Consilierul județean AUR Marius Ostaficiuc, critici în ședința de buget la Iași: Drumurile de pământ sunt ignorate, iar sportul are nevoie de mai mult sprijin

Discuții aprinse în Consiliul Județean Iași la votarea bugetului pe anul în curs. Consilierul județean AUR, Marius Ostaficiuc, a criticat modul de împărțire a banilor și a acuzat lipsa de atenție pentru infrastructura rutieră și sportul de masă, chiar dacă a anunțat că va vota bugetul pentru a nu bloca dezvoltarea județului. „Bugetul judeţului Iaşi este un buget de aproape 2 miliarde de lei, avem un deficit de aproximativ 236 milioane de lei. Sunt investiţii pe drumuri, de 27 la sută, în schimb cei de la PNL şi PSD şi-au rezolvat între ei să îşi rezolve din primari. Au uitat de drumurile de pământ acolo unde au fost accidente, acolo unde noi am spus că nu trebuie repetate şi ar trebuie pietruite. S-a propus într-un final în şedinţa de Comisii o sumă de rezervă pentru a putea fi alocată acestor intervenţii neaşteptate, dar când avem câteva drumuri de pământ ele ar trebui rezolvate din timp. Noi am depus un amendament pe sport, avem sportivi de performanţă, oameni care au aşteptări. Am propus o strategie unde s-a alocat 100 mii de lei din credit bugetar, nu este depăşit bugetul. Copiii noştri stau foarte mult în faţa televizorului, pe calculator şi nu sunt îndrumaţi spre sport. Vom vota acest buget pentru a nu spune nimeni că suntem împotriva dezvoltării judeţului Iaşi”, a transmis Marius Ostaficiuc, consilier judeţean AUR. Citește și: Bugetul județului Iași a ajuns la vot! Aleșii vor supune dezbaterii și votului proiectul de hotărâre Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Brașov: mai mulți bani pentru educație și cultură. Investițiile cresc semnificativ

Cea mai mare creștere este la capitolul dezvoltare: sumele alocate investițiilor urcă de la 386 de milioane de lei anul trecut la 513 milioane de lei în acest an, adică un plus de peste 130 de milioane de lei. În schimb, cheltuielile de funcționare rămân la nivelul din 2025. Bugetul aprobat miercuri a fost construit după ce administrația locală a pornit de la un deficit de aproximativ 30-40 de milioane de lei și venituri mai mici decât în 2025, potrivit primarului George Scripcaru. Edilul susține că bugetul reușește totuși să acopere nevoile orașului și să mențină investițiile la un nivel ridicat: „Bugetul este unul echilibrat, care răspunde necesităților orașului. Avem un capitol foarte mare de investiții și sume foarte mari alocate pe dezvoltare”. Se construiește un nou spital Unul dintre cele mai importante proiecte este construcția Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, pentru care a fost semnat un contract de finanțare de peste 580 de milioane de lei, din fonduri europene nerambursabile. „Înseamnă peste 100 de milioane de euro care se adaugă la capitolul venituri. Bugetul aprobat este, de fapt, mai mare dacă luăm în calcul aceste sume”, a spus edilul. În ultimele zile, au fost semnate mai multe contracte, iar valoarea totală a fondurilor nerambursabile atrase se apropie de 140 de milioane de euro. Educația și cultura primesc mai mulți bani Bugetul pe 2026 prevede creșteri pentru educație și cultură, atât la investiții, cât și la cheltuielile de funcționare. Sunt alocate fonduri și pentru proiectele culturale independente, care vor fi gestionate prin Centrul Cultural Apollonia, care va coordona finanțarea acestora la nivel local. Primarul George Scripcaru a spus că modul de acordare a banilor va fi însă schimbat, după problemele apărute în trecut, când unele proiecte nu au justificat cheltuielile sau nu au achitat drepturi de autor. „Nu cred că este o situație firească să mergi cu 85% avans și, când vii cu deconturile, să nu justifici banii. Vom crea reguli noi și vom stabili cum se vor întâmpla lucrurile”, a declarat edilul. Adoptat cu întârziere Bugetul pentru 2026 a fost aprobat după patru luni în care orașul a funcționat fără un buget complet,fiind folosite doar sume provizorii din bugetul anului trecut. „A trebuit să recuperăm cei 40 de milioane și să completăm până la sută la sută necesitățile financiare ale orașului”, a explicat primarul.
Ramona Ioana Bruynseels, mesaj dur în Parlament după votul pe buget: Dați dovadă de curaj și salvați România

Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels a lansat un atac dur la adresa parlamentarilor coaliției, în plenul Parlamentului, la dezbaterea și votul pe buget, acuzându-i că au votat împotriva pensionarilor, mamelor și copiilor și cerându-le să meargă „până la capăt” pe drumul unei despărțiri politice. „În seara asta ați făcut pasul spre o despărțire. Mergeți până la capăt și dați dovadă de curaj și salvați România”, a declarat Bruynseels de la tribuna Parlamentului. Intervenția a avut loc după o săptămână de discuții și tensiuni în Comisia pentru Buget-Finanțe. Ulterior, parlamentarul AUR a publicat pe rețelele sociale un videoclip cu discursul său, care, potrivit informațiilor transmise, a adunat în câteva ore zeci de mii de aprecieri, precum și mii de distribuiri și comentarii. În discurs, Bruynseels le-a reproșat parlamentarilor puterii că mimează conflictul politic în fața camerelor de luat vederi, iar apoi negociază „în spatele ușilor închise”. Deputatul a susținut că actuala clasă politică a continuat practicile din ultimii 35 de ani, în loc să facă „politică în interesul oamenilor”. „Cum puteți în continuare să mințiți așa românii? Cum puteți în continuare să le sfidați inteligența? Nu aveți acest drept”, a spus aceasta, afirmând că îi este „rușine” de ceea ce s-a întâmplat atât în Comisia de Buget, cât și în plen. Parlamentarul AUR a invocat și valorile moștenite de la generațiile mai vechi, spunând că „bunicii noștri” aveau principii pe care actualii aleși le ignoră. În același context, ea a acuzat coaliția că s-a „coalizat împotriva mamelor” și a bebelușilor din România. O parte importantă a intervenției a vizat situația pensionarilor. Bruynseels a afirmat că sprijinirea acestora reprezintă „un drept legal”, nu un favor politic, și a susținut că majoritatea parlamentară ar fi putut găsi resursele necesare pentru subvenționarea și indexarea pensiilor. „Dacă în două ore, după ce v-a fost frică că veți pleca de la guvernare și pierdeți puterea, ați putut să găsiți un miliard, puteați să găsiți și banii pentru a subvenționa și pentru a indexa pensiile. Dar n-ați făcut-o”, a declarat deputatul. În finalul discursului, Ramona Ioana Bruynseels a susținut că actualul buget nu aduce măsuri pentru mame, copii, pensionari sau pentru proiecte dedicate conservării identității culturale și tradiției naționale. Ea a avertizat că o eventuală revenire la guvernare „în același fel” ar însemna pierderea „întregii demnități și credibilități” în fața electoratului. „Românii se uită la noi și nu mai înțeleg nimic după ceea ce văd aici”, a mai spus deputatul AUR în plen.
Parlamentul va da astăzi votul final pe bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat. Plen reunit

UPDATE Bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat va fi votat astăzi, vineri 20 martie, într-o ședință a plenului reunit. Deputaţii şi senatorii urmează să dea vineri, în plenul reunit, votul final asupra proiectului legii bugetului de stat pentru 2026, precum şi asupra celui privind asigurările sociale. La ședință Parlamentului participă și premierul Ilie Bolojan. Votul este așteptat în jurul prânzului. Știre inițială Bugetul de stat al României pe anul 2026 și bugetul asigurărilor sociale au fost dezbătute joi noapte, de Parlamentul României. Ședința a început la ora 21.00 și s-a finalizat la ora 3.00. Premierul Ilie Bolojan a plecat din Parlamentul României în jurul orei 1.00 dimineața. Dezbaterile urmează să fie reluate vineri, în jurul orei 10.00, cu bugetul Ministerului Culturii. De la magistrați, la pensionari Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”, a spus Bolojan. Premierul a adăugat că România se află pe calea bună, dar că „avem în față o muncă de ani de zile”. „Zero virgulă, zero patru la sută din PIB! Repet – 0,04% din PIB! Adică 1 miliard de lei. Acesta este rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile”, a spus Grindeanu de la tribuna Parlamentului. Liderul PSD a susținut că, dincolo de conflictul politic, miza a fost una socială. „Unii au înțeles-o ca pe o bătălie politică. Noi am înțeles-o ca pe o luptă dreaptă pentru 3,2 milioane de familii din România. De aceea nu am renunțat nici măcar o secundă la această luptă. Pachetul de Solidaritate a obținut finanțare integrală! Așadar, se poate!”, a afirmat acesta. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul social dorit de PSD va fi inclus în buget. Varianta alesă a fost să se ia banii de la drepturile salariale câștigate de magistrați în instanțe: „Aveam două posibilități. Prima, să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practic amânarea acestora pentru anii următori”, a declarat Bolojan la finalul discuțiilor din Parlament. Ulterior, ÎCCJ a anunțat că dă în judecată Guvernul condus de Ilie Bolojan. În final, majoritatea amendamentelor depuse de Opoziție la legea bugetului de stat pe 2026 au fost respinse în plen. Care sunt liniile bugetului României din 2026 Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 391.728,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei. Conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2026 și proiecția acesteia pe anii 2027-2029, proiectul de buget pentru anul 2026 este configurat pe baza următoarelor estimări referitoare la indicatorii macroeconomici și bugetari, bazate pe Prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză: PIB: 2.045.186 milioane lei; creștere economică: 1%; inflație medie anuală: 6,5%; veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei; ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%; cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei; ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%; deficit: 127.751,7 milioane lei; deficit – pondere în PIB: 6,2%; șomeri (număr total persoane): 265.000; câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei. Planificarea bugetară pe anul 2026 și estimările pe perioada 2027-2029 își mențin angajamentul de ajustare a deficitului bugetar printr-un efort de consolidare sustenabil și echilibrat, care să nu afecteze capacitatea de susținere a economiei și de promovare a investițiilor, vizând continuarea eforturilor de îmbunătățire a colectării veniturilor. În acest context, deficitul bugetar ESA în anul 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash se estimează în anul 2026 la valoarea de 6,2% din PIB. Se estimează că la sfârșitul anului 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% în PIB. Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) se va situa la circa 51,5% din PIB, arată raportul comun al Comisiilor de buget Finanțe pe bugetul din 2026.
Parlamentul a suspendat dezbaterile pe Bugetul de stat pe 2026. Adoptarea va avea loc astăzi

Bugetul de stat al României pe anul 2026 și bugetul asigurărilor sociale au fost dezbătute joi noapte, de Parlamentul României. Ședința a început la ora 21.00 și s-a finalizat la ora 3.00. Premierul Ilie Bolojan a plecat din Parlamentul României în jurul orei 1.00 dimineața. Dezbaterile urmează să fie reluate vineri, în jurul orei 10.00, cu bugetul Ministerului Culturii. De la magistrați, la pensionari Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”, a spus Bolojan. Premierul a adăugat că România se află pe calea bună, dar că „avem în față o muncă de ani de zile”. „Zero virgulă, zero patru la sută din PIB! Repet – 0,04% din PIB! Adică 1 miliard de lei. Acesta este rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile”, a spus Grindeanu de la tribuna Parlamentului. Liderul PSD a susținut că, dincolo de conflictul politic, miza a fost una socială. „Unii au înțeles-o ca pe o bătălie politică. Noi am înțeles-o ca pe o luptă dreaptă pentru 3,2 milioane de familii din România. De aceea nu am renunțat nici măcar o secundă la această luptă. Pachetul de Solidaritate a obținut finanțare integrală! Așadar, se poate!”, a afirmat acesta. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul social dorit de PSD va fi inclus în buget. Varianta alesă a fost să se ia banii de la drepturile salariale câștigate de magistrați în instanțe: „Aveam două posibilități. Prima, să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practic amânarea acestora pentru anii următori”, a declarat Bolojan la finalul discuțiilor din Parlament. Ulterior, ÎCCJ a anunțat că dă în judecată Guvernul condus de Ilie Bolojan. În final, majoritatea amendamentelor depuse de Opoziție la legea bugetului de stat pe 2026 au fost respinse în plen. Care sunt liniile bugetului României din 2026 Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 391.728,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei. Conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2026 și proiecția acesteia pe anii 2027-2029, proiectul de buget pentru anul 2026 este configurat pe baza următoarelor estimări referitoare la indicatorii macroeconomici și bugetari, bazate pe Prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză: PIB: 2.045.186 milioane lei; creștere economică: 1%; inflație medie anuală: 6,5%; veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei; ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%; cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei; ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%; deficit: 127.751,7 milioane lei; deficit – pondere în PIB: 6,2%; șomeri (număr total persoane): 265.000; câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei. Planificarea bugetară pe anul 2026 și estimările pe perioada 2027-2029 își mențin angajamentul de ajustare a deficitului bugetar printr-un efort de consolidare sustenabil și echilibrat, care să nu afecteze capacitatea de susținere a economiei și de promovare a investițiilor, vizând continuarea eforturilor de îmbunătățire a colectării veniturilor. În acest context, deficitul bugetar ESA în anul 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash se estimează în anul 2026 la valoarea de 6,2% din PIB. Se estimează că la sfârșitul anului 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% în PIB. Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) se va situa la circa 51,5% din PIB, arată raportul comun al Comisiilor de buget Finanțe pe bugetul din 2026.
Scandal în Parlament privind legea bugetului: amendamentul PSD pentru ajutorul unic al pensionarilor a trecut în comisii cu voturile PSD, UDMR și PACE, dar nu a adunat suficiente voturi. AUR nu a votat. PSD se retrage de la dezbatere

Gabriela Horga (PNL) a explicat în comisie că un amendament este adoptat doar dacă primește voturile a jumătate plus unu din membrii prezenți, adică 26 de voturi. Cum amendamentul a obținut doar 23 de voturi „pentru”, el nu a fost aprobat, a precizat Horga. După vot, disputa s-a mutat pe aspectele procedurale. Conducerea comisiei analizează regulamentul pentru a stabili dacă abținerea AUR, care a decis să nu voteze, trebuie contabilizată ca voturi împotrivă sau ca neexprimate. Se cere în cor reluarea votului, într-un scandal de proporții care a izbucnit după rezultat. UPDATE Daniel Zamfir (PSD) a solicitat reluarea votului, însă Bogdan Huțucă a respins cererea. Cei mai vehemenți contestatari din rândul PSD sunt Zamfir și Marius Budăi, care critică procedura. Iulius Marian Firczak, deputat al minorității rutene și secretar al Comisiei pentru buget, a confirmat că numărul voturilor pentru amendament nu a fost suficient în raport cu prezența deputaților. UPDATE Amendamentul PSD pentru majorarea ajutoarelor sociale a primit aviz favorabil în comisie, chiar dacă partidul nu a mai beneficiat de voturile AUR, care a preferat să se abțină. Decizia finală va fi însă stabilită joi, în plen, atunci când vor fi votate toate amendamentele propuse de PSD în cadrul pachetului de solidaritate. 23 de parlamentari de la PSD, UDMR și PACE au votat „pentru”, unul s-a abținut, cei 8 membri AUR nu au votat, iar 19 au spus „împotrivă”. URMĂREȘTE AICI LIVE AUR, partidul care a sprijinit PSD în ultimele două zile pentru trecerea mai multor amendamente, nu a susținut modificările propuse pentru bugetul Ministerului Muncii. Amendamentul ar fi majorat bugetul ministerului cu 1,1 miliarde de lei și a fost principala sursă de dispute în coaliție în ultimele luni. Același amendament va fi readus în plen pentru o decizie finală privind includerea sa în buget. În timpul dezbaterilor, Bogdan Huțucă de la PNL, președintele ședinței comisiei, a precizat că nu va intra în conținutul măsurilor de sprijin. „Abordez problema bugetară. Din abordarea Ministerului Finanțelor înțelegem că veniturile au fost întinse la maximum posibil.” Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că sumele alocate pentru asistența socială au crescut semnificativ în ultimii ani. „Este clar că aceste sume au crescut și că presiunea pe buget a devenit din ce în ce mai mare. Am asigurat 1,7 miliarde pentru aceste plăți deja. Înțelegem nevoia și am acoperit din suma cerută 1,7 miliarde. În momentul în care extragem această sumă de 1,1 miliarde din buget, trebuie să punem banii la loc. Se adaugă la deficit. Ca atare, nu susținem amendamentul”, a spus Nazare. UPDATE Ministerul Sănătății crește bugetul pentru screening și prevenție. Anumite programe vor fi extinse Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță o creștere semnificativă, cu 300 de milioane de lei, a bugetului pentru programele naționale de screening și prevenției. Bugetul pentru programele naționale de sănătate dedicate screeningului și prevenției ajunge în 2026 la 1,2 miliarde lei, față de 900 de milioane lei în 2025, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Într-o postare pe Facebook în care ministrul a precizat sumele alocate prevenției, el afirmă că este o creștere clară, necesară și asumată. Rogobete anunță că anumite programe de screening vor fi extinse. „De ce? Pentru că știm foarte bine costul inacțiunii: diagnostice târzii, tratamente mai dificile, suferință care putea fi evitată. Extindem programele de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul de sân și cancerul colorectal. În același timp, facem un pas major în screeningul neonatal: de la 3 biomarkeri la 22 de biomarkeri, depășind media Uniunii Europene. Asta înseamnă depistare mai rapidă și șanse reale pentru copii încă din primele zile de viață.”, transmite ministrul. Știrea inițială Proiectele privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale ajung miercuri în dezbaterea comună a Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 16:00, după parcurgerea etapelor din comisiile de specialitate și din cele de buget-finanțe. Documentele, aprobate anterior de Guvern, au fost trimise Parlamentului la finalul săptămânii trecute. Termenul limită pentru depunerea amendamentelor a fost luni, la ora 13:00, iar o parte dintre acestea au fost acceptate ulterior în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe. Luni seară, între orele 18:00 și 22:00, comisiile de specialitate s-au reunit pentru a analiza și aviza proiectul de buget, care a fost apoi transmis mai departe comisiilor de buget. În acest interval, fiecare ordonator principal de credite a fost audiat, iar documentul a primit avize favorabile. Comisiile reunite de buget-finanțe au continuat dezbaterile marți și au aprobat alocările bugetare pentru fiecare ordonator de credite, urmând ca discuțiile să se finalizeze miercuri dimineață. În prima zi a discuţiilor au fost aprobate bugetele unor instituţii precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, CNSAS, Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. După această etapă, proiectele intră în dezbaterea plenului comun, unde vor fi susținute amendamentele depuse. Ședința începe miercuri după-amiază și continuă joi, când este așteptat votul final.
Aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe 2026

Oana Țoiu a explicat structura și prioritățile bugetare, subliniind că MAE va beneficia anul acesta de alocări reprezentând 0,8% din produsul intern brut (PIB). Ministrul a precizat că această sumă reflectă un efort responsabil în contextul echilibrării bugetului de stat și al revenirii pe traiectoria descendentă a deficitului bugetar. Dar, a avertizat că „este ultimul an în care România își permite costul de a nu investi suficient în politica externă”. Potrivit prezentării, resursele sunt structurate pentru a răspunde celor trei axe prioritare ale politicii externe: securitatea cetățenilor români, prosperitatea economică și legătura cu diaspora. Ministerul va continua gestionarea relațiilor la nivelul NATO și UE, va susține negocierile pentru bugetul multianual european și va contribui la proiecte precum programul SAFE și planul pentru hub-ul de securitate maritimă la Marea Neagră, a susținut ministrul. În domeniul diplomației economice, Țoiu a arătat că resursele vor fi direcționate spre sprijinirea antreprenorilor români în extinderea pe piețele externe și crearea unor platforme instituționale de susținere a exporturilor și investițiilor. În același timp, oficialul a reiterat importanța menținerii serviciilor consulare gratuite pentru românii din străinătate, care anul trecut au depășit 900.000 de interacțiuni cu cetățenii. O altă componentă a bugetului vizează resursele umane și infrastructura diplomatică – peste o treime din alocări fiind dedicate pregătirii diplomaților și personalului consular, precum și întreținerii celor peste 180 de clădiri MAE din străinătate. Țoiu a atras atenția și asupra amenințărilor hibride, menționând un recent atac cibernetic asupra platformelor MAE și necesitatea consolidării infrastructurii digitale.
Ipocrizia lui Nicușor Dan. Nu ratează nicio ocazie să spună că economisește bani la buget, dar primește de la Bolojan cu 45% mai mult în 2026. Suma depășește 100 de milioane de lei

Ministerul Finanțelor a publicat marți proiectul de buget pe anul 2026, iar Nicușor Dan a primit un cadou generos de la guvernul Bolojan. Bugetul Administrației Prezidențiale se va bucura de un buget cu 45% mai mare decât anul precedent și depășește 100 de milioane de lei. În 2025, Administrația Prezidențială a primit un buget de 71,468 milioane de lei, iar acum, datele publicate de Ministerul Finanțelor arată că Nicușor Dan va primi cu 44,78 milioane de lei în plus. Astfel, deși se laduă că economisește bani la buget cu fiecare ocazie care se invește, președintele României va primi în 2026 de la guvernul Bolojan un buget mai mult decât generos, de 103,470 de milioane de lei. Sursa: Ministerul Finanțelor Nicușor Dan și-a pierdut solidaritatea de acum un an În septembrie anul trecut, președintele se lăuda că Administrația Prezidențială a returnat 17,5 milioane de lei, aproximativ 30%, din bugetul alocat insituției pentru 2025. Nicușor Dan a spus atunci că Administrația Prezidențială contribuie „la efortul de austeritate printr-o reducere reală a propriului buget, nu prin gesturi simbolice”. „Cheltuielile Administrației Prezidențiale în 2025 au fost reduse cu 30%, adică 30 de milioane de lei, mai mult decât m-am angajat în iulie”, a scris atunci Nicușor Dan pe Facebook. Cum împarte guvernul Bolojan banii în 2026 Ministerul Finanțelor a publicat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026, documentul care stabilește principalele coordonate financiare ale statului român pentru anul acesta. Proiectul prevede venituri totale de aproape 392 miliarde de lei și cheltuieli bugetare de peste 527 miliarde de lei, ceea ce va genera un deficit bugetar de aproximativ 135,7 miliarde de lei. Proiectul publicat va intra în procedura legislativă și urmează să fie analizat și amendat în Parlament. PSD a anunțat deja că o să depună amendamente, pentru că în negocierile din coaliție nu au primit destui bani pentru pachetul de solidaritate, care, în opinia social-democraților, este obligatoriu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget. Cum împarte Guvernul Bolojan banii statului Nicușor Dan pune umărul la austeritate. „Cheltuielile Administrației Prezidențiale în 2025 reduse cu 30%, adică 30 milioane de lei”
Firea: Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. PSD nu va ceda

Gabriela Firea a lansat un atac dur la adresa actualului guvern. Aceasta avertizează că forma actuală a bugetului de stat nu poate fi susținută de social-democrați. „Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. Este revoltător că am ajuns în luna martie fără un buget votat, când noi eram pregătiți cu proiecte și cifre încă dinainte să intrăm în 2026. Una stabilim în Coaliție și alta aplică Executivul prin măsuri arbitrare”. Liniile roșii stabilite de PSD vizează în primul rând protecția socială și investițiile în comunități. Referitor la sprijinul pentru persoanele defavorizate, Firea a spus că „pachetul de Solidaritate trebuie finanțat integral. Nu acceptăm ca «soluția» să fie tăierea drepturilor celor mai vulnerabili. Este strigător la cer să nu se găsească 119 lei/lună pentru copiii cu handicap, în timp ce se acordă deduceri de 400 euro/an pentru jucătorii la bursă”. În ceea ce privește dezvoltarea teritorială, europarlamentara subliniază importanța investițiilor în comunități prin programe precum Anghel Saligny, CNI și PNDL, pe care le numește „motorul dezvoltării locale”, avertizând că „fără ele, România stagnează”. Firea cere șu respect pentru autoritățile locale: „Primarii și președinții de Consilii Județene nu pot fi lăsați fără resurse. Bugetele locale trebuie să fie cel puțin la nivelul anului trecut. Aleșii locali sunt legătura directă cu cetățenii”. O altă condiție nenegociabilă este legată de veniturile românilor, europarlamentara afirmă că „salariul minim trebuie să crească de la 1 iulie și trebuie să se regăsească clar în proiectul bugetului”. „Duminica viitoare facem BILANȚUL celor 8 luni de guvernare Bolojan. La Consiliul Politic Național, mii de lideri PSD vor decide viitorul nostru politic. PSD nu va ceda pentru că vrem să protejăm puterea de cumpărare a românilor”, a conchis Firea.
Buget 2026 sub tensiune: PSD acuză Guvernul că ignoră creșterea salariului minim și taie venituri

Liderii social-democrați se reunesc luni, de la ora 12:00, în ședința Biroului Permanent Național. Surse din PSD spun pentru MEDIAFAX că până acum nu a fost trimis bugetul detaliat către părțile interesate. Conform informațiilor obținute, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a construit proiectul de buget fără să ia în calcul creșterea salariului minim programată pentru iulie 2026. În schimb, bugetul a inclus deja tăieri de la venituri, cum ar fi reducerea alocărilor din înjumătățirea IMCA, arată sursele. Astfel, anumite măsuri au fost adoptate rapid, în timp ce hotărârea de Guvern privind salariul minim rămâne blocată, ceea ce indică faptul că bugetul nu reflectă această majorare. Miercuri au fost mai multe atacuri dure între membrii Coaliției de guvernare. Ultimul care a lansat un atac a fost președintele PSD, Sorin Grindeanu. El l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan. „Domnul Bolojan a tăiat la jumătate impozitul pentru multinaționale. Domnul Bolojan și-a revocat singur măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaționale. Domnul Bolojan a luat astfel miliarde de lei din buget și i-a lăsat la bogați. Iar acum ne cere să fim „responsabili” când discutăm dacă un copil cu dizabilități trebuie să primească de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului”, a transmis Sorin Grindeanu. De asemenea, el a contrazis informația conform căreia participanții la ședința de miercuri a Coaliției s-au înțeles asupra bugetului. „I-am spus de patru ori astăzi la Coaliție că nu suntem de acord cu această abordare. O spun încă o dată, ca să fie clar”, a încheiat Grindeanu. Anterior, premierul Ilie Bolojan a răspuns PSD care l-a acuzat că blochează adoptarea bugetului de stat. Comunicatul PSD este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea, a spus Bolojan. Bugetul este finalizat, la ședința de coaliție ne-am închis în regulă, a adăugat premierul în cadrul unui interviu acordat postului B1 TV. „Bugetul este finalizat, dar cu provocări foarte importante (…) La ședința de coaliție, ne-am închis în regulă. Întâlnirea a fost în bună regulă (…) Comunicatul este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea (…) este de neînțeles de ce atunci când discutăm treburi serioase în ședințe lucrurile sunt normale apoi în comunicate, lucrurile sunt total diferite Asta nu ajută (…) nu înțeleg de ce trebuie să avem scandaluri”, a mai spus Ilie Bolojan. Șeful Guvernului i-a criticat pe cei care fac propuneri privitoare la buget fără acoperire financiară. „Nu rămân decât spații limitate (în buget n.r.) orice propui suplimentar… dacă ești un om responsabil, trebuie să spui sursa de finanțare (…) în toate discuțiile din această perioadă nu am auzit astfel de propuneri”, a explicat Ilie Bolojan. PSD l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că blochează adoptarea bugetului de stat. A inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor, a susținut PSD. Social democrații se vor reuni pentru a stabili dacă votează bugetul.