Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea, jackpot uriaș pentru calificarea în turul trei la Indian Wells

jaqueline-cristian-si-sorana-cirstea,-jackpot-urias-pentru-calificarea-in-turul-trei-la-indian-wells

Jaqueline Cristian (locul 35 WTA) s-a calificat în turul trei de la Indian Wells, după ce a învins-o pe australianca Maya Joint (favorita 29), scor 0-6, 6-2, 7-5, iar viitoarea sa adversară este chiar liderul WTA, Aryna Sabalenka (Belarus). Sorana Cîrstea (locul 38 WTA) s-a calificat în runda secundă după ce a trecut de rusoaica Diana Shnaider, a doua favorită, scor 6-2, 7-6 (0). Pentru succesul lor, cele două românce vor primi un jackpot uriaș, în valoare de aproape 62.000 de dolari, precum și câte 65 de puncte WTA, potrivit site-ului oficial WTA. Jaqueline Cristian, jackpot uriaș la Indian Wells. Adversară puternică în runda a treia  Jaqueline Cristian (locul 35 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells, turneul WTA 1.000, după ce a reușit o revenire spectaculoasă în fața australiancei Maya Joint. De la set pierdut la zero, Cristian a reușit să câștige următoarele două acte și astfel să își atingă performanța din 2025, când ajungea în turul al treilea, unde oponentă i-a fost italianca Jasmine Paolini (locul 6 WTA la acea vreme). Cristian a obținut un jckpot uriaș pentru această calificare, un cec de 61.865 de dolari și 65 de puncte WTA, iar următoarea adversară îi este liderul mondial, Aryna Sabalenka, finalista din 2023 și 2025. Cele două sportive, ambele de 27 de ani, se întâlnesc în premieră. În conferința de presă de după victoria sa din turul secund, Aryna Sabalenka a făcut o declarație amuzantă legată de adversara sa, fără a știi exact cine este. „Inelul (n.r. de logodnă) se simte strălucitor și sper că adversara mea va fi distrasă de aceste diamante”, a spus finalista de anul trecut. Sorana Cîrstea, victorie în puțin peste 90 de minute Sorana Cîrstea (locul 38 WTA) a trecut de rusoaica Diana Schnaider (favorita 21), care a avut primul tur liber, cu scorul de 6-0, 7-6 (0), în 94 de minute de joc. Următoarea adversară a Soranei Cîrstea va fi cehoaica Linda Noskova (21 de ani, favorita 21). Cele două s-au mai confruntat de două ori în carieră, fiecare dintre ele adjudecându-și câte o victorie. Cehoaica s-a impus în turul al doilea de la WTA 500 Brisbane 2024, iar Cîrstea a câștigat meciul din turul secund la WTA 1.000 Dubai 2026. Cea mai bună performanță a Soranei Cîrstea la Indian Wells a fost reușită în 2023, când ajungea în sferturile de finală, pe care le-a pierdut în fața polonezei Iga Swiatek, numărul 1 la acea vreme. Cîrstea a debutat la Indian Wells în 2009, iar acest an este ultimul său sezon în circuit, punând capăt unei cariere de peste două decenii, în care și-a pus în palmares patru titluri la simplu (Tashkent 2008, Istanbul 2021, Cleveland 2025 și Cluj Napoca 2026) și sașe la dublu (Fes 2008, Luxembourg 2008, Estoril 2010, Dallas 2011, Lugano 2019 și Madrid 2025).

CSM Bucureşti, calificare uriaşă în sferturile Ligii Campionilor! Cum le-au ajutat maghiarele de la Ferencvaros pe tigroaice

csm-bucuresti,-calificare-uriasa-in-sferturile-ligii-campionilor!-cum-le-au-ajutat-maghiarele-de-la-ferencvaros-pe-tigroaice

Ceea ce prea incredibil la jumătatea meciurilor din Grupa B a Ligii Campionilor, s-a întâmplat: CSM Bucureşti s-a calificat direct în sferturi! Echipa Primăriei Capitale va juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins Ikast cu 31-23, iar maghiarele de la Ferencvaros au trecut cu 30-28 de Odense. Campioana României s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, cu ajutorul maghiarelor de la Ferencvaros CSM Bucureşti avea nevoie de victorie cu Ikast pentru a se califica direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, dar și de o mână de ajutor dată de maghiarele de la Ferencvaros. Echipa din Budapesta trebuia să învingă Odense, în deplasare, și ambele condiții au fost îndeplinite. Formația pregătită de Bojana Popovici nu a avut niciun fel de emoții pe teren propriu cu Ikast, aflată și ea în cărțile pentru calificarea directă în sferturile de finală din Liga Campionilor. „Tigroaicele” s-au impus clar, cu 33-24 (15-7), dar gândul lor era în Danemarca, unde Ferencvaros trebuia să se impună. Emoții nu prea au fost, deoarece Ferencvaros a condus permanent pe tabela de marcaj, iar spre jumătatea celei de-a doua reprize se distanțase la 3 goluri. Scorul final a fost 30-28, iar în clasamentul final CSM București a ocupat locul 2, cu 20 de puncte, după liderul Brest, care a adunat 22 de puncte. Ferencvaros a acumulat și ea 20 de puncte, dar a terminat pe 3 pentru că departajarea s-a făcut după rezultatele directe, ambele meciuri fiind câștigate de CSM, cu 31-28 acasă și 35-30 în deplasare. Primele două s-au calificat direct în sferturile de finală din Liga Campionilor. Formațiile aflate între locurile 3 și 6, mai precis Ferencvaros, Odense, Ikast și Podravka, vor juca barajul pentru sferturi, iar Krim și Sola părăsesc competiția. Gloria Bistrița va juca barajul pentru sferturi de finală din Liga Campionilor cu Ikast Ca urmare, nu mai este posibil un duel românesc pentru calificarea în sferturile de finală. Conform regulamentului, echipele aflate pe locul 3 în ambele grupe le întâlnesc pe cele clasate pe 6, iar grupările de pe locul 4 joacă împotriva celor de pe 5. Cum CSM București a terminat pe 2, nu mai poate întâlni Gloria Bistrița, aflată, deocamdată, pe 4 în Grupa A. Meciurile din ultima etapă vor avea loc duminică, 22 februarie, după următorul program: Storhamar – Gloria Bistrița, Schaeffer – Buducnost, Metz – Esbjerg și Gyor – Borusia Dortmund. În acest moment, Gyor și Metz sunt sigure de calificarea directă în sferturi, deoarece au câte 22 de puncte, fiind despărțite de golaveraj. Pe 3 este Esbjerg, cu 19 puncte, care nu poate recupera diferența într-un singur meci. Gloria Bistrița are 14 puncte și și-a asigurat locul 5 în clasamentul final, deoarece Schaeffer are 10 puncte, fiind urmată de Borussia Dortmund cu 8 puncte, Storhamar cu 6 puncte și Buducnost cu 3 puncte. În condițiile în care este greu de crezut că Borussia va învinge Gyor pe terenul acesteia, Storhamar poate prinde, in extremis, locul 6, dacă învinge Gloria Bistrița. Cele două ar ajunge la egalitate de puncte și vor fi departajare de rezultatele directe. Echipa daneză s-a impus în deplasare cu 26-22 și a pierdut acasă cu 30-31. Cert este că Gloria va juca barajul pentru sferturi cu Ikast.

Cel mai bun rezultat al carierei, clasare istorică pentru România. Julia Sauter își trăiește visul pe gheața olimpică de la Milano

cel-mai-bun-rezultat-al-carierei,-clasare-istorica-pentru-romania.-julia-sauter-isi-traieste-visul-pe-gheata-olimpica-de-la-milano

Julia Sauter, patinatoarea cu dublă cetățenie, își trăiește visul la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina 2026, după ce a obținut cel mai bun rezultat al său la programul scurt, 63,13. Cu acest rezultat, Sauter a fost în clasamentul intermediar pe locul 2, poziție care i-a garantat calificarea pentru programul scurt, ce va avea loc joi seară. După încheierea programului scurt, Sauter se află pe locul 16, iar primele trei poziții sunt ocupate de niponele Ami Nakai (78,71) și Kaori Sakamoto (77,23), respectiv de americanca Alysa Liu (76,59), considerată favorită la titlul olimpic. Julia Sauter (28 de ani) scrie istorie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, unde a obținut cel mai bun rezultat al carierei în programul scurt, 63,13. Acest rezultat i-a adus o clasare intermediară foarte bună, pe locul secund, ca la final să ocupe locul 16. La Campionatul European Sheffield, la programul scurt a avut un punctaj de 52,53 (locul 18), iar la programul liber a fost notată cu 121,84 (locul 6) și a încheiat competiția pe locul 11. „Sincer, totul a început odată cu primirea echipamentului olimpic. Te pregătești atât de mult timp, iar când încerci să rămâi în prezent și pur și simplu să parcurgi pașii pentru a ajunge aici, nu te gândești întotdeauna prea mult la viitor. Dar apoi au sosit hainele, am călătorit aici pentru prima dată, am fost la ceremonia de deschidere… A fost deja atât de multă energie pozitivă. Ceea ce mă impresionează cu adevărat este cum funcționează totul în culise. Aceasta este singura dată când am ocazia să experimentez asta și încerc cu adevărat să mă bucur de timpul petrecut aici. Astăzi, soțul meu și mama mea au fost în arenă, iar asta a fost foarte special”, a declarat Julia Sauter, citată de Golden Skate. Julia Sauter este legitimată la Corona Brașov, iar antrenamentele le face în Germania (în vârful sezonului competițional), respectiv în SUA și Elveția (în afara sezonului), potrivit ISU. „Felicitări, Julia. O performanță excelentă, care confirmă munca și ambiția! Finala va avea loc peste două zile – îi ținem pumnii și îi dorim mult succes! Bravo, Julia! Brașovul este mândru de tine”, au scris reprezentanții clubului Corona pe contul de Facebook. Succes în patinajul feminin după două decenii România nu a mai fost reprezentată la patinaj feminin de două decenii, de la ediția JO Torino 2006, când Roxana Luca, antrenoarea Juliei Sauter, a încheiat concursul pe locul 26. Cel mai bun rezultat la feminin a fost obținut tot de Roxana Luca, la JO Salt Lake City 2002, când s-a clasat pe poziția 23. La patinaj masculin, cele mai bune rezultate au fost obținute de Gheorghe Chiper (JO Torino 2006) și Cornel Gheorghe (JO Lillehammer 1994), ambii pe locul 14.

Sorana Cîrstea, calificare en-fanfare în turul 3 la Dubai! Câți bani a câștigat românca

sorana-cirstea,-calificare-en-fanfare-in-turul-3-la-dubai!-cati-bani-a-castigat-romanca

Sorana Cîrstea nu a avut prea mari probleme în fața cehoaicei Linda Noskova, pe care a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai. Sportiva în vârstă de 35 de ani a reușit să se impună într-o partidă care a durat doar o oră și zece minute și și-a asigurat o sumă importantă de bani datorită acestei victorii. Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Dubai Sorana Cîrstea este într-o formă de zile mari și a reușit să se califice, marți, 17 februarie 2026, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai, care este dotat cu premii totale în valoare de 4.088.211 dolari. Sportiva în vârstă de 35 de ani a învins-o fără prea mari probleme pe cehoaica Linda Noskova, a zecea favorită a turneului, în două seturi, cu 6-1, 64. În acest meci, Sorana Cîrstea, autoare a nouă ași, a reușit să își ia revanșa în fața Lindei Noskova, sportivă în vârstă de 21 de ani, care ocupă locul 14 WTA. Jucătoarea din Cehia a învins-o pe româncă, în 2014, cu 6-4, 4-6, 6-4, în turul al doilea la Brisbane. Românca, locul 32 în clasamentul WTA, a obținut victoria după numai o oră și zece minute de joc. Acest succes i-a asigurat Soranei Cîrstea un cec în valoare de 49.250 de dolari, dar şi 120 de puncte WTA. În optimile de finală, Sorana Cîrstea va da piept cu învingătoarea dintre italianca Jasmine Paolini (n.r. a șasea favorită a turneului) și filipineza Alexandra Eala. Cum s-au descurcat Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse La dublu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au reușit să facă un meci bun cu rusoaicele Alexandra Panova/Diana Snaider și s-au impus cu 6-7 (8/10), 6-3, 10-7, reușind să se califice în sferturile de finală. Partida a durat o oră și 47 de minute. Pentru această performanță, cele două sportive și-au asigurat un cec în valoare de 30.400 de dolari, dar și 215 puncte WTA la dublu.

Novak Djokovic, calificat fără să joace în sferturi la Australian Open. Veste neașteptată

novak-djokovic,-calificat-fara-sa-joace-in-sferturi-la-australian-open.-veste-neasteptata

Novak Djokovic, favoritul numărul 4 de la Australian Open, a primit duminică o veste neașteptată! Fostul lider mondial a avansat fără să joace în sferturile de finală ale Grand Slam-ului sau preferat. Aflat în căutarea celui de-al 11-lea titlu la Australian Open și a celui de-al 25-lea de Grand Slam din carieră, Novak Djokovic a făcut un pas important spre obiectiv, fără a depune nici cel mai mic efort. Campionul din Serbia în vârstă de 38 de ani a beneficiat de retragerea din turneul desfășurat la Melbourne a adversarului cu care era programat să joace luni dimineață, în optimile de finală. Novak Djokovic profită de retragerea numărului 17 ATP și avansează în sferturi la Australian Open Jakub Mensik (20 de ani, locul 17 ATP), tenismenul ceh care trebuia să îl înfrunte pe Novak Djokovic în optimile de finală de la Australian Open, și-a anunțat retragerea din competiție. Mensik a invocat o accidentare la abdomen: „Este greu să scriu asta. După ce am făcut tot ce am putut să continui, trebuie să mă retrag de la Australian Open din cauza unei accidentări la mușchii abdominali care a progresat în ultimele meciuri. După lungi discuții cu echipa mea și cu medicii, am decis să nu pășim pe teren mâine. Chiar dacă sunt dezamăgit, faptul că am ajuns în runda a 4-a aici pentru prima dată este ceva ce voi purta cu mine mult timp. Am simțit atât de multă energie din partea fanilor, iar atmosfera din Melbourne a fost cu adevărat specială. Mulțumesc echipei mele pentru că a fost alături de mine la fiecare pas și tuturor celor care mi-au trimis mesaje și m-au încurajat, înseamnă mai mult decât vă imaginați. Acum e timpul să ne recuperăm cum se cuvine”, a fost mesajul transmis de Jakub Mensik pe contul său de Instagram.  Cum arată primele sferturi de finală de la Australian Open 2026 Novak Djokovic ajunge astfel în sferturile de finală, fază în care jucătorul sârb îl așteaptă pe învingătorul partidei dintre Lorenzo Musetti (Italia, 5 ATP) și Taylor Fritz (SUA, 9 ATP). Două sferturi de finală de la Australian Open au fost deja stabilite: Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) – Alex De Minaur (Australia, 6 ATP), respectiv Alexander Zverev (Germania, 3 ATP) – Learner Tien (SUA, 28 ATP). Jannik Sinner (Italia, 2 ATP), campionul ultimelor două ediții ale turneului de la Antipozi, se va lupta pentru un loc în sferturi cu conaționalul Luciano Darderi (25 ATP).

Vestea dureroasă primită de Gabriela Ruse la Australian Open: Nu voi putea continua

vestea-dureroasa-primita-de-gabriela-ruse-la-australian-open:-nu-voi-putea-continua

Calificată în turul al doilea al probei de simplu de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie), Gabriela Ruse (79 WTA) s-a retras de pe tabloul de dublu. Gabriela Ruse și coechipiera ei, Marta Kostyuk (20 WTA), au fost nevoite să ia o decizie tristă la Australian Open, după ce sportiva din Ucraina s-a accidentat grav. Kostyuk a suferit o ruptură de ligamente în timpul meciului din runda inaugurală a concursului de simplu de la Australian Open, disputat duminică, împotriva Elsei Jacquemot (Franța, 22 WTA). Marta Kostyuk i-a dat o veste dureroasă Gabrielei Ruse, la Australian Open: „Nu voi putea continua alături de minunata mea parteneră” Gabriela Ruse și Marta Kostyuk formează o echipă solidă în circuitul de dublu, însă cele două nu vor mai lua startul la ediția din 2026 a Australian Open. Kostyuk a anunțat retragerea lor după accidentarea suferită în partida pierdută cu 6-7(4), 7-6(4), 7-6(7): „Din păcate, m-am accidentat la gleznă în timpul meciului, iar după teste suplimentare, s-a confirmat ruptura de ligamente, ceea ce înseamnă că nu voi putea continua la Australian Open la dublu alături de partenera mea minunată, Gabriela Ruse”, a transmis Marta, potrivit The Tennis Letter. „Australian Open a fost întotdeauna unul dintre turneele mele preferate, așa că nu așa mi-am imaginat că se va termina așa parcursul meu. Dar asta face parte din sport. În ciuda eșecului, Brisbane a fost o modalitate excelentă de a începe anul și sunt recunoscătoare pentru acest avânt. Acum este momentul să mă concentrez pe recuperare și sper să revin pe teren cât mai curând posibil. Le doresc tuturor un Australian Open minunat!”, a adăugat Kostyuk. Ucraineanca a disputat finala primului turneu din 2026, la Brisbane, 4-6, 3-6 cu Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA). După retragerea de la dublu, Gabriela Ruse își continuă aventura la simplu Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au ajuns până în sferturile de finală ale ediției de anul trecut la Australian Open, pierzând împotriva lui Su-Wei Hsieh / Jelena Ostapenko (Taipei / Letonia), scor 6-2, 5-7, 7-5. Ruse își va continua aventura în proba de simplu, unde se va confrunta cu favorita gazdelor, Ajla Tomljanovic (Australia, 78 WTA), pentru un loc în turul trei. Dacă Gabriela a învins-o în minimum de seturi pe Dayana Yastremska (Ucraina, 28 WTA), scor 6-4, 7-5, Tomljanovic a câștigat un maraton împotriva Yuliei Starodubtseva (Ucraina, 11 WTA): 4-6, 7-6(3), 6-1.

Sorana Cîrstea, nașa Jelenei Ostapenko! A învins-o din nou pe letonă și o va înfrunta pe Aryna Sabalenka în optimi la Brisbane

sorana-cirstea,-nasa-jelenei-ostapenko!-a-invins-o-din-nou-pe-letona-si-o-va-infrunta-pe-aryna-sabalenka-in-optimi-la-brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a învins-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a momentului, este următoarea adversară a româncei. Sorana Cîrstea a reușit un nou meci solid la Brisbane, marți dimineață, făcând instrucție cu Jelena Ostapenko, scor 6-2, 7-6(5) după o oră și 47 de minute de joc. Acesta este a doua victorie consecutivă a Soranei contra campioanei de la Roland Garros 2017, pe care a învins-o și anul trecut, scor 6-0, 2-1 (abandon) în primul tur la Wuhan (China). Cîrstea a început ca din tun sezonul 2026, care va fi ultimul pentru ea în circuitul de tenis profesionist. Sportiva noastră și-a asigurat calificarea în optimi la Brisbane după două succese convingătoare, în runda inaugurală trecând de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), scor 6-3, 6-1. Sorana Cîrstea, a doua victorie consecutivă contra Jelenei Ostapenko!  Sorana Cîrstea a reușit totodată o performanță ieșită din comun, servind nu mai puțin de 11 ași în fața Jelenei Ostapenko! Românca a comis trei duble greșeli, în timp ce sportiva din Letonia nu a realizat niciun as, făcând tot trei duble greșeli. După ce Cîrstea a controlat setul inaugural, cele două jucătoare au mers umăr la umăr în actul secund, până în tie-break. Cu un joc mult mai solid decât al adversarei, Sorana a convertit a doua minge de meci pe care și-a creat-o, scor 6-2, 7-6(5). Cu toate că Sorana Cîrstea a obținut a doua victorie consecutivă în fața Jelenei Ostapenko în circuit, aceasta continuă să o conducă pe româncă în meciurile directe, cu 4-3. Urmează un meci de gală cu Aryna Sabalenka, în optimi la Brisbane Pentru „Sori” urmează un meci de gală în optimile de finală, joi, contra campioanei en-titre Aryna Sabalenka. Liderul WTA a defilat în turul al doilea de la Brisbane: 6-0, 6-1 cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA). Dacă va reuși surpriza în fața bielorusei, Cîrstea o va înfrunta în sferturi pe câștigătoarea meciului Madison Keys (SUA, 7 WTA) – Diana Shnaider (Rusia, 21 WTA). Pe tabloul principal de la Brisbane au luat startul trei reprezentante ale României, dar Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur.

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko și s-a calificat în optimi la Brisbane

cati-bani-a-castigat-sorana-cirstea-dupa-ce-a-invins-o-pe-jelena-ostapenko-si-s-a-calificat-in-optimi-la-brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dat o lovitură financiară la început de an, după calificarea spectaculoasă în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). După ce a i-a administrat o înfrângere usturătoare Jelenei Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5), Sorana Cîrstea și-a asigurat un un cec consistent. Turneul de la Brisbane, car marchază începutul sezonului în tenis, este dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Sorana impresionează lumea tenisului, în condițiile în care a anunțat că 2026 va fi ultimul an al ei în circuitul WTA. Pentru un loc în sferturile de finală de la Brisbane, Cîrstea se va duela cu liderul mondial Aryna Sabalenka (Belarus), cea care a în turul al doilea a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA): 6-0, 6-1. Calificarea în optimile de finală de la Brisbane i-a adus Soranei Cîrstea un premiu în valoare de 19.909 dolari, precum și 60 de puncte în clasamentul WTA. Sportiva născută la București, crescută la Târgoviște și stabilită în prezent la Dubai a ajuns la câștiguri totale de 10,84 milioane de dolari din premiile obținute de-a lungul carierei. Dacă o va învinge și pe Aryna Sabalenka, sportiva noastră va încasa 37.640 de dolari. Campioana turneului de la Brisbane va fi recompensată cu un cec de 214.530 de dolari. Sorana Cîrstea, 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko Sorana Cîrstea a reușit ceva ieșit din comun la meciul cu Jelena Ostapenko de marți, românca realizând nu mai puțin de 11 ași. De partea cealaltă, fosta campioană de la Roland Garros nu a avut niciun serviciu direct câștigător. Jurnaliștii străini au rămas impresionați de prestația româncei: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris jurnalistul portughez Jose Morgado pe X. 

Gabriela Ruse, calificare pe tabloul principal de la Brisbane după al doilea succes consecutiv cu 6-0

gabriela-ruse,-calificare-pe-tabloul-principal-de-la-brisbane-dupa-al-doilea-succes-consecutiv-cu-6-0

Gabriela Ruse (România, 88 WTA) a urcat pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia), după o nouă victorie spectaculoasă: 3-6, 6-4, 6-0 cu Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA). Meciul contra sportivei din Turcia a fost al doilea din 2026 în care Gabriela Ruse câștigă un set cu 6-0, după ce în runda inaugurală a calificărilor de la Birsbane a făcut instrucție cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA), scor 6-1, 6-0. Gabi devenise vineri dimineață prima jucătoare din lume care câștigă cu 6-0 în circuitul WTA, iar românca a confirmat forma excelentă, trecând sâmbătă de o adversară mai bine cotată decât australianca din turul precedent. Gabriela Ruse a urcat pe tabloul principal de la Brisbane alături de Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian Gabriela Ruse și-a asigurat biletul pentru tabloul principal de la Brisbane, turneu dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, după o oră și 42 de minut de joc. Cap de derie numărul 6 în calificări, Ruse a răpus-o pe favorita 11, Zeynep Sonmez, deși turcoaica începuse ca din tun meciul. Sonmez și-a adjudecat primele patru game-uri ale întâlnirii, iar Ruse a contat prea puțin în setul inaugural. Zeynep a părut în control și în actul secund, pe care l-a început în forță, conducând cu 3-1, însă Gabriela și-a găsit ritmul la timp. Românca a revenit spectaculos, a destabilizat-o pe adversară și nu i-a mai cedat niciun game în setul decisiv, impunându-se cu 3-6, 6-4, 6-0. Grație calificării pe tabloul principal de la Brisbane, turneu care marchează startul sezonului în circuitul WTA, Gabriela Ruse a urcat două poziții în clasamentul mondial, până pe locul 85 WTA. Sportiva noastră își va afla în curând următoarea adversară, după ce jucătoarele venite din calificări vor fi distribuite pe tablou. A avut loc tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA), cele două sportive din România acceptate direct pe tabloul principal, își cunosc deja adversarele din primul tur. Cîrstea se va duela cu rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (47 WTA), în timp ce Cristian o va întâlni pe Marie Bouzkova din Cehia, ocupanta locului 42 WTA. Turneul de la Brisbane reunește la start nume importante ale circuitului, precum Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA), Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) sau Jessica Pegula (SUA, 6 WTA). Sabalenka, favorita principală a competiției australiene, beneficiază de tur liber. În prima săptămână din 2026, în tenisul feminin se mai desfășoară și turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), dar și competiția pe echipe United Cup.

Ce calificare trebuie să aibă un ADEVĂRAT administrator de bloc

ce-calificare-trebuie-sa-aiba-un-adevarat-administrator-de-bloc

Legea care vizează funcția de administrator de bloc este reglementată strict prin legislație. Noile norme stabilesc criterii obligatorii de calificare și atestare pentru a fi administrator de bloc. Aceste persoane trebuie să obțină certificat de calificare profesională Legislația actuală impune ca doar persoanele care dețin o calificare profesională să poată ocupa funcția de administrator de bloc. Pentru a obține calificarea, persoana interesată trebuie să finalizeze un curs de specialitate, organizat conform legislației privind formarea profesională a adulților sau în cadrul învățământului superior. La finalul cursului, se eliberează un certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, precizează capital.ro. Școala de șef de scară Certificatul dovedește că persoana posedă cunoștințe fundamentale în domenii precum administrarea financiară a imobilelor, legislația asociațiilor de proprietari, evidența contabilă și relația cu furnizorii de servicii. Important de precizat este faptul că după ce a dobândit certificatul de calificare profesională, administratorul trebuie să obțină și atestatul de administrator de condominii, emis de primar. Atestatul de administrator are o valabilitate de patru ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții. Obligații pentru ministrul de la trei Administratorul are obligația să gestioneze transparent banii Asociației de Proprietari și să prezinte documente justificative atunci când este cazul. Administratorul trebuie să țină evidența contabilă a asociației, să încaseze și să plătească sumele aferente cheltuielilor comune și să afișeze lunar lista c Legea dă dreptul fiecărui proprietar să ceară copii după documentele asociației și să verifice modul în care au fost cheltuiți banii. Solicitarea trebuie făcută în scris, iar administratorul este obligat să răspundă. Fiecare locatar are dreptul să consulte lista lunară de întreținere, cu defalcarea cheltuielilor, registrele de casă și de bancă, facturile și chitanțele aferente plăților efectuate, contractele cu furnizorii (apă, energie, salubritate) și hotărârile adunării generale și procesele-verbale cu veniturile și cheltuielile blocului. Toți banii colectați de la locatari trebuie să treacă prin contul bancar unic al asociației, nu prin conturi personale. Acces la banul propriu Aceste documente trebuie puse la dispoziție la cererea oricărui proprietar. Administratorul nu poate invoca confidențialitatea sau alte motive pentru a refuza accesul la datele financiare ale asociației, precizează capital.ro. Refuzul administratorului de a prezenta documentele sau de a afișa lista de cheltuieli poate fi sancționat cu amenzi. Mai mult decât atât, administratorul poate fi revocat din funcție. Mulți locatari nu cunosc limitele legale ale atribuțiilor unui administrator de bloc. În 2025, legislația prevede clar că deciziile majore nu pot fi impuse de o singură persoană, adică de administratorul de bloc, indiferent de funcția deținută. Orice modificare importantă, precum reabilitarea clădirii, schimbarea centralei sau semnarea unui contract pentru servicii trebuie aprobată de Adunarea Generală a Proprietarilor. Administratorul de bloc trebuie să respecte mai multe reguli clare și are interzis la câteva acțiuni. Fiecare cheltuială trebuie justificată și aprobată, iar documentele contabile trebuie prezentate la cerere. La fel de important este și certificatul pe care trebuie să îl obțină o persoană dacă vrea să fie administrator de bloc. Pe lângă certificat, este nevoie și de un atestat de la primărie.