Bulgaria sprijină Ucraina și Moldova pentru aderarea la UE

bulgaria-sprijina-ucraina-si-moldova-pentru-aderarea-la-ue

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov a declarat marți, în cadrul unei videoconferințe cu șefa guvernului ucrainean, Iulia Sviridenko, că Bulgaria se numără „printre cei mai puternici și activi susținători ai integrării europene a Ucrainei”. Oficialul a subliniat că țara sa este pregătită să împărtășească „experiența valoroasă” acumulată în procesul de integrare, confirmând susținerea Bulgariei pentru deschiderea primului cluster de negociere. La rândul său, Sviridenko a precizat că Ucraina a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru lansarea negocierilor și este pregătită să deschidă primele trei clustere:  „Fundamente”, „Piața Internă” și „Relații Externe”, potrivit Interfax-Ukraine. Vecinii din sudul României, pregătiți pentru reconstrucția Ucrainei „Deja la începutul lunii septembrie, Uniunea Europeană va avea posibilitatea să decidă asupra deschiderii primului cluster. Subliniem, de asemenea, că Ucraina și Moldova trebuie să avanseze împreună și apreciem faptul că Bulgaria împărtășește această poziție”, a transmis premierul ucrainean pe rețelele sociale. Bulgaria apreciază reformele întreprinse de Kiev, inclusiv planul de acțiune pentru minoritățile naționale, considerat „indispensabil” pentru deschiderea primului capitol de negociere. În plus, premierul bulgar a întărit mesajul de sprijin pentru Ucraina în fața agresiunii ruse și a menționat că țara sa este pregătită să se implice în eforturile de reconstrucție de după război”. Potrivit părții bulgare, „negocierile trebuie să se bazeze pe principiile justiției, suveranității și garanțiilor de securitate, pentru ca pacea să fie o bază de stabilitate și prosperitate pe termen lung”. Cei doi oficiali s-au pus de acord și asupra unor aspecte care privesc securitatea energetică regională și conectivitatea în domeniul transporturilor, teme de interes direct și pentru Republica Moldova.

Ce a pățit un român, la all-inclusive în Bulgaria: „Am plătit 5.000 lei pentru 4 nopți!” Ce a primit să mănânce și să bea

ce-a-patit-un-roman,-la-all-inclusive-in-bulgaria:-„am-platit-5.000-lei-pentru-4-nopti!”-ce-a-primit-sa-manance-si-sa-bea

Iată ce a pățit un român, la all-inclusive în Bulgaria. El a plătit suma de 5.000 de lei pentru patru nopți. Ce a primit acesta să mănânce. Un român care a mers la all-inclusive în Bulgaria a postat pe pagina de Facebook „Călător în Bulgaria” o recenzie a unei locații în care a fost și a petrecut patru nopți. El a trecut punctele forte și punctele slabe ale hotelului la care a fost, în stațiunea Nisipurile de Aur. Astfel, ca și plusuri, românul a notat următoarele: „Camera mare, spațioasă, curată prosoape schimbate zilnic, adunat gunoiul din cameră, apa îmbuteliată la 2 litri în cameră baie mare cu 2 chiuvete, cabină de duș mare și lumină bună aproape de plaja și promenada curățenie și în stațiune, multe tarabe cu de toate, terase, karting, jocuri pentru copii personal foarte amabil după ora 22.30 liniște totală bar pe plaja unde se poate și manca, și bea plajă privată aer condiționat foarte bun” Toate bune și frumoase până aici, dar a venit momentul să mănânce și să bea. Ce a primit românul? Ei bine, mâncarea a fost trecută la punctele slabe ale hotelului. El a catalogat-o ca fiind „destul de rea”. În plus, potrivit spuselor românului, aproape niciodată nu găsea mâncare pentru copii, deși hotelul era plin de copii. „mâncarea destul de rea, aproape aceeași zilnic, multe ouă, crenvurști, salate cu maioneză, salamuri și brânzeturi. unele pahare, cani, farfurii și tacâmuri erau nespălate băuturi diluate ( dar nu ne–a deranjat în mod deosebit) mirosul din baie a canalizare …îngrozitor. pietre și scoici pe malul marii, ca te tai în ele… deserturile bunicele, însă foarte dulci nu găsești mâncare pentru copii, decât uneori, deși hotelul e plin de copii parcare foarte scumpă, 60 de lei pe zi bazine mici, fără tobogane divertisment slăbuț și plictisitor” Deși, per total, turistul român spune că a fost bine, el nu mai dorește să revină la acest hotel, căruia îi acordă nota 8. „A fost bine, dar nu mai revenim la acest hotel. Îi acord nota 8.  Am stat 4 nopți, 3 persoane, all-inclusive și am plătit 5.000 de Ron”, a fost concluzia acestuia.  sursă foto: călător în Bulgaria Autorul recomandă: Vacanță ratată în BULGARIA. Ce a pățit un român care a plătit 430 de euro pe noapte la un hotel de 5 stele din stațiunea Nisipurile de Aur Concediu de coșmar pentru un turist român în Bulgaria. Când a intrat în camera hotelului și a văzut cum arată, a încremenit

Rusia a interzis IMPORTUL de ovine și caprine din România

rusia-a-interzis-importul-de-ovine-si-caprine-din-romania

Agenția Federală pentru Siguranța Agroalimentară și Veterinară, Rosselhoznadzor, a interzis importul și tranzitul de ovine și caprine din Bulgaria și România, începând cu data de 5 august, din cauza focarelor de variolă ovină şi caprină din aceste țări, transmite serviciul de presă al agenției. Rosselhoznadzor a invocat datele Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, potrivit cărora, începând cu 20 iulie 2025, în Bulgaria au fost înregistrate 11 focare, iar începând cu 17 iulie 2025, în România  – șapte. Interdicția se aplică și cărnii acestor animale, produselor lactate, furajelor de origine animală, materiei prime și produselor obținute în urma sacrificării ovinelor și caprelor, precum și echipamentelor utilizate pentru întreținerea, sacrificarea și prelucrarea acestora. Rosselhoznadzor a menționat că nu a primit nicio informație cu privire la măsurile luate de serviciile veterinare ale acestor țări, Bulgaria şi România, cu privire la prevenirea, răspândirea și eradicarea bolii. Foto: envato AUTORUL RECOMANDĂ: Din ce este făcut, de fapt, parizerul secuiesc Szekely Falat. Dragoș Pătraru a rămas fără cuvinte când a citit eticheta

Nu se poate așa ceva! Ce a primit să mănânce o româncă, la all-inclusive în Bulgaria

nu-se-poate-asa-ceva!-ce-a-primit-sa-manance-o-romanca,-la-all-inclusive-in-bulgaria

Iată ce a primit o româncă să mănânce la all-inclusive în Bulgaria. Românca a postat totul pe Facebook. Reacțiile internauților au fost numeroase. Mulți români merg în vacanță la all-inclusive în Bulgaria. De altfel, litoralul bulgăresc este una dintre destinatiile preferate ale romanilor pe timp de vară, iar de la un an la altul, numarul celor care aleg sa-si petreaca vacantele aici este continuă crestere. Datele oficiale arată că, în Bulgaria, au fost anul trecut peste 2,33 milioane de români, iar în Grecia peste 1,4 milioane de români, conform datelor publicate de autorităţile locale. În cursul anului 2025 și până la ora actuală, cei mai mulți turiști care au intrat în țara vecină sunt chiar români, asta însemnând dublu față de cetățenii germani care au ales Bulgaria pentru vacanță și de cinci ori mai mult față de alți europeni. Site-urile de turism sunt pline de oferte care mai de care mai tentante, cu reduceri chiar și de 30%. La hotelurile de patru stele, prețurile pornesc de la 350 de lei pe noapte și pot ajunge și la peste 800 de lei pe noapte. Însă sunt prețuri și mai ieftine, la hotelurile de trei stele, unde prețurile pornesc de la aproximativ 200 de lei pe noapte, pentru un adult. Mulți români aleg varianta all-inclusive-ului pentru din rațiuni economice, dar poate și din comoditate. O româncă a postat pe Facebook ce a primit să mănânce la all-inclusive în Bulgaria, la micul dejun. Judecând după reacția ei, se pare că aceasta nu a fost prea încântată. „Ouă cu brânză care nu prea au brânză, cremvrusti dubioși, pâine prăjită bună, asta nu știu ce e, fasole, dubioasă rău, ouă, niște salam tăiat cu toporul, prăjit, niște cereale fără gust, iaurt, trei dulcețuri, cașcaval, brânză, salam iar dubios rău de tot”, se prezintă într-un live pe Facebook. Reacțiile internauților au fost numeroase și mulți au spus că mâncarea primită reflectă și prețul plătit de româncă. „La 250-300 lei pe noapte cu mic dejun inclus ce dorești mai mult? Ajustează pretențiile la nivelul prețului pe care îl plătești!” Alții s-au înterbat ce oare și-ar fi dorit să primească, de fapt, la micul dejun. „Dar ce si vrea tu la micul dejun ? Doar nu ai vrea icre negre, fripturi si ciorbe? Mare-i gradina …..” Autorul recomandă: Vacanță ratată în BULGARIA. Ce a pățit un român care a plătit 430 de euro pe noapte la un hotel de 5 stele din stațiunea Nisipurile de Aur Concediu de coșmar pentru un turist român în Bulgaria. Când a intrat în camera hotelului și a văzut cum arată, a încremenit

Destinația turistică din Europa în care turiștii români ar fi îngrijorați că rămân fără mașină. Care este motivul

destinatia-turistica-din-europa-in-care-turistii-romani-ar-fi-ingrijorati-ca-raman-fara-masina.-care-este-motivul

Destinația turistică din Europa în care turiștii români ar fi îngrijorați că rămân fără mașină. Există o preconcepție potrivit căreia autoturismele ar fi sustrase, în timpul concediilor, în această destinație apreciată de mulți vizitatori. Altfel, alți turiști susțin că nu au motive de îngrijorare, mai ales când își lasă mașinile în zonele special amenajate. Unii dintre turiștii români s-au plâns că au rămas fără mașini, după vacanța petrecută în Bulgaria. Destinația turistică din Europa atrage tot mai mulți vizitatori, însă, uneori, vacanța vine și cu anumite preconcepții. În urma unor astfel de situații, tot mai mulți turiști decid să își ia măsuri de protecție. Din acest motiv, șoferii se orientează către parcările special amenajate sau optează pentru unități de cazare care pun la dispoziție parcări supravegheate. Bulgaria, destinația turistică din Europa în care turiștii români ar fi îngrijorați că rămân fără mașină Această preconcepție circulă de ani buni printre turiștii români care ajung în Bulgaria. De teamă că ar putea să rămână fără vehicul, șoferii aleg să parcheze în spațiile supravegheate sau special amenajate. Preconcepția a pendulat în jurul unora dintre cetățenii bulgari despre care se spune că ar fi „cei mai mari hoți din Europa”. De-a lungul anilor, în spațiul public au apărut informații referitoare la turiștii „prăduiți”, care au rămas autoturisme. Altfel, prezentul aduce în atenție și alte voci care susțin fapte similare. Pe internet, pe un grup de Facebook dedicat celor care ajung sau doresc să meargă în Bulgaria, un utilizator a adresat următoarea întrebare: „Este adevărat că se fură mașinile în Bulgaria? Ați pățit așa ceva?”. Răspunsurile sunt diverse. Ce spun utilizatorii? Unii dintre utilizatori au precizat că mașinile nu sunt furate în Bulgaria. În schimb, unii dintre șoferi se pot confrunta cu o altă problemă. Și anume, vehiculele parcate neregulamentar ar putea fi ridicate de autoritățile locale. „Nu se fură nimic. Dispar mașinile parcate aiurea. Le ridică autoritățile și deștepții de proprietari urlă că li s-au furat mașinile. Parcați unde trebuie, plătiți parcarea și veți găsi mașina tot acolo când va întoarceți. Cei care nu vor să dea 20 de leva la hotel la parcare au ei o parcare mai bună și rămân fără mașină”, a precizat un utilizator. „Mă duc de 18 ani de 2-3 ori pe an și dețin două mașini. Am fost cu ambele și cea ieftina și cea scumpă. Am parcat doar la hotel. Nu se întâmplă nimic. Doar dacă o lași pe strada, se va ridica și posibil să nu o mai găsești”, a scris altcineva. „Merg de 7 ani la bulgari și nu mi-au furat niciodată mașină sau să o ridice, ideea e să parcati în incinta hotelului care de obicei e cu plată, ca să nu aveți probleme”, spune un alt utilizator. Pe de altă parte, un utilizator a explicat că a rămas fără capacele de la roți. „De 10 ani mă duc în fiecare an, doar capacele de la roți mi le-au furat”, spune altcineva. Alte voci susțin că încă se fură mașini în Bulgaria. „Da, se întâmplă de multe ori. E mai sigur în România”, „Depinde unde parchezi și dacă circuli noaptea. Mare atenție”, „Dacă vorbiți fără să știți… da, se fură. Caz concret acum câțiva ani s-a furat din parcarea hotelului cu parcarea plătită, bineînțeles. Nimeni nu știa nimic. Când s-au cerut filmări au zis că nu funcționează. S-a rămas cu pagubă, nimeni nu a putut face nimic”, spun alți utilizatori. Un alt caz este expus de un cetățean român: „A pățit-o fratele meu acum 3 ani. I-au găsit-o după mai mult de 6 luni când încerca cineva să o vândă în Macedonia de Nord”, arată Adevarul.ro. Autorul recomandă: POVESTEA unei familii britanice, cu patru copii, care s-a mutat în Bulgaria și face economii de zeci de mii de euro. „Totul e simplu și relaxat” Ce amendă primești dacă parchezi neregulamentar în Bulgaria. La ce să fie atenți turiștii Cea mai îngustă stradă din Europa. Are o lățime mai mică de 50 de centimetri, iar turiștii stau la semafor ca să o traverseze O nouă TAXĂ controversată a apărut pe litoralul românesc. „Nu mai mergeți, fraților, la mafioți! Să stea cu plajele goale!” Sursă foto:  colaj Shutterstock (caracter ilustrativ)

Povestea unei familii britanice, cu patru copii, care s-a mutat în Bulgaria și face economii de zeci de mii de euro

povestea-unei-familii-britanice,-cu-patru-copii,-care-s-a-mutat-in-bulgaria-si-face-economii-de-zeci-de-mii-de-euro

O familie din Marea Britanie, cu patru copiii, a decis să se mute în Bulgaria, reușind astfel să economisească anul peste 22.000 de lire sterline/pe an (peste 25.000 de euro) la cheltuielile casnice. Amy Smerdon și soțul său, Jerry, voiau de mult timp să trăiască independent, dar nu își permiteau o ipotecă în Regatul Unit. Cei doi soți, alături de cei patru copii – doi băieți de opt și șase ani și gemeni de cinci ani – au aflat despre prețurile mici ale caselor din Bulgaria și au cumpărat o locuință cu trei camere pentru doar 7.000 de lire sterline, în 2024, dar cu intenția de a o transforma într-o casă de vacanță, scrie Daily Mail. Însă, după ce Amy a primit o moștenire de la bunicul său, au decis să se stabilească permanent acolo. Mai mult, au achiziționat chiar și un teren cu un depozit, lângă orașul Popovo. Jerry deținea două mici afaceri în Marea Britanie și a transformat depozitul într-o locuință la începutul acestui an, apoi au amenajat și o mică piscină în curtea casei. Amy s-a mutat în Bulgaria împreună cu copiii, în martie 2025, plecând din Wincanton, Somerset, iar de atunci… familia renovează noua locuință cu un buget de 10.000 de lire și spune că se simte „liberă”. Chiar reușesc să economisească lunar aproximativ 1.800 de lire sterline. „Ne-am recăpătat controlul asupra vieții. Acum suntem o familie, nu doar supraviețuim”, spune Amy. „Lipsa sprijinului în Marea Britanie a fost dezamăgitoare. Nu primeam ajutor nici măcar pentru plata taxelor locale, iar apoi apăreau executorii la ușă. Aici am reușit să punem la punct două case în șase-opt luni. În Marea Britanie, abia reușeam să supraviețuim”, a declarat Jerry, care are alți patru copii din relații anterioare. Inițial, Amy se gândea să trăiască într-un container reamenajat, dar costurile erau prea mari în Regat. Și din cauza vârstei (35 de ani) și a scorului său de credit, nu ar fi putut obține o ipotecă, iar Jerry nu era eligibil, tot din cauza vârstei (53 de ani). „Nu voiam să închiriem toată viața. Nu poți să vopsești un perete, să pui un tablou – simți că nu ești niciodată acasă”, afirmă familia britanică. Ei vizitaseră deja Bulgaria în vacanțe și le plăcuse țara. Inițial, casa cumpărată urma să fie doar de vacanță, însă viața din Marea Britanie i-a determinat să ia decizia de a emigra. „Simțeam că trăim într-o zi care se repetă la nesfârșit. Era ca în Groundhog Day”, a spus Amy. Acum, copiii lor se pot juca liberi afară, fără teama că vecinii vor bate la ușă să le ceară să facă liniște. În ceea ce privește cheltuielile, Amy povestește că în Marea Britanie plătea 1.300 de lire chirie lunar și 670 de lire pe utilități, în timp ce în Bulgaria costurile lunare sunt de doar 198,5 lire sterline. Dar, deși recunoaște că nu le-a fost ușor să ia decizia radicală și încă nu se simt complet „așezați” în noua țară, Amy spune că nu regretă nimic. „A fost salvarea noastră. Totul e simplu și relaxat, ca o întoarcere în timp. Aici nu există limite – dacă vrei ceva, poți să-l faci. Nimeni nu-ți spune că nu poți”, spune ea. FOTO:Facebook/TikTok Amy Jane Smerdon

Locul în care își petreceau concediile regii României, în paragină. Povestea unei bijuterii istorice, distrusă de birocrație și de nepăsarea statului

locul-in-care-isi-petreceau-concediile-regii-romaniei,-in-paragina.-povestea-unei-bijuterii-istorice,-distrusa-de-birocratie-si-de-nepasarea-statului

Palatul Reginei Maria din Mamaia, una dintre bijuteriile arhitecturale pe care le are România – lăsată ani de zile să se deterioreze – se află acum într-o stare critică și avansată de degradare. În ultimii doi ani mai multe clipuri video din interiorul și exteriorul vilei au fost făcute publice. Sunt imagini clare care arată cum se degradează în România o adevărată bujuterie culturală, cu care străinii s-ar mândri în fața tuturor. Locul în care își petreceau concediile regii României a ajuns astăzi o simplă umbră, care poartă în ea, pentru cunoscători,  o bucată importantă din istoria de altădată.  Site-ul Actualitate.net a tratat pe larg acest subiect extrem de important pentru cultura și istoria României și a românilor. Potrivit informațiilor prezentate, Ministerul Culturii susține, cu privire la acest subiect, că are soluții pentru vila Reginei Maria, însă birocrația din România întârzie și blochează restaurarea perlei de pe litoralul românesc. Istoria Palatului Reginei Maria Reşedinţa regală din staţiunea Mamaia a fost construită între anii 1924 – 1927 după planurile celebrului arhitect italian Mario Stoppa, iar ulterior decorată de Regina Maria cu mobilier personalizat pentru fiecare cameră. „La Mamaia este de asemenea o căsuţă care poartă pecetea mea. Se găseşte pe aceleaşi locuri cu o casă mult mai puternică pe care eu şi regele am clădit-o pe nisipurile ţărmului întins aşa kilometri şi kilometri, care ne-a dat totdeauna la toţi o mare bucurie. Dar soarta a vrut ca regele să locuiască o singură dată în această casă, şi să o locuiesc singură. Ajunsese prea mare pentru mine, era o casă care trebuia umplută. Am dat-o mamei regelui. Amintindu-mi de propria-mi dorinţă fierbinte să am ceva al meu, am dorit să aibă şi ea o casă netăgăduit a ei. Aşa a trecut casa în stăpânirea ei, iar eu am luat pentru mine micul adaus pe care îl pregătisem lui Mihai”, povestea regina României. Palatul era înconjurat de grădini luxuriante și avea deschidere către Marea Neagră și Lacul Siutghiol, fiind o reședință liniștită și izolată. După moartea Reginei Maria, palatul a intrat în posesia familiei regale, fiind însă folosit sporadic. După abdicarea regelui Mihai în 1947, palatul a fost naționalizat de regimul comunist, fiind transformat, în deceniile următoare, în hotel, cazinou și club de noapte, potrivit sursei citate. În perioada comunistă și postcomunistă, edificiul a fost neglijat și degradat sever. O clădire istorică se dărâmă mai mult cu fiecare zi O filmare făcută publică prezintă în detaliu starea în care a ajuns interiorul palatului. Borbim despre mobilier distrus, pereți acoperiți de graffiti, geamuri sparte, lemnărie putrezită și urme evidente de locuire ilegală. Imaginile recente surprind o clădire vandalizată și ignorată complet de autorități. Femeia care a postat clipul pe social media punctează faptul că anul trecut a intrat printr-o ușă laterală unde „era plin de boschetari.” Între timp, aceștia ar fi fost evacuați, însă fără să fie luată nicio altă măsură de reabilitare a clădirii. Ce spune Ministerul Culturii despre situația unei clădiri istorice „Noi am reușit în felul următor: la finele anului trecut, adică în 2024, am reușit să achiziționăm clădirea de la Mamaia S.A. Am avut o colaborare excelentă atât cu domnul ministru al Economiei de atunci, cât și cu conducerea Mamaia S.A., și astfel Ministerul Culturii a reușit să achiziționeze clădirea. În paralel, Primăria Constanța a făcut demersuri pentru a achiziționa terenul din jurul vilei de la firma privată la care ajunsese de ani de zile. Ulterior, printr-o hotărâre a Consiliului Local, Primăria a transferat Ministerului Culturii și acest teren, pentru ca noi să putem reuni clădirea cu terenul aferent. Am inițiat, în luna martie 2025, după ce am adunat toate documentațiile de la primărie și de la Mamaia S.A., o hotărâre de guvern pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului și a terenului în inventarul centralizat al bunurilor statului. Dar schimbarea miniștrilor a determinat reluarea procedurii. Acum suntem în corectarea și punerea în aplicare a unor observații din partea Ministerului Finanțelor.  Prin urmare, în foarte scurt timp, cred eu, optimist o lună, pesimist două luni, vom reuși să punem în inventarul centralizat al statului întreaga proprietate, astfel încât să fie în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Culturii. Imediat după ce vom reuși, urmează să punem în siguranță vila, punerea în siguranță înseamnă măsuri de consolidare”, a declarat pentru Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, pentru Actualitate.net. Cum s-a derulat toată această poveste în care un bun istoric și cultural a fost lăsat în paragină? Palatul Reginei Maria a fost în subordinea companiei de stat Mamaia S.A., subordonată Ministerului Economiei. În 2003, compania a vândut ilegal palatul firmei private SC Light System SRL, fără ca statul român să-și poată exercita dreptul de preemțiune, așa cum prevede legea. SC Light System SRL a cumpărat în 2003 Palatul Regina Maria cu suma de 150.000 de euro de la Mamaia SA, iar în 2004, a intrat și în posesia terenului din jurul palatului, pe care l-a achiziționat de la Primăria Constanței, condusă la acea vreme de Radu Mazăre, cu prețul de 364.376,84 euro +TVA (23,56 euro pe metru pătrat +TVA). După 15 ani, în 2018, Ministerul Culturii a atacat în instanță contractul de vânzare cumpărare, iar în martie 2022, judecătorii au decis ca Palatul Regina Maria din Mamaia, Constanța, să revină în proprietatea Mamaia S.A. Mai exact, în proprietatea statului român. Acest lucru nu a schimbat cu nimic istoria clădirii. De trei ani, de când Palatul Reginei Maria se află în proprietatea statului, clădirea se dărâmă cu fiecare zi care trece, sub ochii autorităților neputincuoase sau dezinteresate total. Reamintim că, la jumătatea lunii iulie 2025, compania de stat Mamaia S.A. a fost desființată de ministrul Radu Miruță. Reședințele Reginei Maria de la mare, de o parte și de alta a actualei granițe, o soartă diferită Dacă palatul din Mamaia este într-o stare avansată de degradare, după ce a fost vândut unei companii private, statul bulgar a declarat Castelul de la Balcic monument cultural de importanță națională, care atrage sute de mii de vizitatori, implicit fonduri consistente din valorificarea lui turistică.de o parte și

Bulgarii speră la un BOOM IMOBILIAR după aderarea la Euro. Care sunt previziunile Bochev

bulgarii-spera-la-un-boom-imobiliar-dupa-aderarea-la-euro.-care-sunt-previziunile-bochev

Piaţa imobiliară din Bulgaria speră o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un avans mult mai moderat după adoptarea euro, a estimat Alexander Bochev, Preşedintele Asociaţiei Naţionale Imobiliare (NSNI), informează Novinite, potrivit Agerpres. Bochev, compară mere cu pere, indicând precedentul creat de Croaţia, care s-a alăturat zonei euro în 2023. Bulgaria va adopta moneda euro în ianuarie 2026, iar de la 8 august toate prețurile vor fi afișate în leva și euro. În cei cinci ani înainte de adoptarea euro, preţurile proprietăţilor în Croaţia au urcat în ritm anual cu 6-10%. În anul de dinaintea aderării la zona euro, preţurile au urcat cu 17%, ar apoi au revenit la un ritm anual de creştere de 6-10%. Între Croația și Bulgaria nu există nici o similitudine geopolitică, culturală, ba nici geografică. O tendinţă similară este aşteptată în Bulgaria. În ultimii ani, preţurile proprietăţilor în ţară au urcat în ritm anual cu 9-15%. Pentru 2025 este previzionat un avans de 18%, în linie cu expansiunea din primul trimestru din 2025. Pentru perioada 2026-2027 creşterea preţurilor ar urma să se stabilizeze la aproximativ 10% pe an, a explicat Bochev, conform Antena3 CNN. În 2024, avansul pieţei imobiliare a fost determinat de cererea ridicată. Au fost finalizate aproximativ 95.000 de tranzacţii în domeniul proprietăţilor rezidenţiale, cu 40% peste media de dinaintea pandemiei, volumul total depăşind 12 miliarde de leva, a declarat Anton Andonov, directorul general al ERA Real Estate. Majorarea veniturilor gospodăriilor, dobânzile reduse la creditele ipotecare, inflaţia persistent ridicată, care i-a determinat pe oameni să investească în sectorul imobiliar şi speculaţiile în jurul adoptării euro au alimentat avansul pieţei imobiliare, susţine Andonov. Până la finalul lui 2025, preţurile locuinţelor ar urma să crească cu cel puţin 10%, iar în 2026 ritmul de creştere ar urma să încetinească la 6%, nivel considerat viabil şi sustenabil. Operațiunea Euro Bulgaria este acuzată că ar fi „manipulat” datele privind inflația printr-o reducere drastică și inexplicabilă a taxelor spitalicești, pentru a îndeplini criteriile necesare pentru aderarea la zona euro. Bulgaria este acuzată că ar fi „manipulat” datele privind inflația printr-o reducere drastică și inexplicabilă a taxelor spitalicești, pentru a îndeplini criteriile necesare pentru aderarea la zona euro. Mișcarea a stârnit suspiciuni în rândul economiștilor și îngrijorări în sistemul sanitar.

Proiectul de extindere a metroului de la Sofia prinde contur. Compania implicată are proiecte importante și în România

proiectul-de-extindere-a-metroului-de-la-sofia-prinde-contur.-compania-implicata-are-proiecte-importante-si-in-romania

Compania turcă Doğuş Construction a anunțat că a început construcția unei noi magistrale de metrou în capitala Bulgariei, Sofia. Compania continuă lucrările la noua linie de metrou, în urma finalizării unor proiecte anterioare, după cum arată Haberler.com. Compania, care a implementat diverse proiecte de infrastructură în Bulgaria începând din 2003, a prezentat recent noul proiect și stadiul lucrărilor. În timpul prezentării, mașina de forat TBM, utilizată în cadrul lucrărilor, a fost prezentată intrând pe un nou traseu. Directorul general adjunct al Doğuş Construction, Ertan Yapıcı, a declarat că, în prezent, compania desfășoară extinderea rețelei de metrou din Sofia, după finalizarea cu succes a trei proiecte de construcție de autostrăzi și metrou în Bulgaria. Yapıcı a menționat că firma desfășoară al treilea proiect la metroul din Sofia. „Nouăzeci la sută din tunelurile construite cu TBM în Sofia au fost construite de Doğuş Construction. Am finalizat 25% din tuneluri în cadrul acestui proiect. Suntem în drum spre inaugurarea primei noastră stații. Sperăm că vom finaliza această linie de 6.500 de metri până anul viitor pe vremea aceasta”, a spus el. Yapıcı a subliniat că Doğuş İnşaat conduce un parteneriat foarte eficient cu alte două companii locale. Compania Doğuş Construction are proiecte ample și în România La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor a avizat o nouă magistrală de metrou pentru Capitală. Vorbim despre o linie nouă de aproape 12 km, pe parcursul căreia vor fi construite 13 stații noi și care va lega Gara de Nord de Gara Progresul, în sudul Bucureștiului. Valoarea totală a investiției este de 3,43 miliarde euro (cu TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și alte surse de finanțare legal constituite. Compania turcă va fi implicată și în acest proiect. Licitația pentru proiectare și execuție împarte proiectul în două loturi (Gara de Nord 2 – Eroii Revoluției și Eroii Revoluției – Gara Progresul) are o valoare estimată între 1,9 și 2,3 miliarde de euro (pe lângă acestea pentru M4 vor mai fi nevoie de contracte pentru finisaje, echipamente și trenuri noi). La licitația de proiectare și execuție au fost depuse trei oferte ale unor asocieri formate dintr-un număr total de 56 de societăți comerciale. Pentru tronsonul 1 Gara de Nord – Eroii Revolutiei 2 au depus oferte: asociere condusă de Gülermak (lider) asocierea condusă de Dogus Insaat Ve Ticaret (lider). Compania a depus și o ofertă pentru proiectarea și execuția celui de-al cincelea lot din cele 6 aferente Drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu – (3 loturi Autostrada Craiova – Filiași și 3 loturi Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu). RECOMANDAREA AUTORULUI: Oferte din România, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru construcția unui lot al Drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu METROUL bucureștean va avea 13 stații NOI. Investiție uriașă pentru linia de aproape 12 km / Când va fi gata extinderea Magistralei 4 Sursa foto: Profimedia

Cine a furat Pantera Neagră? Bulgaria a renunțat la vânătoarea de himeră

cine-a-furat-pantera-neagra?-bulgaria-a-renuntat-la-vanatoarea-de-himera

Autoritățile din Bulgaria au încheiat vânătoarea Panterei Negre din Șumen. Totuși, deși nu au găsit dovezi concrete ale prezenței creaturii deja mitice, bulgarii vor continua să monitorizeze zona în căutarea unor indicii suplimentare, scrie până și Euronews. După aproape două săptămâni de alertă maximă și închiderea completă a Parcului Natural Platoul Șumen din Bulgaria, căutarea activă a unei pantere negre imaginare a luat sfârșit fără nici o urmă a prădătorului, potrivit mass-media naționale. Căutarea, care a început pe 19 iunie, a fost declanșată de un videoclip și de urme de labe care au stârnit inițial temeri că o felină sălbatică periculoasă umbla liberă, deși erau urme de câine, cu gheare, felinele având ghearele retractile. Le folosesc când și când, la nevoie. Cu toate acestea, zoologii de la Muzeul Național de Istorie Naturală au ridicat semne de întrebare. Pe de o parte, dr. Stoyan Lazarov consideră că urma de labă aparținea probabil unui câine de talie mare. Un raport al colegului său zoolog, profesorul Nikolay Spasov, a susținut această afirmație, afirmând, de asemenea, că urma nu era de origine felină. Yeti panteratata În ciuda zilelor de urmărire și a instalării de camere cu senzori de mișcare și stații cu momeală, nu s-au găsit urme fizice sau semne vizibile. Mișcările animalului par „neregulate și imprevizibile”, a declarat Georgi Krastev, directorul Parcului Național Balcanii Centrali, care a ajutat la coordonarea căutării. Lazarov a remarcat, de asemenea, că o creatură crescută în captivitate, cum ar fi un leopard negru sau un jaguar, ar fi probabil atrasă de zonele populate în căutarea hranei, mai degrabă decât să se ascundă adânc în pădure. Absența atacurilor asupra animalelor domestice sau a observărilor în satele din apropiere nu face decât să adâncească incertitudinea. Lost în Balcani Unii experți se întreabă acumlst  dacă animalul a fost vreodată acolo. Alții sugerează că ar fi migrat din sau către țările vecine, inclusiv România, Ungaria sau Serbia. Între timp, au apărut informații suplimentare potrivit cărora în Shumen nu era una, ci două pantere negre, dintre care una era însărcinată. Aligatorul din de la bloc În ultimii ani, autoritățile s-au confruntat cu mai multe cazuri neobișnuite – de la un aligator domesticit găsit între blocurile de apartamente din Sofia în 2024, la un caracal capturat în Plovdiv în 2019 și un leopard care a evadat dintr-o grădină zoologică din Lovech în 2014, înainte de a fi împușcat de vânătorii locali, potrivit relatărilor mass-media locale. Autoritățile continuă să suspecteze că pantera neagră văzută în Shumen ar fi putut scăpa de la un proprietar ilegal de animale exotice, deși nu au existat evoluții suplimentare în această privință. Mister neelucidat! Citiți și: Afacerea PANTERA: Cum un presupus animal dispărut din Bulgaria a devenit fenomen internațional