Robert-Andrei Badea a luat medalia de aur la Europenele de înot pentru juniori! România are un nou fenomen
Natația masculină românească are un nou fenomen, după David Popovici, în persoana lui Robert-Andrei Badea, specialist în probele mixte. Delegația României a cucerit patru medalii la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Samorin, două ajungând la Robert-Andrei Badea. Aur european pentru înotătorul Robert-Andrei Badea la competiția continentală de juniori Orașul slovac Samorin priește înotătorilor români. După ce săptămâna trecută David Popovici a făcut ravagii la Europenele de tineret, cucerind aurul la 200 de metri și 100 de metri, probă în care a stabilit și un nou record continental, a venit rândul lui Robert-Andrei Badea să iasă la rampă. Joi, 3 iulie, românul a câștigat argintul la 200 m mixt, dar vineri s-a întrecut pe sine și a ajuns primul la sosire în finala de la 400 de metri mixt, cu un avans de peste o secundă față de adversari. El a parcurs distanța în 4:18,22, fiind urmat de spaniolul Cristobal Vargas Trujillo (4:19,26) și de turcul Onur Ege Oksuz (4:19,92). „După ce a ratat ocazia să-și apere cu succes medalia de aur la 200 m, românul în vârstă de 17 ani și-a luat revanșa cu un aur în proba de 400 m. Badea a urcat pe podium cu timpul de 4:18,22, mult sub timpul câștigător de 4:14,37 pe care l-a avut anul trecut, dar suficient pentru a-i depăși pe ceilalți cu peste o secundă. Spania a urcat din nou pe podium, Cristobal Vargas Trujillo înregistrând un timp de 4:19,26 pentru argint. A treia a fost Turcia, cu timpul lui Onur Ege Oksuz de 4:19,92”, a scris site-ul oficial al competiției România a câștigat, până acum, o medalie de aur, una de argint și două de bronz la CE de juniori de la Samorin La rândul ei, Aissia Prisecariu a fost a treia în finala de la 200 m spate, cucerind bronzul probei, cu timpul de 2:13,10. Ea a fost devansată de două spaniole, Estella Llum Tonrath Nollgen (2:10,02) și Nahia Garrido Malvar (2:12,47). În ultimul act de la 200 m bras, Daria Asaftei s-a clasat pe locul 4 (2:28,13), după germanca Lena Ludwig, poloneza Paulina Baran și elvețianca Kay-Lyn Lohr. De asemenea, Darius Coman a fost al cincilea la 200 m bras (2:12,68), finala fiind câștigată de britanicul Filip Nowacki, el stabilind și un nou record european de juniori, 2:08,32. La proba de ștafetă combinată 4×100 m mixt, Daria-Măriuca Silișteanu, Darius-Ștefan Coman, Eva-Maria Paraschiv și Eric-Ștefan Andrieș au terminat pe locul 6, cu 3:53,10. Marea Britanie a stabilit record european (3:47,07), fiind urmată pe podium de Italia și Polonia. Ca urmare, bilanțul delegației României la Campionatul European de juniori de la Samorin este de patru medalii, dintre care una de aur, una de argint și două de bronz, Daria-Măriuca Silișteanu urcând pe podium la 50 m spate. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
David Popovici a descoperit ceva cu antrenorul său, după ce i-a fost luat sânge la finalul cursei de aur la 100 metri: Chestii de tocilari
David Popovici a descoperit ceva cu antrenorul său după ce a câștigat medalia de aur la proba de 100 m liber. Înotătorul român a constatat un detaliu interesant la scurt timp după ce i-a fost luat sânge pentru analize. Reacția lui David Popovici după ce a cucerit medalia de aur David Popovici a câștigat medalia de aur la proba de 100 m liber de la Campionatul European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin. Sportivul român a descoperit un detaliu interesant după ce i-a fost luat sânge la finalul cursei: „Se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde”. „Timpul e unul foarte bun, clar, suntem foarte bucuroși. Dar ce ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru analize, se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde. Adică sunt primul om care a mers sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46,71. Chestii de tocilari, mici detalii de-ale noastre. N-am pregătit mai nimic, nu ne-am antrenat prea mult pentru această competiție. Am încercat pe cont propriu să-mi dau seama ce e diferit la competiția asta. Și am ajuns la o concluzie simplă: sunt liniștit, sunt bine cu viața mea, lumea din jurul meu e bine, familia e sănătoasă, prietenii sunt alături de mine. Cât timp am asta, mă pot focusa. Am auzit și o tobă, chiar dacă nu e cea mai mare tribună din lume, s-a simțit de parcă erau mult mai mulți oameni, datorită celor mulți români. I-am auzit pe toți”, a declarat David Popovici. Recordurile sunt făcute să fie doborâte. Așa cum îmi doream când eram mai mic să bat recordul mondial, am și făcut-o ulterior, e la fel. Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, mai devreme sau mai târziu. Când am bătut eu recordul, trecuseră 13-14 ani de când fusese stabilit. Fusese în 2009, l-am bătut în 2022, în 2024 a fost bătut al meu. Asta e și frumusețea, nimic nu e permanent”, a spus Popovici. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult