Jaqueline Cristian, victorie uriașă la US Open! Cu cine se va duela în turul 3

Jaqueline Cristian (27 de ani – 50 WTA) a reușit o nouă victorie uriașă la US Open 2025, de data aceasta cu ceva mai multe emoții, deoarece a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune. Reprezentanta României a eliminat încă o favorită locală, pe Ashlyn Krueger (21 de ani – 38 WTA), pe care a învins-o cu scorul de 4-6, 6-2, 6-2. Jaqueline Cristian, coșmarul americancelor la US Open 2025! Victorie uriașă cu Ashlyn Krueger În primul tur de la US Open 2025, Jaqueline Cristian a obținut o victorie uriașă cu americanca Danielle Collins, pe care a răpus-o fără drept de apel, 6-2, 6-0 în doar 67 de minute. În turul doi, româncei Jaqueline Cristian i-a ieșit în cale o nouă favorită locală, anume Ashlyn Krueger, iar partida a fost programată pentru dimineața zilei de vineri, 29 august. De data aceasta, confruntarea nu a mai fost la fel de simplă, drept dovadă că Jaqueline a cedat în primul set, scor 4-6. Însă, a urmat apoi o revenire de senzație a jucătoarei din România, care a câștigat actul secund și decisivul în oglindă, 6-2, 6-2. Deși a avut mai puțini ași, raportul fiind de 5 la 6, Jaqueline a avut un procent net superior de puncte câștigate cu primul serviciu, anume 81% (34 din 42). De partea cealaltă, procentul americancei a fost de doar 56% (31 din 55). Jaqueline s-a descurcat excelent și când a venit vorba de break-uri, reușind să salveze nu mai puțin de 6 mingi de break dintr-un total de 8, cu un procent de 75%. În schimb, Ashlyn Krueger a salvat doar 7 mingi de break dintr-un total de 12, cu un procent de 58%. Și, nu în ultimul rând, diferența s-a făcut și la capitolul erori neforțate, unde americanca a comis-o de mai multe ori, 32 la 23. Se repetă povestea și în turul 3? O nouă americancă îi va ieși în cale lui Jaqueline Cristian În turul trei de la US Open 2025, Jaqueline Cristian va da peste o nouă reprezentantă a Statelor Unite ale Americii și tradiția se va păstra, deoarece este vorba despre o jucătoare și mai bine cotată. Prima a fost Danielle Collins, număr 61 WTA, apoi a venit Ashlyn Krueger, ocupantă a locului 38 în ierarhia mondială, iar acum îi va ieși în cale Amanda Anisimova (23 de ani – 9 WTA), finalista de la Wimbledon 2025. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, însă Jaqueline Cristian ar putea să o surprindă pe Amanda Anisimova, deoarece vor fi la prima lor confruntare din circuitul WTA. În orice caz, Jaqueline Cristian traversează deja cel mai bun parcurs al ei la Flushing Meadows, deoarece la edițiile precedente nu a trecut niciodată de primul tur. În materie de câștiguri financiare, reprezentanta României se poate mândri cu faptul că și-a asigurat deja un cec de 237.000 de dolari. Totodată, Jaqueline a câștigat 130 de puncte WTA, care îi vor permite să urce mai departe în ierarhia mondială.
Jaqueline Cristian a început în forță Roland Garros: victorie nimicitoare

Jaqueline Cristian a câștigat meciul din primul tur de la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, cu sportiva din Australia, Kimberly Birrell. Cristian, 26 de ani, locul 60 WTA, a reușit în partida cu jucătoarea de 27 de ani, locul 66 WTA, să obțină prima sa victorie la Roland Garros. Jaqueline Cristian s-a impus fără emoții în primul tur la Roland Garros Sportiva noastră a triumfat în 80 de minute și și-a luat revanșa, după ce anul trecut a pierdut în fața australiencei cu 6-4, 6-4, la Hobart. În turul doi, la Roland Garros, jucătoarea legitimată la Dinamo se va duela cu Sara Bejlek, 19 ani, locul 188 WTA. Jaqueline Cristian e cea mai bine clasată jucătoare din România și acum a reușit prima sa calificare în turul doi la Roland Garros. La un Grand Slam, cel mai bun rezultat l-a înregistrat tot în acest an, la Australian Open, când a ajuns în turul trei. Jaqueline Cristian a urcat 14 locuri în clasamentul WTA, de pe 74 pe 60, după finala de la Rabat, și are 1.001 de puncte în ierarhie. Ea e la a cincea participare la Roland Garros. În 2020, 2021 și 2023 nu a trecut de calificări, iar la ediția trecută a pierdut în primul tur în fața Jelenei Ostapenko. Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai – 8 iunie. Premii Roland Garros 2025: Primul tur 78.000 Turul doi 117.000 Turul trei 168.000 Optimi de finală 265.000 Sferturi de finală 440.000 Semifinală 690.000 Finală 1.275.000 Câștigător 2.550.000 Roland Garros 2025: Marți, 3 iunie – încep sferturile de finală Joi, 5 iunie – semifinalele de simplu feminin Vineri, 6 iunie – semifinalele de simplu masculin Sâmbătă, 7 iunie – finala de simplu feminin Duminică, 8 iunie – finala de simplu masculin Ion Țiriac și Horia Ciorcilă, prezențe VIP la Paris. Momentul istoric cu Rafa Nadal, văzut din lojele de sute de mii de euro de la Roland Garros Româncele în clasamentul WTA: 60 (74) Jaqueline Cristian 1001 80 (85) Elena-Gabriela Ruse 808 88 (85) Anca Todoni 770 92 (94) Irina-Camelia Begu 755 161 (164) Sorana Cîrstea 443 173 (175) Ana Bogdan 400 199 (203) Miriam Bulgaru 360 216 (215) Patricia Maria Țig 335 247 (250) Irina Bara 299 poziția actuală / poziția trecută Situația româncelor în clasamentul la dublu: 41 (42). Elena-Gabriela Ruse 2.114 54 (41). Monica Niculescu 1.694 81 (82). Sorana Cîrstea 1.055 108 (108). Jaqueline Cristian 725 147 (146). Irina Bara 538 237 (237). Patricia Maria Țig 329 273 (274). Briana Szabo 286 poziția actuală / poziția trecută Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat … citește mai mult
Ce lovitură! Câți bani a câştigat Jaqueline Cristian, după calificarea în optimi de la Roma

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1000 Roma, după ce a trecut în două seturi de Yulia Putintseva, scor 7-6, 7-5. Jucătoarea de tenis din România a dat astfel o importantă lovitură financiară, ea încasând un cec în valoare de 38.313 euro din partea organizatorilor competiției din Italia. Câți bani i-au intrat în cont lui Jaqueline Cristian, după accederea în optimile turneului de la Roma Jaqueline Cristian a acces în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o Yulia Putintseva, scor 7-6, 7-5. Românca a reușit astfel să pună mâna pe o sumă importantă de bani în urma acestui succes. Jaqueline a încasat un cec în valoare de 38.313 euro din partea organizatorilor competiției din Italia. În plus, ea a primit și 65 de puncte în clasamentul WTA. Jaqueline Cristan a câștigat în două seturi confruntarea cu Yulia Putintseva, dispută care a durat două ore și șapte minute. În primul set s-a mers „cap la cap” până la 6-6, când românca s-a impus clar în tie-break, scor 7-2. În setul 2, Jaqueline a început tare și a făcut break încă din primul game, iar apoi s-a desprins la 4-2. Sportiva din Kazahstan a avut un moment de revenire și a condus cu 5-4, dar sportiva noastră nu s-a lăsat și a câștigat următoarele trei game-uri și, totodată, setul și meciul. Duel tare în turul următor În următorul meci de la Roma, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Diana Shnaider (11 WTA). Acesta a învins-o cu un incredibil 6-0, 6-0 pe Caroline Dolehide (26 de ani, 73 WTA). Până în momentul de față, ele s-au mai aflat de două ori față în față. Fiecare a obținut câte o victorie. Românca a câștigat la Auckland 2022, în calificări, iar eleva Dinarei Safina și-a luat revanșa în turul 2 la Charleston 2024, în două seturi. Un eventual succes în runda următoare i-ar putea aduce româncei o urcare serioasă în ierarhia WTA, unde momentan se regăsește pe locul 71 în clasemantul LIVE. De curând a câștigat primul turneu din carieră Jaqueline Cristian a câştigat la sfârșitul lunii martie turneul WTA 125 de la Puerto Vallarta (Mexic), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Românca a învins-o în finală pe Linda Fruhvirtova, din Cehia, scor 7-5, 6-4. Pentru sportiva noastră a fost primul titlu câștigat în carieră. Ea a fost premiată cu un cec de 15.500 de dolari şi 125 de puncte WTA, iar Fruhvirtova s-a ales cu 8.400 de dolari şi 81 de puncte WTA. Jaqueline poate să ajungă mai departe, dar trebuie să ţintească mai sus, să treacă de graniţa aia în care ajungi să nu mai joci calificări. Aie o treabă primordială – Ion Ţiriac (as.ro) Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult