionarul salvat de Ion Țiriac de la faliment și-a refăcut viața: așteaptă al cincilea copil cu a patra nevastă!
Boris Becker (57 de ani), milionarul supranumit „copilul lui Ion Țiriac” (86), și-a refăcut viața în 2024 și acum a primit o veste extraordinară. Lilian de Carvalho Monteiro, femeia care i-a devenit nevastă după o ceremomenie spectaculoasă la Portofino, în Italia, este însărcinată. Așadar, Becker așteaptă al 5-lea copil. Boris Becker, pe urmele lui Cristi Borcea. Ce veste a primit „copilul lui Ion Țiriac” Boris Becker, supranumit „copilul lui Ion Țiriac”, din simplul fapt că magnatul român i-a manageriat cariera din tenis și l-a salvat de la faliment, a avut parte de o viață plină de aventuri, drept dovadă că a trecut și prin spatele gratiilor. De altfel, motivul pentru care a ajuns la închisoare a fost reprezentat de faptul că a evitat plata datoriilor către stat cu orice preț, ajungând inclusiv să își ascundă anumite bunuri. Și pe plan sentimental, viața lui Becker a fost la fel de tumultoasă. S-a căsătorit pentru prima oară în 1993, cu Barbara Becker, alături de care a format un mariaj până în 2001 și a dat naștere la doi copii, un fiu și o fiică, anume Noah și Elias. Ulterior, fostul mare jucător de tenis s-a însurat cu Lilly Becker, alături de care a stat în intervalul 2009 – 2018. Și aceasta i-a dăruit un copil, un băiat mai exact, pe nume Amadeus. Și, nu în cele din urmă, trebuie amintit de faptul că Boris Becker mai are un copil din relația cu Angela Ermakova, un model din Rusia. Moștenitorul din relația cu aceasta l-a recunoscut abia în urma unei bătălii juridice. În 2024, „copilul lui Ion Țiriac” și-a refăcut din nou viața, după ce s-a căsătorit, la Portofino, în Italia, cu Lilian de Carvalho Monteiro, o tânără din Roma care lucrează ca analist de risc politic. Acum, Boris Becker și Lilian de Carvalho Monteiro așteaptă primul lor copil, care va fi al 5-lea moștenitor al fostului multiplu campion de la Australian Open, Wimbledon și US Open. O mică minune se apropie… ce e mai bun abia urmează”, a anunțat Boris Becker, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe rețelele de socializare, potrivit The Sun. Becker spune că și-a găsit, în sfârșit, perechea perfectă Într-un interviu acordat după mariajul din 2024, Boris Becker a vorbit la superlativ despre Lilian de Carvalho Monteiro și a descris-o ca fiind perechea perfectă pentru el. Acesta este probabil prima mea relație care se derulează în condiții echitabile. Nu există ca unul din cuplu să fie mai important decât celălalt. Am nevoie de Lilian și sper că și ea are nevoie de mine. Ne-am întâlnit într-un moment în care mă simțeam foarte rău. Profesional, personal, fizic, treceam prin cel mai rău moment din viața mea. Dar în ciuda acestor detalii, Lilian a fost atrasă de mine. Este impresionant, pentru că nu aveam nimic de oferit în acele clipe, astfel că putea fi atrasă doar de mine ca persoană. Și nu am mai întâlnit niciodată o asemenea femeie”, a spus Boris Becker, citat de The Sun. Remarcat și propulsat de Ion Țiriac în tenisul profesionist, Boris Becker a devenit, în 1985, cel mai tânăr câștigător din istoria turneului Wimbledon, la vârsta de doar 17 ani și jumătate. Ulterior, Becker s-a mai impus de două ori la All England Club, în 1986 și 1989, o dată la US Open, în 1989, și de două ori la Australian Open, în 1991 și 1996. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult
Ce a trăit în închisoare copilul lui Ion Țiriac. Boris Becker: Am fost speriat

Boris Becker, fostul mare jucător de tenis german, a povestit cât de speriat a fost în perioada petrecută în închisoare și în ce fel i-a schimbat viața această experiență. În acest context, cel poreclit „copilul lui Ion Țiriac”, de pe vremea când magnatul român îi manageria cariera, spune că întotdeauna a plătit greșelile comise și a învățat mereu mai mult din eșecuri decât din victorii. Boris Becker și experiența din spatele gratiilor. „Viața e dificilă” Legendarul jucător de tenis german, cel mai tânăr câștigător all-time al turneului de la Wimbledon, a povestit cât de traumatizat a fost pentru el în perioada în care a fost închis și în ce fel i-a schimbat viața această perioadă negativă. În contextul vieții sale controversate, atât pe teren, cât și în viața personală, Boris Becker susține că mereu și-a plătit greșelile comise și a învățat mult mai multe din înfrângeri decât din victorii. „Mi-a fost greu să-mi găsesc locul în viață după tenis. Am făcut greșeli, am avut o perioadă dificilă, dar acum sunt fericit. Închisoarea m-a făcut un om mult mai bun. Am fost speriat, uneori, și am plătit prețul greșelilor comise, dar întotdeauna am învățat mai mult din eșecuri decât din victorii. Mi s-a întâmplat atât în tenis, cât și în viață. Chiar și în închisoare. Când ai atât de mult succes precum am avut eu când eram tânăr, presupui că lucrurile se vor derula mereu așa, că ești de neatins. Dar nu eram. A fost nevoie să învăț că majoritatea oamenilor nu câștigă și că viața e dificilă”, a declarat Boris Becker, pentru El Mundo. A dezvăluit cum și-a irosit averea agonisită în tenis Acuzat de faliment, ascundere de bunuri, afaceri păguboase și un stil de viață care a epatat mereu, Boris Becker și-a isprăvit banii strânși cu greu din tenis în partaj, pensii alimentare și amenzi. „Am avut perioade în care tot ce îmi doream era să dispar. Am avut o totală lipsă de intimitate pe care nu i-aș dori-o nici măcar celui mai mare dușman. Au fost ani dificili pentru mine. Să trăiești așa e insuportabil. A fost un coșmar, dar a făcut parte din proces. Acum sunt împăcat cu viața. Tot ce mi s-a întâmplat e o consecință a succeselor mele. Dacă nu aș fi câștigat Wimbledon la 17 ani, nu aș fi fost număr unu mondial. Dacă aș fi fost un jucător de duzină, nu aș fi suferit aceste probleme. Sunt două fețe ale aceleiași monede pe care o accept acum, dar am avut și perioade în care tot ce îmi doream era să dispar” a conchis Boris Becker pentru sursa citată mai sus. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult