Călin Georgescu acuză o nouă fraudă: „Folosește ilegal numele și imaginea mea” / Ilegalitățile reclamate de fostul prezidențiabil
Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, acuză o nouă fraudă și atenționează că nu are nicio legătură cu site-ul calingeorgescuinvest.eu. Acesta a punctat despre ilegalitățile constatate în legătură cu acest site, în care este invocat numele său, avertizându-i pe oameni să nu transmită datele personale și să nu efectueze plăți sau investiții. Călin Georgescu a precizat că, prin intermediul avocaților săi, a întreprins toate demersurile legale pentru stoparea acestor practici ilegale și în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate. „⚠️𝑆𝑖𝑡𝑒𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑛𝑔𝑒𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠𝑐𝑢𝑖𝑛𝑣𝑒𝑠𝑡.𝑒𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑠𝑖𝑡𝑒 𝑠𝑢𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡, 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑐𝑙𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑎𝑢𝑑𝑎̆⚠️ Nu am nicio legătură cu site-ul calingeorgescuinvest.eu. Folosește ilegal numele și imaginea mea, fără consimțământ, în scopuri financiare, inclusiv o fotografie trucată. Am constatat următoarele ilegalități: 1. Site-ul se prezintă „Călin Georgescu Invest”, dar în Politica de confidențialitate figurează o altă firmă (Sorin Constantinescu Invest), ceea ce creează o identitate nu doar falsă, ci și confuză. 2. Se utilizează date și imagini false. 3. Lipsesc mecanisme transparente privind prelucrarea datelelor personale”, a punctat Călin Georgescu. Călin Georgescu a acuzat că i-a fost publicată ilegal cartea „Cumpăna României” În luna iunie 2025, Călin Georgescu a acuzat și faptul că i-a fost publicată ilegal cartea „Cumpăna României.” Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a postat pe Facebook o imagine în care apare cartea sa originală și varianta falsificată, menționând că un asemenea aspect poate să atragă răspundere civilă și penală. Călin Georgescu a explicat, în mesajul său, că această carte a fost publicată ilegal, fără ca editura să aibă acordul său. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 acuză că a fost tipărită și vândută fără contract și semnătură, cu modificări neautorizate și date false. A invocat Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Călin Georgescu | Sursa foto – Antena 3 RECOMANDAREA AUTORULUI: Călin Georgescu acuză că i-a fost publicată ilegal cartea „Cumpăna României”: „Poate atrage răspunderea civilă și penală!”
Călin Georgescu, atac la adresa guvernului Bolojan, din fața Judecătoriei: „Au semănat sărăcie și minciună”. Mesajul fostului candidat pentru PSD
Călin Georgescu a fost citat în instanță, în dosarul în care este acuzat de afirmații legionare, chiar în ziua trebuie să se prezinte la Poliție, pentru semnarea controlului judiciar. Aflat la Judecătorie, fostul candidat la prezidențiale a lansat un atac dur la adresa guvernului Bolojan și a precizat că: „au semănat sărăcie și minciună pentru a culege supunere și control”. De asemenea, Georgescu a transmis un mesaj social-democraților: „refuz să cred că PSD-ului i-a dispărut ultimul dram de responsabilitate pentru a se face părtaș la această distrugere”. „Tăcerea adevărului este mai grea decât țipătul minciunii. Oligarhia și soroșismul bancar, deși puțin la număr, au înțeles că arta înrobirii fără lanțuri e la îndemână lor. Așa că au semănat sărăcie și minciună pentru a culege supunere și control. Au hrănit poporul cu pâine ieftină și circ vulgar, transformând suferință în spectacol și sclavia in obișnuință. Stăpânesc prin minciună, intrigă și dezbinare, punând frate contra frate și făcând din neputință și prostie virtuți. Astfel, cei sclavi ajung să creadă că sunt liberi, iar cei fericiți ajung să creadă că sunt fericiți. Poporul român și-a descoperit demnitatea istoric a și măreția sacră de a fi. Poporul român nu mai poate să fie manipulat, nu mai poate să fie dezbinat sau controlat.”, a afirmat Călin Georgescu, în fața jurnaliștilor, potrivit Realitatea Plus. „Refuz să cred PSD-ului i-a dispărut ultimul dram de responsabilitate” „Într-o țară care trăiește pe aur, a continua să te împrumuți sau să spui că nu ai bani, ar trebui ca prosperitatea și fericirea să fie generalizate. De aceea vă spun că toate măsurile luate de actualul guvern de pseudo-culți distrug în totalitate economia țării și condamnă la neputință viața oamenilor. Personal refuz să cred PSD-ului i-a dispărut ultimul dram de responsabilitate pentru a se face părtaș la această distrugere. În ceea ce mă privește, continuarea controlului judiciar și convocarea săptămânală la poliție este un abuz total împotriva dreptății și adevărului. Rămân constant și spun că singura mea armă de apărare este legea și am convingerea că Justiția își va face datoria, respectând doar principiile de drept. Doresc să mulțumesc celor care sunteți astăzi aici, atât jurnaliștilor, cât și tuturor oamenilor veniți din țară și din afara granițelor ei – din cealaltă României. Prezența dvs, a tuturor mă onorează. Pentru faptul că este 1 septembrie – Ziua Începutului anului bisericesc – așa că doresc poporului român să fie împuternicit cu armonie și bună-înțelegere, pace, să primească înțelepciune care să-l lumineze că viața adevărată înseamnă credință în Dumnezeu, la care ne rugăm, să coboare harul său peste poporul român, să îndepărteze spinii urii și să aducă iubirea a tot ziditoare”, a declarat Georgescu. Recomandarea autorului: Andrei Caramitru ia distanță de NICUȘOR Dan și-i aduce acuze dure: “A ratat complet primele 100 de zile/ Nu m-ar mira să avem un cegeu sub acoperire” AUR se desprinde de Călin Georgescu / Gheorghe Piperea: Georgescu pe mine nu mă convinge Călin Georgescu a ajuns la IPJ Ilfov pentru semnarea controlului judiciar. Se pregătește MOBILIZARE în masă din partea susținătorilor
Călin Georgescu este chemat la Parchetul General, luni, în dosarul lui Horațiu Potra. Ce acuzații i se aduc fostului candidat la alegerile prezidențiale
Călin Georgescu este chemat de procurori, luni, la ora 10:00, la Parchetul General, în dosarul lui Horațiu Potra, au declarat surse judiciare pentru Gândul. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024 este suspect de instigare împotriva ordinii constituționale, alături de Horațiu Potra. Alți 18 membri ai grupării lui Horațiu Potra sunt acuzați că ar fi încercat să producă haos prin încercarea de infiltrare la protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. Horațiu Potra și Călin Georgescu ar fi pus la cale acest plan la o fermă din Ciolpani, județul Ilfov, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a audiat deja, vineri, 18 inculpați, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: tentativă la infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale, prev. de art. 32 rap.la art. 397 alin.2 Cod penal; nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. 2 din Cod penal; orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prev. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 republicată; instigare publică, prev. de art. 368 alin. 1 Cod penal., toate cu aplicarea disp. art.38 alin. 1 Cod penal. „Precizăm că 3 inculpați se află sub măsura arestului preventiv, 11 – arest la domiciliu și 4 sub măsura controlului judiciar”, au transmis reprezentanții Parchetului General, potrivit G4Media.ro.
Protestatarii simpatizanți ai lui Georgescu, acuzați de ultraj, au fost trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus, vineri, trimiterea în judecată a 19 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice. În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut că, „în noaptea de 9-10 martie 2025, inculpații au participat la protestul spontan desfășurat în fața sediului Biroului Electoral Central, împrejurare în care au aruncat cu obiecte contondente în direcția forțelor de ordine, unele dintre aceste obiecte lovindu-i pe jandarmii din dispozitiv, au răsturnat și degradat autovehiculul aparținând unui post de televiziune, iar prin aceste violențe au tulburat ordinea și liniștea publică”. Probele au stabilit că 10 inculpați au comis infracțiuni de ultraj față de jandarmi, din care trei au comis și infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui postul de televiziune; cinci inculpați au comis infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, prin proiectarea de panuri metalice și de obiecte dure în dispozitivul de jandarmi; iar patru inculpați au comis infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui post de televiziune. În urma violențelor exercitate fată de forțele de ordine desemnate să asigure ordinea și liniștea publică, au fost răniți 10 jandarmi. „Prin toate acțiunile inculpaților, a fost tulburată ordinea și liniștea publică în zona centrului istoric al municipiului București. Un inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, iar 18 inculpați în stare de control judiciar”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente. Protestul izbucnit în 9 martie în Capitală, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, s-a transformat rapid într-o confruntare violentă între manifestanți și forțele de ordine.
Călin Georgescu a ajuns la sinistrații din Broșteni: „Ceea ce facem noi astăzi nu poate să înlocuiască datoria statului”
Fostul prezidențiabil, Călin Georgescu, a lansat o chemare către „tot poporul român”, pentru mobilizare generală în sprijinul sinistraților din Broșteni-Suceava. Așa cum a anunțat, a venit în mijlocul oamenilor, unde a fost întâmpinat cu deja obișnuita scandare „Călin Georgescu, președinte!”. Întâmpinat cu acorduri muzicale pentru delegații oficiale, alături de soția sa, Cristela, Călin Georgescu a ajuns în mijlocul sinistraților din Broșteni. „Puternici în credință, iar credința se demonstrează prin fapte, așa că apelez la tot poporul român ca vineri să fim prezenți să ne apărăm națiunea română prin fapte, ajutând frații noștri de la Broșteni și în tot județul Suceava. Vă mulțumesc frumos!” a fost îndemnul pe care l-a transmis Georgescu simpatizanților săi, miercuri. Așa cum a anunțat, vineri și-a făcut apariția în Suceava unde cu greu și-a făcut loc la microfon și de unde a transmis un nou mesaj susținătorilor săi. „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat aici! Suntem solidari cu frații noștri de aici, dar vreau să vă spun așa: ținând cont că ați venit la un apel foarte scurt de acum 2 zile, în aceste vremuri tulburi în care aripile de libertate ale oamenilor sunt sfâșiate de această ură și acești spini ai urii, voi demonstrați tuturor că poporul român și-a deschis aripile de bunătate și de libertate și vă mulțumesc din suflet pentru asta!” În finalul discursului, Georgescu a subliniat faptul că ajutorul voluntarilor nu înlocuiește „datoria statului”. „Suntem un popor măreț și curajos, care dovedește unitate în momente dificile. Vreau să vă rog pe toți să avem empatie față de oamenii care suferă aici. Să înțelegem că ceea ce facem noi astăzi nu poate să înlocuiască datoria statului, dar facem acest lucru pentru un obiectiv măreț. Bunătatea și iubirea să triumfe!„ RECOMANDAREA AUTORULUI:
Călin Georgescu a primt o AMENDĂ de 10.000 de euro. A încălcat legislația privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal i-a aplicat două amenzi fostului candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu. Una în valoare de 30.000 de lei și a doua amendă în valoare de 20.286 lei. Potrivit ANSPDCP, Călin Georgescu este acuzat că, în perioada campaniei, strângea datele personale ale oamenilor fără să le aducă la cunoștință acest lucru. „Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna iunie 2025, o investigație la operatorul Georgescu Călin, în cadrul căreia s-a constatat încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004 și ale art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679. Ca atare, operatorul a fost sancționat astfel: amendă în cuantum de 30.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004; amendă în cuantum de 20.286,80 lei (echivalentul a 4.000 euro) pentru încălcarea dispozițiilor art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679”, transmite ANSPDCP. Călin Georgescu, acuzat că prelucra date cu caracter personal prin intermediul formularului de contact disponibil pe site-ul său Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care s-a semnalat o posibilă încălcare a Regulamentului (UE) 2016/679. În cadrul investigației s-a constatat că, în perioada 06.12.2024 – 03.04.2025, în momentul accesării site-ului operatorului, a fost posibilă stocarea și accesarea informațiilor stocate pe echipamentele utilizatorilor, prin instalarea de module cookies, fără a obține în prealabil consimțământul expres al utilizatorilor și fără ca aceștia să fie informați, raportat la prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004. Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. În acest context, precizăm că art. 4 alin. (5) din actul normativ mai sus menționat stabilește următoarele: (5) Stocarea de informații sau obținerea accesului la informația stocată în echipamentul terminal al unui abonat ori utilizator este permisă numai cu îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiții:a) abonatul sau utilizatorul în cauză și-a exprimat acordul;b) abonatului sau utilizatorului în cauză i s-au furnizat, anterior exprimării acordului, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, informații clare și complete care:(i) să fie expuse într-un limbaj ușor de înțeles și să fie ușor accesibile abonatului sau utilizatorului;(ii) să includă mențiuni cu privire la scopul procesării informațiilor stocate de abonat sau utilizator ori informațiilor la care acesta are acces. În cazul în care furnizorul permite unor terți stocarea sau accesul la informații stocate în echipamentul terminal al abonatului ori utilizatorului, informarea în concordanță cu pct. (i) și (ii) va include scopul general al procesării acestor informații de către terți și modul în care abonatul sau utilizatorul poate folosi setările aplicației de navigare pe internet ori alte tehnologii similare pentru a șterge informațiile stocate sau pentru a refuza accesul terților la aceste informații. Pe de altă parte, în cadrul investigației s-a mai constatat că operatorul Georgescu Călin nu a informat persoanele vizate ale căror date cu caracter personal au fost colectate și prelucrate prin intermediul formularului de contact (nume, prenume, e-mail, număr de telefon) disponibil pe site-ul acestuia, în perioada 06.12.2024 – 03.04.2025, încălcând astfel prevederile art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679. Ca atare, raportat la criteriile de individualizare a sancțiunilor prevăzute de art. 83 din Regulamentul (UE) 2016/679, s-a stabilit sancționarea cu amendă a operatorului, adaugă sursa citată. Foto: Mediafax/ Alexandru Dobre AUTORUL RECOMANDĂ:
Călin Georgescu continuă să dea cu subsemnatul la Poliția Ilfov, după decizia judecătorilor de menținere a controlului judiciar asupra sa
Miercuri, Călin Georgescu a revenit la secția de poliție din Ilfov, pentru formalitățile legate de controlul judiciar sub care se află. Fostul prezidențiabil este cercetat în mai multe dosare, iar într-unul dintre ele a și fost trimis în judecată. Judecătorii au decis menținerea controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu, în baza faptului că fostul candidat la prezidențiale reprezintă un pericol social. Ca de obicei, susținătorii acestuia s-au strâns în fața sediului de poliție, iar forțele de ordine i-au despărțit de idolul lor cu garduri de protecție. Decizia de menținere a controlului judiciar nu este definitivă, ci poate fi atacată, după ce luni, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au decis: „Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul Călin Georgescu, (…) prin ordonanța 2226/221/P/2023/d1, din 26 februarie, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată ulterior. Menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Călin Georgescu, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. (…) Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive”, potrivit minutei publicate. RECOMANDAREA AUTORULUI: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Ce arată minuta instanței de azi, 7 iulie 2025 Acuzațiile procurorilor din RECHIZITORIUL de 52 de pagini, prin care Călin Georgescu este trimis în judecată. Ce riscă fostul prezidențiabil
Simpatizanții lui Călin Georgescu îl așteaptă să apară la proces. Câteva zeci s-au strâns în fața Judecătoriei Sectorului 1
Mai mulți simpatizanți ai fostului prezidențiabil, Călin Georgescu, s-au strâns în fața sediului Judecătoriei Sectorului 1 din bucurești și scandează „Justiție, nu corupție!” și „Călin Georgescu, președinte!”. Vineri, magistrații decid dacă se menține măsura controlului judiciar, anterior expirării termenului-limită, care va fi în luna august. Simpatizanții fostului candidat la prezidențiale îl așteaptă pe Călin Georgescu în fața Judecătoriei Sectorului 1. Acesta va apărea în fața completului de judecată ca să afle dacă va rămâne sub control judiciar sau, nu. Acesta este pus oficial sub acuzare în mai multe dosare de către procurorii Parchetului General de propagandă legionară, în perioada 2020-2025. Într-unul dintre acestea a și fost trimis în judecată. Potrivit informațiilor date publicității de către organele de anchetă, în acest dosar există 5 acte materiale, respectiv 5 acțiuni cu privire la infracțiunile menționate mai sus. CITEȘTE ȘI: Ion Cristoiu: „Dosarul lui Georgescu este un DEZASTRU din punct de vedere juridic” Acuzațiile procurorilor din RECHIZITORIUL de 52 de pagini, prin care Călin Georgescu este trimis în judecată. Ce riscă fostul prezidențiabil A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
Călin Georgescu a fost trimis în judecată. Ce acuzații îi sunt aduse fostului candidat la prezidențiale
Călin Georgescu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată. Aceste fapte sunt prevăzute de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Potrivit procurorilor, faptele au avut loc în ultimii 5 ani: 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 și 16 mai 2025. Concret, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe. Parchetul General a menționat mai multe acuzații la adresa lui Călin Georgescu, printre care „glorificarea excesivă a trecutului istoric, ultranaționalismul populist și cultul mareșalului Ion Antonescu”. Săptămâna trecută, lui Călin Georgescu i s-a schimbat calitatea în dosarul menționat, din suspect în inculpat. În prezent, fostul candidat la alegerile prezidențiale se află sub control judiciar. Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța care este competentă să judece cauza în fond.
Democrația sub asediul inteligenței artificiale: 80% din alegerile ultimului an afectate, România printre cele mai grave cazuri, arată ultimul raport internațional
Inteligența artificială (AI) a devenit una dintre cele mai mari amenințări pentru democrație, afectând masiv alegerile din întreaga lume în ultimul an. Un raport recent publicat de International Panel on the Information Environment (IPIE), un consorțiu internațional specializat în analiza amenințărilor asupra spațiului informațional global, relevă că 80% dintre alegerile desfășurate în 2024 au fost marcate de campanii masive de dezinformare generate prin inteligență artificială. Potrivit aceluiași raport, România se numără printre cele mai afectate țări, confruntându-se cu situații extrem de grave. În detaliu, raportul IPIE precizează că, în 69% dintre cazurile analizate, intervenția inteligenței artificiale a provocat efecte negative directe asupra procesului electoral. Acest fenomen este îngrijorător, deoarece tehnologia folosită combină realismul impresionant al conținutului generat și viteza extraordinară de răspândire, aspecte subliniate și într-o analiză detaliată publicată recent de New York Times. Cum au fost afectate alegerile din România România este unul dintre exemplele marcante menționate în raport, în contextul alegerilor prezidențiale desfășurate în martie și mai 2024. Primul tur al alegerilor a fost chiar anulat din cauza campaniilor de dezinformare. În centrul atenției s-a aflat candidatul de extremă dreapta Călin Georgescu, a cărui campanie electorală a fost intens sprijinită de operațiuni coordonate din Rusia, folosindu-se de ferme de boți și tehnologii avansate de AI generativ. Un caz emblematic de manipulare a fost difuzarea unui video fals în care președintele american Donald Trump părea să-l susțină pe Georgescu, spunând că acesta este „cel mai bun politician pe care l-am întâlnit”. Experții au identificat discrepanțe clare între sunetul și mișcările buzelor din clip, ceea ce a trădat manipularea. Cu toate acestea, impactul asupra opiniei publice a fost semnificativ. Cazuri similare în alte țări Pe lângă România, raportul atrage atenția și asupra altor țări grav afectate, precum Polonia și Canada. În Polonia, tot Donald Trump apărea într-un video fals exprimând susținere pentru candidatul de extremă dreapta Sławomir Mentzen. Conform unei analize realizate de Institute for Strategic Dialogue (ISD), rețele online controlate de Kremlin au utilizat AI pentru a genera materiale și a manipula percepțiile publice, inclusiv răspândind informații false despre refugiații ucraineni. În Canada, un alt incident major a fost o fotografie falsă în care premierul Mark Carney era prezentat alături de Ghislaine Maxwell pe „Insula Epstein”, cunoscută pentru scandaluri de abuz sexual. Aceste imagini manipulate au fost folosite pentru atacuri politice și discreditarea adversarilor. Deepfake-uri și AI: O combinație periculoasă O caracteristică esențială a acestor campanii este utilizarea deepfake-urilor, imagini și videoclipuri falsificate care par autentice. De exemplu, în India a circulat intens un clip aparent nevinovat, în care premierul Narendra Modi dansa într-un stil Bollywood. Difuzat strategic în perioada electorală, acest material a contribuit la confuzia generală și a diminuat capacitatea alegătorilor de a distinge între realitate și manipulare. Potrivit Isabelle Frances-Wright, director Technology and Society la ISD, problema majoră a inteligenței artificiale este că permite acum combinarea calității și a vitezei de propagare a conținutului fals, ceea ce reprezintă un „teritoriu cu adevărat înspăimântător”, aspect confirmat și de publicația italiană La Repubblica. Raportul internațional cere o reacție fermă și imediată din partea autorităților și instituțiilor internaționale pentru a combate această amenințare crescândă și pentru a proteja integritatea democrațiilor din întreaga lume. În lipsa unor măsuri adecvate, există riscul ca procesele democratice să devină vulnerabile în mod permanent în fața manipulării prin tehnologii avansate.