Săptămâna Prieteniei în peste 30 de școli din județul Iași. Proiectul are ca scop promovarea unui climat școlar sănătos

Centrul de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași organizează „Săptămâna Prieteniei”, un proiect educațional dedicat combaterii hărțuirii, violenței și bullyingului în școli. În cadrul evenimentului vor colabora elevi, cadre didactice, consilieri școlari și părinți din peste 30 de unități de învățământ din județul Iași. De asemenea, demersul are un caracter regional, fiind incluse și grupuri de elevi din județele Suceava sau Neamț. „Săptămâna Prieteniei” începe astăzi în școlile din Iași În perioada 2-6 martie 2026, Centrul de Resurse și Asistență Educațională CJRAE Iași organizează „Săptămâna Prieteniei”, un demers educațional amplu, dedicat promovării relațiilor sănătoase, prevenirii bullyingului și consolidării unui climat școlar bazat pe empatie, respect și responsabilitate. Evenimentul reunește elevi, cadre didactice, consilieri școlari și părinți din peste 30 de unități de învățământ din județul Iași, alături de grupuri de elevi din județele Suceava și Neamț, transformând această inițiativă într-un reper regional în domeniul educației socio-emoționale. Directorul CJRAE Iași, prof. consilier școlar Anca Hardulea, a explicat că ediția aceasta vine și cu elemente de noutate, față de cele precedente. „Unul dintre elementele de noutate îl constituie «Marea Lecție a Prieteniei», constând în derularea simultană în unitățile de învățământ din județul Iași a unor activități de construire a relațiilor interpersonale sănătoase, de dezvoltare a empatiei și comunicării asertive. Activitățile ce se desfășoară pe durata unei ore, pe un scenariu unitar, adaptat fiecărui nivel de școlaritate, propus de Compartimentul de Servicii Educaționale Specializate (CSES) din cadrul CJRAE Iași, vor fi implementate în săptămâna 2-6 martie a.c. de către profesorii-consilieri școlari și profesorii diriginți”, a declarat prof. Anca Hardulea. Proiectul cuprinde mai multe activități educaționale Un rol central în cadrul manifestărilor revine Festivalului Prieteniei, eveniment înscris în Calendarul Activităților Educative la nivel Regional, ce va avea loc luni, 2 martie 2026, începând cu ora 11:00, și va fi găzduit de Biblioteca Centrală Universitară Iaşi. „Festivalul își propune să creeze contexte artistice și expresive care să încurajeze manifestarea comportamentelor dezirabile în rândul tinerilor. Elevii vor participa la momente artistice, activități interactive și intervenții publice, prin care vor transmite mesaje despre prietenie, solidaritate și responsabilitate față de ceilalți. Dincolo de caracterul festiv, evenimentul are o miză profund educativă, și anume cultivarea unei culturi a respectului și a cooperării în mediul școlar. Ediția din acest an aduce un element de noutate semnificativ, «Marea Lecție a Prieteniei»”, a mai adăugat directorul CJRAE Iași. Vineri, 6 martie 2026, va fi marcată „Ziua Gestului Frumos”, un moment dedicat exprimării concrete a valorilor discutate pe parcursul săptămânii. În școli vor fi organizate activități atractive și motivante pentru preadolescenți și adolescenți, constând în transmiterea de mesaje pozitive colegilor sau profesorilor, sprijinirea persoanelor vulnerabile, oferirea de felicitări sau daruri simbolice și inițierea unor mici acțiuni de voluntariat. În aceeași zi, «Flashmobul Prieteniei» va marca încheierea oficială a săptămânii în unitățile partenere, printr-un moment colectiv de conștientizare a importanței comportamentelor dezirabile și a impactului lor asupra climatului școlar. „Săptămâna Prieteniei” în școli, organizată de CJRAE Iași, devine astfel mai mult decât o succesiune de activități tematice, reprezintă un angajament colectiv pentru construirea unei culturi școlare în care prietenia, empatia și responsabilitatea nu sunt simple concepte, ci valori trăite zilnic. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Noile personaje din cărțile pentru copii vorbesc despre bullyingul din şcoli, cum să eviţi crizele de furie sau cum să înveţi să faci economii de mic
Cărţile pentru copii prind avânt. Lecţii despre gestionarea emoţiilor, ilustraţii şi poveşti ancorate realitate cuceresc tot mai mulţi copii. Clasicele poveşti cu Alba ca Zăpada sau Prâslea cel Voinic nu mai au farmecul de altădată dacă nu sunt adaptate la actualitate. Noile personaje vorbesc despre bullying-ul din şcoli, cum să eviţi crizele de furie sau cum să înveţi să faci economii de mic. Ai carte, ai parte. O arată noua generaţie de cititori care se conturează timid. Poveștile pentru copii sunt tot mai căutate. Dar, nu cele clasice. Cei mici vor să înţeleagă acum probleme de oameni mari „Gestionarea, identificarea emoţiilor, dar şi poveşti de dezvoltare personală pentru copii. Subiectul este foarte important şi modul de abordare. Fiecare copil când închide o carte să plece cu un mesaj care să-l ajute mai departe în viaţă”, spune pentru Observator TV Diana Moldoveanu, PR editură didactică. La ediția din acest an a târgului Bookfest, autorii pentru copii sunt cei mai căutaţi. La mare căutare sunt cărţile cu final deschis, care îi lasă libertatea copilului să decidă cum se va termina cartea, dar şi cărţile care vorbesc despre aspecte din viaţa cotidiană, cum este aceasta care spune despre modul de construcţie al unui stat. Vorbeste despre partide politice, dar şi despre regimuri. Astfel de cărţi costă între 15 şi 22 de lei. „Categoric sunt diferite şi cred că sunt adaptate vremurilor în care trăim. Lunar se duc în jur de 100 de lei pe cărţi”, mărturiseşte un părinte. „Uneori părinţii fac mari eforturi să le cumpere, dar într-adevăr, se vede că interesul a început să crească. Personajele sunt mai structurate faţă de cele clasice, care ne amintesc de ceea ce era acum 20 de ani. Au izul acesta de noutate”, spune Roxana Munteanu, responsabil marketing editură. Editurile s-au adaptat şi au creat poveşti în jurul personajelor iubite de copii din desene animate sau din online. „Sunt deja îndrăgostiţi de personaj şi ne dorim să se îndrăgostească şi de carte. Blouie s-a remarcat pentru prima dată într-o emisiune TV este o serie de succes. Am înlocuit stickerele. Acum avem magneţi ce pot fi reutilizaţi, este şi o metodă mai sustenabilă”, arată Fabiana Mitroi, maganer marketing editură. Isterie printre juniori fac şi benzile desenate japoneze manga. Un astfel de volum costă în jur de 40 de lei. „Cred că cel mai important diferenţiator ţine de grafică, de ilustraţii, de calitatea printului în sine şi nu în ultimul rând au apărut foarte mulţi autori care imaginează lumi fascinante pentru cei mici. Piaţa a devenit foarte competitivă”, spune Ioana Rusu, PR editură. Părinţii care fac economie, dar vor diversitate în lectura copiilor apelează la biblioteci. Sunt din nou în vogă, iar un abonament costă în jur de 80 de lei pe lună. FOTO – Observator TV/Antena 1 Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele