Costumul care poate revoluționa atletismul! Campioana olimpică a apărut complet acoperită pe pistă

Keely Hodgkinson, campioana olimpică la proba de 800 de metri, și-a încheiat sezonul câștigând etapa de la Londra a competiției Athlos. Ce a atras însă atenția a fost costumul său aerodinamic negru, ce i-a acoperit complet corpul, o inovație ce poate revoluționa atletismul mondial. Costumul purtat de campioana olimpică Keely Hodgkinson a captat toate privirile Campioana olimpică în proba de 800 de metri a câștigat etapa de la Londra a competiției Athlos. Triumful cu timpul de 1:56,40 nu a fost atât de spectaculos cât costumul purtat de aceasta, scrie sportmediaset.mediaset.it. Unul negru, aerodinamic, ce i-a acoperit total corpul, o inovație în lumea atletismul mondial. Produs de firma de echipament Nike, costumul cu mâneci lungi și acoperire completă a picioarelor este conceput pentru a reduce rezistența aerului și a regla temperatura corpului. Astfel, acesta sporește viteza sportivilor prin acoperirea unei suprafețe cât mai mari a pielii. Costumul inedit a fost dezvoltat de americani pe parcursul unui an. Rezultatul este un sistem complet integrat pentru viteză, creat în jurul nevoilor de performanță ale lui Hodgkinson. Un costum integral conceput pentru a oferi un avantaj aerodinamic maxim, fără a crea niciun fel de disconfort, facilitând astfel îmbinarea vitezei și a rezistenței necesare într-unul dintre cele mai solicitante sporturi. Foto: Profimedia20.09.2026 Sportiva este încântată de echipamentul care îmbină „știința, viteza și moda” Sportiva britanică în vârstă de 24 de ani a explicat că echipamentul îmbină „știința, viteza și moda”, chiar dacă a ținut neapărat să includă un detaliu care nu ține de aerodinamică. Și anume o deschizătură prin care să poată trece coada părului, respectând astfel principiul „arăți bine, te simți bine”. Acest prototip, testat deja în condiții de concurs, oferă o avanpremieră a echipamentelor de concurs pe care Marea Britanie și alte naționale le-ar putea adopta pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Keely și-a completat ținuta revoluționară la competiția organizată de Alexis Ohanian, cofondatorul Reddit și soțul Serenei Williams, cu ochelari de soare negri și cei mai noi adidași de alergare cu crampoane de carbon de la Nike. „A durat cam un an să-l realizăm. Este o combinație de modă, viteză și știință, toate reunite pentru ceea ce ar putea fi viitorul atletismului. A fost o adevărată onoare pentru cei de la Nike să mă aleagă pe mine să fiu prima care îl prezintă. Nu eram sigură când urma să-l port. Dar o competiție exclusiv feminină, care pune accentul pe strălucire și glamour și atrage atenția asupra femeilor, un moment special, cred că a fost modul perfect de a încheia sezonul”, a spus Keely Hodgkinson pentru BBC.
Rusoaica Isinbayeva își strigă nedreptatea! Marea campioană acuză: Am fost sacrificată pentru jocuri politice! Am plâns de furie!

Yelena Isinbayeva (44 de ani), rusoaica dublă campioană olimpică la săritura cu prăjina, în 2004 și 2008, a vorbit despre cel mai dificil moment din cariera ei. Este vorba despre episodul din 2016, când Isinbayeva a fost aproape de a bifa a patra participare consecutivă la Olimpiadă. Însă, în ultima clipă i-a fost anulat acest drept din cauza unui scandal de proporții mondiale. Ce a declarat Yelena Isinbayeva despre interzicerea rușilor de la Jocurile Olimpice 2016. Dubla campioană olimpică e în continuare bântuită de acel episod Yelena Isinbayeva este una dintre marile sportive din istoria recentă a Rusiei și a participat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. În 2004, la Atena, ea a cucerit medalia de aur la săritura cu prăjina, cu un rezultat de 4.91 metri. Patru ani mai târziu, în 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, Isinbayeva nu doar că și-a apărat titlul, ci a stabilit și un record mondial care nu a fost bătut nici până în ziua de azi. Concret, ea a luat a doua medalie de aur olimpică după ce a sărit 5.05 metri. Yelena Isinbayeva nu a dezamăgit nici la Jocurile Olimpice Londra 2012, însă la acest concurs nu a mai urcat în mijlocul podiumului, deoarece a cucerit bronzul. Așadar, plănuia să se răzbune în 2016, la Rio de Janeiro, Brazilia, unde trebuia să bifeze a patra Olimpiadă consecutivă și ultima din impresionanta ei carieră. Doar că planul i-a fost dat peste cap în ultima clipă de un scandal de proporții mondiale. Pe scurt, toți sportivii ruși au fost suspendați la Jocurile Olimpice Rio 2016 din cauza unui caz de dopaj coordonat de stat. Aproximativ 160 de atleți ruși au fost scoși din competiție atunci. Inițial s-a vehiculat că Darya Klishina va fi singura rusoaică de la Jocurile Olimpice Rio 2016, deoarece a vrut să concureze ca atlet independent, însă în cele din urmă, aceasta a fost suspendată și ea pentru dopaj și Rusia a rămas fără niciun atlet la Olimpiadă. Revenind la Yelena Isinbayeva, aceasta nu mai avut șansa de a pune mâna pe a treia medalie olimpică de aur, iar episodul din 2016 o bântuie și azi: „Am fost sacrificată pentru jocuri politice! Am plâns de furie! A fost foarte dificil. Dar această situație m-a făcut cu siguranță mai puternică. Am rămas fidelă mie și principiilor mele”, a declarat Yelena Isinbayeva, citată de Sport.ru. Era mare favorită pentru aur la Jocurile Olimpice din 2016 Frustrarea este cu atât mai mare, deoarece Yelena Isinbayeva era principala favorită pentru aur la Jocurile Olimpice Rio 2016: „A fost cea mai dificilă și nedreaptă perioadă, una care mi-a lăsat o cicatrice pe suflet. Când muncești din greu încă din copilărie, sacrifici timp cu familia și îți dedici complet viața unui regim strict de antrenament, te aștepți ca regulile să fie aceleași pentru toată lumea. Reputația mea a fost construită pe sute de teste antidoping curate în întreaga lume. 2016 a fost un an deosebit de dificil. Eram într-o formă incredibilă, câștigând Campionatele Rusiei cu cel mai bun rezultat mondial al sezonului – 4.90 metri – chiar dacă aveam 34 de ani. Plănuisem să-mi închei cariera la apogeul abilităților mele și să concurez la Jocurile Olimpice de la Rio. Și apoi, dintr-odată, Federația Rusă de Atletism și toți sportivii au fost suspendați pe baza principiului responsabilității colective. Acesta este culmea nedreptății”, a mai punctat rusoaica.
Cea mai frumoasă campioană olimpică a devenit o atracție tot mai mare în lumea bună

Campioana olimpică de la paris, din vara lui 2025, cea mai frumoasă membră a delegației țării ei, a devenit o vedetă în lumea celor bogați. Keely Hodgkinson, considerată „perfecțiune pură și frumusețe totală” a fost invitată, a petrecut timp prețios în compania lui Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams. Superba campioană olimpică s-a fotografiat lângă elicoptere și mașini decapotabile Vedetă a echipei de atletism a Marii Britanii, Keely Hodgkinson (24 de ani) a cunoscut stilul de viață al vedetelor cu brațele deschise. Cea mai recentă postare a atletei pe propriul cont de instagram o arată purtând cizme până la genunchi în spatele unui elicopter, machindu-se pentru o ședință foto. De asemenea, ea s-a fotografiat alături de soțul Serenei Williams, Alexis Ohanian, care este proprietarul academiei feminine de atletism Athlos și co-fondator al Reddit. Keely Hodgkinson a însoțit fotografiile de textul „Într-o altă viață!!!?? Nu, asta!!!!”. Răspunsul lui Ohanian, a fost prompt: „Da, aceasta!!! Atleții de la Athlos sunt construiți diferit”. Hodgkinson a câștigat proba de 800 m de la Athlos, New York, anul trecut și se așteaptă să concureze când evenimentul se va deplasa la Londra, în septembrie, scrie The Sun. „Perfecțiune pură și splendoare totală”, „Încă un clasic Keely!”, „Arăți absolut superb” sau „Aceasta este lumea lui Keely” sunt doar câteva dintre comentarii. Cea mai frumoasă campioană olimpică are în palmares un bronz mondial în aer liber și un aur în sală Keely Hodgkinson a câștigat aurul olimpic la Paris, în proba de 800 de metri, cu timpul de 1:54,61. Timpul respectiv este mai slab cu peste o secundă față de recordul mondial și cel olimpic. Britanica a câștigat seria din care a făcut parte, a 4-a, fără să se întrebuințeze prea mult, devansându-le pe americanca Nia Akins și Noélie Yarigo din Benin. La fel au stat lșucrurile și în semifinale. Concurând în a treia serie, Keely a fost mai rapidă cu peste o jumătate decât sud-africanca Prudence Sekgodiso. A dat, însă, un avertisment serios adversarelor ei, deoarece a obținut cel mai bun timp din semifinale, 1:56,86. Iar calculele hârtiei au fost respectate și înc ursa la finalul căreia s-au dat medaliile olimpice. Britanica a impus ritmul încă de la început, iar pe final a sprintat pentru record. Nu a stabilit un nou reper istoric, dar a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podumului care a mai fost completat de etiopianca Tsige Duguma și kenyanca Mary Moraa. Aceasta din urmă a avut o palidă consolare la Campionatul Mondial din 2025, care a avut loc la Tokyo. A luat aurul, fiind mai rapidă în finală decât britanicele Georgia Hunter Bell și Hodgkinson. Kelly are în palmares și aurul mondial în sală, câștigat chiar anul acesta, la Torun, în Polonia. A câștigat cu un avans de peste o secundă, dar Odira nu a fost prezentă la eveniment.
Marea campioană olimpică i-a chemat pe ziarişti să-i anunțe că se retrage, dar le-a dezvăluit şi că s-a măritat în secret

Marea campioană olimpică i-a chemat pe jurnaliști pentru a-i anunța că se retrage, dar le-a făcut o surpriză și le-a dezvăluit că s-a măritat în secret. Kaori Sakamoto, unde dintre cele mai importante sportive din istoria patinajului din Japonia, și-a anunțat retragerea din patinaj și, în același timp, a dezvăluit că s-a căsătorit recent. Kaori Sakamoto a surprins pe toată lumea Conferința de presă organizată pentru retragerea sportivei Kaori Sakamoto s-a transformat într-o adevărată surpriză. Aceasta urma să îi anunțe pe jurnaliști că renunță la sportul care a consacrat-o, dar le-a dezvăluit că, recent, s-a căsătorit în secret. Sakamoto a precizat că s-a căsătorit pe data de 5 mai 2026 și că soțul ei are aceeași vârstă, însă nu are legătură cu lumea patinajului artistic. Cei doi s-au cunoscut în perioada facultății. „Este o chestiune personală, dar m-am căsătorit recent. Este complet opusul meu. O persoană care gândește calm și analizează totul. Dar știe și să se distreze, așa că ne simțim foarte bine împreună”, a declarat sportiva în vârstă de 26 de ani, stârnind aplauze în sală, conform japantimes. Jocurile Olimpice îi provocau teamă Sportiva anunțase că sezonul 2025-2026 va fi ultimul din cariera sa. După Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022, ea preciza că a decis să mai continue încă un ciclu olimpic. La Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026, Sakamoto era considerată una dintre favoritele la aur, însă a obținut medalia de argint. Și-a încheiat apoi cariera câștigând al patrulea titlu mondial la Campionatele Mondiale din 2026, desfășurate la Prague. Ea a mărturisit că, în cele trei participări olimpice, nu a simțit niciodată că a putut concura complet relaxată. „Cred că mi-a ajuns. Indiferent de situație, acolo simțeam cel mai puternic teama de a nu greși”, a mai spus sportiva, conform sursei menționate anterior. Cel mai dificil sezon din cariera sportivei Kaori Sakamoto a vorbit și despre cel mai dificil moment al carierei sale: sezonul 2019-2020, când patina pe programul „Matrix”. Atunci încerca să se adapteze la viața de studentă după participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018 și Campionatele Mondiale din 2019. Totodată, după unul dintre cele mai slabe sezoane din carieră, pauza provocată de pandemia COVID-19 a ajutat-o să se regăsească. „Nu mai aveam motivație să mă îmbunătățesc. Nu mai știam pentru ce muncesc atât de mult. Am simțit că, în sfârșit, am un motiv real să iau o pauză”, a spus ea. Multipla campioană a spus că își dorește acum să urmeze o carieră în antrenorat, inspirată de antrenoarele sale, Sonoko Nakano și Mitsuko Graham. Totodată, Sakamoto a precizat că va continua să participe la spectacole pe gheață și să organizeze cursuri pentru copii, sperând că astfel va inspira o nouă generație să descopere patinajul artistic.
Simone Biles, anunțul momentului despre participarea la JO Los Angeles 2028

Simone Biles (29 de ani) a făcut anunțul momentului despre participarea sa la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Iar pentru a ajunge la cea de-a patra sa prezență la JO, cea mai titrată gimnastă din lume a subliniat că un rol major îl are sănătatea mentală. Gimnasta americană a fost desemnată „Sportiva Anului 2025” în cadrul Galei Academiei Laureus, unde Nadia Comăneci a fost premiată pentru întreaga sa carieră, la 50 de ani de când a atins perfecțiunea la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Cea mai titrată gimnastă din istorie, americanca Simone Biles, a făcut anunțul momentului despre participarea la Jocurile Olimpice 2028 de la Los Angeles, când va avea deja 31 de ani. Dacă din punct de vedere fizic, al formei pe care o are, lucrurile sunt clare, cheia deciziei pe care trebuie să o ia, cât mai repede, stă la capitolul mental, despre care spune că are un rol important pentru prezența sa la cea de-a patra ediție a Jocurilor Olimpice. „Am impresia că șansele sunt încă 50-50 și că suntem în continuare presați de timp având în vedere că suntem deja aproape de jumătatea anului 2026. Va trebui să luăm aceste decizii destul de repede. Sănătatea mentală joacă un rol important în acest sens, deoarece, din punct de vedere fizic, antrenorui mei mp vor ajuta să fiu în formă. Pot să mă pun singură în formă. Credem în aceatsă capacitate. Suntem foarte recunoscători că sunt încă sănătoasă. Totul este mental și necesită multă dedicație, deoarece drumul nu este ușor. Este lung, dar avem totuși de muncă”, a declarat Simone Biles într-un interviu pentru CNN. Simone Biles a fost una dintre sportivele care au adus în atenția publicului problemele legate de sănătatea mentală, cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, inclusiv pe parcursul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de Covid-19. La acea ediție a JO, Simone Biles a fost nevoită să renunțe la mai multe dintre probele la care evolua, inclusiv la finala pe echipe, din cauza „twisties”, o boală care este frecventă în rândul gimnastelor, după cum a explicat Nadia Comăneci. „Simt că asta mi-a arătat autenticitatea, pentru că toată lumea credea că sunt un robot, că nu sunt reală, dar, în esență, sunt exact ca voi. Sunt reală”, a mai spus Biles, amintindu-și momentul în care a vorbit despre sănătatea mentală în rândul sportivilor de performanță. Simone Biles, un palmares impresionant în gimnastica mondială Simone Biles are 11 medalii olimpice (șapte de aur, două de argint și două de bronz). Trei dintre titlurile olimpice au fost obținute la JO Paris 2024 (sărituri, individual compus și cu echipa), iar patru au fost la JO Rio 2016 (sol, sărituri, individual compus și cu echipa). La JO Tokyo 2020 a câștigat medalia de argint (cu echipa) și pe cea de bronz (bârnă). Biles a fost nominalizată de Academia Laureus la „Revenirea anului 2022” și „Revenirea anului 2024”, dar a câștigat doar în al doilea an. De asemenea, Biles a fost nominalizată de patru ori pentru „Premiul Sportivul anului” și a câștigat de fiecare dată, în 2017, 2019, 2020 și 2025.
Cea mai frumoasă sportivă din lume a renunțat la haine și a stârnit reacții în rândul fanilor

Jutta Leerdam (27 de ani), considerată cea mai frumoasă sportivă din lume, a renunțat la haine și apariția sa a stârnit reacții diverse în rândul fanilor. Sportiva din Țările de Jos este campioana en-titre în probele de patinaj viteză de 500 metri și de 1.000 de metri de la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, însă ceea ce a atras atenția la acel moment a fost gestul pe care l-a făcut la finalul cursei de 1.000 de metri, unde a stabilit și recordul olimpic. Prin deschiderea echipamentului sportiv, Jutta Leerdam a dezvăluit bustiera pe care o purta, iar aceasta a fost o mișcare de un milion de euro. Cea mai frumoasă sportivă din lume, Jutta Leerdam, a renunțat haine și a stârnit reacții în rândul fanilor care o urmăresc pe social media. În acest moment, Leerdam are 6,5 milioane de urmăritori numai pe Instagram, în creștere față de perioada Jocurilor Olimpice, și este cunoscută nu numai pentru activitatea sa sportivă, ci și pentru că faptul că partener îi este celebrul influencer Jake Paul, cel care a ajuns în spital după un KO devastator al lui Anthony Joshua. „Cel mai tare trup de pe planetă”, „Corpul ei este absolut incredibil”, „MJ al patinajul (n.r. poate fi Michael Jordan, legendarul baschetbalist, dar și Michale Jackson, „Regele Pop”), „Doamne, arată fantastic, ar trebui să practice o disciplină sportivă la Jocurile Olimpice de vară, dar care anume?” sunt doar câteva dintre comentariile primite de Jutta Leerdam la postarea sa de pe Instagram, mulți utilizatori limitându-se la replici inundate de emoticoane foarte variate, de la inimi, la stele sau flăcări. „Ești drăguță” a răspuns Jake Paul la postarea Juttei Leerdam, care la rândul său a primit atenție din partea urmăritorilor. Unii i-au scris că este norocos cu o asemenea parteneră, alții că îi văd în fața altarului, oficializându-și relația. „Îmi place la nebunie acest cuplu de sportivi li abia aștept nunta. Un cuplu mitic Ju și Ja. Se iubesc și este frumos acest lucru”, a scris o urmăritoare a campionei olimpice. Asta în timp ce alți internauți s-au întrebat dacă relația dintre cei doi va rezista în timp. Jutta Leerdam, pe lista europeană „30 sub 30” Succesul pe care patinatoarea la avut la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, unde a câștigat aur olimpic la 500 metri și 1.000 metri, la această din urmă a stabilit și recordul olimpic, a adus-o pe Jutta Leerdam pe lista europeană „30 sub 30”, o listă anuală realizată de Forbes, în care apar cei mai tineri sportivi, inovatori, antreprenori din lume. Potrivit Celebrity Net Worth, averea estimată a patinatoarei este de 5 milioane de euro.
Campioana olimpică la patinaj artistic s-a retras! Alysa Liu a luat decizia pentru CM

La nici o lună de când a câștigat titlul la patinaj artistic după o finală tensionată, Alysa Liu a anunțat că nu va concura la Campionatul Mondial. Încă o retragere importantă de la Campionatul Mondial de patinaj artistic, programat la finalul lunii, la Praga. Medaliata cu aur la Milano Cortina, Alysa Liu, rămâne acasă. Motivul pentru care campioana olimpică Alysa Liu va absenta la CM de patinaj artistic Este ceva obișnuit ca sportivii să sară peste prima ediție de Campionat Mondial, care se desfășoară la scurt timp după prezența lor la Jocurile Olimpice. Sezonul este suficient de lung, iar primele evenimente au avut loc încă din toamna lui 2025. De asemenea, mulți sportivi aleg să înceapă extrasezonul mai devreme, pentru a se pregăti cât mai bine pentru Jocurile Olimpice de Iarnă. Este și cazul americancei Alysa Liu, care a luat aurul la Milano-Cortina, după o finală cu multă tensiune, în contextul în care înaintea programului liber era doar a treia, după japonezele Ami Nakai și Kaori Sakamoto. Liu, care pe 8 august va împlini 21 de ani, a devenit prima patinatoare americană de la Kimmie Meissner, în 2006, care a câștigat titlul mondial. S-a în tâmplat anul trecut, la Boston. Luna trecută, ea a continuat cu prima medalie de aur olimpică pentru Statele Unite după 2002 încoace. La Salt Lake City, Sarah Hughes le devansa pe celebrele sportive ruă Irina Slutskaya, respectiv, americană Michelle Kwan. Americanca a câștigat două medalii de aur la JO, deoarece alături de Glenn a triumfat în proba pe echipe Liu ar fi trebuit să concureze la competiția din Cehia alături de Amber Glenn, clasată pe 5 în clasamentul final la Milano Cortina (după ce era pe 13 la finele programului scurt!) și Isabeau Levito, care a terminat doar pe 12, deoarece a avut o evoluție foarte modestă la programul liber. Campioana olimpică trebuia să fie înlocuită de Bradie Tennell, prima rezervă, dar aceasta a refuzat, așa că sportiva care face deplasarea la Praga este Sarah Everhardt. Liu s-a retras, într-o primă fază, după Jocurile Olimpice de la Beijing din 2022, pentru a reveni triumfător doi ani mai târziu. A făcut spectacol la Boston și a devenit prima americancă după Kimmie Meissner în 2006 care a câștigat titlul mondial. La Milano Cortina, ea a câștigat, de fapt, două medalii de aur, deoarece alături de Glenn a triumfat în proba pe echipe. Liu a devenit rapid o vedetă, nu doar datorită succesului, ci și a atitudinii și stilului. Și, cu tunsoarea ei distinctivă cu şuvițe, care se presupune că imite inelele de creștere ale unui copac, plus piercingul proeminent din gură, ea a evitat stilul „prințesă de gheață” de altădată pentru un look care a fost îmbrățișat de publicul punk și emo. Nu vor participa la CM din Cehia nici japonezii Riku Miura și Ryuichi Kihara, campionii olimpici la perechi, Sara Conti și Niccolo Macii, italienii medaliați cu bronz la Milano Cortina, plus belgianca Loena Hendrickx, care a trecut printr-un sezon marcat de accidentări și a terminat pe locul 14 la Jocurile Olimpice, scrie NBC.
Cum s-a apărat directorul FBI după imaginile în care apare petrecând cu bere în vestiarul naționalei SUA de hochei

Directorul FBI, Kash Patel, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționalei SUA de hochei pe gheață, noua campioană olimpică după un meci dramatic câștigat în fața rivalei sale, Canada, scor 2-1 în prelungiri. Patel a afirmat că s-a simțit „extrem de onorat” să fie alături echipa de hochei a SUA, la Milano, asta deși prezența sa a fost intens criticată în contextul în care duminică noapte, cu câteva ore înainte de finală (ora 8:10, ora Floridei), un bărbat înarmat cu o pușcă a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service. Kash Patel, prezent la finala de hochei pe gheață dintre SUA și Canada, unde americanii au câștigat titlul olimpic după 46 de ani, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționale SUA, fiind criticat în țară pentru acest lucru. „Apărarea” sa a venit în contextul în care cu numai câteva ore înainte de finala de la Milano, în cursul nopții, un bărbat de 21 de ani, înarmat cu o pușcă și având asupra sa o canistră cu combustibil, a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service, potrivit BBC. Într-o postare pe contul personal de X (fosta platformă Twitter), Patel a declarat „pentru mass-media foarte preocupată – da, iubesc Amerfica și m-am simțit extrem de onorat când prietenii mei, proaspeții câștigători ai medaliilor de aur din echipa SUA, m-au invitat în vstiar pentru a sărbători acest moment istoric alături de băieții – cea mai grozavă țară din lume și cel mai grozav sport din lume”. Cu puțin timp înainte de această postare, de apărare, pe contul de director al FBI, Patel a precizat că „FBI dedică toate resursele necesare investigării incidentului de dimineață (n.r. ora 1:30 ora locală) de la Mar-A-Lago, proprietatea președintelui Trump, unde un individ înarmat a fost împușcat mortal după ce a pătruns ilegal în perimetru. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu Secret Service, precum și cu partenerii noștri statali și federali, și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vom putea”. Atac armat la un meci de hochei în SUA. Tatăl unui jucător a deschis focul. Trei persoane decedate, altele în stare gravă SUA, victorie în fața Canadei, după 66 de ani Naționala de hochei pe gheață a SUA s-a impus în finala olimpică în fața Canadei, scor 2-1, prin golul înscris de Jack Hughes, în minutul 1.41 din prelungiri. Aceasta este a treia medalie de aur pentru reprezentativa SUA, după cea de la Lake Placid 1980 și Squaw Valley 1960, aceasta din urmă fiind obținută chiar în fața naționalei Canadei. Canada are în palmaresul său nouă medalii olimpice de aur (cea mai recentă a fost la Soci 2014), patru de argint și două de bronz (JO Grenoble 1968 și JO Lillehammer 1994).
Controversata campioană olimpică a postat imagini din avionul privat la plecarea din Italia după ce și-a arătat bustul pentru 1.000.000 de euro

Jutta Leerdam (27 de ani), controversata campioană olimpică de la Milano Cortina 2026, a postat imagini din avionul privat la plecarea din Italia. Anterior, sportiva și-a arătat bustul pe gheața de la Cortina d’Ampezzo, iar gestul i-ar fi introdus în conturi nu mai puțin de 1.000.000 de euro. Aici sunt banii dumneavoastră, Nike! Controversata Jutta Leerdam, campioană olimpică la patinaj viteză, a plecat de la Milano Cortina cu un avion privat Jutta Leerdam a stârnit o controversă imensă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, după ce și-a arătat bustul pe gheața de la Cortina d’Ampezzo. Medaliata cu aur de la patinaj viteză a recurs la acest gest nu pentru că ar fi dorit să se relaxeze, costumul îmbrăcat de ea nefiind tocmai confortabil, ci din alte considerente. Concret, în presa internațională s-a vehiculat că Jutta Leerdam și-ar fi desfăcut larg fermoarul echipamentului în timpul Jocurilor Olimpice pentru a face reclamă la bustiera Nike pe care o avea pe dedesubt. Atleta are un contract de sponsorizare cu gigantul vestimentar din Statele Unite ale Americii, iar în urma reclamei pe care a făcut-o la Olimpiada de iarnă, s-a vehiculat că ar urma să primească 1.000.000 de euro. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a iertat-o pe Jutta de sancțiuni, iar dacă scenariul de mai sus este adevărat, campioana olimpică se poate bucura de banii Nike în liniște. De altfel, pentru a le face în ciudă contestatarilor, atleta din Țările de Jos, care a luat și o medalie de argint în Italia, la 500 de metri patinaj viteză, a plecat de la Milano Cortina cu un avion privat. Ea a postat câteva imagini pe pagina sa de Instagram, unde e urmărită de 6 milioane de persoane, iar în poze, care sunt prezente în galeria foto a articolului, se poate vedea că aeronava este una de lux! „Jutta Leerdam postează dintr-un avion privat în timp ce se îndreaptă spre casă cu medalii de aur și argint de la Jocurile Olimpice de iarnă”, au titrat cei de la The Sun, care au preluat și ei imaginile. Cu cine este logodită Jutta Leerdam Jutta Leerdam mai este cunoscută publicului larg pentru logodna pe care o are cu faimosul youtuber Jake Paul. Nici acesta din urmă nu duce lipsă de fonduri financiare, având în vedere că a câștigat zeci și chiar sute de milioane de euro doar din ultimele lupte în care a fost implicat, una chiar în fața marelui Mike Tyson, din care a ieșit câștigător. De asemenea, Jake Paul câștigă enorm din sponsorizări, din canalul său de Youtube și din alte afaceri pe care le coordonează. Revenind la Jutta Leerdam, în dreptul pozelor menționate mai sus, ea a transmis: „La revedere, Jocurile Olimpice! Nu îmi vine să cred că plec cu visul împlinit și cu un record olimpic (n.r. – la 1000 de metri patinaj viteză, unde a luat și medalia de aur)”, a scris sportiva din Țările de Jos.
Ce a pățit o campioană care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 după ce s-a declarat pansexuală

O patinatoare americană care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 a fost nevoită să ia o decizie capitală. După ce s-a declarat pansexuală, Amber Glenn se vede obligată va limiteze utilizarea reţelelor de socializare după ce a primit în acest sens numeroase mesaje de ură și amenințare. Patinatoarea americană care participă la Olimpiada de iarnă a luat decizia radicală după ce și-a declarat orientarea sexuală O patinatoare din Statele Unite care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina s-a văzut nevoită să ia o hotărâre radicală. După ce s-a declarat pansexuală, Amber Glenn a anunțat că își va reduce utilizarea reţelelor sociale după ce a primit „o cantitate înspăimântătoare” în acest sens numeroase mesaje de ură și amenințare. Glenn este atrasă de persoane, indiferent de sexul sau identitatea lor de gen, este prima femeie care se identfică astfel, potrivit site-ului OutSports, care monitorizează sportivii din comunitatea minorităţilor sexuale. „Când am ales să utilizez unul dintre lucrurile extraordinare despre Statele Unite – libertatea de expresie – pentru a comunica ceea ce simt în calitate de sportiv care concurează pentru echipa SUA într-o perioadă dificilă pentru mulţi americani, am primit o cantitate înspăimântătoare de ură şi ameninţări doar pentru că mi-am folosit vocea când am fost întrebată despre cum mă simt. Am anticipat într-adevăr acest lucru, dar sunt decepţionată de această situaţie. Îmi voi limita timpul petrecut pe reţelele de socializare pentru binele meu, dar nu mă voi opri să îmi folosesc vocea pentru ideile în care cred”, a transmis sportiva în vârstă de 26 de ani într-un mesaj pe o reţea de socializare. Foto: Mediafax Foto „Mândru de ea”. Reacția lui Adam Rippon, fost medaliat olimpic, care este gay Glenn se află în premieră la JO şi a obţinut deja o medalie de aur în concursul pe echipe, fiind văzută printre favorite la medalie şi în proba individuală feminină, care va debuta pe 17 februarie. Adam Rippon, fost patinator american medaliat olimpic, care este gay, s-a declarat mândru de curajul lui Amber Glenn de a vorbi liber despre acest subiect tabu. „Sunt foarte mândru de ea. La finalul zilei, vrei să dai tot ceea ce ai mai bun aici, dar de asemenea vrei să te asiguri că atunci când oamenii au şansa să te cunoască şi ştiu cum eşti de fapt, că eşti apt să vorbeşti liber să şi împărtăşeşti acest lucru”, a spus Rippon pentru Reuters.