Claudiu Adam a ajuns pe podium la etapa a cincea a Campionatului Național RoDrift

claudiu-adam-a-ajuns-pe-podium-la-etapa-a-cincea-a-campionatului-national-rodrift

Cursă extrem de specraculoasă la etapa a cincea a Campionatului Național RoDrift, desfășurată în zilele de 3 și 4 octombrie, în fața Casei Poporului. Pilotul român Claudiu Adam, concurent la clasa Pro, a avut un parcurs spectaculos și a încheiat competiția pe podium. Weekendul competițional nu a început însă deloc ușor pentru Claudiu Adam. Ziua de sâmbătă a debutat cu probleme tehnice, care i-au limitat numărul de ture din sesiunile de antrenament. Cu ajutorul lui Cătălin Trifan, cel care a realizat softul mașinii, problemele de overboost au fost rezolvate, iar Claudiu a reușit să intre în calificări și să își demonstreze valoarea. În calificări, pilotul român a avut două ture solide, notate cu 83,67, respectiv 86,33 de puncte. Rezultatul i-a asigurat poziția a cincea și calificarea în Top 16. În primul battle, Claudiu Adam s-a întâlnit cu prietenul său, Miklós László. Duelul s-a încheiat în favoarea lui Claudiu, care a mers mai departe în Top 8, unde l-a întâlnit pe Levy Levente. După un nou battle spectaculos, pilotul român și-a continuat parcursul și s-a calificat în Top 4. Acolo avea să urmeze unul dintre cele mai spectaculoase dueluri ale etapei, împotriva lui Christian Tauru. Claudiu Adam a reușit două ture impecabile, iar prestația sa i-a adus calificarea în marea finală. În ultimul battle al zilei, Claudiu l-a întâlnit pe Gabi Imre Jr. Finala a fost una disputată, iar victoria i-a scăpat pilotului român la câteva detalii minore. Chiar și așa, Claudiu Adam a încheiat etapa pe podium, confirmând forma bună și determinarea de care a dat dovadă pe parcursul întregului weekend. „A fost o etapă spectaculoasă, plină de emoții și s-a terminat așa cum mi-am dorit, pe podium”, a transmis Claudiu Adam la finalul competiției. Au fost probleme tehnice, nu a fost simplu Rezultatul vine după un weekend în care problemele tehnice de la început nu l-au împiedicat pe pilotul român să revină și să lupte până la final pentru un loc pe podium. La final, Claudiu Adam a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături: sponsorilor, în special Cofetăriei Claus, familiei, prietenilor și întregului staff, format din Adam Claudiu Ștefan, Droasca Valentin, Piki, Toro și Pătrașcu Claudiu. Etapa de la București rămâne astfel una importantă pentru Claudiu Adam, care, în ciuda unui început dificil, a reușit să transforme problemele tehnice în determinare și să urce din nou pe podiumul Campionatului Național RoDrift.

Zhanle Pan e din nou un pericol pentru David Popovici

zhanle-pan-e-din-nou-un-pericol-pentru-david-popovici

Înotătorul Zhanle Pan (21 de ani) este din nou un pericol pentru David Popovici (21 de ani), în cursa de 100 de metri liber, unde românul este campion mondial en-titre. Chinezul Pan a reușit cel mai bun timp al său din acest sezon, în cursa de 100 metri liber de la Campionatul Național, de 47,91 de secunde, asta în timp ce Popovici a încheiat cursa similară de la „Naționalele” României cu 47,52 de secunde. Campionul olimpic de la Paris, în cursa de 100 metri liber, Zhanle Pan, este din nou un pericol penru David Popovici, care în 2024 obținea bronzul olimpic, iar anul trecut, la Mondialul din Singapore a scris istorie. Asta pentru că a fost singurul înotător care a reușit „dubla” 100 m liber și 200 m liber, la două ediții diferite de Campionat Mondial. Revenind la Pan, la Campionatul Național al Chinei, acesta a obținut cel mai bun său timp din actualul sezon, 47,91 de secunde. Prima jumătate a cursei a fost încheiată cu timpul de 22,88 de secunde (față de 22,28 în 2024), iar la linia de sosire a ajuns cu o mică întârziere, 25,03 secunde (față de 24,12 la Paris). Potrivit celor de la SwimSwan, cu rezultatul de la Naționale, Pan se află pe locul 15 în clasamentul mondial, devansându-l pe australianul Flynn Southam (21 de ani), cu care era la egalitate. Trebuie precizat că la Campionatul Mondial din Singapore 2025, Zhanle Pan a ratat finala cursei de 100 m liber, după ce s-a clasat pe locul 10, cu timpul de 47,81 secunde. Următoarea ediție de Campionat Mondial este programată la Budapesta, în perioada 26 iunie – 18 iulie 2027, și va fi un test major înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. David Popovici, favorit la „Europenele” de la Paris Până la Mondialul de la Budapesta, David Popovici va participa la două competiții care au loc în Europa, la Trofeul Settecolli Roma (26-28 iunie) și la Campionatul European de la Paris (31 iulie – 16 august). În urma rezultatelor pe care David Popovici le-a obținut la Otopeni (patru medalii de aur – 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber și ștafeta de 4X100 m liber, respectiv bronz la ștafeta de 4X100 m mixt) , americanii au dat verdictul în privința românului și au afirmat că „poate face valuri” la Paris. „Efortul este un semn pozitiv pentru Popovici, deoarece a demonstat o viteză solidă în prima jumătate a cursei și va avea o putere de finalizare mai mare odată ce se va odihni pentru competițiile internaționale din această vară. Popovici este bine poziționat și pregătit să facă zgomot la Europenele de la Paris”, au scris americanii de la Swimming World.