Cristian Buşoi spune că, în maxim un an, România nu-şi va mai răscumpăra energia de la bulgari: „Din momentul în care au aprobările finale”

În maxim un an, România nu îşi va mai răscumpăra energia produsă de fotovoltaice de şapte ori mai scump decât o vinde bulgarilor, spune secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi. Luni seara, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, scria pe facebook că România nu are capacităţi de stocare a energiei şi de aceea ajunge să vândă ziua energie Bulgariei și să o cumpere seara la prețuri de până la 7 ori mai mari. Potrivit acestuia, Bulgaria a investit în baterii, în timp ce România a rămas în urmă. Într-o postare pe rețelele sociale, Burduja spune că România vinde energie ziua, când producția e mare, și cumpără seara, atunci când producția din țară e mică și consumul mare. „De ce Bulgaria face bani din energia României? Simplu și dureros: la prânz, când soarele arde, vindem energia vecinilor bulgari la preț mic, pentru că producția e mare și consumul mic. Seara cumpărăm energie de la bulgari de 7 ori mai scump, pentru că producția noastră e mică și consumul mare”, a transmis Sebastian Burduja. Numai în luna aprilie România a dat Bulgariei pentru energie 33 de milioane de euro și a încasat doar 5. Sebastian Burduja spune că una dintre principalele explicații este aceea că Bulgaria a investit masiv în baterii de stocare. „De ce? Pentru că ei deja au baterii și noi avem (deocamdată) prea puține”. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, confirmă spusele lui Burduja, însă dă şi o veste bună. „Datorită cererii crescute în regiune, îl importăm cu un preț mai mare, dar asta nu se poate rezolva decât când vom avea bateriile instalate. Accelerăm și aici cât putem, dar durează. Din momentul în care au aprobările finale, cei mai rapizi, mă rog, dezvoltatori, care-s toate companii private și cele mai multe nu-s românești, şase luni, un an, cei mai rapizi, îl termină. Șase luni. Trebuie să vină din China, să le asambleze, să facă teste. Un an, depinde și cât de mari sunt. Că unele mai mici se fac mai repede, unele mai mari se fac un pic mai greu, nu proporțional, că nu același transport, dar ele trebuie instalate, trebuie testate”, declară Cristian Buşoi, pentru Gândul.
Cât costă ținuta purtată de Simona Halep de la Dubai: Când am ajuns la casă, mi s-au înmuiat picioarele
Simona Halep le-a luat ochii fanilor după ce și-a făcut apariția într-o ținută rafinată, în cadrul unui eveniment organizat la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Iar prețul pieselor vestimentare purtate de campioana tenisului românesc este pe măsură. La ceremonia de inaugurare a academiei de tenis lansate de Ons Jabeur la Dubai, Simona Halep a optat pentru o rochie galbenă, elegantă, asortată cu mai multe accesorii de lux. Piesa de rezistență care a completat ținuta lui Halep a fost geanta de la Chanel, pe care puține vedete autohtone și-o permit! „Simo” nu s-a sfiit însă să își etaleze outfit-ul de zeci de mii de euro, urcând un instantaneu pe Facebook. Ținuta purtată de Simona Halep la Dubai valorează 24.188 de euro Simona Halep a întors toate privirile la evenimentul organizat de prietena sa cu rochia de culoare galbenă, semnată Givenchy, evaluată la aproximativ 2.000 de euro. Pantofii Simonei, marca Alaïa, costă 1.090 de euro, în timp ce ceasul de la Bvlgari valorează nu mai puțin 14.500 de euro. O mică avere costă și geanta de lux de la brandul franțuzesc Chanel, purtată de Simona Halep, al cărei cost se ridică la 6.598 de euro. În total, outfit-ul campioanei din Constanța ajunge la suma impresionantă de 24.188 de euro. Alegerea vestimentară a Simonei Halep este oarecum neobișnuită, ținând cont că de obicei purta rochii închise la culoare la evenimente. Dar, odată cu retragerea din tenis, se pare că Simona vrea să experimenteze și alte stiluri. „Când mi-a spus vânzătoarea prețul, i-am zis că vin mai târziu Pentru a înțelege cât de inaccesibilă poate fi o geantă ca a Simonei chiar și pentru vedetele din România, Andra a povestit că „i s-au înmuiat picioarele” în momentul în care a ajuns la casă să plătească pentru două genți de la Chanel: „M-am dus și am intrat la Chanel. Și eu nu știam cât e o geantă Chanel. S-a dus fata din Câmpia Turzii la Barcelona să-și cumpere genți. Și aveam listă, ca la Carrefour, două: una pe nude și una pe negru. Când m-am dus la casă mi s-au înmuiat picioarele, și atunci gențile erau ieftine, acum s-au scumpit. Deci am plătit pe două cât e una acum, ceva de genul ăsta. Oricum, când a spus vânzătoarea prețul, am zis: lăsați că vin mai târziu eu. Și Cătălin, de acolo din spate: ‘Nu, nu, nu, mamă, nu, chiar ai nevoie de astea, chiar trebuie să ți le cumperi. De atâția ani tu nu ți-au cumpărat’”, a spus cunoscuta cântăreață în podcastul lui Horia Brenciu.