Simona Halep şi-a luat adio de la tenis: Vă iubesc şi vă mulțumesc

simona-halep-si-a-luat-adio-de-la-tenis:-va-iubesc-si-va-multumesc

Cea mai mare jucătoare română de tenis din toate timpurile, Simona Halep, şi-a luat adio de la tenis mulțumind tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul carierei. În ultimul discurs oficial ca jucătoare de tenis, Simona Halep a mulțumit fanilor, antrenorilor, sponsorilor, României, familiei, prietenilor, dar și legendelor care au asistat la retragerea ei. Câștigătoare a 24 de turnee de-a lungul carierei, dintre care două de Mare Șlem, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis în februarie 2025. Imediat după ce a fost învinsă de Lucia Bronzetti, cu 1-6, 1-6, în primul tur al Transylvania Open, ea a luat microfonul și a spus că este ultimul ei meci oficial. Au curs multe lacrimi, la fel ca la spectacolul organizat la Cluj-Napoca, prin care i s-a dat ocazia să se retragă oficial. Au fost momente superbe, oferite de Simona și cei care au intrat pe teren alături de ea sau împotriva ei, Andrei Pavel, Elina Svitolina, Gael Monfils și Stere Halep, tatăl fostei jucătoare. „Este foarte emoţionant. Poate o să fie ultima dată când vorbesc oficial, ca sportivă, fostă sportivă. M-aţi susţinut atât la bine cât şi la rău, nu v-aţi îndoit de mine, ceea ce a însemnat enorm. Forța voastră mi-a dat încrede să lupt să merg mai departe. Vă mulțumesc din suflet dumneavoastră și celor de la televizor. Sunt multe inimi care bat alături de noi”, a spus Simona Halep, la final, mulțumind spectatorilor și fanilor ei. „Mulțumesc antrenorilor mei și celorlalți care sunt aici în sală. M-au ajutat la fiecare pas să ajung în fruntea piramidei. Toţi au contat foarte mult. Au pus câte o cărămidă la această casă care a fost cariera mea. Mulțumesc sponsorilor care m-au susținut de la 13 ani, chiar și când mi-a fost greu. Au avut încredere în mine și asta a contat cel mai mult. Mulțumesc României. Aici m-am născut, aici am crescut! Mulţumesc tuturor oamenii frumoşi care au venit să mă vadă. Sper ca acest copil (n.r. – ca Sofia) să fie mulţi campioni care să mă ajungă şi chiar să mă depăşească”, a mai transmis campioana. La finalul spectacolului din BT Arena, Simona Halep a spus că a fost o seară de neuitat și că se simte împlinită Ea nu avea cum să omită cele două titluri de Mare Șlem câștigate, la Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. Pe cale de consecință, a punctat și faptul că, atunci când a revenit în țară cu trofeele, zeci de mii de oameni s-au dus pe Arena Națională să o aclame. „Mulțumesc oamenilor frumoși care au iubit acest sport, celor care au venit pe Arena Națională să vadă trofeele. Sper ca toți copiii să mă depășească, pentru că sportul e frumos și ne bucură pe toți. Familia mereu a fost alături de mine. Mulțumesc că există, că m-a făcut să exist, m-a ajutat să îmi îndeplinesc visul de a ajunge cât mai sus. Tatălui, care m-a susținut nebunește, mamei care a echilibrat balanța. M-au educat frumos, mi-au spus să rămân cu picioarele pe pământ. Mi-au spus că tot ce fac este pentru mine și pentru cei care mă suțin. Fratele meu m-a ajutat în viața profesională și personală. A fost permanent alături, renunțând de multe ori la ale lui. Le mulțumesc nepoțeilor Stere și Tania, care-mi aduc zilnic zâmbetul pe buze. Prietenilor mei, care sunt în seara aceasta aici și celor care nu au ajuns. Sper că toate clipele grele și frumoase nu le vor uita niciodată. Legendele sportului românesc aunt aici. Le mulțumesc Nadiei, lui Gică, lui Ilie! Știu că inimile voastre (n.r. – ale spectatorilor) au bătut și bat și pentru ei. Vreau s-o aplaudăm în picioare pe doamna Virginia Ruzici, care a fost managerul meu, m-a susținut de când eram junioară, a avut încredere în mine. S-a dus la domnul Țiriac și i-a spus că voi ajunge sportivă mare. Tot respectul pentru cei care au dus România sus și vouă, care ne-ați susținut. A fost o seară de neuitat, mă simt împlinită”, a mai ransmios fosta mare jucătoare de tenis.

Mesajul pe care l-a primit campioana de la o mamă cu trei copii: Ești o c**vă!

mesajul-pe-care-l-a-primit-campioana-de-la-o-mama-cu-trei-copii:-esti-o-c**va!

Aryna Sabalenka (28 de ani), liderul mondial și multiplă campioană de Grand Slam, a vorbit deschis despre lucrurile care au venit „la pachet” cu notorietatea sa.  Mesajul pe care l-a primit de la o „mamă cu trei copii”, a bulversat-o pe sportiva din Belarus. Astfel de reacții, din păcate, sunt la ordinea zilei pentru sportivi, care sunt vizibil prin prisma activității lor. Dar asta nu înseamnă că ele trebuie acceptate și normalizate, ci trebuie aduse în atenția publicului și condamnate. Mai mult decât, este necesar ca autoritățile să ia măsuri mai dure împotriva internauților, tocmai pentru a limita astfel de situații care pot pune în pericol integritatea fizică și emoțională a celor amenințați. Aryna Sabalenka, campioana care a intrat în istorie după ce cucerit Miami Open, a dezvăluit cât de tulburătoare poate fi interacțiunea de pe social media. Liderul mondial a adus în atenție mesajul primit de la o „mamă cu trei copii”, un mesaj care arată că notorietatea vine „la pachet” și cu o serie de riscuri la care se expun persoanele publice. „Uneori e un cont fals, și mă gândesc: nici măcar nu ai curajul să-ți arăți fața? Sau, alteori, dai clic pe profil și vezi că e o mamă cu trei copii, o familie fericită care duce o viață foarte convențională, perfectă. Iar mesajele pe care ți le trimite sunt de genul: «Vreau să mori, vreau ca familia ta să aibă cancer, ești o curvă». Și mă gândesc: «Ceva nu e în regulă cu planeta asta.»”, a mărturisit Aryna Sabalenka, într-un interviul acordat Vogue, citată de EssentialySports. Sabalenka a recunoscut că experiențele acestea sunt foarte tulburătoare și dificil de înțeles din punct de vedere emoțional, fiind încă șocată de ura pe care o revarsă mulți, fără a răspunde vreo clipă de faptele lor. Totodată, Aryna Sabalenka a spus că indiferent de câtă apreciere va primi de la unii, „vor exista oameni care te vor critica”, făcând referire la faptul că a fost contestată pentru stilul zgomotos de joc, dar și pentru aspectul său, naționalitate, aici fiind vorva și de conflictul dintre Rusia și Ucraina, sau chiar alegerile din viața privată. Aryna Sabalenka, logodită cu iubitul milionar În acest an, chiar înainte de primul său meci la Indian Wells, Aryna Sabalenka s-a logodit cu iubitul milionar, Georgios Frangoulis (37 de ani), un cunoscut antreprenor brazilian cu origini grecești. Cei doi și-au început relația în prima jumătate a anului 2024 și cea mai mare parte a timpului o petrec împreună, în ciuda unui program extrem de aglomeat pentru campioana de la Australian Open (2023, 2024) și US Open (2024, 2025). Eliminată de la Roma, în turul 3, de către Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA), Aryna Sabalenka se pregătește de Roland Garros (24 mai – 7 iunie), turneu la care anul trecut a jucat în finală.

Sorana Cîrstea, anunț despre retragerea din tenis după ce a ajuns în TOP 30 WTA

Sorana Cîrstea (35 de ani) a ajuns în Top 30 WTA, după ce a făcut optime de finală la Miami Open, iar revenită la București pentru câteva zile a făcut anunțul despre retragerea sa definitivă din tenis. Fostul număr 21 mondial anunțase că pune racheta în cui încă de la finalul lui 2024, din cauza unor probleme medicale ce au împiedicat-o să aibă rezultate notabile, însă evoluțiile bune de anul trecut, cu două trofee câștigate (WTA 1.000 Madrid, la dublu, WTA 250 Cleveland), au determinat-o pe Sorana Cîrstea să amâne momentul pentru acest sezon. Sorana Cîrstea a obținut rezultate foarte bune în primele luni din 2026, rezultate care i-au permis o urcarea în Top 30 WTA, până pe locul 29. Aflată în ultimul său sezon înainte de retragerea din tenis, Sorana Cîrstea a vorbit despre acel moment,  subliniind în același timp că vrea să se bucure de ceea ce îi oferă tenisul, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și al emoțiilor. „Îmi doresc să fac foarte multe lucruri, dar momentan încerc să mă concentrez pe tenis. Am anumite planuri, am spus-o de multe ori, sunt o persoană care are foarte multe interese și pe lângă tenis și simt că pot să aduc un aport în multe arii din viața mea. Voi vedea după, exact, în ce domeniu mă voi orienta, însă în momentul de față îmi doresc să mă bucur de fiecare săptămână, să joc un tenis cât mai bun posibil, iar restul, sunt sigură că va fi o perioadă frumoasă”, a declarat Sorana Cîrstea, prezentă la Kids Day, un eveniment din cadrul turneului ATP 250 Țiriac Open, care se desfășoară la București. Întrebată dacă se vede în postura de a a îndruma copiii spre tenis, dar mai ales ce sfaturi ar avea pentru aceștia, Sorana Cîrstea a răspuns, fără ezitare. „În primul rând le-aș spune să se bucure de fiecare experiență, asta încerc eu acum, ca adult, însă cred eu că este important să te bucuri indiferent de ce faci în viață. Iar pentru cei care vor opta pentru performanță, să încerce să nu se rezume doar la rezultate și să nu fie foarte dezamăgiți atunci când pierd”, a mai spus sportiva din Târgoviște. Sorana Cîrstea, despre decizia retragerii: „Deloc ușoară” În ceea ce privește decizia de a se retrage din tenis, mai ales că în ultimele luni a avut evoluții foarte bune, cu turneu câștigat în România, la Transylvania Open, Sorana Cîrstea a afirmat că nu a fost „deloc ușoară”, dar nu ar mai amâna momentul. „Decizia (n.r. a retragerii) nu e deloc ușoară, însă a venit după câțiva ani de gestionat lucrurile. Am pus în balanță foarte multe vise și anumite oportunități, anumite lucruri pe care doresc să le fac după tenis. Nu este o decizie ușoară, dar în același timp mă bucur să pot să am acest an și să pot să ies cu capul sus din tenis, pe ușa din față”, a subliniat Sorana Cîrstea, care peste câteva zile va împlini 36 de ani.

Teroarea marii campioane din cauza soțului alcoolic şi gelos: M-a bătut atât de tare încât l-am implorat să mă omoare”

teroarea-marii-campioane-din-cauza-sotului-alcoolic-si-gelos:-m-a-batut-atat-de-tare-incat-l-am-implorat-sa-ma-omoare”

Svetlana Kitic (65 de ani), mare campioană a sportului din fosta Iugoslavie, multiplă medaliată olimpic, inclusiv cu aur la Jocurile de la Los Angeles 1984, a povestit teroarea pe care a trăit-o din cauza soțului alcoolic și gelos. Născută la Tuzla, în estul actualei Bosnia Herțegovina, Svetlana a fost căsătorită cu Goran Bogunovic, un descoperitor de talente, în intervalul 1988-1990. Cei doi sunt și părinții unei fete, pe nume Marina. Teroarea prin care a putut să treacă Svetlana Kitic timp de doi ani. Campioana olimpică a trăit un film de groază cu Goran Bogunovic, soțul alcoolic și gelos Svetlana Kitic este una dintre legendele sportului din fosta Iugoslavie și e considerată și astăzi una dintre cele mai mari handbaliste din toate timpurile. Pentru naționala de handbal feminin a fostei Iugoslavii, ea a marcat nu mai puțin de 911 goluri în 202 apariții. De asemenea, a contribuit la cucerirea argintului la Jocurile Olimpice Moscova 1980, iar patru ani mai târziu, la Olimpiada de la Los Angeles, Svetlana Kitic și naționala de handbal feminin a Iugoslaviei au pus mâna pe mult râvnitul aur. Și, nu în ultimul rând, ea și coechipierele au obținut o medalie de argint la Campionatul Mondial din Coreea de Sud 1990. Pe final de carieră, în intervalul 2002-2003, când Iugoslavia era deja istorie, Svetlana Kitic a decis să reprezinte Bosnia Herțegovina la nivel internațional, ea fiind născută la Tuzla, în estul statului din urmă menționat. Cu toate acestea, fosta jucătoare de handbal a rămas la fel de iubită pe întreg teritoriul fostei Iugoslavii, iar în 2010, spre exemplu, a câștigat Premiul Oscar pentru Popularitate în Serbia. Din păcate, nu doar aceste realizări au adus-o pe Svetlana în atenția presei internaționale, ci și un episod dramatic prin care a trecut la finalul anilor ’80. Ea a fost căsătorită cu un descoperitor de talente al acelor vremuri, Goran Bogunovic, care din nefericire a supus-o unor chinuri greu de descris. În cei doi ani de mariaj, în care au dat naștere și unei fete, pe nume Marina, Svetlana Kitic a fost bătută brutal de partener, care era alcoolic și gelos. Și chiar dacă nu a fost amenințată cu moartea, ea a ajuns în situația de a-și dori să își dea ultima suflare. În cadrul unui interviu cutremurător pe care l-a acordat sârbilor de la Sportal.Blic.Rs, ea și-a amintit că și-a implorat soțul să îi curme viața, doar pentru a nu mai suferi: „Am tăcut pentru că mi-a fost rușine să-l denunț pe tatăl copilului meu. Dar totul a durat până când am ajuns în punctul în care eram mai mereu la secția de urgențe a spitalului. Eram mai mult acolo decât pe terenul de sport. Și în cele din urmă m-am dus la poliție și am povestit tot. Da, vorbesc despre Goran Bogunovic, al treilea soț. El este tatăl Marinei. La câteva luni după divorț, a dispărut fără urmă. Regret că nu am pus capăt acelei traume mai devreme. M-a bătut în repetate rânduri, din cauza alcoolului. Bea enorm și era teribil de gelos. Nikola (n.r. – un băiat pe care îl avea dintr-o căsătorie precedentă) nu locuia cu mine pe atunci, era cu tatăl lui, al doilea meu soț. Iar Mara avea cam trei ani. Din fericire, își amintește doar puțin din ce s-a întâmplat. Și a încercat să ascundă totul în suflet. Nu prea vorbim despre asta… Filosofia mea de viață este să iert toate lucrurile urâte care mi s-au întâmplat, dar să nu uit. Și, da, bineînțeles că au rămas traume. Când aud pe cineva certându-se sau răstindu-se, întotdeauna rog acea persoană să coboare tonul… Adică, dacă simt că se poate ajunge la o ceartă, mă supăr rău de tot. (…) Abuzatorii știu bine să își ascundă fața și cu cât ajungi să îi iubești mai tare, cu atât te vor bate mai rău. Atât de rău încât vei ajunge să crezi că te vor ucide. Chiar și eu am ajuns în punctul în care i-am zis: omoară-mă dacă vrei, eu nu voi mai rămâne cu tine! Nu știam ce să mai fac, acelea sunt momentele în care te închizi complet în tine, devii o victimă. Divorțul a durat 5, 6 ani, asta a fost cea mai mare rușine, mai ales din cauza copilului. Era a treia mea căsătorie și am făcut totul pentru a o salva. Copiii știu, Mara chiar mi-a salvat viața o dată. Nu îmi mai e rușine să vorbesc despre acest subiect, așa că discut deschis cu copiii. Trebuie să știe că nu sunt singuri”, a declarat Svetlana Kitic, potrivit sursei citate. Avertisment pentru toate femeile Totodată, uriașa handbalistă a citat din bătrâni pentru a le avertiza pe femeile de pretutindeni: un agresor care își lovește partenera o dată, nu se va opri! „Bătrânii noștri spun: Odată ce ridică mâna asupra ta, o va face din nou! Inclusiv mama îmi spunea mereu asta, dar nu am ascultat-o. Credeam că va trece, că se va schimba, așa că ziceam să mai dăm o șansă de dragul copilului. Apoi (n.r. – după divorț), de teama că se va întâmpla din nou, i-am transmis următorului meu partener prin ce am trecut. Și l-am avertizat să nu ridice vocea la mine nici măcar din greșeală, darămite să ridice mâna, pentru că nu știu ce aș putea face. Oricum, așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată”, a mai punctat Svetlana Kitic. La nivel de club, Svetlana Kitic le-a reprezentat pe Jedinstvo Tuzla, Radnicki Belgrad și Zeljeznicar. Ea și-a încheiat cariera de sportivă profesionistă în 2006.

Marea campioană, de nerecunoscut la 52 de ani! Apariție rară, în plină luptă cu o boală autoimună neuromusculară

marea-campioana,-de-nerecunoscut-la-52-de-ani!-aparitie-rara,-in-plina-lupta-cu-o-boala-autoimuna-neuromusculara

Monica Seles, marea campioană a tenisului din fosta Iugoslavie și din Statele Unite ale Americii, este de nerecunoscut la vârsta de 52 de ani. Multipla câștigătoare de Grand Slam a fost protagonista unei apariții rare, pe platformele de socializare, în plină luptă cu o boală autoimună neuromusculară. Ce mesaj a transmis marea campioană Monica Seles. Are 52 de ani și luptă cu o boală autoimună neuromusculară Monica Seles, fostă reprezentantă a Iugoslaviei și Statelor Unite ale Americii pe scena sportului internațional, este o mare campioană a tenisului feminin, cu 9 titluri de Grand Slam cucerite la simplu. De asemenea, Monica Seles a rămas în mintea tuturor pasionaților de tenis și pentru un episod regretabil, în care a fost înjunghiată pe teren. Este vorba despre un moment cutremurător din 1993, 30 aprilie mai precis, când în timpul unui duel de tenis de la Stuttgart, un fan a intrat pe suprafața de joc și a rănit-o cu cuțitul pe jucătoarea din Iugoslavia. Monica Seles a spus în repetate rânduri că acel moment o bântuie și în prezent, însă din păcate, fosta campioană stabilită în SUA are și alte probleme. Este vorba despre o afecțiune medicală cu care a fost diagnosticată în 2022 și pe care a împărtășit-o publicului larg abia trei ani mai târziu, în 2025. Pe scurt, multipla campioană de Grand Slam a fost înștiințată de medici că suferă de miastenia gravis (MG), o boală autoimună neuromusculară, foarte rară, care îi afectează mușchii. După ce a fost diagnosticată, Monica Seles a început să conștientizeze impactul pe care l-ar putea avea boala și a produs mai multe schimbări asupra stilului ei de viață. Seles nu are voie să depună un efort fizic intens, însă pentru a se menține într-o formă optimă, ea recurge la exerciții mai degrabă bazate pe echilibru. Astfel, în urmă cu doar câteva zile, ea s-a fotografiat cu o minge gimnastică și a transmis un mesaj pozitiv: „Am întârziat puțin cu rezoluția mea de Anul Nou, dar îmi amintesc să fiu amabilă și să accept ideea că e mai bine să începi mai târziu decât niciodată”, a scris Monica Seles, pe pagina ei de Instagram, citată de The Sun. Cum a primit diagnosticul din partea medicilor Monica Seles a triumfat de patru ori la Australian Open (1991, 1992, 1993 și 1996), de trei ori la Roland Garros (1990, 1991, 1992) și de două ori la US Open (1991, 1992). De asemenea, a câștigat Turneul Campioanelor în 1990, 1991 și 1992, iar în 2000 a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice. „Când am fost diagnosticată, am fost ceva de genul: ce?! De aceea nu pot spune cât de mult mi-aș fi dorit să existe cineva ca mine care să vorbească despre asta pe atunci. Mă jucam cu copiii sau cu membrii familiei mele și pur și simplu ratam mingea. Mă gândeam: «Ei bine, văd două mingi». Acestea sunt evident simptome pe care nu le poți ignora. Și pentru mine acesta a fost momentul în care toată această călătorie a început. Acum vorbesc deschis despre asta, nu e ușor, pentru că îmi afectează viața de zi cu zi destul de mult”, a declarat Monica Seles, printre altele, după ce a vorbit public despre diagnosticul ei. Printre simptomele comune ale MG se numără și ptoza palpebrală (căderea pleoapelor) sau diplopia (vederea dublă).

LIDL a angajat-o la 56 de ani pe marea campioană care are avere de peste 140 de milioane de euro

lidl-a-angajat-o-la-56-de-ani-pe-marea-campioana-care-are-avere-de-peste-140-de-milioane-de-euro

LIDL, gigantul german care operează peste 11.000 de magazine în Europa și SUA, a angajat-o Steffi Graf (56 de ani), marea campioană din tenis, care a câștigat 22 de titluri de Grand Slam și a adunat o avere de peste 140 de milioane de euro. Colaborarea a început în mod oficial, iar Steffi Graf li s-a alăturat altor nume grele care lucrează pentru LIDL, între care și actorii Arnold Scwarzenegger (78) sau Heidi Klum (52). Steffi Graf a devenit ambasador LIDL și va promova hainele vândute de gigantul german Steffi Graf este și astăzi, în opinia multora, cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, iar multe dintre recordurile bifate de ea încă dăinuie în WTA. Printre altele, legenda născută la data de 14 iunie 1969, în Mannheim, pe atunci Germania de Vest, a cucerit nu mai puțin de 22 de titluri de Grand Slam. Iar la capitolul avere, cu totul, turnee, sponsorizări și altele, Steffi Graf, care îi este soție la fel de legendarului Andre Agassi (55 de ani), deține aproximativ 140 de milioane de euro, potrivit informațiilor din presa internațională. Așadar, banii nu au fost o problemă pentru ea, motiv pentru care a stat departe de lumina reflectoarelor după retragere și nu și-a asociat numele cu prea multe branduri. Însă, în 2026, Steffi a decis să facă o schimbare și a acceptat o propunere tentantă din partea LIDL, un gigant din Germania care operează peste 11.000 de magazine în Europa și SUA. Potrivit jurnaliștilor de la The Sun, colaborarea dintre cele două părți a început deja, iar Steffi Graf este în mod oficial brand ambasador la LIDL. Conform sursei citate, rolul legendei din Germania va fi de a promova noua marcă de produse vestimentare sport pusă la dispoziție de LIDL, care va purta numele de Crivit. „Găsește-ți mișcarea”, este motto-ul companiei, pe care l-a utilizat deja și Steffi Graf. Ambasadori ai LIDL sunt și actorii Arnold Schwarzenegger și Heidi Klum, astfel că Steffi Graf s-a alăturat unei companii selecte în cadrul societății nemțești. Steffi Graf e în continuare unica jucătoare de tenis din istorie care a bifat „Golden Slam” Așa cum am precizat deja, Steffi Graf a stabilit numeroase recorduri de-a lungul carierei de jucătoare de tenis, iar multe dintre ele sunt neatinse și astăzi. Iar poate cel mai important astfel de exemplu este „Golden Slam”, performanță pe care doar Steffi Graf a reușit să o bifeze în întreaga istorie a „sportului alb”. Pe scurt, pentru a atinge „Golden Slam”, un jucător de tenis trebuie să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam programate într-un an calendaristic, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar să ia și aurul la Jocurile Olimpice. Așadar, „Golden Slam” poate fi bifat doar o dată la patru ani, iar Steffi Graf a făcut-o în 1988. „Jannik Sinner a câștigat 18 milioane de dolari anul acesta (n.r. – în 2025). Toată lumea o știe pe Steffi Graf. A câștigat 19 milioane de dolari în întreaga sa carieră. Și știți câte titluri de Grand Slam a câștigat? 22! Așa că luați această informație și gândiți-vă: «Wow, ce norocoși sunt acești jucători că practică sportul pe care îl practică acum, când Steffi Graf, care a luat peste 60 de turnee, a câștigat doar atât»”, a răbufnit de curând Rennae Stubbs, antrenoare de tenis din Australia care a colaborat inclusiv cu Serena Williams.

Cum a ajuns marea campioană care a avut contract de sponsorizare de aproape 200.000 de euro pe an să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră

cum-a-ajuns-marea-campioana-care-a-avut-contract-de-sponsorizare-de-aproape-200.000-de-euro-pe-an-sa-lucreze-in-internship-platit-cu-12-euro-pe-ora

Lauryn Williams (42 de ani), mare campioană a sportului din Statele Unite ale Americii, a povestit cum a ajuns, de la un contract de sponsorizare de aproape 200.000 de euro pe an, să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră. Lauryn Williams a fost prima sportivă din SUA care a izbutit să câștige medalii atât la Jocurile Olimpice de vară, cât și la cele de iarnă. Ce s-a ales de Lauryn Williams, prima sportivă din istoria SUA medaliată la Jocurile Olimpice de vară și iarnă Numele lui Lauryn Williams ar putea să nu spună multe în Europa, însă în Statele Unite ale Americii, campioana în vârstă de 42 de ani este o figură istorică. Pasionată de sport de la o vârstă foarte fragedă, Williams a debutat pe scena internațională în atletism, iar de-a lungul carierei a fost multiplă campioană mondială. De asemenea, la Jocurile Olimpice Atena 2004 a cucerit argintul la 100 de metri, iar la Jocurile Olimpice Londra 2012 a câștigat mult râvnitul aur, doar că la 4×100 de metri ștafetă. Ani buni mai târziu, ea a decis să își mute atenția către Jocurile Olimpice de iarnă și a început să concureze la bob dublu feminin. Iar în 2014, la Olimpiada de iarnă de la Sochi, ea și partenera Elana Meyers au reușit să pună în palmaresul Statelor Unite ale Americii o medalie de argint. Cu această ocazie, Lauryn Williams a devenit prima sportivă din SUA medaliată atât la Jocurile Olimpice de vară, cât și la cele de iarnă, iar acest detaliu i-a adus un val de celebritate inițial. Pe lângă banii primiți din partea Guvernului, ea s-a ales cu un contract de sponsorizare din partea Nike, care i-a asigurat pentru o perioadă suma de 200.000 de dolari pe an. Însă, din acest total 20% s-au dus către impresar, iar o altă parte importantă către impozite și taxe. Iar cum costurile în SUA sunt imense, din toate punctele de vedere, Lauryn Williams a ajuns în cele din urmă la fundul sacului. Faima a dispărut și ea odată cu trecerea anilor, iar americanca, pentru a-și putea întreține familia, a ajuns să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră: „Există această concepție greșită cum că, pentru că am fost prima și am făcut ceva fără precedent, sunt angajată pentru tot restul vieții să țin discursuri. Mai reușesc să obțin diverse colaborări ici și colo, dar nu pot să-mi câștig existența din asta. Știrea a captat atenția, dar nu și pe cea a sponsorilor. Am câștigat 80 de mii de dolari în anul în care am devenit prima americancă medaliată la Jocurile Olimpice de vară și de iarnă. Dar eram deja cu un pas în spate, pentru că aveam 30 de ani. Prietenii de vârsta mea erau deja medici, avocați, aveau cariere bine înrădăcinate. În schimb, eu am petrecut 20 de ani concurând, așa că m-am simțit cam nesigură (n.r. – după ce a terminat-o cu sportul). Banii nu ajung cum își imaginează oamenii, chiar dacă la 20 de ani am avut un trai destul de bun pentru o tânără de această vârstă. Cariera mea a durat cu adevărat 10 ani și m-am descurcat mai bine decât o persoană obișnuită în tot acest timp. Dar nici nu am avut venitul necesar, astfel încât să mă pot descurca la nesfârșit și să nu mai fiu nevoită să fac ceva tot restul vieții”, a declarat Lauryn Williams, potrivit Yahoo!Finance. Cum a ajuns la jobul actual Așa cum am precizat deja, Lauryn Williams lucrează într-un internship plătit cu 12 euro pe oră, pentru o companie de consultanță financiară. „M-am înscris orbește, pentru că pur și simplu voiam să înțeleg mai bine finanțele. Și s-a întâmplat să am clienți mai mulți sportivi medaliați cu aur, care nu au concurat în sporturi de prim-plan. Și nu câștigau nici măcar 100.000 de dolari pe an, după toate cheltuielile. Există câțiva oameni, pe care îi poți numi drept vedete ale Jocurilor Olimpice, care apar în reclame și lucruri de genul acesta. Ei se pot pensiona fără să mai lucreze vreodată, dacă își gestionează bine finanțele. Dar majoritatea sportivilor vor trebui să muncească după terminarea carierelor”, a completat Lauryn Williams, conform aceleiași surse.

Noua campioană de la Australian Open, reacție plină de modestie la festivitatea de premiere

noua-campioana-de-la-australian-open,-reactie-plina-de-modestie-la-festivitatea-de-premiere

Elena Rybakina, sportiva din Kazahstan în vârstă de 26 de ani, a învins-o pe Aryna Sabalenka (Belarus, 27 de ani) în finala de la Australian Open, iar după meci a avut o reacție superbă. Fire introvertită, Elena Rybakina s-a bucurat cu modestie, deși a obținut sâmbătă un succes istoric, devenind prima sportivă din istoria Kazahstanului care câștigă Australian Open. După ce a încheiat meciul cu Aryna Sabalenka, scor 6-4, 4-6, 6-4, Rybakina s-a îndreptat către loja ei, unde s-a îmbrățișat cu antrenorul și ceilalți membri ai staff-ului. Ce a declarat Elena Rybakina după triumful în fața Arynei Sabalenka în finala de la Australian Open A urmat festivitatea de premiere, unde Elena Rybakina a avut cuvinte frumoase la adresa Arynei Sabalenka. Liderul WTA a pierdut al doilea meci la rând în fața kazahei, după cel din finala Turneului Campioanelor  2025.  „Îmi este greu să îmi găsesc cuvintele acum. Vreau să o felicit pe Aryna pentru rezultatele uimitoare obținute timp de câțiva ani. Știu că e greu, dar sper să jucăm mult mai multe finale împreună. Felicitări echipei tale pentru toate progresele. Ai făcut o treabă grozavă!”, a spus Elena.  Ea le-a fost recunoscătoare în mod special susținătorilor săi: „Vreau să vă mulțumesc pentru o atmosferă atât de incredibilă. M-ați ținut în micșcare. Mulțumesc foarte mult Kazahstanului. Am simțit foarte mult sprijinul din partea acelui grup”, a adăugat noua campioană de la Australian Open.  Elena Rybakina taking a lap around the arena with her Australian Open trophy. Look at the joy on her face 🥹🏆 Beautiful scenes. ❤️ pic.twitter.com/QIThxvhSmk — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 31, 2026 „Fără voi nu ar fi fost posibil acest titlu” Elena Rybakina nu i-a uitat nici pe cei din echipa sa: „Aș dori să mulțumesc echipei mele. Fără voi nu ar fi fost posibil acest titlu. Mă bucur foarte mult că am obținut acest rezultat. Vă mulțumesc tuturor. Sperăm să putem continua să mergem la fel de puternici anul acesta”. Pentru triumful de la Australian Open, Rybakina va încasa un cec de 2,79 milioane de dolari. Acesta este al doilea trofeu de Grand Slam câștigat de ea, după cel de la Wimbledon 2022. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka rămâne cu patru trofee de Grand Slam în palmares și cu un premiu de 1,44 milioane de dolari, după finala pierdută dezamăgitor în fața Eleney Rybakina. Bielorusa a avut 3-0 în setul decisiv, dar kazaha și-a ridicat nivelul jocului, revenind spectaculos.

Legendara campioană a ajuns să ceară ajutorul pe internet: Dacă îl vedeți, scrieți-mi

legendara-campioana-a-ajuns-sa-ceara-ajutorul-pe-internet:-daca-il-vedeti,-scrieti-mi

Una dintre cele mai valoroase sportive din toate timpurile a ajuns în neplăcuta situație de a cere ajutor persoanelor care-i urmăresc activitatea pe internet. Vedeta americană a schiului alpin, Lindsey Vonn, și-a anunțat urmăritorii de pe rețelele de socializare că și-a pierdut unul dintre bețe în Tarvisio, Italia. Cu doar câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă, vedeta americană le-a dezvăluit admiratorilor că are nevoie de ajutor Înaintea etapei de Cupă Mondială care va avea loc la finalul acestei săptămâni, marea schioare americană Lindsey Vonn a anunțat că și-a pierdut bățul de schi în Tarvisio, Italia. „Cineva mi-a luat bățul astăzi în parcarea din Tarvisi. Dacă l-ați văzut, vă rog să mă anunțați”, a transmis Lindsey Vonn, pe platforma „X”, alăturând o fotografie a celui de-al doilea băț al perechii, în care se văd clar inițialele ei pe curea. Considerată favorită la medalii în probele de viteză de la Jocurile Olimpice Milano-Cortina, ea s-a retras din activitate în 2019. După o operație complicată la genunchi în aprilie 2024, s-a întors în competiții mai târziu în acel an, având o revenire remarcabilă, care a sfidat vârsta și toate așteptările. Cea mai în vârstă câștigătoare din istoria Cupei Mondiale a triumfat săptămâna trecută în proba de coborâre de la Cauhenze, Austria. Victoria reprezintă al patrulea podium al ei la rând, confirmându-i în continuare poziția de lider în clasamentul general al Cupei Mondiale și statutul de favorită principală la JO din februarie. Lindsey Vonn folosește respectivele bețe de un deceniu Un admirator, care probabil nu realizează ce înseamnă respectiva bucată de echipament, a întrebat-o pe Vonn de ce este decisă să găsească bățul dispărut. La urma urmei, schioarea nu ar trebui să aibă probleme în a găsi echipament nou. „Au 10 ani. Sunt speciale pentru mine”, a răspuns Vonn. După ce a revenit în circuit, iarna trecută, la vârsta de 40 de ani, sezonul ei s-a încheiat în Sun Valley, în Idaho, unde s-a clasat pe locul doi la super-G, devenind cea mai în vârstă femeie care a urcat pe un podium al Cupei Mondiale. De asemenea, a fost prima dată când a ajuns în top 3 în Cupa Mondială iarna trecută. Au urmat mai multe succese în acest sezon, unde, după ce a concurat în șase probe, Vonn a obținut 5 podiumuri. Cel mai slab rezultat al ei de până acum este un loc 4. Lindsey Vonn are o fundație, al cărei scop este să ofere fetelor din comunitățile defavorizate o atmosferă pozitivă și constructivă. Principalul scop este de a ajuta fetele să își dezvolte aptitudinile, indiferent de pasiunile pe care le au ca eleve, sportive sau artiste.

Camelia Potec, cu inima fărâmițată. Sărbători cu amintiri, dor și lacrimi pentru marea campioană

camelia-potec,-cu-inima-faramitata.-sarbatori-cu-amintiri,-dor-si-lacrimi-pentru-marea-campioana

În mijlocul sărbătorilor de iarnă, marea campioană Camelia Potec (43 de ani) a fost cuprinsă de nostalgie și a apelat imediat la cutia cu amintiri. Însă, acolo a dat peste un document de suflet care a lăsat-o cu inima fărâmițată. Este vorba despre livretul militar al tatălui ei, Grigore Potec, care a încetat din viață în 2021 la vârsta de 67 de ani. „Mai mult de 4 ani fără tine…”. Camelia Potec, cu gândul la tatăl ei de sărbători. Ce postare emoționantă a realizat Camelia Potec, marea campioană a României la natație, medaliată cu aur olimpic la Jocurile din 2004, Atena, ocupă în prezent funcția de președinte la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, iar obiectivul ei este să împărtășească din experiența proprie actualelor talente de care se bucură țara, între care și starul David Popovici, deja campion olimpic, mondial și european la doar 21 de ani. Camelia Potec a fost alături de David Popovici și la Singapore, la Mondialele din 2025, iar acum se focusează alături de sportiv pe Jocurile Olimpice Los Angeles 2028. Însă, în pragul sărbătorilor de iarnă, marea campioană a României s-a detașat ușor de locul de muncă și a încercat să se bucure de timpul petrecut alături de familie. Doar că la un moment dat a cuprins-o nostalgia și a apelat la cutia de amintiri, unde a dat peste livretul militar al tatălui ei, Grigore Potec, care a încetat din viață în vara lui 2021. „Te iubesc, tata! Îmi e dor de tine. Mai mult de 4 ani fără tine…”, a scris Camelia Potec, pe pagina ei de Instagram, alături de mai multe imagini cu livretul militar al tatălui ei, care a activat în Marina Română. De asemenea, la postare a fost adăugată și o melodie care să descrie cât mai în detaliu starea prin care a trecut Camelia Potec în momentul în care și-a adus aminte de tatăl ei. Este vorba despre piesa „The Sound of Silence”, scrisă de trupa Simon & Garfunkel în anul 1964. Decesul tatălui a afectat-o profund pe Camelia Potec Așa cum am precizat deja, Grigore Potec a încetat din viață în vara lui 2021. El a fost găsit fără suflare în propria locuință, după ce ar fi suferit un infarct, după cum au informat la acel moment cei de la DeBraila.ro. Camelia Potec, care ocupa și atunci funcția de președinte în cadrul FRNPM, a revenit de urgență în țară pentru a fi alături de familie. Trebuie punctat că la acel moment se afla în Japonia, unde aveau loc Jocurile Olimpice 2020, care au fost reprogramate pentru 2021 din cauza pandemiei de Covid-19. Răvășită de vestea primită din România, Camelia Potec a răbufnit pe rețelele de socializare și a transmis: „Nuuuuuuuuuuuu! Nu pooot, nu vreaaaau, nu creeeedddd! Țipete de durere și dorință de ajutor, ajutor pe care știu că nu o să-l primim. Sper ca Dumnezeu să te binecuvânteze ca să poți avea grijă de noi în continuare, tati. Te iubesc cu toată ființa mea”, scria Camelia Potec, tot pe pagina ei de Instagram. Pe lângă aurul de la Jocurile Olimpice Atena 2004, Camelia Potec a mai cucerit multiple medalii mondiale și europene la natație.