Mesaj emoționant, postat de soția lui Mihai Leu: Un soț şi un tată minunat. Nu te vom uita niciodată

mesaj-emotionant,-postat-de-sotia-lui-mihai-leu:-un-sot-si-un-tata-minunat.-nu-te-vom-uita-niciodata

Soția lui Mihai Leu a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, imediat după ce marele campion s-a stins din viață, în seara zilei de 1 iulie 2025. Pe data de 21 iunie 2025, fostul mare campion ajungea la Institutul Clinic Fundeni, unde era transportat de urgență, cu un elicopter, după ce a suferit o hemoragie internă. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultimele zile, fiind internat la terapie intensivă. Ce a transmis soția lui Mihai Leu după decesul marelui campion Mihai Leu, uriașul campion de box care a scris pagini de istorie pentru România, s-a stins din viață marți, 1 iulie 2025, la vârsta de doar 56 de ani, fiind chinuit de o boală gravă. O figură emblematică pentru sportul românesc, Mihai Leu era cunoscut pentru realizările extrem de importante pe care le-a avut în ringul de box dar și pentru cele din automobilism. Imediat după aflarea acestei vești triste, soția lui Mihai Leu a transmis un mesaj emoționant, prin intermediul rețelelor de socializare. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a scris soția lui Mihai Leu, pe Facebook. Mihai Leu, sportivul care a scris pagini de istorie pentru România În anul 1997, Mihai Leu era campion mondial WBO la categoria semimijlocie. În box are un palmares incredibil: 28 de victorii din 28 de meciuri disputate, 11 dintre acestea fiind obținute prin KO. Astfel, Mihai Leu nu a fost învins nici măcar o dată ca profesionist. După ce a câștigat titlul mondial, marele sportiv a ales să se retragă din box, din cauza unor probleme medicale. Concret, o accidentare pe care a suferit-o la o mână l-a făcut să stea departe de sportul în care a scris istorie pentru România. După ce s-a retras din box, Mihai Leu nu a stat departe de sport și s-a dedicat automobilismului sportiv. Astfel, în 2003 devenea campion național la raliuri și a participat la numeroase etape de la Campionatul Național de Raliuri din România. Cel mai probabil, Mihai Leu a moștenit această pasiune de la tatăl său, Nicolae Leu, care a fost pilot de curse. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Cine este Ana Leu, femeia care a luptat alături de Mihai Leu până în ultima clipă

cine-este-ana-leu,-femeia-care-a-luptat-alaturi-de-mihai-leu-pana-in-ultima-clipa

Anna Leu, originară din Italia, este soția lui Mihai Leu și femeia care a luptat alături de el până în ultima clipă. Fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 56 de ani. Cine este Anna Leu, femeia care a luptat alături de Mihai Leu până în ultima clipă Mihai Leu a fost una dintre figurile emblematice ale sportului românesc. Fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri a decedat marți seară. Anna Leu este soția lui Mihai Leu, care s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani. Cei doi s-au cunoscut în Germania și au avut o căsnicie de peste trei decenii. Anna Leu i-a fost alături în tot acest timp. Prezența sa a fost esențială în momentele-cheie din viața soțului său. Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a scris soția lui Mihai Leu, pe Facebook. Cum s-au cunoscut Mihai Leu și Anna Leu Mihai Leu a povestit cum a cunoscut-o pe soția sa: „Eram în Germania, aveam un antrenor nou și m-a rugat să îi arăt orașul fetiței lui. Era în 1990. Într-un bistro din Leverkusen am văzut-o în ziua respectivă pe Anna și știu că i-am zis fetei antrenorului meu: «Ea o să fie soția mea!». Nu știam nimic despre ea, cine e, cum e, dar pur și simplu am știut că va fi soția mea. Pentru mine, astea sunt momentele care rămân mereu în minte”, a transmis Mihai Leu pe contul său de Facebook. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Spitalul Fundeni a dat comunicat despre Mihai Leu. Care e starea lui de sănătate

spitalul-fundeni-a-dat-comunicat-despre-mihai-leu.-care-e-starea-lui-de-sanatate

Spitalul Fundeni din Capitală a emis, în cursul zilei de luni, 30 iunie, un nou comunicat cu privire la starea de sănătate a lui Mihai Leu. Din păcate, veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Fostul mare pugilist și pilot de raliuri se află în continuare în stare gravă. Mai bine de o săptămână a trecut de când a ajuns pe mâna medicilor, ca urmare a hemoragiei interne pe care a suferit-o. Diagnosticat cu cancer de colon în 2014, acesta a fost supus de-a lungul timpului mai multor intervenții chirurgicale. Pe toate le-a depășit cu bine, ceea ce familia și toți cei care îl apreciază speră că se va întâmpla și acum. Starea lui Mihai Leu este în continuare gravă Potrivit Spitalului Fundeni, Mihai Leu este internat în secția de Terapie Intensivă. Starea sa rămâne gravă, cu o evoluție staționară. „Pacientul Mihai Leu este, în continuare, internat pe secţia de Terapie Intensivă, se menţine starea generală gravă, evoluţie staţionară”, se arată în comunicat. Cei dragi speră, însă, într-o minune, cu atât mai mult cu cât fostul campion mondial WBO a dovedit de nenumărate ori că este un adevărat luptător. Fratele său, Vlad, a implorat divinitatea să-i fie din nou alături. „Fratele meu e la Fundeni, așa e. Internat la Terapie Intensivă. Nu scapă de acele probleme grave pe care le are. Ne rugăm lui Dumnezeu să fie bine și de data aceasta”, a declarat acesta pentru golazo.ro. Elisabeta Lipă: „Dumnezeu să-i mai dea o șansă” Încă din ziua în care Mihai Leu a ajuns pe patul de spital, prietenii din lumea sportului au transmis mesaje emoționante, în speranța că rugăciunile le vor fi ascultate. „Situația este foarte gravă. Tot ce îmi doresc pentru el este ca Dumnezeu să-i mai dea o șansă”, au fost cuvintele rostite de Elisabeta Lipă pentru fanatik.ro. „Îmi pare sincer rău pentru cele auzite, îi doresc tot binele din lume și fie ca bunul Dumnezeu să-i fie alături și să poată depăși acest moment critic. Ne vom ruga pentru sănătatea lui!”, a spus și Marius Urzică. Afectată la rândul ei, Camelia Potec a evitat să ofere detalii, din respect pentru familie, dar a recunoscut că veștile nu sunt bune, exprimându-și dorința ca acest moment dificil să fie depășit, la fel ca precedentele. „Din păcate nu am nicio veste bună să vă dau. Nu aș vrea să comentez foarte mult despre acest subiect, pentru că normal este să vorbească familia. Nu rămâne decât să ne rugăm pentru sănătatea lui. Suntem alături de familia lui, oferim sprijin și ne rugăm să mai treacă încă o dată peste aceste momente delicate. Eu l-am văzut joi, joia trecută, era la spital. Pe urmă, vineri, încă era bine, ne-am auzit la telefon… Îți dai seama că și pentru noi este o situație gravă, căci avem o relație specială, suntem prieteni de familie. Să ne rugăm și Doamne ajută să fie bine!”, a declarat fosta mare înotătoare, care conduce în momentul de față Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Reacția tulburătoare a Elisabetei Lipă despre Mihai Leu: Asta e tot ce îmi doresc pentru el

reactia-tulburatoare-a-elisabetei-lipa-despre-mihai-leu:-asta-e-tot-ce-imi-doresc-pentru-el

Mihai Leu se luptă din nou pentru viața sa, așa cum a mai făcut-o de două ori în ultimele șase luni, fostul pugilist fiind internat în stare critică la Spitalul Fundeni. Elisabeta Lipă confirmă situația extrem de gravă pe care o traversează bunul său prieten și se roagă ca Dumnezeu să-i mai dea acestuia încă o șansă. Elisabetei Lipă se roagă pentru Mihai Leu: „Dumnezeu să-i mai dea o șansă” Mihai Leu trece din nou printr-o cumpănă a vieții, așa cum a mai făcut-o în decembrie 2024 și aprilie 2025, fostul pugilist fiind în momentul de față internat în stare critică la Spitalul Fundeni. Elisabeta Lipă este la curent cu momentul teribil pe care îl traversează bunul său prieten și se roagă la Dumnezeu să-i mai dea acestuia încă o șansă. „Situația este foarte gravă. Tot ce îmi doresc pentru el este ca Dumnezeu să-i mai dea o șansă”, a declarat Elisabeta Lipă la Fanatik. Camelia Potec este și ea devastată. „Ne-am auzit la telefon…” Chinuit de peste un deceniu de un cancer la colon, Mihai Leu a fost adus de urgență cu elicopterul de la Hunedoara la Spitalul Fundeni după ce a suferit o nouă hemoragie masivă, pe lângă numeroasele metastaze la plămâni cu care se confruntă de ceva timp. Acesta se află internat în stare critică pe secția ATI, fiind în comă indusă, și numai o minune în poate salva din nou. Pentru el se roagă și Camelia Potec, fosta mare canotoare, prietenă de familie cu familia Leu. „Nu rămâne decât să ne rugăm pentru sănătatea lui. Suntem alături de familia lui, oferim sprijin și ne rugăm să mai treacă încă o dată peste aceste momente delicate. Eu l-am văzut joi, joia trecută, era la spital. Pe urmă, vineri, încă era bine, ne-am auzit la telefon… Îți dai seama că și pentru noi este o situație gravă, căci avem o relație specială, suntem prieteni de familie. Să ne rugăm și Doamne ajută să fie bine!”, a spus Camelia Potec pentru sursa citată mai sus. În urmă cu două luni, Mihai Leu a driblat din nou moartea, fiind salvat de reputatul doctor Irinel Popescu, și tot din cauza unei hemoragii interne. La trei săptămâni, fostul pugilist a fost externat din spital și a transmis un mesaj emoționant pe Facebook. Sunt acasă. După o perioadă grea, mă bucur din suflet să vă spun că m-am externat și sunt din nou alături de cei dragi. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, gânduri bune și încurajări. Le-am simțit pe toate și m-au ajutat enorm. Un gând special și recunoscător se îndreaptă către echipa de medici condusă de domnul profesor Irinel Popescu, mi-a fost alături pas cu pas. Le mulțumesc pentru profesionalism, grijă și empatie. Recuperarea continuă, dar gândul meu e deja la cursele de super rally. Abia aștept să fiu din nou la volan, acolo unde mă simt cel mai bine. Ne revedem curând! – Mihai Leu Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Prof. Dr. Irinel Popescu a dat vestea despre Mihai Leu, cu starea acestuia de la ora 09:30

prof-dr.-irinel-popescu-a-dat-vestea-despre-mihai-leu,-cu-starea-acestuia-de-la-ora-09:30

Mihai Leu traversează o nouă cumpănă a vieții, el fiind plasat în comă indusă la Spitalul Fundeni din Capitală, după ce a suferit o nouă hemoragie internă. Prof. Dr. Irinel Popescu, omul care l-a salvat de atâtea ori de la moarte, a dezvăluit starea din această dimineață a fostului mare sportiv al României. Anunț de ultimă oră despre Mihai Leu din partea Spitalului Clinic Fundeni Mihai Leu se luptă din nou pentru viața, în momentul de față fiind plasat în comă indusă la Spitalul Fundeni din Capitală, după ce a suferit o nouă hemoragie internă masivă. Prof. Dr. Irinel Popescu, omul care l-a salvat de atâtea ori de la moarte, a dezvăluit starea din această dimineață a fostului pugilist. Vestea bună este că starea rămâne una staționară, însă vestea rea este că aceasta este gravă, Mihai Leu fiind intubat și sedat. „Pacientul Mihai Leu este in continuare internat pe sectia de terapie intensiva, stare generala grava, intubat si sedat, evolutie stationara”, se arată într-o comunicare din această dimineață a Spitalului Clinic Fundeni, semnată de reputatul doctor Irinel Popescu. Ioan Andone a vorbit cu fostul pugilist în timp ce acesta era transportat la București Ioan Andone, bun prieten cu Mihai Leu, a dezvăluit că a vorbit cu fostul pugilist în timp ce era adus din nou de la Hunedoara la Spitalul Fundeni. „Fălcosul” știe că medicii de aici i-au indus coma pentru a-l opera cât mai repede. „Eu am vorbit alaltăieri seara cu el, când îl aduceau de la Hunedoara. Știu că ieri dimineața era în comă indusă, adică ei l-au băgat pentru a-l opera. A avut o hemoragie. Asta am vorbit eu cu el, de două ori. Acum nu știu ce să vă zic, nu am mai vorbit cu nimeni. L-au adus la Fundeni”, a spus Ioan Andone pentru sportpesurse. Mihai Leu a fost transportat de urgență în Capitală după ce a suferit o nouă hemoragie internă, așa cum a pățit și în urmă cu două luni. Atunci a fost operat de urgență și salvat de Prof. Dr. Irinel Popescu. Acum, pe fondul multiplelor metastaze pulmonare generate de cancerul de colon cu care se luptă de mai bine de un deceniu, starea sa este și mai gravă. Mihai Leu a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997, bifând o performanță rară, aceea de a rămâne neînvins pe parcursul carierei. După ce a agățat mânușile în cui, din cauza unei accidentări, s-a apucat de sporturile cu motor, unde, în 2003, a devenit campion național de raliuri la volanul unui Hyundai Accent WRC. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Anunțul Prof. Dr. Irinel Popescu despre starea lui Mihai Leu

anuntul-prof-dr.-irinel-popescu-despre-starea-lui-mihai-leu

Mihai Leu se luptă din nou pentru viața sa, așa cum a făcut-o de mai multe ori în ultimii ani, în războiul pe care îl poartă din 2014 cu un cancer de colon. Profesorul doctor Irinel Popescu a vorbit despre starea de sănătate a legendarului sportiv și confirmă că aceasta este una „foarte gravă”. Anunțul teribil al prof. dr. Irinel Popescu despre starea lui Mihai Leu. „Foarte gravă” Mihai Leu traversează un nou moment de mare cumpănă, așa cum a mai făcut-o în ultimii ani, în războiul pe care îl poartă de peste un deceniu cu un cancer de colon. Profesorul doctor Irinel Popescu, omul care i-a prelungit viața legendarului sportiv, a confirmat că starea de sănătate a lui Mihai Leu este „foarte gravă”, acesta fiind monitorizat atent în permamență. „Mihai Leu este în stare foarte gravă, fiind monitorizat în permanență”, a declarat Irinel Popescu pentru Gândul. E un drum care cere răbdare și tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt. Am visat secundă de secundă la acest moment, iar azi am reușit. Prima mea cursă din 2024. Nu am venit la Reșița cu un obiectiv anume, dar m-am simțit excelent. Cel mai bun timp al meu pe acest traseu era în 2018, când am terminat în 2:18,721. Azi am fost mai rapid cu trei secunde. Totuși, nu a fost suficient să urc pe podiumul final, dar nici nu mai era nevoie. Pentru mine e deja o victorie. O victorie pe care i-o dedic Annei, care m-a vegheat zi și noapte, fiului meu Marco pentru motivație, staffului medical, echipei mele tehnice, partenerilor care au fost alături de mine și nu în ultimul rând vouă care mi-ați transmis energia voastră pozitivă – Mihai Leu (8 iulie 2024) Decembrie 2024, un nou moment de cotitură. „Șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0” La începutul lui decembrie anul trecut, Mihai Leu a trecut un hop imens, după ce, spunea chiar el, șansele de supraviețuire erau nule. Totul din cauza schimbării a unui banal stent la rinichi survenit la un spital privat din Capitală. A fost nevoie de transferul la Institutul Clinic Fundeni, unde a ajuns pe mâna lui Irinel Popescu, cel care a rezolvat la acea vreme problema de viață și de moarte. După intervenție, Mihai Leu a ținut încă o dată să-i mulțumească reputatului medic român. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0. Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu”, a fost mesajul postat de Leu, pe social media. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Fratele lui Mihai Leu se roagă pentru o nouă minune: Să fie bine și de data aceasta

fratele-lui-mihai-leu-se-roaga-pentru-o-noua-minune:-sa-fie-bine-si-de-data-aceasta

Din nefericire, Mihai Leu este nevoit să ducă o nouă luptă cu boala care îl macină de ani întregi. Fratele său speră să se întâmple și de această dată o minune. Fostul mare pugilist și pilot de raliuri se află la Spitalul Fundeni din Capitală, în secția de Terapie Intensivă. Potrivit surselor ProSport, a suferit o hemoragie masivă, în contextul în care se confruntă cu multiple metastaze. Problemele au început încă din 2014, când a primit cruntul diagnostic: cancer de colon. Au urmat nenumărate intervenții chirurgicale, inclusiv pentru montarea unui stent care a trebuit să fie înlocuit ulterior, în noiembrie 2024. Fratele lui Mihai Leu speră într-o nouă minune În cursul zilei de luni, 23 iunie, fratele lui Mihai Leu a oferit prima reacție cu privire la starea de sănătate a acestuia. Din păcate, a confirmat informațiile, implorând, totodată, divinitatea să-l ajute din nou. „Fratele meu e la Fundeni, așa e. Internat la Terapie Intensivă. Nu scapă de acele probleme grave pe care le are. Ne rugăm lui Dumnezeu să fie bine și de data aceasta”, a declarat Vlad Leu pentru golazo.ro. Mihai Leu deborda de optimism în primăvară: „Aș duce un meci de trei reprize” Într-un interviu acordat în martie 2025, fostul campion mondial WBO vorbea despre procesul de recuperare după cumpăna prin care trecuse anterior. Veștile erau îmbucurătoare. „Sunt tot mai bine. Recuperarea e în grafic, respect ce mi-au spus medicii, așa că sper ca lucrurile să meargă din ce în ce mai OK. Aș duce un meci de trei reprize (n.r. râde). Sincer să vă spun, n-aș ști să vă dau detalii medicale precise. A fost foarte greu, o situație dificilă. Doctorul Irinel Popescu s-a ocupat, la Fundeni, și practic m-a ajutat să trec peste acest moment. Pentru că eram într-o stare rea. Dacă mă iau și după cât am slăbit, cred că în jur de 10 kilograme, aș spune că n-a fost tocmai ușor. Mai ales în primele luni de după operație. Bine, treaba cu greutatea e normală pentru că am stat destul de mult în spital. Dar acum mă pun pe picioare și în curând o să fiu apt. Am mai stat de vorbă cu alți sportivi de mare performanță și am ajuns la concluzia că și asta contează (n.r. o bună pregătire psihică). Și cam toți, cumva, se cred invincibili. Ca și mine. Pentru că așa te formează sportul. Fie că mergi pe teren sau în ring, tu mergi cu ideea că ești cel mai bun și nimic nu ți se poate întâmpla. Dacă eziți, nu ai nicio șansă”, spunea Mihai Leu, conform sursei citate.

Surse: Mihai Leu e în stare critică, în comă indusă, la Spitalul Fundeni!

surse:-mihai-leu-e-in-stare-critica,-in-coma-indusa,-la-spitalul-fundeni!

Veste tristă pentru sportul românesc. Mihai Leu, fostul campion la box și automobilism se află, din nou, în stare critică, la Spitalul Fundeni! Chinuit de peste 10 ani de zile de un cancer la colon, Mihai Leu a mai trecut razant pe lângă moarte în ultimii ani, când a fost salvat de reputatul chirurg Irinel Popescu. Viața legendarul pugilist este din nou în mare cumpănă O nouă veste tristă lovește sportul românesc. Mihai Leu, fostul campion la box și automobilism se află, din nou, în stare critică, la Spitalul Fundeni! Chinuit de peste un deceniu de un cancer la colon, Mihai Leu a mai fost la un pas moarte de două ori în ultimii ani, când a fost salvat de reputatul chirurg Irinel Popescu. „Mihai Leu a fost adus de la Hunedoara la București, la spitalul Fundeni, unde a fost internat în stare critică” , susțin surse ProSport. Marele campion ar fi fost intubat și se află acum pe secția ATI. Acesta a suferit o nouă hemoragie masivă, în contextul în care se confruntă cu multiple metastaze. După o lungă luptă cu o boală foarte păcătoasă şi care e destul de bine controlată în momentul de faţă, boala lui de fond, pentru care a fost operat în urmă cu 11 ani, în cursul anului trecut au apărut nişte complicaţii abdominale nelegate de acea boală, dar care au dus la rândul lor într-un fel de avalanşă de complicaţii la mai multe internări, la intervenţii succesive, unele în mare urgenţă, inclusiv ultima dintre ele. A reuşit să depăşească cu bine momentele astea şi noi, aşa cum am fost în toţi cei 11 ani, suntem foarte aproape de el şi ţine legătura permanent cu noi. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru. Deocamdată urmează să rămână în Bucureşti, deci a fost adus de urgenţă cu elicopterul de trei ori de la Hunedoara în cursul acestui an şi ultima discuţie şi i-am înţeles pe colegii de la SMURD care cumva puneau la îndoială necesitatea unui transport de urgenţă cu elicopterul şi a treia oară şi după ce l-am explicat, am înţeles foarte bine situaţia, dar mă gândesc că n-aş mai lua aceste riscuri pentru viitorul apropiat şi l-am rugat să găsească o modalitate”, a declarat dr. Irinel Popescu (news.ro, 13 mai 2025) În urmă cu două luni a trecut din nou razant pe lângă moarte În urmă cu două luni, Mihai Leu fusese adus cu elicopterul la Spitalul Fundeni din București, după ce a suferit o hemoragie internă severă. După trei săptămâni, fostul campion mondial la box a transmis pe rețelele sociale un mesaj, la scurt timp după externare, în care a ținut să le mulțumească tuturor pentru gândurile bune trimise. „Sunt acasă. După o perioadă grea, mă bucur din suflet să vă spun că m-am externat și sunt din nou alături de cei dragi. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, gânduri bune și încurajări. Le-am simțit pe toate și m-au ajutat enorm. Un gând special și recunoscător se îndreaptă către echipa de medici condusă de domnul profesor Irinel Popescu, mi-a fost alături pas cu pas. Le mulțumesc pentru profesionalism, grijă și empatie. Recuperarea continuă, dar gândul meu e deja la cursele de super rally. Abia aștept să fiu din nou la volan, acolo unde mă simt cel mai bine. Ne revedem curând!”, a fost mesajul postat de Mihai Leu, pe contul său de Facebook. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Mi-e milă de el. Milionarul care a dat 10 la sută din avere bisericii şi alți 10 la sută celor săraci îl judecă pe bărbatul care a făcut 1,2 miliarde de dolari

mi-e-mila-de-el.-milionarul-care-a-dat-10-la-suta-din-avere-bisericii-si-alti-10-la-suta-celor-saraci-il-judeca-pe-barbatul-care-a-facut-1,2-miliarde-de-dolari

Milionarul care a ales să doneze 10 la sută din averea pe care o are bisericii și alți 10 la sută celor săraci îl judecă din nou pe bărbatul care a făcut 1.2 miliarde de dolari. Manny Pacquiao nu s-a putut abține și l-a criticat dur pe Floyd Mayweather, în timpul unui interviu pe care l-a acordat recent, vorbind despre averea pe care rivalul lui a adunat-o de-a lungul anilor. Manny Pacquiao, atac la adresa lui Floyd Mayweather Milionarul care a ales să doneze 10 la sută din averea pe care o are bisericii și alți 10 la sută celor săraci îl judecă din nou pe bărbatul care a făcut 1.2 miliarde de dolari. Manny Pacquiao nu s-a putut abține și l-a criticat dur pe Floyd Mayweather, în timpul unui interviu pe care l-a acordat recent, vorbind despre averea pe care rivalul lui a adunat-o de-a lungul anilor. „Da, e lăudăros. Cred că Dumnezeul lui sunt lucrurile materiale, banii, tot ce e de genul ăsta. Și mi-e milă de el. Cu siguranță mi-e milă de el. Pentru că vreau să împărtășesc cuvântul lui Dumnezeu pentru el, dacă el crede în Dumnezeu. Există o disciplină, un echilibru. Controlează-te. De exemplu, tu câștigi bani, așa că ceea ce am făcut eu a fost să ajut biserica. Dau 10 procente bisericii din averea mea și 10 procente separat pentru a ajuta oamenii săraci, a construi case, a le oferi mijloace de trai durabile”, a declarat Manny Pacquiao, conform talksport.com. Floyd Mayweather dă în judecată un ziarist şi publicația la care scrie Mayweather a depus o cerere la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Sudic din New York împotriva Business Insider, a companiei-mamă a acesteia, Insider Inc., și a reporterului Daniel Geiger . Legenda din box susține că Geiger și Business Insider au publicat un articol în mod conștient fals și defăimător care a denaturat investițiile sale imobiliare, în care i-au atacat reputația și au dat dovadă de prejudecăți rasiale și politice, notează morningstar.com. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Jake Paul a cheltuit toți cei 39.000.000 de dolari din bătaia cu Mike Tyson pe un singur lucru: Era visul meu

jake-paul-a-cheltuit-toti-cei-39000.000-de-dolari-din-bataia-cu-mike-tyson-pe-un-singur-lucru:-era-visul-meu

Jake Paul (28 de ani), creatorul de conținut care a încasat peste 39.000.000 de dolari de pe urma unei lupte demonstrative cu Mike Tyson (58), a anunțat că a cheltuit toți banii. Paul a dezvăluit în cadrul unui podcast recent că întreaga sumă a fost investită în atingerea unui vis pe care îl avea încă din copilărie. „A costat 39.000.000 de dolari… Este imensă, era visul meu”. Unde a investit Jake Paul toți banii câștigați din lupta cu Mike Tyson În noiembrie 2024, Jake Paul a câștigat aproape 40.000.000 de dolari de pe urma unei lupte demonstrative pe care a dat-o, pe reguli de box, cu legendarul Mike Tyson. Controversatul creator de conținut a câștigat bătălia la decizie, după 8 runde, iar astfel și-a crescut și mai tare reputația la nivelul sporturilor de contact. La doar câteva luni de zile după ce a pus mâna pe cele 40.000.000 de dolari din bătaia cu Mike Tyson, s-a vehiculat că Jake Paul a început să „spargă” banii. Concret, s-a scris că și-a cumpărat un avion privat de câteva milioane de euro, dar și un SUV produs de celebra companie germană Mercedes. În realitate, cecul luat de pe urma luptei din noiembrie 2024 a avut o altă destinație, după cum a mărturisit Jake Paul în cadrul unui podcast recent. Aflat în așteptarea unei noi lupte, care să îi crească și mai mult averea, Paul a spus că imediat după duelul cu Tyson a investit 39.000.000 de dolari în achiziționarea unei ferme. Youtuberul a susținut că a visat să dețină o fermă încă de când era un copil, iar acum, la aproape 30 de ani, a găsit de locația și fondurile necesare: Nu am anunțat până acum, dar mi-am cumpărat o fermă. O fermă destul de scumpă. De 15 ani mi-am dorit să cumpăr una. Era cumva visul meu și unul dintre motivele pentru care am muncit atât de mult. Pur și simplu iubesc tot ceea ce are legătură cu asta: vânătoarea, ski-jet-ul, ATV-urile, pescuitul, caii, vacile și așa mai departe. Am crescut mergând des la țară cu tatăl meu, așa că mereu mi-am dorit să mă întorc la asta. Am lucrat foarte mult la achiziționarea unei ferme. M-a costat 39.000.000 de dolari… Este imensă. E chiar puțin mai mare decât mi-am dorit, dar când am ajuns acolo, mi-am zis: «Trebuie să o cumpăr»”, a declarat Jake Paul, citat de BloodyYelbow.com. Ce a spus despre o potențială luptă cu fratele său În urmă cu câteva luni, un adversar vehiculat pentru Jake Paul era britanicul Anthony Joshua, fost campion mondial la categoria grea din box. Însă, se pare că viitorul său adversar va fi Julio Cesar Chavez Jr, fost campion mondial WBC la categoria mijlocie. Pe de altă parte, Jake Paul a fost întrebat și despre o eventuală luptă cu fratele său, Logan, iar răspunsul a sunat în felul următor: Nu cred. Chiar nu cred se va întâmpla. Singurul motiv pentru care poate am face-o este pur și simplu faptul că noi facem tot ceea ce nimeni altcineva nu face. Nicio altă pereche de frați din istoria boxului nu a luptat. Klitschko, Charlo și lista poate continua. Așa că noi am putea fi primii idioți care să spună pur și simplu: «La naiba». Dar părinții noștri au spus mereu nu. Au spus mereu: «Dacă faceți asta, vă vom renega»”, a completat Jake Paul.