După negocieri INTENSE, UE a ajuns la un acord asupra următorului cadru financiar multianual

dupa-negocieri-intense,-ue-a-ajuns-la-un-acord-asupra-urmatorului-cadru-financiar-multianual

Uniunea Europeană a propus suma de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorul buget pe șapte ani, pentru perioada 2028-2034. Negocierile au fost intense și s-au prelungit până târziu în noaptea de marți spre miercuri și au fost reluate miercuri dimineață, potrivit unor persoane la curent cu chestiunea, care au dorit să-și păstreze anonimatul, conform Bloomberg. Cifra de 1.980 de miliarde de euro reprezintă o creștere substanțială față de cele 1.200 de miliarde de euro – echivalentul a 1% din produsul intern al UE – care a fost alocată bugetului în timpul ultimului ciclu bugetar, între 2021 și 2027. Comisar european: „Urmează doi ani de negocieri dificile” Propunerea de miercuri dă startul unui proces laborios în cadrul căruia Parlamentul European și Consiliul European se vor pronunța asupra planului. Deasemenea, este nevoie de acordul unanim al liderilor UE. Bugetul, care este cunoscut sub numele de cadru financiar multianual, trebuie să fie aprobat până la sfârșitul anului 2027. Michael McGrath, comisar european pentru Democrație, Justiție, Statul de drept și Protecția Consumatorilor, a declarat că bugetul este elaborat „în circumstanțe dificile”, inclusiv cerința de a începe în 2028 rambursarea datoriei UE din perioada pandemiei de coronavirus, care ar putea ajunge la 25 de miliarde de euro pe an. „Urmează doi ani de negocieri dificile”, a spus el. „Astăzi este totuși o zi importantă”. Proiectul include un fond pentru competitivitate, prosperitate și securitate în valoare de aproape 590 de miliarde de euro, din care 450 de miliarde de euro sunt destinate unui fond pentru competitivitatea UE, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile. Agricultura, care a fost mult timp una dintre pietrele de temelie ale bugetului UE, va primi încă o dată o mare parte din finanțare, cu aproape 300 de miliarde de euro propuse pentru politica agricolă comună a blocului, potrivit persoanelor respective. Bugetul UE este finanțat în principal prin contribuțiile statelor membre, economiile mai bogate fiind contribuitori neți la fondul comun. Planul de buget va întâmpina probabil reacții negative din partea unor state membre ale UE care se confruntă deja cu probleme bugetare și care vor fi responsabile pentru finanțarea celei mai mari părți a pachetului. Situația este și mai sensibilă anul acesta, având în vedere obiectivul UE de a-și consolida capacitățile de apărare și de a-și îmbunătăți competitivitatea, deoarece se confruntă cu amenințări economice din partea SUA și cu o concurență tot mai mare din partea Chinei. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Financial Times: Donald Trump obține 50 de miliarde de dolari din taxe vamale, după ce întreaga lume a tăcut în fața amenințărilor lui

Mesajul Ursulei von der Leyen despre proiectul pentru viitorul buget al UE: Va fi cel mai ambițios propus vreodată

mesajul-ursulei-von-der-leyen-despre-proiectul-pentru-viitorul-buget-al-ue:-va-fi-cel-mai-ambitios-propus-vreodata

Comisia Europeană a propus un proiect de buget central al UE de 1.816 miliarde de euro pentru perioada de șapte ani începând cu 2028, după zile de negocieri interne tensionate. Membrii Comisiei, conduși de președintele Ursula von der Leyen, au ajuns în cele din urmă miercuri la această sumă. Conform proiectului, cheltuielile totale ar crește la 1,15% din venitul brut al Uniunii Europene, față de aproximativ 1,1% în bugetul pe 2021-2027. „Este un buget care corespunde ambiției Europei, care face față provocărilor cu care se confruntă Europa și care ne consolidează independența”, le-a declarat von der Leyen reporterilor. „Bugetul este mai mare, este mai inteligent și mai clar definit”. Comisia a afirmat că bugetul său se va ridica la 2.000 de miliarde de euro. Această sumă ia în calcul rambursarea datoriei post-Covid a UE, care ar reprezenta 1,26% din venitul brut. Siegfried Mureșan, negociatorul pentru buget al Partidului Popular European de centru-dreapta al lui von der Leyen, a descris această metodă drept „înșelătoare”. Criticile sale au fost reluate de europarlamentari din toate grupurile. „Bugetul propus este prea mare”, a declarat ministrul olandez al Finanțelor, Eelco Heinen. Este probabil ca multe guverne să militeze pentru un buget mai mic sau cu priorități diferite decât cel propus de Comisie. Ca un indiciu cu privire la bătăliile care vor urma, notează Politico, Carla Tavares, membru al Comisiei de Buget a Parlamentului European, din partea Partidului Socialist, și co-raportor pentru următorul cadru financiar multianual, a declarat: „Nu vom permite ca finanțarea priorităților noastre cheie să fie compromisă de rambursarea NextGenerationEU [împrumuturile de recuperare post-Covid]”. Comisia va aloca 865 de miliarde de euro pentru „planuri naționale și regionale”, care ar putea include politica regională și Politica Agricolă Comună, care reprezintă în prezent două treimi din bugetul UE, potrivit comisarului european pentru Buget, Piotr Serafin, care a prezentat planul în fața Parlamentului European. Subvențiile pentru agricultori și plățile către regiunile mai sărace vor reprezenta o parte semnificativ mai mică din cheltuielile totale. Comisia va aloca 410 miliarde de euro pentru „Fondul european pentru competitivitate”, 200 de miliarde de euro pentru „Europa globală”, care include ajutorul pentru dezvoltare și asistența acordată țărilor vecine, 292 de miliarde de euro pentru „alte” programe, inclusiv dezafectarea nucleară și justiția și 49 de miliarde de euro pentru programul de schimb de studii Erasmus+. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Financial Times: Donald Trump obține 50 de miliarde de dolari din taxe vamale, după ce întreaga lume a tăcut în fața amenințărilor lui UE a pregătit o listă de produse care ar urma să fie taxate suplimentar dacă SUA introduc noi taxe pe importuri. Care sunt acestea

Bloomberg: UE ia în considerare înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina

bloomberg:-ue-ia-in-considerare-infiintarea-unui-fond-de-100-de-miliarde-de-euro-pentru-a-sprijini-ucraina

Uniunea Europeană ia în considerare înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina, în condițiile în care războiul cu Rusia nu dă semne că se va încheia. Banii ar putea face parte din propunerea UE pentru următorul său buget pe șapte ani, care urmează să fie prezentat la sfârșitul acestei luni, potrivit unor persoane familiarizate cu chestiunea. Dacă va fi acceptată de statele membre ca parte a negocierilor bugetare, finanțarea ar începe să fie plătită în 2028 pentru a menține asistența financiară constantă acordată Ucrainei, au declarat aceste persoane, vorbind sub rezerva anonimatului. UE a acordat sprijin Ucrainei în valoare de aproape 160 de miliarde de euro de la începutul invaziei ruse, în urmă cu trei ani și jumătate. Această sumă include un fond de 50 de miliarde de euro care extinde subvențiile și împrumuturile până în 2027. Împreună cu Grupul celor Șapte națiuni, UE a creat, de asemenea, un instrument bazat pe împrumuturi în valoare de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev, care utilizează veniturile generate de activele imobilizate ale Băncii Centrale a Rusiei. Comisarul european pentru Economie: UE este „pregătită să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei atâta timp cât este necesar” Conform Bloomberg, noul acord de finanțare ar urma modelul existent, în care Comisia Europeană, ramura executivă a UE, oferă ajutor Ucrainei prin subvenții și împrumuturi ieftine. Majoritatea plăților au fost legate de reforme pe care Guvernul ucrainean trebuie să le facă pentru a deveni membru al UE. Ideea este luată în considerare alături de alte opțiuni și va fi discutată înainte de publicarea detaliilor privind următorul cadru financiar multianual. Acest lucru ar trebui să aibă loc pe 16 iulie, deși unele elemente ar putea apărea într-o etapă ulterioară, au declarat persoanele respective. În iunie, Comisia i-a informat pe miniștrii de Finanțe ai statelor UE că nevoile financiare ale Ucrainei ar trebui să fie acoperite până la începutul anului 2027 și că o creștere de 8,4 miliarde de dolari a cheltuielilor de apărare din acest an este de așteptat să fie finanțată pe plan intern, potrivit surselor. Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, le-a declarat marți reporterilor că „acum evaluăm și lucrăm la diferite opțiuni” pentru a asigura finanțarea pentru anul viitor, adăugând că blocul comunitar este „pregătit să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei atâta timp cât este necesar”. Dombrovskis a declarat că, după ce Fondul Monetar Internațional va evalua potențialul deficit de finanțare al Ucrainei, Comisia va analiza opțiunile pe care le are pentru a crește asistența „prin bugetul UE și, de asemenea, prin posibilitățile de utilizare a veniturilor din activele suverane rusești”. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Trump îl acuză pe Putin că este NESERIOS în discuțiile privind oprirea războiului din Ucraina /Statele Unite ar putea impune noi sancțiuni Rusiei

FT: Autoritățile de supraveghere bancară din UE avertizează că relaxarea reglementărilor riscă să provoace un nou colaps financiar

ft:-autoritatile-de-supraveghere-bancara-din-ue-avertizeaza-ca-relaxarea-reglementarilor-risca-sa-provoace-un-nou-colaps-financiar

Demersul Comisiei Europene de a simplifica și raționaliza reglementarea financiară îi neliniștește pe reprezentanții principalelor autorități de supraveghere cu privire la riscul ca principalele măsuri de protecție să fie diluate. Doi dintre reprezentanții celor mai importante autorități de supraveghere financiară din UE au declarat pentru Financial Times că sunt hotărâți să prevină eliminarea măsurilor de prevenire a crizelor, în cadrul eforturilor de relansare a creșterii economice a regiunii. „Dacă este vorba despre dereglementare și scăderea nivelului de protecție financiară, nu vom fi pregătiți să facem față volatilității. Asta înseamnă crize, ceea ce înseamnă mai puțină creștere,” a declarat Dominique Laboureix, șeful Comitetului Unic de Rezoluție. Comitetul Unic de Rezoluție este o agenție a UE înființată la Bruxelles în 2015, ca parte a unui set mai larg de reforme cunoscut sub numele de “uniunea bancară”, și se ocupă de băncile falimentare din zona euro. Intervenția, care este neobișnuită pentru organismele de supraveghere, vine după ce Comisia Europeană a anunțat recent că intenționează să reducă drastic domeniul de aplicare al normelor de publicare a informațiilor privind durabilitatea companiilor, introduse în urmă cu doi ani. De asemenea, Comisia revizuiește normele privind capitalul pentru bănci și asigurători, ca parte a planurilor de stimulare a activității și a creșterii pieței financiare. Unii oficiali doresc ca Bruxelles-ul să meargă mai departe. Șefii băncilor centrale din Germania, Franța, Spania și Italia au scris recent Comisiei, solicitându-i să elimine secțiunile „nejustificat de complexe” ale normelor financiare care denaturează concurența internațională fără a îmbunătăți stabilitatea financiară. Șeful Comitetului Unic de Rezoluție: „Nu uitați criza din 2008” Laboureix a declarat că este „absolut pregătit” să răspundă solicitărilor de reducere a poverii reglementărilor, dar a avertizat factorii de decizie să nu uite lecțiile ultimei mari prăbușiri a sectorului bancar: „Nu uitați criza din 2008. Ce a însemnat aceasta? Nevoia de a salva o mulțime de bănci. Sunt gata să discut despre simplificare, dar nu sunt gata să cobor ștacheta în ceea ce privește protejarea stabilității financiare”. Frank Elderson, vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere al BCE, a subliniat că, după criza financiară din 2008, Guvernele din zona euro au cheltuit 1.500 de miliarde de euro pentru sprijinirea capitalului și 3.700 de miliarde de euro pentru sprijinirea lichidităților sistemului financiar. „Este bine să ne amintim de ce am făcut acest lucru în primul rând”, a declarat Elderson, adăugând: „Nu trebuie să fim relaxați și să spunem că următorul deceniu va fi roz – trebuie să fim precauți în ceea ce privește eliminarea funcțiilor de supraveghere care ar putea duce la repetarea acestei situații.” „Dezbaterea privind competitivitatea nu ar trebui să fie folosită ca pretext pentru atenuarea reglementărilor” Săptămâna trecută, Elderson a declarat în timpul unei conferințe bancare la Londra: „Dezbaterea privind competitivitatea nu ar trebui să fie folosită ca pretext pentru atenuarea reglementărilor”. În loc să reducă cerințele de reglementare, el a afirmat că UE ar trebui să se concentreze pe armonizarea acestora în cadrul celor 27 de state membre: „Nu reduceți normele, armonizați-le”, a spus Elderson . Reprezentantul BCE a declarat că sprijină „simplificarea într-un mod nuanțat” a normelor de publicare a informațiilor privind durabilitatea, dar a avertizat că, dacă se merge prea departe, băncile ar putea fi private de informațiile de care au nevoie de la companii pentru a-și evalua propria expunere la riscurile legate de schimbările climatice. „Au fost toate perfecte? Probabil că nu”, a spus el. „Putem să ne descurcâm mai bine fără să plătim un preț prea mare? Posibil. Dacă acest lucru ar duce la faptul că băncile nu ar mai avea datele de care au nevoie pentru a evalua aceste riscuri, aceasta ar fi o problemă pentru bănci și ne-ar îngreuna munca în calitate de autoritate de supraveghere.” „Câteva bănci” ar putea fi amendate 5% din cifra de afaceri pentru că nu au abordat riscurile privind schimbarea climatică BCE a presat băncile din zona euro să abordeze riscurile generate de inundații, secetă, incendii de vegetație și tranziția de la combustibilii fosili, amenințând că le va amenda pe cele care întârzie. BCE are puterea de a impune băncilor „penalități periodice” în valoare de până la 5% din cifra de afaceri medie zilnică în fiecare zi, timp de până la șase luni. Elderson a declarat că există „câteva bănci” pentru care astfel de penalități sunt încă „o posibilitate concretă”, după ce au ratat primul dintr-o serie de termene limită pentru a lua măsuri de abordare a riscurilor climatice din bilanțurile lor. „Există un număr mic” de alte bănci care au fost informate că ar putea, de asemenea, să se confrunte cu sancțiuni pentru ratarea celui de-al doilea termen limită al BCE privind acțiunile climatice, stabilit pentru sfârșitul anului 2023, a spus el. Un ultim termen a expirat atât de recent încât este „prea devreme pentru a spune” dacă vreo bancă ar putea fi amendată pentru acest lucru. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Uniunea Europeană a stabilit un termen de cinci ani pentru creșterea capacității de APĂRARE/ Premierul Poloniei sprijină inițiativele militare Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele