Când poate trece România la euro? Exemplele Croației și Bulgariei

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al 21-lea stat care a intrat în zona euro. Însă, țara vecină a fost devansată, în ianuarie 2023, de Croația, țara din fosta Iugoslavie a cărei economie este dependentă de turism, trecerea la euro fiind un pariu câștigat. Ce se întâmplă, însă, cu România? În ce orizont de timp ne-am putea aștepta ca și țara noastră să îndeplinească criteriile de convergență pentru a trece la moneda europerană? Țara noastră a ratat o șansă uriașă în 2015, care ne-ar fi scutit de austeritarea de acum, apreciază specialiștii. Potrivit experților economici, decidenții nu au posibilitatea obiectivă – date fiind cifrele crizei economice – și nici nu au interes deocamdată să accelereze trecerea la euro, proces din care economia României ar avea numai de câștigat. Populația s-ar bucura de credite de 3 ori mai ieftine, ca în Bulgaria. Mai mult, ne putem aștepta ca, după modelul Ungariei, și Bulgaria să ne fure potențiali investitori strategici. Cel mai optimist scenariu este 2028 ca an de trecere a țării la moneda euro. Moneda euro a bulversat Bulgaria și a adus scumpiri semnificative Așa cum a scris Gândul, trecerea la euro a venit cu multe provocări în țara vecină. Deși trecerea la moneda comună a fost anunțată din timp, intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2026 i-a luat prin surprindere pe comercianții care nu s-au pregătit pentru schimbare, dar și pe cetățenii de rând din Bulgaria. Clienților care au vrut să plătească în euro fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară clasică. De asemenea, oamenii s-au plâns de faptul că adoptarea noii monede a venit și cu schimbări de preț la raft. O pâine care costa 1 leva a ajuns la 2, apoi la 3 leva, iar acum se vinde cu 1,5 euro. Sursa foto: Profimedia Economia Croației a evoluat spectaculos în 3 ani de la trecerea la euro Fix acum 3 ani, la 1 ianuarie 2023, și Croația trecea oficial la moneda euro. Tot în 2023, oamenii s-au bucurat că ţara lor a fost admisă în Spațiul Schengen, la un deceniu de la integrarea în Uniunea Europeană. Catedrala din Zagreb / foto: Envato Moneda croată kuna, introdusă în circulaţie după câştigarea independenţei, în anii ’90, şi-a pierdut valabilitatea în favoarea monedei europene. Scepticismul iniţial al croaților a dispărut între timp, și s-a dovedit că adoptarea euro a stimulat puternic turismul, domeniu cu o contribuție majoră la PIB-ul țării. Însă, la fel ca în Bulgaria, în etapa inițială a adoptării monedei europene, prețurile la raft au crescut. Adrian Negrescu: Trecerea la euro aduce bunăstare. Bulgarii se vor împrumuta de 3 ori mai ieftin ca românii Contactat de Gândul, analistul economic Adrian Negrescu salută trecerea Bulgariei la euro, demers în care vede o șansă extraordinară pentru dezvoltarea economică a țării vecine. Trecerea la euro ar fi un câștig extraordinar pentru țara noastră, însă în prezent România nu întrunește condițiile de convergență, mai ales în contextul inflației uriașe și a crizei economice de proporții, care va continua și în 2026. În cel mai optimist scenariu, România are șanse abia în 2028 să facă trecere la moneda UE. În plus, nici politicienii nu doresc să accelereze pașii în această direcție, fiind mai degrabă interesați de aderarea la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). În primul rând, observă cunoscutul economist, scumpirea produselor din Bulgaria este o etapă temporară, provizorie, care cu siguranță va înceta la un moment dat. Însă, pe termen mediu și lung, economia țării vecine se va bucura de efecte indiscutabil pozitive, de la ieftinirea creditelor la stabilitatea economică și atragerea de investiții strategice ale unor cunoscute multinaționale. Trecerea la euro va aduce, pe termen mediu și lung, numai bunăstare. Bulgarii vor avea acces la joburi mai bine plătite, în condițiile în care aderarea la euro atrage investitorii ca un magnet, și la credite de 3 ori mai ieftine decât cele din România. Pe de altă parte, nu vor mai avea surprize de ordin fiscal cum se întâmplă în România, în sensul că administrația fiscală a statului bulgar va fi monitorizată de Banca Centrală Europeană. Nu vor mai crește taxele ca în România, de ce? Pentru că euro aduce predictibilitate, seriozitate din punct de vedere fiscal și îți aduce investiții. România privește cu invidie, cu jind în momentul de față, la Bulgaria. Da, pe termen scurt e o creștere de prețuri la raft, dar este o scumpire conjuncturală prin care au trecut toate țările în momentul în care au aderat la euro. Probabil se va tempera pe măsură ce bulgarii se vor obișnui cu noul sistem. Comercianții bulgari vor fi nevoiți să scadă prețurile, altfel rămân cu marfa nevândută, căci puterea de cumpărare a bulgarilor e extrem de redusă. Bulgaria ne va fura potențialii investitori, după modelul Ungariei. 2028, anul în care putem începe să sperăm la euro Economistul mai observă că vecinii de la sud se vor bucura de credite mult mai ieftine, ca o consecință directă a trecerii la moneda UE, spre deosebire de România, care va rămâne la credite cu dobânzi mari. Mai grav însă, avertizează Negrescu, țara noastră are nevoie de investiții strategice ca de aer și de infuzie de capital (la un record minim istoric în 2024), iar acestea ar putea lua calea Bulgariei. După cum a scris Gândul, România a pierdut în ultimii ani investiții străine directe, de miliarde de euro, în favoarea Ungariei. Însă, pentru bulgari, dincolo de acest efect inevitabil, perspectivele sunt pozitive. Luați în calcul măcar că se vor ieftini creditele, se vor împrumuta de 3 ori mai ieftin decât românii. Euro aduce stabilitate, coerență, predictibilitate financiară și investitții. Noi doar visam la un asemenea obiectiv. Avem o inflație uriașă, cea mai mare din Europa, iar taxele și impozitele au crescut exponențial. Politicile fiscale ale guvernului sunt devastatoare. Datoria publică a atins 60% din PIB. România are nevoie urgentă de investiții private, dar gândiți-vă că marii investitori se vor orienta spre Bulgaria, care va atrage investiții greenfield, cele care creează
Bulgaria nu era pregătită pentru trecerea la euro. Prețurile cresc în mod nejustificat, în timp ce autoritățile nu știu cum să gestioneze schimbarea

Trecerea Bulgariei la moneda euro, văzută inițial ca o operațiune tehnică simplă, a scos la iveală slăbiciunile sistemului și ridică mai multe semne de întrebare cu privire la capacitatea statului de a supraveghea piața. Deși autoritățile au prezentat tranziția drept un pas decisiv spre integrare economică, Bulgaria se confruntă acum cu creșteri bruște de prețuri și slăbiciuni ale instituțiilor statului în gestionarea schimbării. De la 1 ianuarie Bulgaria a devenit oficial al 21-lea stat care a intrat în zona euro. Aderarea în „clubul comun” a venit cu provocări în contextul în care, în prima săptămână după adoptarea monedei, au apărut mai multe cazuri în care prețurile nu au reflectat conversia oficială, ci au crescut brusc, iar comercianții și oamenii au fost luați prin surprindere de schimbare. Bulgarii se plâng acum că pâinea, un aliment de bază pentru cele mai multe dintre țări, a cunoscut o creștere de 33% în doar 48 de ore. Astfel, o pâine care costa 0,89 leva (0,46 euro) pe 31 decembrie, pe 2 ianuarie a ajuns să coste 1,19 leva (0,61 euro). Aceste schimbări nu pot fi explicate prin costurile logistice, ale forței de muncă sau ale materiilor prime și arată clar că prețurile au crescut semnificativ fără să aibă vreo justificare concretă. Cum au trăit Germania și Italia „ajustările de moment” Fenomenul care se petrece acum în Bulgaria nu este nou pentru alte state europene. În Germania de exemplu, adoptarea euro în 2002 a dat naștere termenului „Teuro”, termen care reflectă percepția publică potrivit căreia mai multe scumpiri mici, prezentate inițial drept ajustări tehnice, au dus în timp la creșterea costului vieții. Sentimentul a fost resimțit și de Italia, unde schimbarea monedei a rămas adânc întipărită în memoria colectivă cu creșteri de preț la cafea, paste sau servicii de bază. Pentru Bulgaria situația actuală este amplificată de amintirea crizei financiare din 1996-1997 atunci când cetățenii au învățat că perioadele de tranziție nu sunt deloc ușoare. Acum, bulgarii retrăiesc perioada sistemelor întârziate și a regulilor care nu sunt aplicate corespunzător deoarece ajustările prețurilor au depășit simpla conversie de la leva la euro. Practicile din sectorul public reflectă oportunismul privat Tranziția de la leva la euro nu a fost exploatată doar de sectorul privat ci și de stat, care a contribuit la creșterea prețurilor atunci când cetățenii erau extrem de confuzi. În Sofia de exemplu, taxele de parcare au crescut de la 2 leva/oră (1,02 euro) la 2 euro (3,91 leva), practic o dublare a costurilor care a fost pusă pe seama adoptării noii monede. Mai mult, situația se repetă și în cazul monopolurilor de stat precum serviciile agricole care au profitat de tranzița la euro și au crescut taxele. Prețul certificatelor funciare a crescut de la 15 leva (7,67 euro) la 48,90 leva (25 euro), în timp ce duplicatele și extrasele au crescut de la 20 leva (10,23 euro) la 25 euro (48,90 leva). În cazurile acestea, euro nu mai este doar o monedă nouă, ci un pretext administrativ care permite scumpirile nejustificate. RECOMANDAREA AUTORULUI: Intrarea Bulgariei în zona euro a venit cu provocări pentru comercianți și oameni: „E o nebunie, nu avem euro pentru rest” Euro, dar la vecini. Cum îi afectează pe români intrarea Bulgariei în zona euro. Pentru Gândul, economistul Cristian Socol explică schimbările
Intrarea Bulgariei în zona euro a venit cu provocări pentru comercianți și oameni: E o nebunie, nu avem euro pentru rest

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al 21-lea stat care a intrat în zona euro. Aderarea în „clubul comun” a venit cu provocări pentru comercianții nepregătiți de noua schimbare dar și pentru clienții care au vrut să-și achite cumpărăturile cu noua monedă. Deși trecerea la moneda comună a fost anunțată din timp, intrarea în vigoare de la 1 ianuarie, i-a luat prin surprindere pe comercianții care nu s-au pregătit pentru schimbare, dar și pe cetățenii de rând. Celor care au vrut să plătească în euro fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară. De asemenea, oamenii s-au plâns de faptul că adoptarea noii monezi a venit și cu schimbări de preț la raft. O pâine care costa 1 leva a ajuns la 2, apoi la 3 leva, iar acum se vinde cu 1,5 euro. Un bărbat care a vrut să cumpere pere de la singura tarabă deschisă pe 1 ianuarie, în piața de pe strada Mladezhka din Plodiv, a fost refuzat de vânzătoarea care i-a spus că nu are euro ca să-i ofere rest. „Nu-mi da euro-ul ăla, n-am ce să-ți dau rest! Lucrez cu leva!”. Și casierițele dintr-un supermarket din Plovdiv se plâng de faptul că nu au suficiente bancnote disponibile pentru a le oferi clienților rest. Acestea spun că primele săptămâni sau chiar luni vor fi extrem de dificile deși bancomatele distribuie deja bancnote euro în întreaga țară, „E o nebunie. Nu avem bancnote euro disponibile și suntem nevoite să lucrăm cu leva”, relatează 24Chasa. Intrarea Bulgariei în „clubul comun” a venit cu provocări importante, mai ales după protestele anticorupție care au răsturnat guvernul conservator de coaliție aflat la putere de mai puțin de un an. Mii de oameni au ieșit în stradă în Sofia și în alte orașe pentru a-și exprima nemulțumirile față de corupție, față de propunerile de majorare a taxelor și contribuțiilor sociale incluse în proiectul de buget pe 2026, dar și de teama scumpirilor pe care le-ar suporta odată cu trecerea la moneda europeană. Bulgarii se tem acum că prețurile la toate alimentele vor crește, dar că nu se va întâmpla același lucru și cu salariile. RECOMANDAREA AUTORULUI: Euro, dar la vecini. Cum îi afectează pe români intrarea Bulgariei în zona euro. Pentru Gândul, economistul Cristian Socol explică schimbările Cât va costa un sejur de 7 zile în Bulgaria, după trecerea la moneda euro, din 2026. Cât plătesc turiștii pentru cazarea la un hotel de 3 stele