Cum vor încerca înotătorii români să-l doboare pe semi-zeul David Popovici: E în ADN-ul sportivilor să tindă să facă asta

cum-vor-incerca-inotatorii-romani-sa-l-doboare-pe-semi-zeul-david-popovici:-e-in-adn-ul-sportivilor-sa-tinda-sa-faca-asta

Camelia Potec a vorbit recent despre David Popovici, sportiv care a reușit să cucerească două medalii, una de aur și una de bronz, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Acesta consideră că David Popovici va avea parte de o concurență serioasă în bazin, întrucât alți înotători români vor încerca, de acum înainte, să îl depășească. Concurență serioasă pentru David Popovici David Popovici este gata să revină în competiție după o pauză de 8 luni de zile. Acesta nu a mai concurat de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, de unde s-a întors cu o medalie de aur și una de bronz. Sportivul va fi prezent la Campionatele Naționale de Înot, programate în perioada 9 aprilie – 13 aprilie 2025, la Otopeni, o competiție esențială pentru calificarea la evenimentele internaționale care au loc pe parcursul acestui an. Camelia Potec a analizat cu atenție situația sportivului și este de părere că acesta va avea parte de o concurență serioasă la revenirea în bazin. Totodată, aceasta a punctat că toți ochii vor fi ațintiți asupra lui David Popovici, datorită performanțelor uriașe pe care acesta le-a obținut până în prezent, dar mai ales după prestațiile bune pe care le-a avut la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. „Ne-a obișnuit să ne arate că înoată repede și sunt convinsă că nu doar noi, ci și cei din tribune sau care vor urmări la televizor, vor aștepta să vadă cum înoată David și cât de repede. Dar, da, sunt foarte mulți sportivi care participă, peste 600, de la 14 ani în sus la categoria de seniori, așa că va fi spectacol. Da, e normal să-și dorească să depășească vârful înotului românesc. Este în ADN-ul unui sportiv de performanță să tindă cât mai sus, să tindă să-l depășească pe cel mai rapid din acea competiție. Pentru noi e important să vedem progres, ambiție, ceea ce au pregătit, mai ales că mulți vin dintr-un cantonament de la altitudine (n.r. – despre concurența pentru David Popovici)”, a declarat Camelia Potec. Ce urmează pentru David Popovici Recent, David Popovici a efectuat un stagiu de pregătire în Turcia, pentru a fi în cea mai bună formă la revenirea în competiții. Pe lângă Campionatele Naționale de Înot, care au loc luna aceasta, campionul olimpic mai intenționează să participe la Campionatul European U23, din Slovacia, care se va desfășura între 26 și 28 iunie, unde se va pregăti pentru Campionatele Mondiale de Natație, care sunt planificate între 11 iulie și 3 august, în Singapore. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult