Viața bate filmul! Trei tineri au furat mașina unui bărbat, aflat la sala de fitness. Cum i-au sustras cheia autoturismului din ghiozdanul lăsat la vestiar

viata-bate-filmul!-trei-tineri-au-furat-masina-unui-barbat,-aflat-la-sala-de-fitness.-cum-i-au-sustras-cheia-autoturismului-din-ghiozdanul-lasat-la-vestiar

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 13 Poliție au pus în aplicare trei mandate de aducere și au reținut ulterior trei minori, în vârstă de 15 ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cei trei tineri minori ar fi abandonat mașina și ar fi fugit de la fața locului În concret, la data de 18 mai 2025, polițiști din cadrul Secției 13 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 22 de ani, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrasă cheia autoturismului personal din ghiozdanul pe care îl lăsase într-un vestiar al unei săli de fitness, fiindu-i totodată sustrasă și mașina în cauză. În urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că trei tineri ar fi sustras cheia mașinii din ghiozdanul persoanei vătămate, care se afla în vestiarul unei săli de fitnes, ulterior părăsind incinta. De asemenea, ar fi sustras autoturismul în cauză. „În urma activităților desfășurate a reieșit și faptul că, în timp ce unul dintre bănuiți ar fi sustras din torpedoul autoturismului o sumă de bani, ceilalți doi ar fi condus alternativ autoturismul până pe o stradă, din Sectorul 3, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, lovind o bordură. Ulterior, bănuiții ar fi abandonat mașina și ar fi fugit de la fața locului. În cauză au fost identificați trei minori, în vârstă de 15 ani, bănuiți de comiterea faptei. În vederea administrării materialului probator, ieri, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Secției 13 Poliție au pus în aplicare trei mandate de aducere”, sunt precizările făcute de polițiști. Cei trei minori au fost depistați și conduși la sediul subunității în vederea audierii. Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi magistrații au dispus măsura arestului la domiciliu. CITIȚI ȘI: Scene cumplite de VIOLENȚĂ într-o benzinărie din București. Un angajat, bătut de un bărbat și mușcat de o femeie. De la ce ar fi plecat totul Dosar greu de EVAZIUNE fiscală prin ride sharing. Prejudiciu se ridică la aproape 3 milioane de lei / Cum funcționa schema FLAGRANT într-un oficiu poștal. Două colete, peste 10 cartele și 30 de scrisori, furate de un bărbat / Polițiștii au fost pe fază Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Mircea Fechet despre potopul din București: „Nu vom fi nevoiți să așteptăm 100 de ani pentru ca un astfel de eveniment să se întâmple din nou”

mircea-fechet-despre-potopul-din-bucuresti:-„nu-vom-fi-nevoiti-sa-asteptam-100-de-ani-pentru-ca-un-astfel-de-eveniment-sa-se-intample-din-nou”

Mircea Fechet a explicat la Digi24 că potopul recent din București este repetabil. Nu va trebui să așteptăm altă sută de ani pentru un nou eveniment natural extrem. Mai rău, conform informațiilor primite de la meteorologi, și alte fenomene fără precedent amenință, nu numai Capitala, vijelii devastatoare, caniculă, tornade. Nu vom fi nevoiți să așteptăm 100 de ani pentru ca un astfel de eveniment să se întâmple din nou” intensitatea fenomenelor meteo extreme și nu, nu mă refer doar la precipitații însemnate în intervale scurte de timp, dar ne putem referi la grindină, la caniculă, la absolut orice fel de vijelii, la vijelii, la orice fel de fenomen meteo extrem afirmă ministrul Mediului. În ultima sută de ani au fost și alte situații mai complicate, exemplifică Fechet. Putem constata că în Capitală, spre exemplu, a plouat în 30 de minute sau într-o oră, în funcție de de locul în care am măsurat, la Filaret sau la Băneasa, cât aproape într-o lună obișnuită de iunie. Dacă media lunii e pe la 80l/m² am avut 55l într-o oră la Băneasa. E adevărat că, dacă ne întoarcem puțin la comunicatul celor de la Apa Nova, au mai fost în ultima 100 de ani niște situații mult mai complicate. Dacă citez din memorie, în 1910, spre exemplu, am avut 130 și ceva de litri în mai puțin de o oră, în București, la stația de la Băneasa, pentru că acolo monitorizăm de peste 100 de ani. Nu va trebui să așteptăm încă un veac dezastrul, afirmă Fechet. Însă, fără îndoială, dincolo de aceste statistici, probabilitatea de de 1% la fel cum folosim și în dimensionarea liniilor de apărare sau a acumulărilor, la fel cum probabilitatea de 5% sau de 10% înseamnă, practic, dacă o dată la 100 de ani se întâmplă acel eveniment sau nu, dacă am înțeles eu bine comunicatul celor de la Apanova, ei spun că ceea ce s-a întâmplat ieri în București ar trebui, statistic, să se întâmple o dată la 100, de peste încă 100 de an. Trebuie să ne așteptăm și la grindină, la caniculă, la absolut orice fel de vijelii, la orice fel de fenomen meteo extrem Da, eu aș putea să pariez, nu că mă aș pricepe la așa ceva, dar sunt convins că nu vom fi nevoiți să așteptăm 100 de ani pentru ca un astfel de eveniment să se întâmple din nou, pentru că frecvența și mai ales intensitatea fenomenelor meteo extreme și nu, nu mă refer doar la precipitații însemnate în intervale scurte de timp, dar ne putem referi la grindină, la caniculă, la absolut orice fel de vijelii, la vijelii, la orice fel de fenomen meteo extrem. Frecvența și intensitatea a crescut mult în ultimii ani. Eu îmi amintesc cel puțin 10-15 conversații cu directorul general al ANM-ului, doamna Elena Mateescu, în care am fost din nou și din nou anunțat că avem un nou record fie cea mai lungă perioadă de caniculă, fie cea mai ploioasă lună, fie cea mai caldă dimineață, încheie ministrul Mediului. Citiți și: O dată la 100 de ani. Codul portocaliu a făcut ravagii în București – IMAGINI INCREDIBILE Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Avarii la reţeaua electrică în anumite zone din București. Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor a fost afectată

avarii-la-reteaua-electrica-in-anumite-zone-din-bucuresti.-circulatia-tramvaielor-si-a-troleibuzelor-a-fost-afectata

Probleme în anumite zone din capitală, după ce circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor este afectată joi dimineaţă, din cauza unei avarii la reţeaua electrică în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, din Capitală. Mai multe tramvaie şi troleibuze au rămas blocate pe traseu. STB perecizează că, pentru a limita disconfortul călătorilor şi pentru a fluidiza traficul, a dispus măsuri de deviere a circulaţiei vehiculelor afectate. ”Astăzi, 05.06.2025, începând cu ora 09:00, din cauza unei avarii ENEL în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, circulaţia tramvaielor şi troleibuzelor STB este afectată”, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB).Astfel, în zona respectivă sunt blocate o parte din tramvaiele liniilor 1, 4, 10, 40, 55, precum şi din troleibuzele de pe liniile 69, 70, 79, 85 şi 86″, se arată în informarea făcută. Lucrări urgente în sistemul de termoenergie din București Reamintim că în sistemul de termoenergie s-au făcut lucrări de reparații urgente la conductele de rețea termică primară în mai multe zone din București. Aceste intervenții au impus sistarea temporară a furnizării apei calde și căldurii în diverse sectoare, pentru perioade variabile, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări și starea conductelor, unele având chiar și peste 35 de ani de utilizare. Sursă foto cu caracter ilustrativ Gândul CITIȚI ȘI: Primăria Capitalei va fi „repetentă” și în 2025 la reabilitarea de linii de tramvai: „Vom mai vedea multe DERAIERI în București” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Totul despre noile cărți ELECTRONICE de identitate. Elemente de siguranță și avantaje / Ce poți face dacă ți-ai pierdut buletinul

totul-despre-noile-carti-electronice-de-identitate.-elemente-de-siguranta-si-avantaje-/-ce-poti-face-daca-ti-ai-pierdut-buletinul

Începând de astăzi, persoanele interesate să afle mai multe informații despre avantajele noii cărți electronice de identitate pot accesa pagina de internet https://carteadeidentitate.gov.ro/. Este important de precizat că site-ul este structurat pe trei secțiuni – Despre, Ghișee și Utile – oferind detalii privind modalitatea de obținerea a noii cărți electronice de identitate, caracteristicile și beneficiile noului document, precum și diferențele față de cartea de identitate simplă. Reamintim că prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cetățenii pot solicita o carte electronică de identitate chiar și înainte să le expire actualul document de identitate (model 1997). Rubrica DESPRE detaliază elementele de siguranță ale noului document de identitate și prezintă datele care se regăsesc inscripționate vizibil și cele care sunt stocate pe cip. De asemenea, vizitatorii site-ului pot afla informații despre calendarul de implementare a noului document de identitate. Prin accesarea butonului GHIȘEE, persoanele interesate pot afla care sunt serviciile de evidență a persoanelor unde pot depune cerere pentru a obține noua carte de identitate. Aceste informații vor fi actualizate, constant pe măsură ce procesul de emitere se va extinde la nivel național. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, pe site sunt menționate datele de contact, precum numărul de telefon și adresa de e-mail, dar și localizarea exactă pe hartă a fiecărui serviciu de evidență a persoanelor. Rubrica UTILE oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind cartea electronică de identitate. În conținutul acestei pagini sunt prezentate informații privind modalitatea de activare a CEI, dezactivarea și reactivarea CEI, ce poți face dacă ți-ai pierdut documentul de identitate. Principalele beneficii ale noii cărți de identitate dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene; elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate; posibilitatea utilizării ca document de călătorie; acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică; costuri și accesibilitate. ”În perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărții Electronice de Identitate este suportată din fonduri externe nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, subliniază comunicatul MAI. Datele înscrise în Cartea Electronică de Identitate În format tipărit: nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, imaginea facială, CNP, semnătura olografă. În format electronic: toate datele tipărite, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul, impresiunile papilare a două degete ale titularului și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică. Impresiunile papilare înscrise în CEI sunt șterse ireversibil, ulterior, din baza de date a autorității care realizează imprimarea, procedură similară cu cea aplicată în cazul pașaportului electronic. CITIȚI ȘI: BULETINE noi, la vremuri noi! Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă în România. Unde poate fi solicitat actul / Beneficii și date înscrise Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Copacii din București cad secerați la fiecare furtună de sezon. Mașinile nu sunt în siguranță în nici o parcare publică

copacii-din-bucuresti-cad-secerati-la-fiecare-furtuna-de-sezon.-masinile-nu-sunt-in-siguranta-in-nici-o-parcare-publica

Un alt copac a căzut, vineri, peste o maşină din Sectorul 2 al Capitalei în urma unor turbulențe minore. Primarul Rareş Hopincă susţine că nu este o situaţie singurală. Hopincă afirmă că s-au făcut solicitări pentru avize de toaletare şi defrişare, dar nu sunt aprobate de Primăria Bucureşti. Aproape că nu este ploaie, sau vânt mai puternic în Capitală, fără să se rupă zeci de copaci. În consecință, nu există loc de parcare publică în siguranță. ”Aceasta este o situaţie care nu trebuie să se mai repete şi care mă revoltă! Aici, un copac zdravăn a fost doborât de vânt peste o maşină. Şi nu este un caz izolat. Sunt multe astfel de exemple în Sectorul 2, unde ploaia şi vântul puternic pun în pericol vieţile şi bunurile oamenilor”, a scris, vineri seară, pe Facebook, primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă. ”Eu văd cu ochii mei pagubele şi frustrarea celor afectaţi. În 2024 şi, până acum, în 2025, au fost făcute sute de solicitări pentru avize de toaletare şi defrişare, dar Primăria Generală ne oferă prea puţine sau chiar deloc. Facem tot ce putem, dar fără aceste avize, munca noastră este în zadar”, a mai transmis primarul. Hopincă a adăugat că doreşte să protejeze oamenii, dar are nevoie de ”sprijin real şi urgent”. În repetate rânduri primarii de sector s-au plâns că nu se acordă avize de toaletare şi defrişare, iar la fiecare furtună cad copaci în diferite zone ale oraşelor. Pentru că nu sunt toaletați, foarte mulți copaci din București sunt un adevărat pericol, mai ales în acestă perioadă, când sunt foarte bogați în ceea ce privește vegetația. Citiți și: Încă un copac s-a prăbușit în București. A căzut peste patru mașini parcate și a rupt o țeavă de gaze

Cristian Popescu Piedone, cu ochii pe unul dintre cele mai importante evenimente din România. Seful ANPC a dispus verificări în legătură cu concertul Metallica

cristian-popescu-piedone,-cu-ochii-pe-unul-dintre-cele-mai-importante-evenimente-din-romania.-seful-anpc-a-dispus-verificari-in-legatura-cu-concertul-metallica

Cristian Popescu Piedone și comisarii de la Protecția Consumatorilor au dispus verificări, după ce au fost înregistrate peste 100 de plângeri legate de vânzarea biletelor la Metallica. Președintele ANPC a explicat în ce constau aceste reclații referitoare la concertul din 28 mai 2026 care va avea loc pe Arena Naţională. „Aducem la cunoştinţă faptul că până în acest moment au fost înregistrate un număr de 108 reclamaţii şi continuă să intre, referitoare la concertul Metallica din mai 2026 care va avea loc pe Arena Naţionala, pentru biletele achiziţionate on line de pe iabilet.ro. În principiu, se reclamă că deşi au avut cont pre-sale pentru data de 28 mai 2025 nu au reuşit să ia bilete, rămânând doar biletele foarte scumpe, de la 1400 lei în sus. Se reclamă apoi samsarii care intermediază achiziţia biletelor, dar și aplicaţie nefuncţională în anumite momente şi cu preţuri diferite pentru acelaşi fel de bilet. O altă reclamație este și vânzarea de bilete de categorie inferioară etichetate premium, creând un fals sentiment de urgenţă prin nepublicarea numărului locului biletelor disponibile, coroborat cu afişarea disponibilităţii doar pentru biletele cele mai scumpe, deşi unele din acestea făceau parte din categorii mai ieftine, nefiind posibilă vizualizarea unei imagini de ansamblu. Crearea de coadă virtuală automată de catre sistem pentru achiziție bilete a generat un număr de ordine și ulterior de neonorare a acelui număr, petentul primind mesajul că numerele au fost deja folosite”, explică inspectorii ANPC în atenționarea făcută. Anunț cu privire la biletele pentru concertul Metallica la București Oficialii iaBilet.ro au anunțat că biletele alocate pentru presale-ul Metallica s-au epuizat, atât presale-ul pentru membrii Fan Club, cât și presale-ul local Emagic. „Un nou contingent de bilete va fi disponibil în cadrul vânzării generale, care începe mâine, 30 mai, de la ora 10:00. Vă mulțumim pentru interesul și entuziasmul extraordinar — abia așteptăm să ne vedem la concert!” Metallica, concert la București, pe Arena Națională, în 2026 Metallica revine în România, pentru un concert pe scena Arenei Naţionale, din Capitală, programat pentru 13 mai 2026. Printre invitații spevciali se numără trupe precum Gojirra şi Knocked Loose. Biletele se pun în vânzare pentru publicul general începând de vineri, 30 mai, ora 10:00, la Metallica.Emagic.ro şi pe iaBilet.ro. Metallica va susține un concert la București, pe Arena Națională, ca parte a concertului mondial M72, care va continua pentru al patrulea an consecutiv, cu 16 concerte în Europa continentală şi Marea Britanie, în lunile mai, iunie şi iulie 2026. Legendara Metallica va ajunge la Bucureşti în 13 mai 2026, cu un spectacol fulminant, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului de pe Arena Naţională. În deschidere vor concerta Gojira şi Knocked Loose. CITIȚI ȘI: Bilete Metallica 2026. Cât costă un bilet la concert. Organizatorii au anunțat 8 categorii de tichete Metallica, CONCERT la București, pe Arena Națională, în 2026. Când se pun în vânzare biletele Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Agenția Națională de Transplant: Echipe medicale din trei orașe au colaborat pentru prelevarea de organe la Spitalul din Târgu Mureș

agentia-nationala-de-transplant:-echipe-medicale-din-trei-orase-au-colaborat-pentru-prelevarea-de-organe-la-spitalul-din-targu-mures

Familia unui tânăr de 26 de ani aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a oferit o nouă șansă la viață altor persoane, după ce a fost de acord cu donarea de organe. În noaptea de joi spre vineri s-au prelevat rinichii, ficatul și os-tendon. În noaptea de joi spre vineri, echipe de medici de la Târgu Mureş, Cluj și București au prelevat rinichii, ficatul şi os-tendon de la un pacient aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre un bărbat de 26 de ani. „Rinichii au fost trimişi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, ficatul prelevat a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, iar ţesutul osos a fost trimis la Banca de ţesut Colentina. Intervenţia de prelevare a ţesutului osos a fost realizată de către singura echipă suport din ţară care realizează prelevare, formată din medici din cadrul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în colaborare cu Banca de Țesut Colentina, respectiv Dr. Pal Fodor, Dr. Solyom Arpad, șeful Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, și medicii rezidenți Dr. Daniel Dacher, Dr. Laszlo Orsolya, Dr. Gabriel Otrocol, Dr. Adrian Sălăgean și Dr. Radu Răuță. Echipa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru declararea şi menţinerea donatorului a fost formată Dr. Mihai Morariu, coordonator, As. Dorin Boca şi coordonatorul regional Dr. Oana Pitea. Intervenţia de prelevare a rinichilor a fost realizate de echipa de prelevare de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, coordonată de Dr. Dan Pop. De la București a venit pentru intervenția de prelevare Dr. Guenadiy Vatachki, medic chirurg și directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant”, se arată într-un comunicat al instituției medicale. Cadrele medicale au mulțumit familiei tânărului care a fost de acord cu prelevarea de organe, transformând astfel moartea unui om drag într-o şansă la viaţă pentru alţi oameni. Prelevarea realizată în acest weekend este cea de-a patra din anul 2025, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Noaptea Muzeelor 2025, 17 mai. Programul și itinerarul integral

noaptea-muzeelor-2025,-17-mai.-programul-si-itinerarul-integral

Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii. Accesul este gratuit în peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale, în seara de 17 mai 2025. Expoziții interactive și neconvenționale vor deschise publicului doar cu această ocazie. Programul evenimentelor poate fi consultat la adresa de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor Sâmbătă, 17 mai 2025, peste 70 de muzee și instituții culturale din întreaga țară își vor deschide porțile pentru public în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor. Evenimentul, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și susținut pentru prima dată de Ministerul Culturii, oferă vizitatorilor acces gratuit la expoziții, tururi ghidate și activități speciale. Acest demers oferă publicului o experiență muzeală inedită, prin deschiderea instituțiilor muzeale într-un interval orar neconvențional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie. Tururi ghidate tematice, inclusiv cu lanternă, în muzee de științe naturale sau arheologie Experiențe inedite precum: observații astronomice, concerte live, instalații multimedia, performance-uri și ateliere pentru toate vârstele Evenimente outdoor: proiecții, târguri culturale, reconstituiri istorice, dans și teatru în aer liber Evenimentul este inspirat de un model european și are loc simultan în peste 30 de țări europene. În România, Noaptea Muzeelor este organizată din 2005 și a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului. Diversitatea instituțiilor muzeale din România și bogăția patrimoniului gestionat transformă ediția din 2025 într-un context favorabil pentru promovarea educației prin cultură, pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru consolidarea rolului social al muzeelor. Astfel, Noaptea Muzeelor devine o platformă strategică de fidelizare a publicului și de afirmare a muzeului ca actor activ în viața comunității. De altfel, mesajul principal – Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății. Noaptea Muzeelor nu mai este de mult doar o plimbare de seară printre exponate. Este un fenomen cultural complex, un catalizator al curiozității și al dialogului dintre generații. Este modul prin care aducem istoria, arta și știința mai aproape de oameni, în moduri memorabile și accesibile, a declarat Ciprian Anghel Ştefan, manager general Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu. Noaptea Muzeelor, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Producția industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate toate cele trei sectoare industriale / Informații importante INS

productia-industriala-a-scazut-in-primul-trimestru-din-2025.-sunt-afectate-toate-cele-trei-sectoare-industriale-/-informatii-importante-ins

Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publicate miercuri de INS. În martie 2025, producţia industrială, serie brută, a crescut faţă de luna precedentă cu 8,8%, datorită creșterilor din industria extractivă (+17,1%) și industria prelucrătoare (+10,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,3%. Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,5%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,5%) și industriei prelucrătoare (-0,6%). Industria extractivă a crescut cu 5,4%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,8%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-5,5%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%). Industria extractivă a crescut cu 1,0%. Producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%, potrivit informațiilor mediafax.ro. În primul trimestru al anului, comparativ cu perioada 1 ianuarie-31 martie 2024, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,2%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-4,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,9%) și industria extractivă (-1,5%). Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,7%), industria extractivă (-1,2%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%). Sursă foto: Mediafax Foto CITIȚI ȘI: PRODUCȚIA industrială din România a scăzut cu 1,8% în primele 11 luni din 2024, anunță INS Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Apartamentele vechi cu 3 camere ating prețuri-record. Iată singurele zone din București unde mai poți cumpăra SUB 100.000 de euro

apartamentele-vechi-cu-3-camere-ating-preturi-record-iata-singurele-zone-din-bucuresti-unde-mai-poti-cumpara-sub-100.000-de-euro

În ciuda unei relative stagnări în luna aprilie față de martie, apartamentele vechi cu 3 camere din Capitală continuă să se scumpească semnificativ. Conform Indexului Imobiliar ZF, prețul mediu al unui astfel de apartament a urcat la 121.153 de euro în aprilie 2025. Față de aceeași perioadă a anului trecut este o creștere de aproape 14%. Creșteri rapide în Crângași și Militari „Piaţa secundară rămâne esenţială pentru cumpărători, în condiţiile în care livrările de locuinţe noi continuă să fie limitate. Ne aşteptăm ca în 2025 să fie finalizate aproximativ 18.000 de locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi, un nivel comparabil cu cel din 2024, care a fost cel mai slab din ultimii cinci ani în ceea ce priveşte oferta nouă”, explică Andrei Sârbu, CEO al SVN România. Pe parcursul lunii aprilie, zone precum Crângaşi şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri. De exemplu, în Crângaşi, preţul mediu a crescut de la 95.000 la 104.000 de euro. Iar în Militari s-a ajuns la 115.000 de euro, după ce în martie era de 106.000 de euro. În acest context, în doar trei cartiere din Capitală mai găsim locuinţe vechi cu 3 camere sub pragul de 100.000 de euro. Vorbim de zonele 1 Decembrie, Colentina şi Olteniţei-Brâncoveanu. Cum în piaţa imobiliară din București există în continuare o cerere mare, dar nu și alternative de imobile noi, vânzătorii de apartamente vechi au continuat să urce prețurile. Datele statistice arată că, de la începutul anului 2025, valoarea medie cerută pentru un apartament vechi cu 3 camere a crescut cu aproximativ 6.000 de euro. Experții spun că factori de risc precum volatilitatea cursului valutar, creşterea dobânzilor, tensiunile politice și retragerea capitalului străin ar putea afecta piaţa imobiliară în perioada următoare. Dar, chiar și așa, toți sunt de acord asupra unui aspect – principala problemă rămâne oferta limitată, nu condițiile financiare actuale. CITEȘTE ȘI: Apartamentele noi, tot mai SCUMPE. Ce orașe au depășit Bucureștiul la prețul pe metru pătrat CHIRIILE au explodat în România. Oraşul în care preţurile au crescut cu 37% Cât va costa un apartament în 2025. PREȚURILE pe piața imobiliară au luat-o razna/Care este cel mai scump oraș din România Cât COSTĂ un apartament în București. Diferența ENORMĂ de preț între o garsonieră din zona periferică și una dintr-un complex rezidențial Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele