Mihaela Cambei, medalie de aur şi record la Campionatul European de haltere

Mihaela Cambei este din nou în centrul atenție și a reușit o nouă performanță uriașă pentru sportul românesc. Sportiva a luat medalia de aur și a stabilit un record la Campionatul European de haltere. Mihaela Cambei, în vârstă de 23 de ani, este una dintre vedetele care participă la competiția care se desfășoară la Batumi, în Georgia, iar acest lucru se observă și din rezultatele pe care sportiva le-a înregistrat deja. Mihaela Cambei, în vârstă de 23 de ani, este într-o formă de zile mari. Sportiva de la noi din țară se află în această perioadă la Batumi, în Georgia, unde se desfășoară Campionatul European de haltere. Acolo, Cambei, care a semnat cu CS Dinamo București la începutul anului trecut, a obținut deja o medalie de aur și a stabilit un record. Românca, aflată la primul concurs la categoria 53 de kilograme, noua categorie olimpică, a început competiția cu dreptul. Cambei a intrat în concurs la proba de smuls 90 de kilograme și a ridicat haltera fără probleme. Pentru sportiva din Onești a urmat o ratare la 93 de kilograme, dar a reușit să își dovedească valoarea la cea de-a treia încercare, când a ridicat 95 de kilograme. Astfel, cu această performanță și-a asigurat medalia de aur la această probă și a stabilit un nou record european. Mihaela Cambei nu este singura sportivă care reprezintă România la Batumi, în Georgia. Cealaltă sportivă de la noi din țară care concurează la categoria 53 de kilograme, Alexia Diana Șipoș, a încheiat la smuls cu 81 de kilograme. Urmează proba de aruncat, în urma căreia se vor acorda alte medalii, plus cele de la total. Rezultate remarcabile în ultimii ani Mihaela Cambei este, în prezent, cel mai sonor nume din halterele românești, reușind să se impună constant în competițiile internaționale. Sportiva a avut un parcurs impresionant în ultimii ani, bifând trei titluri europene consecutive. După medaliile de aur cucerite în 2023 și 2024, ea și-a reconfirmat valoarea și în 2025, la Campionatele Europene desfășurate la Chișinău, unde a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a reușit să obțină medalia de argint la categoria 49 de kilograme. Această performanță are o semnificație aparte, fiind primul podium olimpic din istorie pentru România în haltere feminin. În concurs, Cambei a ridicat 93 de kilograme la proba de smuls și 112 kilograme la aruncat, ajungând la un total de 205 kilograme. Seria rezultatelor de top a continuat și în toamna anului trecut, la Campionatele Mondiale organizate la Førde. Acolo, sportiva a obținut trei medalii: aur la smuls, după o ridicare de 94 de kilograme, și două medalii de argint, la aruncat (114 kilograme) și la total, unde a încheiat cu 208 kilograme. Aceste rezultate confirmă statutul său de lider al halterelor românești și o mențin printre cele mai valoroase sportive din lume în categoria sa.
Stejarii revin la Iași după 10 ani. România întâlnește Belgia, duminică, în Copou, în al doilea meci de la Campionatul European

Naționala de rugby a României revine la Iași, după o pauză de 10 ani, pentru un duel extrem de important din Campionatul European. Duminică, 15 februarie, de la ora 19.00, „stejarii” vor întâlni Belgia, într-un meci din cadrul etapei a doua a grupelor Campionatului European (Rugby Europe Championship), acesta fiind și singurul pentru România pe propriul teren. David Gerard, după eșecul cu Germania: „Așteptăm ca echipa să reacționeze” Întâlnirea de pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou a fost prefațată sâmbătă, într-o conferință de presă, de cei doi selecționeri. „Urăm bun venit oaspeților noștri, Belgia este o echipă foarte puternică, merita să fie în Australia, a fost prima ei oportunitate de calificare. După primul meci din acest Campionat, așteptăm ca echipa să reacționeze, să facem un meci bun. Condițiile meciului anterior au fost dificile, a plouat mult, terenul a fost foarte greu, meciul de mâine nu va fi nici el ușor, pentru că se vor confrunta două echipe bune”, a declarat David Gerard, antrenorul selecționatei României, acesta fiind completat de căpitanul Andrei Mahu: „Este un meci important, este mai mult decât un meci acasă, va fi un meci disputat, dar am încredere în jucători. Avem nevoie de un rezultat bun pentru noi, pentru echipă, pentru suporterii noștri. Nu va fi ușor, dar vom fi acolo pentru a da sută la sută pe teren”. De cealaltă parte, antrenorul Belgiei, Laurent Dossat, a declarat: „Mulțumim pentru primire, suntem bucuroși să fim aici, ne așteptăm la un meci foarte fizic, în care trebuie să ne concentrăm mult pe apărare”. Alin Petrache: „Este o onoare să revenim la Iași” Conferința de presă s-a desfășurat la Primăria Iași, iar edilul Mihai Chirica s-a arătat încântat că federația a ales Iașiul pentru singurul meci de pe teren propriu din grupele Campionatului European. „Mulțumim domnului președinte și întregii federații de rugby că au ales Iașiul pentru acest meci, mai ales la moment aniversar, după 10 ani de la o altă partidă. La rugby îmi amintesc cu mare bucurie, deși eram foarte mic, când România se bătea de la egal la egal cu mari națiuni, că reușea să le țină la respect. Sperăm ca Iașiul să vă fie o gazdă bună și așteptăm cât mai multe meciuri”, a declarat Mihai Chirica. La rândul său, președinte FR Rugby, Alin Petrache, a declarat: „Este o onoare pentru noi să revenim la Iași să jucăm acest meci important, un meci de Campionat European, un meci care vine după un eșec al nostru, mulțumim pentru primire. Sperăm ca mâine să avem alături de noi cât mai mulți fani, chiar dacă vremea nu va fi la fel de însorită ca astăzi. Băieții sunt foarte bine, sunt pregătiți, vrem să arătăm și să demonstrăm că suntem o echipă puternică, care poate înfrunta orice fel de națională, suntem pe drumul de pregătire al Cupei Mondiale, iar acest campionat european să fie un prim pas, iar meciul de mâine să fie un imbold, sperăm unul pozitiv”. În prima etapă a Campionatului European, România a fost învinsă, surprinzător, de Germania, în deplasare, cu 30-24.
Șoc la Campionatul European! Naționala României a pierdut un meci în fața unei adversare care avea cotă 50!

Naționala României a fost învinsă, surprizător, în primul meci de la ediția din acest an a Campionatului European, de o adversară care avea cotă 50 să se impună. Echipa masculină de rugby a României a întâlnit Germania, în deplasare, în debutul ediției 2026 a Campionatului European. Gazdele s-au impus, surprinzător, cu 30-24. Mare surpriză la Campionatul European! Deși era cotată mare favorită, naționala României a pierdut rușinos Selecționerul francez al „stejarilor”, David Gerard, l-a folosit, pentru prima dată după un an, pe Taylor Gontineac. În plus, i-a titularizat în linia de treisferturi pe tinerii Antonio Mitrea și Toni Maftei și i-a dat banderola de căpitan lui Andrei Mahu. Înaintea partidei, Germania avea o cotă imensă pentru victorie, 50, la casele de pariuri. Cu toate acestea, „tricolorii” au cedat, surprinzător, după o a doua repriză catastrofală. România conducea cu 14-6 după primele 40 de minute, dar în partea a doua a confruntării a marcat doar 10 puncte, în timp ce adversarii au realizat 24. În următorul meci, România va întâlni Belgia la Iași, pe 15 februarie, de la ora 19:00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”. Ultimul meci este în deplasare, împotriva Portugaliei. Semifinalele se joacă pe 7 și 8 martie, în timp ce ultimul act și meciurile de clasament au loc pe 15 martie, la Madrid. O nouă regulă disciplinară la Campionatului European Interesant este că selecționata germană s-a confruntat cu mai multe probleme de lot. Unii jucători experimentați au decis să își încheie activitatea internațională, iar alții se confruntăr cu accidentări sau au refuzat convocarea din diverse motive. De precizat că începând cu ediția din acest an a Campionatului European (Rugby Europe Championship, cum este denumirea oficială a competiției), a fost aplicată o nouă regulă disciplinară. Astfel, un jucător penalizat cu cartonaș roșu va fi, în continuare, eliminat definitiv, dar echipa îl poate înlocui după 20 de minute cu unul de pe bancă, restabilind egalitatea numerică. Cartonașul roșu se referă la o acțiune de antijoc, care nu este nici deliberată, nici intenționată. Pentru actele de antijoc pe care oficialii de meci le consideră a fi făcute cu intenție se pot acorda, în continuare, cartonașe roșii cu efect eliminări definitive, fără posibilitatea de substituire a jucătorului sancționat astfel, scrie Rugby Romania. De asemenea, incidentele de joc și anti-joc pot fi trimise spre revizuire în afara terenului în timpul perioadei de sancționare 10 minute cu cartonaș galben. Oficialul implicat poate cere menținerea unei sancțiuni ca cartonaș galben sau transformarea ei într-un cartonaș roșu. În această din urmă situație, se aplică noua regulă, de înlocuire după 20 de minute.
România, înfrângere dramatică în fața Macedoniei la Campionatul European! Am luat golul decisiv în minutul 59:58

Naționala României a pierdut meciul cu Macedonia la Campionatul European din cauza golului primit în minutul 59:58. Echipa de handbal a României a încheiat Campionatul European cu un eșec dramatic, Macedonia înscriind golul victoriei la câteva secunde după ce Stanciuc egalase la 23. Macedonia a marcat golul victoriei în meciul cu România cu două secunde înainte de final Echipa pregătită de George Buricea a alergat permanent după egalare în meciul cu Macedonia, ultimul al ei la Campionatul European masculin de handbal. Adversarii s-au aflat tot timpul la conducere, la pauză aveau un avantaj de 4 goluri, iar „tricolorii” au egalat prima dată abia în minutul 56, când Andrei a șutat puternic de la aproximativ 10 metri. A urmat eliminarea definitivă a lui Cumpănici, pentru un cot aplicat în față unui adversar, iar Kuzmanovscki a făcut 23-22 pentru Macedonia. Stanciuc a egalat din nou, cu 7 secunde înainte de final, dar macedonenii au repus imediat, mingea a ajuns la Kosteski și acesta a aruncat singur, de pe semicerc, înscriind. După două secunde s-a auzit sirena care a consfințit finalul partidei. În urma acestui rezultat, naționala masculină de handbal a României va încheia Campionatul European organizat de Danemarca, Suedia și Norvegia pe unul din locurile 19-24. Cu Macedonia, golurile României au fost marcate de Nistor 8, Dedu 4, Andrei, Grigore, Buzle și Stanciuc câte 2, Botea, Cumpănici și Nagy câte unul. În primele două partide, „tricolorii” au pierdut cu Portugalia (34-40) şi Danemarca (24-39), astfel că au încheiat competiția cu 81 de goluri marcate și 103 primite. A fost a doua calificare consecutivă la un turneu final pentru tricolori, care în 2024 au revenit la Campionatul European din Germania, după 28 de ani. Medaliatele cu aur, argint și bronz se califică la ediția viitoare a Campionatului Mondial Meciul dintre Danemarca, deja calificată, și Portugalia, se joacă de la 21:30. Lusitanii ratează calificarea în faza următoare a competiției doar dacă pierd la o diferență de 18 goluri. Nu mai puțin de 10 echipe au obţinut calificarea în grupele principale. Este vorba despre Franţa, Germania, Danemarca, Spania, Norvegia (care vor juca în Grupa I), Slovenia, Islanda, Ungaria, Suedia și Croaţia (Grupa II). Semifinalele şi meciul pentru locurile 5-6 sunt programate în 30 ianuarie, iar meciurile la finalul cărora se vor da medaliile de aur, argint și brozn se joacă pe 1 februarie. Ocupantele primelor 3 poziții obţin calificarea directă la ediția viitoare a Campionatului Mondial, în timp ce deținătoarea titlului obține biletele pentru competiția continentală de peste doi ani. Naţionala României s-a calificat la turneul final organizat de Danemarca, Norvegia şi Suedia după ce a încheiat pe locul 3 în grupa preliminară 8. În preliminarii, „tricolorii” au obţinut următoarele rezultate: 30-37 şi 28-24 cu Portugalia, 27-28 şi 29-30 cu Polonia, 29-29 şi 29-26 cu Israel.
Ana Bărbosu se întoarce să concureze pentru România după ce a părăsit țara pentru banii americanilor: Vom avea echipă redutabilă

Cea mai valoroasă gimnastă româncă a momentului, Ana Bărbosu, va contura, din nou, pentru țara noastră, după ce a părăsit țara pentru banii americanilor. În acest an vor avea loc două competiții importante pentru gimnastica din România, CE și CM, iar antrenorul Nicolae Forminte mizează pe prezența Anei Bărbosu. Campionatul European de gimnastică are loc la Zagreb, între 13 și 16 august. De asemenea, Campionatul Mondial este organizat la Rotterdam, în perioada 17 şi 25 octombrie. Întrecerea din Croația este prima oficială la carer va concura Ana Bărbosu, după ce a acceptat să activee la un colegiu din Statele Unite ale Americii. Nicolae Forminte, noul antrenor al lotului naţional de gimnastică al României, după ce acum 3 ani renunța la funcție, își dorește ca Bărbosu să poată concura la competiția continentală. „Eu sper să reuşim să aliniem o echipă unde să le regăsim pe Ana Bărbosu, pe Sabrina, pe Golgotă. Să reuşim să le integrăm şi pe junioarele care au fost la mondialele de anul trecut. Vom avea o echipă redutabilă, dar cu condiţia ca toată lumea să înţeleagă că înainte de a se reprezenta pe ea, reprezinţi România, d-aia se si numeşte echipa naţională. Se discută despre grup. Eu cunosc conceptul campionatului universitar din Statele Unite. Sunt curios să văd ce exerciţii a prezentat. Notele nu spun nimic. Momentan, nu pot spune că am luat legătura cu Ana. De chestia asta se ocupă Federeţia. Ana e de bază în proiectele pe care le avem împreună cu Federaţia şi COSR, cu toţi care sunt implicaţi în fenomentul gimmastică”, a transmis Forminte, potrivit AS. Ana Bărbosu a intrat în istoria NCAA chiar de la primul concurs Ana este studentă la Stanford University și deja și-a confirmat valoarea în campionatul universitar. Mai mult, chiar, ea a intrat în istoria NCAA, câștigând competiția la individual compus, cu un total de 39,400 puncte. Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice care au avut loc în vara lui 2024, Ana Bărbosu a concurat ultima dată pentru România în luna mai a anului trecut, când a câștigat medalia de aur la sol, pe cea de argint la bârnă şi pe cele de bronz la paralele şi individual cu ocazia CE care a avut lot la Leipzig. „Eu sper ca această plecare a Anei să fie benefică pentru ea. Probabil că de aceea a şi plecat. Nu este uşor, acolo dificultatea nu intră în discuţie foarte mult. Dacă a prezentat programul de la europene, e foarte bine. Nu ştiu cu cine se pregăteşte. Am speranţa că ea va fi dornică să reprezinte România şi să îşi aducă aportul la echipă”, a mai spus antrenorul Nicolae Forminte.
România – Portugalia 34-40, în Grupa B de la Campionatul European de handbal masculin

20:22 SCOR FINAL: România – Portugalia 34-40, la CE de handbal masculin „Tricolorii” au pierdut clar primul meci de la competiția continentală. 20:13 Min. 54: România – Portugalia 30-36, la CE de handbal masculin Neves este eliminat pentru o intervenție dură la Ghiță. 20:00 Min. 48: România – Portugalia 25-33, la CE de handbal masculin „Tricolorii” nu reușesc să se apropie de adversari. 19:41 Min. 37: România – Portugalia 19-26, la CE de handbal masculin Lusitanii păstrează avansul, deși joacă în inferioritate. 19:26 Min. 30: România – Portugalia 15-23, la CE de handbal masculin Dezastru la pauză pentru echipa țării noastre. 19:16 Min. 22: România – Portugalia 10-19, la CE de handbal masculin „Tricolorii” iau goluri pe bandă rulantă. 19:09 Min. 14: România – Portugalia 6-10, la CE de handbal masculin Lusitanii se desprind la jumătatea primei reprize. 19:03 Min. 8: România – Portugalia 4-5, la CE de handbal masculin Lusitanii înscriu 3 goluri la rând. 19:02 Min. 1: România – Portugalia 1-0, la CE de handbal masculin Szasz înscrie primul gol al meciului. România și Portugalia se întâlnesc astăzi, 16 ianuarie, în primul meci din Grupa B de la Campionatul European masculin de handbal, într-o partidă programată la ora 19:00. Meciul poate fi urmărit pe www.prosport.ro, în format Live Text Online, dar și pe platforma de streaming Voyo. Naționala masculină de handbal a României joacă, de la ora 19:00, primul ei meci la Campionatul European, organizat de Danemarca, Norvegia și Suedia. Competiția are la start 24 de echipe și se încheie pe 1 februarie, când au loc cele două meciuri pentru medalii. România s-a calificat pentru a doua oară la rând la competiția continentală, după ce a terminat Grupa 8 pe locul 3, cu 5 puncte, după Portugalia (9 puncte) și Polonia (6 puncte), dar înaintea Israelului (4 puncte). În meciurile directe cu lusitanii, românii au cedat cu 30-37 în deplasare și s-au impus cu 28-24 la Constanța. Formația pregătită de George Buricea a ajuns la competiția continentală ca urmare a faptului că a avut linia de clasament cea mai bună dintre toate echipele clasate pe poziția a 3-a. După meciul cu Portugalia, naționala țării noastre va întâlni Danemarca pe 18 ianuarie, de la ora 21:30, și Macedonia de Nord, două zile mai târziu, de la 19:00. Ambele confruntări pot fi urmărite pe Voyo. Primele două se califică în faza următoare a competiției. George Buricea a convocat doi stranieri în lotul pentru Campionatul European În ceea ce privește lotul deplasat la Campionatul European, Buricea s-a văzut pus în situația de a-i lăsa acasă pe Andrei Drăgan, Dan Vasile, Demis Grigoraș, Gabriel Ilie, Liviu Caba și Erik Pop, toți fiind accidentați. De partea cealaltă, Portugalia este pregătită de Paulo Pereira, nimeni altul decât tehnicianul campioanei Dinamo. El este în funcție din 2016, iar cu el pe banca tehnică portughezii au ocupat locul 4 la cea mai recentă ediție de Campionat Mondial și 7 la europeanul din 2024. De parcă aceste lucruri nu ar fi suficiente, în ultimul meci de pregătire care as avut loc înainte de EURO 2026, Portugalia a învins Spania cu 34-31. „Ne așteptăm la un meci bun contra Portugaliei. Nu e ușor să joci împotriva lor, practică un handbal în viteză. Dar avem strategia noastră, nu voi vorbi acum despre ea. Știu că băieții au capacitatea și calitatea pentru a face o figură frumoasă. Sunt foarte, foarte încrezător în echipă. E un turneu important pentru mine, pentru țară, pentru toată lumea! Știu că nu vom dezamăgi”, a declarat George Buricea, potrivit forului european. Lotul convocat de selecționerul României are doi stranieri: Portari – Ionuț Iancu (Dinamo), Mihai Popescu (Potaissa Turda) Extreme stânga – Alexandru Andrei (Poli Timișoara), Denis Vereș (Potaissa) Extreme dreapta – Sorin Grigore (CSU Suceava), Ionuț Nistor (Dinamo) Interi stânga – Tudor Botea (Minaur Baia Mare), Andrei Buzle, Robert Militaru (ambii Dinamo), Răzvan Trif (Poli Timișoara), Dan Racoțea (Górnik Zabrze) Interi dreapta – Ionuț Stănescu (Wybrzeze Gdansk), Cristian Ghiță (Potaissa) Coordonatori – Daniel Stanciuc (Dinamo), Ștefan Cumpănici (Minaur) Pivoți – Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur), Andras Szasz (Poli Timișoara)
România – Portugalia, Live Text Online, de la ora 19:00, în Grupa B de la Campionatul European de handbal masculin. Tricolorii debutează împotriva ocupantei locului 4 la ultimul CM

România și Portugalia se întâlnesc astăzi, 16 ianuarie, în primul meci din Grupa B de la Campionatul European masculin de handbal, într-o partidă programată la ora 19:00. Meciul poate fi urmărit pe www.prosport.ro, în format Live Text Online, dar și pe platforma de streaming Voyo. Naționala masculină de handbal a României joacă, de la ora 19:00, primul ei meci la Campionatul European, organizat de Danemarca, Norvegia și Suedia. Competiția are la start 24 de echipe și se încheie pe 1 februarie, când au loc cele două meciuri pentru medalii. România s-a calificat pentru a doua oară la rând la competiția continentală, după ce a terminat Grupa 8 pe locul 3, cu 5 puncte, după Portugalia (9 puncte) și Polonia (6 puncte), dar înaintea Israelului (4 puncte). În meciurile directe cu lusitanii, românii au cedat cu 30-37 în deplasare și s-au impus cu 28-24 la Constanța. Formația pregătită de George Buricea a ajuns la competiția continentală ca urmare a faptului că a avut linia de clasament cea mai bună dintre toate echipele clasate pe poziția a 3-a. După meciul cu Portugalia, naționala țării noastre va întâlni Danemarca pe 18 ianuarie, de la ora 21:30, și Macedonia de Nord, două zile mai târziu, de la 19:00. Ambele confruntări pot fi urmărite pe Voyo. Primele două se califică în faza următoare a competiției. George Buricea a convocat doi stranieri în lotul pentru Campionatul European În ceea ce privește lotul deplasat la Campionatul European, Buricea s-a văzut pus în situația de a-i lăsa acasă pe Andrei Drăgan, Dan Vasile, Demis Grigoraș, Gabriel Ilie, Liviu Caba și Erik Pop, toți fiind accidentați. De partea cealaltă, Portugalia este pregătită de Paulo Pereira, nimeni altul decât tehnicianul campioanei Dinamo. El este în funcție din 2016, iar cu el pe banca tehnică portughezii au ocupat locul 4 la cea mai recentă ediție de Campionat Mondial și 7 la europeanul din 2024. De parcă aceste lucruri nu ar fi suficiente, în ultimul meci de pregătire care as avut loc înainte de EURO 2026, Portugalia a învins Spania cu 34-31. „Ne așteptăm la un meci bun contra Portugaliei. Nu e ușor să joci împotriva lor, practică un handbal în viteză. Dar avem strategia noastră, nu voi vorbi acum despre ea. Știu că băieții au capacitatea și calitatea pentru a face o figură frumoasă. Sunt foarte, foarte încrezător în echipă. E un turneu important pentru mine, pentru țară, pentru toată lumea! Știu că nu vom dezamăgi”, a declarat George Buricea, potrivit forului european. Lotul convocat de selecționerul României are doi stranieri: Portari – Ionuț Iancu (Dinamo), Mihai Popescu (Potaissa Turda) Extreme stânga – Alexandru Andrei (Poli Timișoara), Denis Vereș (Potaissa) Extreme dreapta – Sorin Grigore (CSU Suceava), Ionuț Nistor (Dinamo) Interi stânga – Tudor Botea (Minaur Baia Mare), Andrei Buzle, Robert Militaru (ambii Dinamo), Răzvan Trif (Poli Timișoara), Dan Racoțea (Górnik Zabrze) Interi dreapta – Ionuț Stănescu (Wybrzeze Gdansk), Cristian Ghiță (Potaissa) Coordonatori – Daniel Stanciuc (Dinamo), Ștefan Cumpănici (Minaur) Pivoți – Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur), Andras Szasz (Poli Timișoara)
Echipa feminină a României s-a calificat în finala Campionatului European! Va întâlni Germania pentru titlul continental
Echipa feminină de tenis de masă a României a reușit o performanță absolut senzațională în cadrul Campionatului European. Sportivele au jucat excelent în semifinala cu Olanda și s-au calificat în marea finală a turneului desfășurat în Croația. Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în finala Campionatului European, după o victorie clară în fața Olandei, la competiția desfășurată în Zadar, Croația. Fetele noastre au arătat din nou că sunt în formă excelentă și că pot lupta pentru titlul continental. Bernadette Szocs a deschis confruntarea cu o victorie importantă, după un meci foarte strâns împotriva lui Jie Li. După cinci seturi pline de emoții, Szocs a reușit să câștige cu 3-2. A urmat Elizabeta Samara, care a adus al doilea punct pentru România. Deși a pierdut primul set, Samara a revenit spectaculos și s-a impus cu 3-1 împotriva lui Britt Eerland. Andreea Dragoman a închis meciul cu o evoluție sigură, câștigând fără emoții în fața lui Shuohan Men, scor 3-0. Astfel, România a învins Olanda cu 3-0 și s-a calificat în finală, unde va juca duminică, de la ora 14:00, împotriva Germaniei, echipa campioană en-titre. Tricolorele speră să recucerească titlul european și să scrie o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. România este în finala Campionatului European de tenis și la masculin Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat, în premieră, în finala unui Campionat European destinat echipelor. În semifinale, Iulian Chiriță, Eduard Ionescu și Ovidiu Ionescu și-au depășit adversarii pe linie, astfel că reprezentativa țării noastre a câștigat semifinala cu scorul general de 3-0 și a avansat în ultimul act, unde va întâlni Franța. Finala este programată să se dispute duminică, de la ora 18:00.
Președintele FRH, Constantin Din îl avertizează pe Florentin Pera după ce acesta a semnat cu Vâlcea
Președintele FRH, Constantin Din este dezamăgit de faptul că Florentin Pera nu și-a respectat înțelegerea verbală cu el și a acceptat să semneze în paralel pentru a prelua postul de selecționer al României și banca tehnică a celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Florentin Pera nu a respectat înțelegerea, iar acum conduce lotul național, dar și echipa de club SCM Râmnicu Vâlcea. Președintele Din a spus că Florentin Pera trebuie să își respecte contractul cu federația, de la primul până la ultimul punct din angajamentul semnat, și că acte de bună voință din partea sa – gen neîndeplinirea obiectivelor din contract, locul 1-10 de la ultimul Campionat European (n.red România terminând pe locul 11) – nu se vom mai produce. Președintele FRH îl avertizează pe Florentin Pera: „Mi-a dat o lecție de caracter și o să îmi fie învățătură de minte” ProSport a luat legătura cu Constantin Din după ce Vâlcea a anunțat că selecționerul României Florentin Pera a devenit oficial și antrenorul principal al oltencelor. „Foarte bine! Și ce pot să mai fac eu acum? Am primit o lecție de caracter din partea domnului Pera și o să îmi fie o învățătură de minte ca să mai facem gentlemen’s agreement cu totul felul de oameni. Însă, știm ce avem de făcut de acum și vom trece totul pe hârtie negru pe alb, deoarece domnul Pera nu a respectat ceea ce vorbisem. Și l-am rugat să nu meargă la Vâlcea. Îmi pare rău că nu am trecut în scris ce mă înțelesesem verbal cu el, dar asta este. Nu voi cere demiterea lui Pera. El are în continuare contract cu FRH, noi trebuie să i-l respectăm, dar el nu-l prea și-l respectă. Eu am fost înțelegător cu domnul Pera și i-am demonstrat că sunt om. Deși nu și-a îndeplinit obiectivul la ultimul Campionat European, locul 1-10, România clasându-se pe locul 11, nu l-am demis. Am avut încredere în domnia sa și i-am arătat că sunt super ok cu el. Dar, de acum domnul Pera va avea multe de făcut că să își ducă până la final contractul și îl asigur că vom face totul cum scrie la contract. O să fim foarte vigilenți. Domnul Pera are multă treabă și pe la celelalte naționale și trebuie să se țină de tot ce este trecut în contract. Angajamentul dânsului expiră în decembrie 2026”, a spus Din. Anununțul lui SCM Râmnicu Vâlcea cu privire la Florentin Pera Pe pagina oficială de facebook a celor de la SCM Râmnicu Vâlcea a făcut anunțul preluării echipei de handbal de către Pera, selecționerul Românei oferind și el declarații. „Florentin Pera revine acasă. Suntem extrem de bucuroși să vă anunțăm revenirea tehnicianului Florentin Pera pe postul de antrenor principal în cadrul clubului nostru, începând cu acest sezon competițional. Florentin Pera revine la SCM Râmnicu Vâlcea după ce în perioada 2018–2021 a adus clubului cele mai mari performanțe după perioada Oltchim, printre care enumerăm: titlul de campioană națională – 2019, Cupa României – 2020 și Supercupa României 2018, 2020. În urma acestor rezultate, prin implicărea și experiența sa, Râmnicu Vâlcea a revenit în grupele Ligii Campionilor și a înregistrat un parcurs bun sub comanda lui. Revenirea în acest moment a experimentatului tehnician aduce un suflu proaspăt echipei, dar și o filozofie a handbalului modernă, bazată atât pe succesul obținut de acesta, cât și pe experiența acumulată pe plan internațional, inclusiv la CSKA Moscova, dar și la echipa națională a României” notează clubul din Vâlcea. Revin cu mare bucurie şi recunoştinţă la SCM Râmnicu Vâlcea, clubul de care sunt profund ataşat sufleteşte. Aici am trăit momente deosebite, am câştigat toate trofeele interne şi am ajuns împreună până în sferturile Ligii Campionilor – Florentin Pera Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Două medalii pentru România la Campionatele Europene de Lupte. Ana Andreea Beatrice a luat argint, iar Alexandra Anghel a luat bronz la Bratislava
Luptătoarele române Ana Andreea Beatrice și Alexandra Anghel au câștigat medaliile de argint, respectiv, bronz, la Campionatul European de la Bratislava. Ana Andreea Beatrice și Alexandra Anghel au câștigat alte două medalii la Campionatul European de lupte de la Bratislava, după ce Kateryna Zelenykh urcase pe locul 2. România s-a clasat pe locul 3 în clasamentul pe națiuni, după ce Ana Andreea Beatrice a luat argint, iar Alexandra Anghel bronz la CE de la Bratislava Delegația României prezentă al Campionatul European de lupte de la Bratislava s-a întors acasă cu trei medalii, dintre care două de argint și una de bronz. Ca urmare, lotul țării noastre s-a clasat pe poziția a treia în clasamentul pe națiuni. Cele mai recente performanțe au fost obținute de Ana Andreea Beatrice și Alexandra Anghel. Prima a câștigat medalia de argint, în limitele categoriei 53 kg. Ea a avut-o adversară în finală pe grecoaica Maria Prevolaraki. „Deşi a pierdut la limită cu 3-4, Ana Andreea a demonstrat, ca de fiecare dată, o forţă incredibilă, o dăruire totală şi un spirit de luptătoare adevărată”, a transmis Federaţia Română de Lupte pe pagina de facebook. Românca mai are în palmares trei titluri continentale (în 2022 la Budapesta, în 2023 la Zagreb și anul trecut la București) și două medalii de bronz (în 2019 la București și în 2021 la Varșovia). sportivasde origine ucraineană Kateryna Zelenykh a câștigat argintul la 69 de kilograme La rândul ei, Alexandra Anghel a cucerit medalia de bronz, în cadrul categoriei 72 kg. Ea a învins-o în finala mică a categoriei 72 kg pe poloneza Daniela Tkachuk, cu scorul de 8-3. „Cu determinarea cu care ne-a obisnuit, curajul și munca din spate, Alexandra a demonstrat încă o dată că este una dintre cele luptătoarele valoroase ale Europei”, a notat FR de Lupte pe facebook. Sportiva a devenit campioană europeană în 2023, la Bratislava, anul următor, la București, a câștigat medalia de argint, iar în 2018 a urcat pe treapta a treia a podiumului, la competiția care a fost organizată la Kaspiysk, în Rusia. Prima medalie pentru România la europenele de la Bratislava fusese cucerită de sportiva de origine ucraineană Kateryna Zelenykh. Aceasta a fost învinsă în finala categoriei 69 de kilograme de belarusa Alina Șevciuk, câștigând medalia de argint. Celelalte românce prezente la CE au obținut următoarele rezultate: Alina Grigore Vuc (50 kg) locul 5, Beatrice Ferent (55 kg) locul 8, Roxana Capezan (62 kg) locul 8 și Cătălina Axente (76 kg) locul 10. Delegația României a revenit acasă sâmbătă, 12 aprilie. La sosirea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, sportivele au fost întâmpinate de către reprezentanți ai Federației Române de Lupte, ai Agenției Naționale pentru Sport, dar și de oficiali ai CSA Steaua București. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult