The Infographics Show îndeamnă internauții să nu mai folosească Google în acest moment. Despre teoria internetului mort și traficul bazat pe 50% boți

Influenceri, vloggeri, publicațiile de știri, platformele educaționale, tot mai mulți creatori de conținut întâmpină în ultimul an o problemă globală. Este așa numitul „internet mort” , iar algoritmii giganticului Google este învinuit pentru că nu le mai afișează la rezultatele căutării. În schimb, Google înlocuiește discret întreg internetul cu propria versiune a realității. Compania controlată de Alphabet a lăsat internetul în seama boților cu inteligența artificială și a algoritmilor. Gemini, chatbotul cu AI de la Google care a fost inspirat după ChatGPT, chiar le-a sugerat internauților să pună lipici pe pizza și să mănânce pietre. 50% din internet este „mort” Site-urile web reale create de oameni sunt îngropate, ascunse prin „shadowban”, în timp ce domenii deturnate cu conținut fals manipulează algoritmul. Creatorii umani pierd traficul, iar conținutul bazat pe AI se răspândește rapid. Și Google chiar continuă să alimenteze mașinăria. „În prezent, aproape 50% din traficul web este reprezentat de boți. Google a tranzitat în liniște de la un motor de căutare la o cameră de ecou cu buclă închisă, în care AI este antrenat să producă conținut pe placul algoritmilor. Internetul cu care ați crescut a dispărut”, a transmis într-un clip postat pe 30 mai Josh Risser, naratorul de la The Infographics Show, un canal de YouTube cu 15,4 milioane de abonați. Din 2017, canalul publică zilnic noi clipuri cu grafice și animație pe subiecte variate (geopolitică, armată, sănătate, istorie, mitologie, paranormal, astronomie, economie etc.). YouTube este năvălit de influenceri care nu există în realitate Întreg internetul este acum inundat cu conținut „junk” generat de inteligență artificială. Platforma de YouTube este invadat de video-uri AI Slop. Influencere false care nu sunt deloc umane și reale. Precum Chloe VS History, care pretind că se întorc în timp și explorează Roma antică, Londra Victoriană și Titanicul. Dincolo de clipurile ilustrate cu multiple erori, în spatele așa zisei influencere care are milioane de afișări este un bărbat pe nume Jonathan Laramy, potrivit The Guardian. El le-a dat vesteatuturor fanilor că așa zisa influenceră Chloe nu există. El i-a generat aspectul, vocea și mișcările cu AI. În ultima perioadă, conducerea YouTube a luat totuși măsuri pentru a combate fenomenul „AI Slop”, demonetizând clipurile cu conținut generat de AI în mod repetitiv. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: După cenzură, Google își face propriile știri. False. Gândul a descoperit un Fake-News generat de AI-ul motorului de căutare, prezentat ca informație sigură: Google susține că salariul minim brut este mai mare în Romania decât în realitate
Se poate și invers – O companie de inteligență artificială a dat faliment după ce s-a aflat că boții săi erau indieni
Compania de software Builder.ai, sprijinită de Microsoft și fondul suveran al Qatarului, își declară falimentul după ce un creditor i-a confiscat peste 70% din lichidități. Concret, Builder.ai, un startup britanic din domeniul inteligenței artificiale, susținut de Microsoft și de Qatar Investment Authority (QIA), urmează să intre în faliment după ce creditorul Viola Credit a retras 37 de milioane de dolari din conturile companiei. Informația a fost confirmată de directorul general Manpreet Ratia, într-un interviu acordat Bloomberg pe 20 mai 2025. Conform acestuia, în urma retragerii, firma a rămas cu doar 5 milioane de dolari, blocați în conturi din India, care nu pot fi folosiți pentru plata salariilor din cauza restricțiilor privind transferurile internaționale. Viola Credit, care a acordat companiei un împrumut de 50 de milioane de dolari în 2024, nu a comentat public decizia de a bloca fondurile. Ratia a declarat că Builder.ai va iniția procedurile de faliment în cele cinci jurisdicții în care operează: Regatul Unit, Statele Unite, India, Emiratele Arabe Unite și Singapore. În lipsa lichidităților, conducerea a decis disponibilizarea majorității angajaților. Potrivit CEO-ului, compania nu mai poate susține operațiunile curente. Administratorul companiei va fi numit în perioada următoare pentru a gestiona procedura de insolvență. „Se pare că firma nu avea AI, ci era doar un grup de dezvoltatori indieni care se prefăceau că scriu cod ca AI”, a scris Linas Beliūnas, director la compania financiară Zero Hash, într-o postare pe LinkedIn. De la investiții majore, la acuzații privind manipularea vânzărilor Falimentul marchează un colaps spectaculos pentru Builder.ai, care în urmă cu doi ani atrăgea o rundă de finanțare de 250 de milioane de dolari, condusă de QIA, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume. În 2023, Microsoft a investit în companie în cadrul unui parteneriat strategic. Totuși, în aprilie 2025, compania a recunoscut că a fost nevoită să-și reducă estimările de vânzări prezentate investitorilor și să angajeze auditori externi pentru verificarea ultimilor doi ani de bilanțuri, după întrebări formulate de Bloomberg cu privire la acuzațiile unor foști angajați, potrivit cărora compania ar fi umflat artificial cifrele de vânzări. Fondatorul Sachin Dev Duggal a demisionat din funcția de CEO în februarie 2025, fiind înlocuit de Manpreet Ratia. În același timp, consiliul de administrație a fost redus de la nouă la cinci membri, iar Duggal a pierdut controlul asupra a patru din cele cinci locuri deținute anterior. Un exemplu al riscurilor din goana pentru investiții în AI Situația Builder.ai reflectă riscurile asociate valului de entuziasm din jurul startup-urilor AI, în special în contextul succesului companiilor precum OpenAI sau Anthropic. După lansarea ChatGPT, interesul pentru firmele emergente din domeniul inteligenței artificiale a crescut considerabil, atrăgând nume mari din industria tehnologică și financiară. Printre investitorii Builder.ai se numără și International Finance Corporation (parte a Grupului Băncii Mondiale), WndrCo (fondul mogulului hollywoodian Jeffrey Katzenberg), Lakestar și incubatorul DeepCore al SoftBank. Până la acest moment, nici Microsoft, nici QIA nu au emis declarații publice în legătură cu falimentul. Înființat în 2016, Builder.ai oferea o platformă ce permitea companiilor să creeze aplicații mobile personalizate cu puțină sau fără programare, vizând astfel o alternativă mai rapidă și mai accesibilă la externalizarea tradițională a proiectelor software.