Campioana olimpică din 1984, arestată! Fosta elevă a lui Bela Karolyi a condus sub influența alcoolului

campioana-olimpica-din-1984,-arestata!-fosta-eleva-a-lui-bela-karolyi-a-condus-sub-influenta-alcoolului

O fostă elevă a regretatului antrenor român Bela Karolyi a fost arestată la mijlocul acestei luni pentru conducere sub influența alcoolului. Mary Lou Retton, în vârstă de 57 de ani, campioană olimpică în 1984, a fost eliberată ulterior din închisoare după ce a achitat o cauțiune în valoare de 1.500 de dolari. O fostă elevă a lui Bela Karolyi a fost arestată după ce a fost prinsă beată la volan de către polițiști Una dintre fostele gimnaste ale legendei Bela Karolyi a fost arestată la mijlocul lunii mai pentru conducere sub influența alcoolului, scrie Associated Press. Mary Lou Retton, ajunsă la 57 de ani, campioană olimpică în 1984, a fost depistată conducând ciudat pe o șosea din Virginia de Vest. La controlul polițiștilor, ea a refuzat să facă testul de alcoolemie și să i se recolteze probe de sânge. Și asta chiar dacă mirosea a alcool, nu vorbea coerent și de sub scaunul pasagerului i se zărea o sticlă de vin. Multipla campioană a fost imediat reținută, ulterior testată și într-un final arestată pentru conducere sub influența alcoolului. A fost apoi eliberată din închisoare după ce a achitat o cauțiune în valoare de 1.500 de dolari. La un pas de tragedie acum doi ani Spre finalul anului 2023, Mary Lou Retton a trecut razant pe lângă moarte, după ce o pneumonie virulentă a trimis-o direct la Terapie Intensivă. Cum fosta sportivă nu era asigurată medical, multă lume i-a sărit în ajutor cu donații în valoare de aproape jumătate de milion de euro pentru tratament. Gimnastă a fost creația legendarului antrenor român Bela Karolyi, cel care a fugit în Statele Unite ale Americii în 1981. Trei ani mai târziu, la vârsta de 16 ani, Mary Lou a câștigat medalia de aur în proba de individual compus la Olimpiada de la Los Angeles. Cu un punctaj total de 79,175 puncte, Retton le-a devansat pe româncele Ecaterina Szabo (79,125) și Simona Păucă (78,675), devenind astfel prima campioană olimpică din SUA în această probă. Ulterior ea a mai bifat un argint la sărituri și câte un bronz la paralele și sol. La acea vreme, echipa antrenată de soții Karolyi s-a clasat pe locul al doilea în competiția pe echipe, în urma României. „Am celebrat un om atât de special”, a scris Mary Lou Retton pe Instagram, după ce a participat la înmormântarea lui Bela Karolyi, care a decedat în 15 noiembrie 2024. Bela Karolyi, omul de care se leagă cele mai mari performanțe al gimnasticii românești, din perioada 1975-1980, a murit din cauza unei maladii incurabile. S-a luptat mult timp cu păcătoasa boală Alzheimer, iar în ultima perioadă a vieții sale nu mai recunoștea pe nimeni și nu mai putea mânca decât asistat. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Ce a simțit campioana olimpică Andreea Răducan față de străini pentru că provenea dintr-o țară mică precum România

ce-a-simtit-campioana-olimpica-andreea-raducan-fata-de-straini-pentru-ca-provenea-dintr-o-tara-mica-precum-romania

Fosta mare gimnastă Andreea Răducan, campioană olimpică la Sydney, în 2000, a povestit ce a simțit față de străini pentru că provenea din România. Retrasă din activitate în urmă cu mai bine de două decenii, Andreea Răducan nu a stat departe de gimnastică, iar timp de 3 ani a fost șefa forului român. Atitudinea Andreei Răducan față de străini pentru că provenea dintr-o țară mică Răducan a fost invitată la Botoșani, să vorbească adolescenților din 13 licee, cu ocazia deschiderii lunii olimpice, care debutează în fiecare an pe 23 mai. Fosta mare sportivă le-a spus celor prezenți la Colegiul Național AT Laurian că este foarte important să aibă încredere în visul lor. „De obicei, atunci când suntem mici nu avem frustrări că venim dintr-un oraș de provincie, dintr-o țară mică. N-a contat pentru mine niciodată lucrul acesta pentru că am considerat că am muncit suficient de mult, că am destul talent și nu îmi rămâne decât să arăt lumii întregi ce pot să fac și asta vă încurajez și pe voi să faceți. Cred că este ideal să găsiți activitatea pe care o practicați cu cea mai mare bucurie și înseamnă că acolo este harul vostru, talentul vostru”, a spus Andreea Răducan, potrivit Botoșani News. Programul infernal al Andreei Răducan când era sportivă Ea a făcut parte din generația de gimnaste române care au preluat ștafeta de la Lavinia Miloșovici și Gina Gogean. „De la vârsta de 4 ani am început să practic gimnastica din înțelepciunea tatălui de a înțelege că educația prin sport este una foarte sănătoasă. În 1987 când am început să practic gimnastica, accesul la informație nu era nici pe departe cel care este astăzi, așa că foarte mult despre gimnastică nu știam. Aveam o carte despre Nadia Comăneci, cumpărată de tata și scrisă de un fost mare jurnalist sportiv Ioan Chirilă și asta a fost introducerea pentru mine în ceea ce însemnau tainele gimnasticii. Am început la 4 ani jucându-mă pentru că nu aveam nicio idee despre Jocurile Olimpice sau despre ce însemna să reprezinți țara ta, România, la o competiție de o asemenea anvergură. Ce vreau să punctez în acest mic calup este faptul că este important să aveți încredere în visul vostru”, a declarat Andreea Răducan. Ea a reamintit că drumul unui sportiv de performanță nu este deloc simplu, cere multe sacrificii și o determinare pe care trebuie să o înveți ani la rând. „Aveam școală de dimineață de la 08:00 la 10:00, după care antrenament, odihnă, masă, după amiază iar antrenament, iar joia opt ore de școală. Deși uneori mai sunt oameni care spun că sportivii nu prea știu ei cu școala, nu ne împiedică nimeni și nimic, dacă suntem disciplinați și focusați. Am iubit mereu să citesc, am mers și la olimpiadă când eram la școală acasă”, și-a amintit deținătoarea a 5 titluri mondiale. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Drama Danielei Silivaș: Am început să plâng. Colegele plângeau, antrenorii plângeau. EXCLUSIV

drama-danielei-silivas:-am-inceput-sa-plang-colegele-plangeau,-antrenorii-plangeau.-exclusiv

Daniela Silivaș, unul dintre numele emblematice ale gimnasticii românești, a vorbit despre momentul care a marcat-o în cariera sa, la Jocurile Olimpice de la Seul 1988, unde a obținut șase medalii, din care trei au fost de aur. Daniela SIlivaș este singura gimnastă din România care a obținut medalii la toate probele, atât pe aparate, cât și la individual compus și pe echipe. Aurul l-a obținut la paralele, bârnă și sol, în timp ce la sărituri a câștigat medalia de bronz. Medalii de argint a luat pe echipe, respectiv la individual compus. Daniela Silivaș, despre drama de după ratarea aurului olimpic În privința medaliei de la individual compus, poate una dintre cele mai importante pentru fiecare gimnastă, Daniela Silivaș a subliniat că încearcă să se gândească la succesul de a câștiga argintul olimpic, nu la eșecul cuceririi aurului. „(A fost un moment când nu v-ați putut potoli plânsul?) Da, bineînțeles la Jocurile Olimpice. Încerc să nu spun când am pierdut aurul olimpic, ci când am câștigat argintul. După 30 și ceva de ani am realizat că e foarte important acel argint. Dacă mă gândesc că am pierdut aurul, încep să mă gândesc că nu am fost o gimnastă bună. Atunci, pe moment, am început să plâng, colegele plângeau, antrenorii plângeau. A trebuit să trec peste eșecul de a nu a câștiga aurul și să mă gândesc că am alte șanse pe aparate”, a mărturisit Daniela Silivaș în podcastul Altceva al lui Adrian Artene. La vremea respectivă, foarte multă lume a considerat că aurul olimpic la individual compus ar fi trebuit să ajungă la gimnasta din România. Daniela Silivaș a confirmat aceste discuții, dar susține că a fost și meritul celeilalte gimnaste, Elena Șușunova (URSS), care a în ziua respectivă a fost mult mai bine decât ea. „Da, așa s-a gândit pe vremea aia, că eu trebuia să câștig, dar e și meritul gimnastei care a câștigat. A fost excelentă, în ziua aceea a fost mai bună decât mine”, a mai spus Daniela Silivaș. „E frumos să câștigi, dar înveți mai multe când pierzi” Întrebată cum ar reacționa acum, dacă ar avea posibilitatea să se întâlnească cu Daniela, cea din 1988, căreia i-a fost „furat” aurul, Daniela Silivaș (53 de ani) a avut o replică din care mulți ar trebui să învețe. „Că totul este trecător. Că este important atunci, dar gimnastica și sportul nu înseamnă numai medaliile. E frumos să câștigi, dar înveți mai multe când pierzi”, a concluzionat Daniela Silivaș. După o pauză de 12 ani, gimnastica românească a revenit într-o finală la Jocurile Olimpice, unde Ana Maria Bărbosu a câștigat medalia de bronz la sol, după o finală controversată și decisă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Ana Bărbosu a afirmat care a fost „lecția” pe care a învățat-o după JO Paris.

Oana Ban, campioana olimpică de la Atena, a plecat de 11 ani în Cipru şi a ajuns să facă misionarism pentru Martorii lui Iehova

oana-ban,-campioana-olimpica-de-la-atena,-a-plecat-de-11-ani-in-cipru-si-a-ajuns-sa-faca-misionarism-pentru-martorii-lui-iehova

Medaliată cu aur în proba pe echipe la Jocurile Olimpice de la Atena, care au avut loc în 2004, Oana Ban face misionarism pentru Martorii lui Iehova. Cariera fostei gimnaste Oana Ban a fost scurtă, dar consistentă, câștigând o medalie olimpică de aur și două mondiale de argint în 3 ani. La două decenii de când a devenit campioană olimpică, Oana Ban face voluntariat în Cipru pentru Martorii lui Iehova Născută pe 11 ianuarie 1986, ea a ratat Campionatul Mondial din 2001, de la Gent, din cauza limitei inferioare de vârstă, pentru doar 11 zile. Un an mai târziu a câștigat argintul mondial la bârnă, iar la competiția din anul următor a urcat, din nou, pe treapta a doua a podiumului, cu echipa. De 11 ani trăiește în Cipru, unde face lucrarea Domnului pentru cultul Martorilor lui Iehova. „Am venit în Cluj, am intrat la Facultatea de Educație-Fizică și Sport, automat. Și, da, eu aveam un plan, de atunci am zis că vin în Cluj și vreau să studiez Biblia. Eu n-am fost în nici un club până la 19 ani. Și am copilărit și am crescut și la Deva, cu învățăturile astea pe care mi le-a zis mama. Mai citeam Biblia între antrenamente, dar nu aveam eu foarte mult timp. Dar mă rugam, în schimb mă rugam. Ceea ce fac acum pentru Martorii lui Iehova e pur și simplu o lucrare voluntară pe care până la urmă Iisus Hristos a început-o. E o lucrare care îmi oferă satisfacție și bucurie și e frumos să faci ceea ce îți place și în care, până la urmă, să găsești satisfacție”, a spus ea, în cadrul unui podcast. Oana Ban s-a rugat înclusiv în timpul exercițiului de la sol, la JO de la Atena Punctul culminant al carierei Oanei Ban a fost la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, unde alături de Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela Șofronie și Silvia Stroescu a câștigat medalia de aur la proba pe echipe. Ban a concurat la paralele, bârnă și sol. De asemenea, s-a calificat în finala la individual compus și la sol. Numai că o accidentare suferită la ultimul exercițiu din competiția pe echipe a împiedicat-o să participe la finale, lucru care i-a pus capăt experienței olimpice. La Sol a fost înlocuită de Daniela Șofronie, care a câștigat medalia de argint. „Mă rugam în gând, pur și simplu. Și în timpul exercițiului la sol la Atena (n.r. – în finala pe echipe), după ce m-am accidentat, în colț, înainte să mă duc spre ultima linie acrobatică, m-am rugat. M-am rugat așa, scurt, nu trebuie să fie ceva complicat! Pe podium, la Olimpiadă, au fost euforie, bucurie și emoție, dar medalia aia nu îmi dă viață veșnică. E o bucurie, da, și un lucru pentru care ai muncit, și mă bucur pentru rezultatul ăsta. Dar e așa, o chestie de o săptămână, două, trei, o lună, în care oamenii te aclamă! Dar, gata, după aceea vine următoarea generație și următoarea și tot așa…”, a mai transmis fosta sportivă. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: Suntem un cuplu!

campioana-olimpica-se-iubeste-cu-colega-ei,-mai-tanara-cu-8-ani:-suntem-un-cuplu!

Triplă campioană olimpică la patinaj Martina Sablikova și-a oficializat relația cu Nikola Zdrahalova, nimeni alta decât colega sa din echipa Novis. Totul a fost făcut public pe Instagram de către sportiva din Cehia, deținătoare a șapte medalii la Jocurile Olimpice. Campioana olimpică a oficializat relația cu colega ei de echipă. „Suntem un cuplu!” Triplă campioană olimpică la patinaj Martina Sablikova (37 de ani), una din cele mai bune patinatoare de viteză din istorie, a anunțat că formează un cuplu cu Nikola Zdrahalova (29 de ani), colega sa din echipa Novis. Totul a fost făcut public pe rețelele sociale de către sportiva din Cehia, specializată pe curse de 3000 de metri și 5000 de metri. Are a bifat de-a lungul timpului mai multe recorduri mondiale și deține șapte medalii la Jocurile Olimpice (Vancouver, 2010 – aur la 3000 m și 5000 m, bronz la 1500 m, Sochi, 2014 – aur la 5000 m și argint la 3000 m, Pyeongchang, 2018 – argint la 5000 m, Beijing, 2022 – bronz la 5000 m). Recent, Martina Sablikova a dezvăluit printr-o postare pe Instagram despre relația pe care o are cu Nikola Zdrahalova, și ea participantă la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă. „Voi știți că întotdeauna mi-am păstrat viața intimă în privat – și asta nu se va schimba, pentru că chiar contează pentru mine. Dar, recent, am simțit că unii oameni au încercat să vorbească în locul meu și a devenit prea mult. Așa că, iată, direct de la mine: Niky Zdrahalova și cu mine suntem un cuplu. Ea a fost stânca mea, suntem fericite și am trăit această viață frumoasă de peste 12 ani. Dați iubire mai departe!”, a scris, pe Instagram, Sablikova. Deține recordurile mondiale la 3.000 de metri și 10.000 de metri Martina Sablikova este în continuare deținătoarea recordului mondial la 3000 de metri (3:52,02, Cupa Mondială Salt Lake City 2019), dar și la cel de la 10.000 de metri (13:48,33, Calgary 2007). Sportiva în vârstă de 37 de ani a concurat și în curse de ciclism și chiar a fost la un pas de calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio (2016). Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult