Sugative politice / Câciu dă de pământ cu liderii USR-PNL: Să-i vedem dacă au curajul să se decupleze de la banul public

sugative-politice-/-caciu-da-de-pamant-cu-liderii-usr-pnl:-sa-i-vedem-daca-au-curajul-sa-se-decupleze-de-la-banul-public

Deputatul PSD Adrian Câciu a lansat un nou atac dur la adresa liderilor USR și PNL, într-o postare publicată pe Facebook, în care îi acuză pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz că ar încerca să-și păstreze influența și funcțiile din administrație. Fostul ministru al Finanțelor și al Investițiilor și Proiectelor Europene susține că „duetul Bolojan-Fritz” nu ar dori instalarea unui alt Executiv pentru că vor „să rămână pe funcțiile de premier, miniștri, secretari de stat, șefi de agenții, prefecți, sub-prefecți, membri de Consilii de Administrație, case de la RAAPPS”. „Sugative politice! Totul este despre sinecuri, numiri, corupție, contracte, trafic de influență, mite mascate, fripturi!”, a scris Câciu. Social-democratul afirmă că reacțiile venite din partea USR și PNL reprezintă „lipsă de curaj politic” și îi acuză pe adversarii politici că încearcă să transforme PSD într-un „dușman permanent”, deși partidul „nu este în guvern”. „În minciuna și ticăloșia care îi caracterizează, PSD trebuie să fie dușmanul”, afirmă acesta. „Sinecuriști, influenceri și ONG-iști” În aceeași postare, Adrian Câciu susține că reprezentanții celor două partide „sug zilnic din contractele cu statul” și vorbește despre „sinecuriști, influenceri și ONG-iști” care ar beneficia de bani publici. „Fiecare zi care trece înseamnă bani în conturile lor, ale useriștilor și peneliștilor”, a mai scris fostul ministru. Tonul mesajului escaladează spre final, când deputatul PSD afirmă că „a venit timpul să dăm de pământ cu Bolojan, cu Fritz și toate găștile astea de sugative politice”. „Eu zic ca e timpul sa-i vedem daca sunt oameni de stat, daca sunt bărbați politici. Daca au curaj să se decupleze de la banul public! Câte miliarde de lei au spoliat în aceste luni în care au pus japca pe români? Românii nu i-au votat! Au pierdut alegeri din 2004 incoace. Mai ales PNL. USR nici nu exista electoral”, mai scrie Câciu. „România trebuie condusă cu fața la români, nu cu spatele!” Postarea conține și referiri la Eugen Tomac, despre care Câciu spune că ar avea „o șansă” dacă ar susține măsuri precum reducerea taxării muncii și scăderea TVA la alimente. „România trebuie condusă cu fața la români, nu cu spatele!”, a conchis social-democratul. Adrian Câciu a ocupat funcțiile de ministru al Finanțelor în guvernul condus de Nicolae Ciucă și ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene în Cabinetul Marcel Ciolacu.

Zombie politic și administrativ”: Câciu, atac dur la Bolojan după datele economice din Dolj și Bihor

zombie-politic-si-administrativ”:-caciu,-atac-dur-la-bolojan-dupa-datele-economice-din-dolj-si-bihor

Câciu afirmă că județul Dolj înregistrează creștere a producției industriale în condițiile în care, la nivel național, aceasta scade. Excedentul comercial al județului ar fi susținut de exporturi legate de producția industrială locală. Fostul ministru adaugă că Doljul ocupă locul 1 la absorbția fondurilor europene și la proiecte în implementare. Foto: Adrian Câciu / Facebook Investițiile invocate de Câciu Pe lista realizărilor enumerate se află drumul expres Craiova-Pitești, dat în folosință, aeroportul Craiova – prezentat ca al doilea ca importanță după Henri Coandă – și spitalul regional din Craiova, aflat la jumătatea construcției. Câciu atribuie aceste rezultate echipei PSD locale: președintele CJ Cosmin Vasile și primarul Lia Olguța Vasilescu. Atacul la adresa lui Bolojan Câciu îl ironizează pe premierul Bolojan, pe care îl numește „Ilie Sărăcie” și „zombie politic și administrativ”. Argumentul: Bihorul ar avea producție industrială în scădere, deficit comercial și salarii mai mici decât Doljul. Foto: Adrian Câciu / Facebook „Dacă ți se scot perfuziile de la București, rămâi ceea ce ești”, scrie social-democratul. Episodul cu Universitatea Craiova Fostul ministru a adăugat o notă despre câștigarea campionatului de către Universitatea Craiova. A acuzat că reprezentanți PNL și USR s-au fotografiat la festivități după ce, jumătate de an, criticaseră echipa și primăria pentru investițiile în stadion.

Adrian Câciu, replică pentru Pîslaru, pe tema cererii 3 de plată: Incompetent obraznic. A pierdut miliarde din PNRR

adrian-caciu,-replica-pentru-pislaru,-pe-tema-cererii-3-de-plata:-incompetent-obraznic.-a-pierdut-miliarde-din-pnrr

Adrian Câciu a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi responsabil pentru problemele legate de cererea de plată nr. 3 din PNRR, subliniind că nu mai ocupă o funcție ministerială de peste un an. Fostul ministru a precizat că la predarea mandatului, jalonul privind pensiile magistraților fusese deja îndeplinit.  „Ciolacu nu mai este prim-ministru de fix un an! Din 5 mai 2025! Câciu nu mai e ministru la fonduri europene din 23 decembrie 2024. Câciu lăsase jalonul privind pensiile de serviciu îndeplinit, validat de Comisia Europeană. România urma să încaseze 231 milioane euro aferente jalonului 215”, se arată în mesajul publicat sâmbătă pe Facebook de Câciu.  Fostul ministru l-a numit pe Pîslaru „obraznic” și „incompetent”, acuzându-l că a pierdut miliarde din fondurile europene alocate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență. „Incompetentul obraznic de astăzi a reușit să piardă 65 milioane de euro din acest jalon! De fapt, Pîslaru a pierdut în jur de 7,4 miliarde euro din PNRR. Cu tupeu, ne spune că, de fapt, România a câștigat restul de bani. Păi banii aceia îi avea deja alocați! Și acum, după ce a pierdut bani din Cererea de Plata 3, ne spune ca „a recuperat” 350 milioane euro”, notează Câciu.  „Pîslaru e nem-tudom, PSD e de vină. Marketingul eșecului! Sau cum să fii penibil și să mai și semnalizezi! După Câciu, la fonduri europene, a fost Boloș până în iunie 2025 și apoi Pîslaru, din iunie 2025 până în prezent. L-am avertizat public pe Pîslaru că pierde banii din Cererea de Plată 3. M-a făcut nepriceput!”, se mai arată în mesajul fostului ministru.  În contextul moțiunii de cenzură, Câciu mai transmite: „De marți, Pîslaru e șomer! O ia și pe Oana Gheorghiu cu el! E mai bine așa! Au pierdut destui bani pentru România!”. 

Adrian Câciu (PSD): Ați văzut vreo deplasare a lui Bolojan în Oman sau Emirate ca sa coordoneze repatrierea românilor din zona de conflict?

adrian-caciu-(psd):-ati-vazut-vreo-deplasare-a-lui-bolojan-in-oman-sau-emirate-ca-sa-coordoneze-repatrierea-romanilor-din-zona-de-conflict?

Adrian Câciu, deputat PSD și fost ministru al Finanțelor îi reproșează premierului Ilie Bolojan și ministrei de Externe Oana Țoiu faptul că nu s-au deplasat în Orientul Mijlociu pentru a coordona de la fața locului repatrierea cetățenilor români „Ați văzut vreo deplasare a lui Bolojan în Oman sau Emirate ca sa coordoneze repatrierea românilor din zona de conflict? Sau a Oanei Țoiu? Nu ați văzut! Și nici nu o să vedeti! Pentru că habar nu au cum se comportă un om de stat în situatii de criza!”, a scris Adrian Câciu pe Facebook. Parlamentarul PSD oferă drept exemplu de profesionalism acțiunile în zona Orientului Mijlociu ale fostului premier Marcel Ciolacu. „Deși au exemple recente despre cum au acționat doi oameni de stat, un premier și o ministra de externe de un profesionalism desăvârșit, în anii 2023 si 2024! Două exemple vă dau! Poate le-ați uitat! Poate asta îsi doresc toți neîmpliniții ăstia de la USR ca voi sa fi uitat cum trebuie sa acționeze un om de stat când românii sunt în pericol! Episodul 1. Razboi Gaza, noiembrie 2023. Români blocați, situatie critica. Premierul Ciolacu și ministra de externe Odobescu, au intalniri cu cei din Israel, pleaca în Egipt si revin în România reusind repatrierea a 93 de români și familiile acestora în acelasi avion. Și stabilind fluxurile ca toti românii aflați în zona de conflict să fie repatriați. Au fost acolo, au discutat direct, au preluat români și i-au adus acasă! Noiembrie 2023!” se arată în postare. Adrian Câciu își susține afirmațiile cu materiale de presă din momentele relatate și cu fotografii din avion. Un al doilea episod evocat de Câciu este aprilie 2024, când în Dubai au avut loc inundații masive. „Premierul Ciolacu si ministra de externe Odobescu erau în vizită externă în Qatar și Emiratele Arabe Unite. Ajung in EAU, incep ploi torențiale, inundații masive se blocheaza tot, se anuleaza toate zborurile, românii rămân blocati în aeroport. Pentru că erau situații critice, premierul Ciolacu a facut diligențele astfel incât 20 de copii si 2 însotitori să fie urcați în avionul cu care se întorcea aeronava din Dubai către Bucuresți, parte din delegație rămânand sa vină cu altă cursă. Pentru că…așa se face, dacă îti pasă de români”, a transmis Adrian Câciu. Reproșurile continuă, iar deputatul Câciu precizează că și familia sa a fost blocată în aeroport atunci, dar că nu a cerut tratament preferențial deși era ministru la acea vreme. „Useristii nu vor întelege nimic! Nici Bolojan! Pentru că lor nu le pasă de români, nu stiu cum e să ai un copil speriat uitat intr-un aeroport aflat la peste 3 mii de km de țara! PS: si eu am avut atunci familia blocata, acolo, în aeroport, în aprilie 2024! Eram ministru, dar nu am apelat la nimeni, pentru că mi s-a părut de bun simț ca autoritatile române să se preocupe cu prioritate de cetățenii români normali, nu de familia unui demnitar al statului român! Dar știu cât de speriați erau copiii mei în acea noapte de după furtuna cand toate zborurile fusesera anulate iar nimeni de acolo nu știa când se va stabiliza situatia. Nu am spus nimănui din zona politică de situația familiei mele. Ne-am rezolvat problemele discret, asteptând să se reia zborurile. Pentru că așa e normal!”, a conchis Adrian Câciu.

Scandal pe PNRR. Adrian Câciu și Dragoș Pîslaru lansează acuzații reciproce: Banii, unde sunt banii?

scandal-pe-pnrr.-adrian-caciu-si-dragos-pislaru-lanseaza-acuzatii-reciproce:-banii,-unde-sunt-banii?

Într-un schimb intens de replici pe rețelele sociale, foști și actuali miniștri ai finanțelor și fondurilor europene din România au scos în față problemele legate de fondurile PNRR. A început totul de la declarațiile lui Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor și al Fondurilor Europene, care avertiza că România nu mai are bani din PNRR în conturile BNR. „România a terminat banii din PNRR pe care îi avea în conturi. Are 0 euro în conturi. Orice plată curentă aferentă proiectelor PNRR se face din bani naționali, bani pentru care ne împrumutăm pe piață cu 7% dobândă”, a notat Câciu. Acesta a subliniat că România are de încasat încă 3,1 miliarde euro de la Comisia Europeană și că întârzierile în încasarea acestora creează riscuri financiare majore. „Termenul de validare pentru 840 milioane euro era 28 noiembrie, iar termenul de încasare 28 ianuarie. Au trecut ambele. CP4 de 2,3 miliarde euro ar putea să nu fie validată înainte de mai 2026”, a adăugat fostul ministru. De cealaltă parte, actualul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a răspuns rapid, acuzându-l pe Adrian Câciu de dezinformare și politizare a subiectului. „Nu există niciun risc de blocaj financiar pe PNRR. Ministerul Finanțelor alocă prioritate totală plăților pe PNRR, iar cererea de plată nr. 4 depusă în decembrie este în proces de verificare și aprobare cu Comisia Europeană. În luna martie ar trebui să fie finalizată”, a explicat Pîslaru. Ca răspuns, Adrian Câciu a insistat ca datele privind conturile BNR pentru PNRR să fie făcute publice și a acuzat ministerul că folosește bani naționali în loc să atragă fondurile europene rămase. „Nu vreau să creez panică, vreau să te fac să aduci banii din PNRR. Deocamdată ești pe minus cu aproape 10 miliarde euro”, a scris el.

Adrian Câciu: Frauda fiscala de TVA nu depășește 13%. ANAF ar trebui să comunice corect

adrian-caciu:-frauda-fiscala-de-tva-nu-depaseste-13%.-anaf-ar-trebui-sa-comunice-corect

Într-o postare pe Facebook, Adrian Câciu critică modul în care ANAF a comunicat despre decalajul fiscal de TVA: „Frauda fiscala de TVA nu depășește 13 puncte procentuale din total GAP de TVA. Asta trebuie sa zica șeful ANAF! Nu suntem o țara de hoți”. „Cred că ANAF ar fi bine să comunice corect pe tema decalajului fiscal de TVA(GAP-ul de TVA) în primul rând pentru a evita ducerea în derizoriu a unei probleme extrem de serioase pentru sănătatea finanțelor publice”, a continuat Câciu. „Am cerut, la audierea șefului ANAF în Comisia de Buget Finante din Camera Deputaților, ca acesta să organizeze comunicari publice cu privire la acest decalaj fiscal si sa foloseasca datele publice disponibile, adică cele din 2022, cu privire la structura acestui GAP de TVA”, a mai scris social-democratul. Câciu amintește că în 2022, GAP-ul de TVA „a scăzut cu 4,2 pp fata de anul anterior, cea mai abrupta scadere din ultimii 22 de ani iar cauzele au fost în mare masura date de administrarea fiscala eficienta dar și de masurile de creștere a eficientei administrării fiscale”.

Adrian Câciu, despre implicarea SRI în anticorupție: Eu nu cred că Nicușor Dan este un Băsescu

adrian-caciu,-despre-implicarea-sri-in-anticoruptie:-eu-nu-cred-ca-nicusor-dan-este-un-basescu

„Ținând cont de toate nuanțele și toate elementele de trecut, dar și de realitatea constituțională, evident SRI, dacă are informații cu privire la posibile tentative, acte sau fapte de corupție, trebuie să le înainteze Parchetului așa cum ar trebui să facă orice instituție sau orice cetățean. Dar nu mai mult de atât, adică să nu ajungem în păcatul trecutului când am avut protocoale secrete și tot felul de înțelegeri”, a afirmat Câciu, marți, la Digi24. Despre implicarea Serviciului Român de Informații în combaterea corupției, deputatul PSD a afirmat: „O idee bună dacă iar se păstrează în limitele de colaborare interinstituțională prevăzută de Constituție”. Despre președintele Dan, Câciu a spus: „Eu nu cred că Nicușor Dan este un Băsescu. Nicușor Dan este cu totul altfel de președinte și vreau să cred în buna sa credință”. Într-un interviu acordat ProTV, președintele Nicușor Dan a afirmat că intenționează să implice SRI în problema corupției: „Vrem să, pe de o parte, vrem ca fenomenul corupției să fie o preocupare a Serviciului Român de Informații. Pe de altă parte, vrem ca mecanismele în care Serviciul Român de Informații se preocupă de acest fenomen să fie absolut constituționale și de demarcația între Servicii de Informații și Parchet să fie foarte bine făcut”.

Adrian Câciu afirmă că nu există nicio decizie privind plafonarea prețurilor la alimente

adrian-caciu-afirma-ca-nu-exista-nicio-decizie-privind-plafonarea-preturilor-la-alimente

Câciu a criticat declarațiile purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu: „Dna Dogioiu ar trebui să își ceară scuze public! Iar pe viitor să nu mai vorbească în afara fișei postului. Pe lângă faptul că a fost contrazisă de lideri ai Coaliției de Guvernare dar și de miniștri din Guvern. Orice spune doamna Dogioiu despre Coaliția de Guvernare nu are valoare pentru că nu este purtător de cuvânt al Coaliției”, a transmis social-democratul. „Nu există nici o decizie luată cu privire la continuarea sau nu a măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimente” Acesta a subliniat că nu există o decizie a Coaliției privind continuarea sau eliminarea plafonării adaosului comercial la alimente: „În Coaliție NU EXISTĂ NICI O DECIZIE luată cu privire la continuarea sau nu a măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimente!”. El a mai precizat că măsura a fost eficientă și că întreruperea acesteia ar afecta negativ populația: „Oricine vă spune că nu a funcționat măsura, minte de rupe. Sau, mai știi, poate este un pic influențat(a se înțelege inclusiv interesat material) de marii jucători care vor să jupoaie săracii!”.

După ce-a văzut cifrele cu PIB-ul României, deputatul Adrian Câciu transmite guvernanților: „Mai ușor cu pianul! La muncă, nu la criticat trecutul!”

dupa-ce-a-vazut-cifrele-cu-pib-ul-romaniei,-deputatul-adrian-caciu-transmite-guvernantilor:-„mai-usor-cu-pianul!-la-munca,-nu-la-criticat-trecutul!”

 România a încheiat pe creștere primul semestru., scrie, vineri, deputatul social-democrat Adrian Câciu, în ciuda știrilor alarmiste sub formă de „dezastru”, lansate de „‹reformiștii› de Oradia și corul de bocitoare”.  Potrivit cifrelor prezentate de fostul ministru de Finanțe, pe pagina sa de facebook, „am încheiat acel ciclu care nu arată deloc rău”. „Înțeleg că România a încheiat pe creștere economică primul semestru al anului 2025. Acel semestru despre care, actualii spun că a fost dezastru. Nu mai spun că deficitul la 6 luni a fost sub cel programat cu 0,6 pp. Nu mai spun că investitiile au fost cu peste 6 mld lei peste deficitul primar. PIB nominal, ultimele 4 trimestre, peste 1820 miliarde lei. 364 miliarde euro. În 2019 PIB-ul era de 211 miliarde euro. Au visat numai junk și dezastru deși, 150 mld euro în plus la economia națională nu sunt de trecut cu vederea!”, mai spune Adrian Câciu. Fostul ministru de Finanțe social-democrat are și un sfat profesional pentru actualii guvernanți, până vor apărea cifrele pentru cel de-al doilea trimestru fiscal. „Până atunci, vă dau un sfat: mai ușor cu pianul pe scări! La muncă, nu la criticat trecutul”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Adrian Câciu și Gabriela Horga s-au certat în direct la TV/ Câciu: Dacă Horga ar fi cinstită, ar putea să vadă câtă rezervă financiară mi-a lăsat Cîțu Deputatul Adrian Câciu nu crede în „mitul lui Făt Frumos” Bolojan, salvatorul României: „Reformele acestea le face coaliția”

Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor: Gradul de absorbție a fondurilor de coeziune al României e 9,7%, mai mare decât media UE

adrian-caciu,-fost-ministru-al-finantelor:-gradul-de-absorbtie-a-fondurilor-de-coeziune-al-romaniei-e-9,7%,-mai-mare-decat-media-ue

Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, susține că România a atins un grad de absorbție a fondurilor de coeziune de 9,7%, mai mare decât media din Uniunea Europeană. „O știre care nu există, pentru că lucrurile bune nu se comunică: România, 9,7%, media UE fiind de 8,6%, azi. Ca sumă nominală, România atinge 3 miliarde euro absorbite din coeziune, după ce, anul trecut, guvernul Ciolacu I, primise în conturi 2,4 miliarde euro, atingând un grad de absorbție de 7,3% (tot peste media UE care era de 6,6%)”, scrie marți, pe Facebook, Adrian Câciu. El arată că România are contracte în valoare totală de peste 30 miliarde de euro și că banii intrați reprezintă aproape 10%. „Apropos, sper să nu treceți prea ușor peste faptul că media UE este de doar 8,6% la al patrulea an de implementare a noului exercitiu, 2021-2027”, transmite el. Conform deputatului PSD, România este pe locul 10 ca procent de absorbție, dar este pe locul 3 în UE ca suma nominală atrasă. Citiți și: Investiții din fonduri europene de peste 1,7 miliarde de euro în SĂNĂTATE. Marcel Boloș: „Peste 200 de milioane de euro în oncologie” Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele