Ce a scris Federația Internațională de Handbal despre România – Danemarca. Specialiştii au spus clar cum s-a pierdut meciul cu danezele

ce-a-scris-federatia-internationala-de-handbal-despre-romania-–-danemarca.-specialistii-au-spus-clar-cum-s-a-pierdut-meciul-cu-danezele

Naționala antrenată de Ovidiu Mihăilă a pierdut categoric al treilea meci de la Campionatul Mondial feminin de handbal, iar reacția federației internaționale a venit imediat. Conduse la pauză cu 3 goluri, româncele au preluat conducerea, dar o cădere incredibilă la jumptatea reprizei a doua, în care au marcat un gol și au priomit 9, a făcut diferența. Specialiștii au prezentat motivul pentru care „tricolorele” au pierdut confruntarea cu danezele Prima reprezentativă feminină de handbal a țării a fost învinsă cu 39-21 (21-18), la Rotterdam, de Danemarca, în ultimul meci din Grupa preliminară A de la Campionatul Mondial organizat de Olanda și Germania. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă continuă competiția în grupa principală I, unde va întâlni Ungaria, Senegal și Elveția. „O «salvă» în repriza a doua a dus Danemarca la victoria convingătoare în fașa României și a terminat pe primul loc în Grupa A. O serie de 9-1 la mijlocul reprizei secunde a fost decisivă, iar echipa scandinavă începe runda principală cu patru puncte. Acum doi ani, la Herning, tot la Campionatul Mondial, Danemarca și România au încheiat de asemenea runda preliminară, echipa nordică obținând o victorie la 16 goluri”, amintește federația internațională, pe site-ul oficial. Cu 9 goluri, Sorina Grozav a urcat pe locul doi în ierarhia golgheterilor Specialiștii pun accent pe faptul că echipa României a avut probabil cea mai bună prestație de până acum la Campionatul Mondial, forțând Danemarca să facă un efort suplimentar și, în final, punând presiune pe medaliata cu bronz a ultimelor două ediții ale acestei întreceri. „S-a dovedit a fi o adevărată lovitură de departajare. Ambele apărări au primit goluri ușoare, Danemarca și România marcând împreună 39 de goluri. Un start puternic pentru portarul român Elena Șerban, care a parat 3 șuturi în primele 5 minute, a părut să dea tonul, dar după această salvă timpurie, portarii României nu au reușit să înregistreze nicio paradă până la sfârșitul primei reprize. Și asta și pentru că apărarea nu a reușit să oprească atacurile Danemarcei, Michala Moller, Anne Mette Hansen și Julie Scaglione marcând împreună 9 goluri în primele 30 de minute. România a răspuns prin intermediul celor mai bune marcatoare din competiție, Sorina Grozav și Lorena Ostase. După ce Danemarca a încasat 4 goluri la rând în startul reprizei a doua, Helle Thomsen a cerut time-out pentru a-și calma jucătoarele, iar decizia a fost una excelentă. Nordicele au avut o serie de 6-0, care a decis practic, meciul. Ritmul României a scăzut din ce în ce mai mult, factorul decisiv fiind valoarea superioară a Danemarcei. Deși Grozav a marcat 9 goluri și a urcat pe locul doi în ierarhia golgheterilor, România nu a reușit să limiteze pagubele”, au mai scris specialiștii de la IHF.

România – Danemarca Live Text Online, de la ora 21:30, la CM de handbal feminin

romania-–-danemarca-live-text-online,-de-la-ora-21:30,-la-cm-de-handbal-feminin

21:54 Min. 30, pauză: România – Danemarca 18-21, la CM de handbal feminin „Tricolorele” au de recuperat un ecart de 3 goluri în repriza secundă. 21:48 Min. 20: România – Danemarca 12-12, la CM de handbal feminin „Tricolorele” au egalat, după 3 goluri marcate la rând. 21:43 Min. 15: România – Danemarca 9-12, la CM de handbal feminin Scandinavele se desprind la jumătatea primei reprize. 21:42 Min. 10: România – Danemarca 5-7, la CM de handbal feminin „Tricolorele” pierd contactul cu adevrsarele, după ce au condus cu două goluri. 21:30 Min. 1: a început partida Grozav a ratat primul atac al României. Meciul dintre naționalele feminine de handbal ale României și Danemarca are loc în etapa 3 din Grupa preliminară A de la Campionatul Mondial, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro. Duelul programat la Rotterdam poate fi urmărit și în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1, începând cu ora 21:30. Naționala feminină de handbal a României va afla diseară „cum stă” la Campionatul Mondial, organizat de Germania și Olanda. Primele două partide, împotriva Croației și Japoniei, au fost de acomodare, cu adversare mai slab cotate. Au fost ceva emoții în partida cu jucătoarele asiatice, dar victoria le-a făcut uitate. Acum, însă, este vorba despre altceva. Danemarca este nu doar favorita grupei, ci și una dintre candidatele la câștigarea trofeului. La ora meciului, ambele sunt calificate în Grupa principală I, dar contează foarte mult și numărul de puncte. Decoamdată, ambele au câte două, iar o remiză ar ajuta atât României, cât și Danemarcei. Următoarele adversare sunt primele 3 clasate în Grupa preliminară B, adică Ungaria, Elveția și Senegal sau Iran. Cât de mult contează pentru România să câștige meciul cu Danemarca Locul pe care-l are la intrarea în grupa principală meste foarte important, deoarece de el, depinde ordinea meciurilor. În cazul în care învinge Danemarca, „tricolorele” câștigă Grupa și vor juca, în ordine, cu Senegal sau Iran pe 3 decembrie, Elveția pe 5 decembrie și Ungaria pe 7 decembrie, în cazul în care se respectă calculele hârtiei și echipa maghiară nu pierde. Altfel, debutul în Grupa principală I va fi împotriva Ungariei. Ar urma meciul cu Senegal sau iran și, la final, partida cu Elveția. Primele două se califică în sferturile de finală, programate pe 9 și 10 decembrie. Semifinalele se joacă pe 12 decembrie, iar meciurile pentru medalii au loc două zile mai târziu. Celălalt meci din Grupa preliminară A este Japonia – Croația, care începe la ora 19:00 a României. Ambele formații au pierdut meciurile jucate până acum, dar echipa europeană are golaveraj mai bun, -20, față de -21, deci se califică mai departe și la egal. Indiferent de rezultat, oricare dintre ele ajunge în grupa principală fără vreun punct și, pe cale de consecință, calificarea în sferturi este aproape imposibilă. Selecționerul Ovidiu Mihăilă se bazează la Campionatul Mondial pe portarii Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov) și Elena Șerban (Dunărea Brăila), extremele dreapta Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița) și Mihaela Mihai (CSM București), interul dreapta: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova), coordonatorii: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona), Andreea Popa, Elena Roșu (ambele de la Dunărea Brăila) și Cristina Laslo (Gloria), pivoții Lorena Ostase (Gloria), Sonia Vasiliu (Slatina) și Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea), interii stânga Sorina Grozav (Corona) și Maryia Skrobic (Rapid), plus extremele stânga Gabriela Dumitrașcu (Corona) și Eva Kerekes (Gloria).

IHF a dat verdictul înainte de România – Danemarca. A amintit de măcelul de la Campionatul Mondial din 2023

ihf-a-dat-verdictul-inainte-de-romania-–-danemarca.-a-amintit-de-macelul-de-la-campionatul-mondial-din-2023

„Tricolorele” joacă primul meci cu adevărat important la Campionatul Mondial, iar IHF a dat verdictul înainte de România – Danemarca. Naționala Feminină de handbal a României întâlnește Danemarca, de la ora 21:30, în Grupa preliminară A. IHF a amintit de victoria nordicelor la 13 goluri de acum doi ani. Ultimul meci din Grupa preliminară A de la Campionatul Mondial feminin de handbal organizat de Germania și Olanda aduce o confruntare pentru primul loc în grupă, iar adversare sunt România și Danemarca. Ambele echipe au dominat în victoriile lor împotriva Croației și Japoniei, dar Danemarca vine la meciul care se va juca la Rotterdam ca favorită. Până acum, are cifre mai bune și în ceea ce privește atacul și la golurile primite. Concret, a înscris cu 7 goluri mai mult în primele două meciuri și a primit cu 8 mai puțin decât România. „Golurile Danemarcei au fost marcate de Andrea Aagot (12 goluri), Julie Scaglione (11) și Elma Halilčević (11), un trio care a dat ritmul. România s-a bazat în principal pe Sorina‑Maria Grozav cu 15 goluri și Lorena‑Gabriela Ostase cu 12. Istoria adaugă un alt aspect. Danemarca și România au un trecut competitiv lung și numai la Campionatele Mondiale au jucat de 9 ori, începând cu ediția inaugurală din 1957. Balanța este strânsă, cu câte patru victorii fiecare și o remiză. Cea mai recentă confruntare a lor a fost în favoarea Danemarcei, o victorie cu 39-23 la Campionatul Mondial din 2023”, scrie IHF pe site-ul oficial. Japonia – Croația este derby-ul codașelor Celălalt meci al grupei, Japonia – Croația, a început la ora 19:00 a României, iar la finalul lui aflăm numele celei de-a treia echipe calificată în Grupa principală I, alături de România și Danemarca. Echipa europeană merge mai departe și la egal, deoarece are un golaveraj mai bun, -20, față de -21. Formația de pe ultimul loc va avansa în Cupa Președintelui, adică meciurile de clasament. Japonia, campioana en-titre a Asiei, nu a terminat niciodată mai jos de locul 20 la un Campionat Mondial, dar dacă va ajunge în Cupa Președintelui 25 ar deveni cel mai slab loc posibil. Croația se află într-o situație similară: cel mai slab loc posibil a fost în 2021, când s-a clasat pe locul 18. Kaho Nakayama și Clare Francis Gray au fost cele mai prolifice jucătoare ale Japoniei, marcând câte 8 goluri fiecare. Cea mai bună jucătoare a Croației a fost Tina Barisic, cu 10 reușite în primele două meciuri. Este a treia întâlnire la Campionatul Mondial dintre Japonia și Croația. Fiecare echipă are câte o victorie: Croația s-a impus cu 31-30 în 2005, iar Japonia s-a revanșat cu 28-26 în 2021.

Ce a postat IHF înaintea meciului România – Japonia despre naționala tricoloră: Asta e arma ei cea mai ascuțită

ce-a-postat-ihf-inaintea-meciului-romania-–-japonia-despre-nationala-tricolora:-asta-e-arma-ei-cea-mai-ascutita

De la ora 19:00, are loc meciul România – Japonia de la Campionatul Mondial feminin de handbal, iar IHF a prefațat partida de la Rotterdam. Echipa pregătită de Ovidiu Mihăilă a obținut o victorie clară în primul meci de la CM din Germania și Olanda, iar iureșul din repriza a doua a meciului cu Croația a fost punctul forte. Care este arma cea mai ascuțită a „tricolorelor”, în perspectiva meciului România – Japonia, în opinia celor de la IHF România și-a asigurat, într-o oarecare măsură, calificarea în Grupa principală I de la Campionatul Mondial feminin de handbal, după victoria clară în fața Croației, 33-24. Partida a început cu o întârziere de 10 minute, din cauza faptului că autocarul cu gelegația țării noastre a fost blocat în trafic. Poate și din acest motiv, Croația a dominat primele minute, dar a urmat o adevărată lecție de forță predată de „tricolore”. „Echipele intră în acest meci de pe poziții complet opuse. România și-a depășit nervii de la început împotriva Croației, a întors cursul jocului în favoarea sa și, în cele din urmă, a mărit scorul la peste 10 puncte – o victorie care a făcut mai mult decât să calmeze presiunea din prima zi. Eficiența de 41% a Yuliyei Dumanska la poartă și o apărare care a schimbat ritmul la comandă au trasat jocul la începutul reprizei secunde, iar acest impuls este acum cea mai ascuțită armă a lor. În plus, toate jucătoarele au fost folosite”, se menționează pe site-ul federației internaționale. Dacă România își impune ritmul, ar trebui să obțină a doua victorie, scrie IHF Oficialii IHF amintesc, înaintea meciului care începe la ora 19:00, că Japonia a avut o primă confruntare dificilă împotriva Danemarcei, unde lucrurile au mers prost. Startul fulminant de 2-0 s-a transformat într-o pauză de 13 minute fără gol marcat, o serie de ratări din postură de „unu-la-unu” și un atac care nu și-a mai găsit echilibrul încheindu-se cu 16 mingi pierdute. Cele două forțe principale au fost fundașul dreapta Kaho Nakayama și extrema dreapta Natsumi Akiyama, care au marcat, împreună, 9 goluri. „Dacă România își impune ritmul și pune capăt rapid cursei rapide a Japoniei, ar trebui să obțină a doua victorie și să-și asigure calificarea în runda principală, plasând Japonia într-o poziție dificilă înaintea rundei finale a celei de-a noua întâlniri de la Campionatul Mondial. Echipa asiatică are o singură victorie în meciurile directe, cea din 2019, când s-a impus cu 37-20 în grupa principală a competiției supreme. În ceea ce privește celălalt meci din grupă, Croația este obligată să câștige, dr, în același timp, să se gândească la meciul decisiv împotriva Japoniei, care va decide a treia echipă calificată în faza următoare. De partea cealaltă, Danemarca a deschis CM convingător, 36-19 cu Japonia, folosind tot lotul și având unul dintre cele mai bune atacuri ale competiției. Anna Kristensen și Amalie Milling au fost aproape de netrecut în poartă, iar atacul a avut o eficiență foarte bună. Ca urmare, Helle Thomsen și-a început convingător cariera ca antrenoare a Danemarcei. Va fi doar a treia întâlnire la CM dintre cele două echipe, echipa daneză câștigându-le pe ambele. În schimb, Croația are două victorii la CE, inclusiv memorabilul meci pentru medalia de bronz din 2020, când s-a impus cu 25-19.

IHF a văzut meciul România – Japonia și nu s-a ferit de cuvinte. Cum a numit victoria fetelor noastre

ihf-a-vazut-meciul-romania-–-japonia-si-nu-s-a-ferit-de-cuvinte.-cum-a-numit-victoria-fetelor-noastre

„Tricolorele” au obținut o victorie chinuită în etapa 2 a Grupe A de la Campionatul Mondial feminin de handbal, iar IHF nu s-a ferit de cuvinte, după România – Japonia. Cu multe greșeli în atac și lovindu-se de un arbitraj potrivnic, naționala feminină de handbal a României a învins greu Japonia la CM, iar forul mondial s-a referit la victoria dificilă. Ce a scris IHF, despre meciul România – Japonia de la Rotterdam Naţionala feminină de handbal a României a obţinut a doua victorie din Grupa A de la Campionatul Mondial, organizat până pe pe 14 decembrie în Germania și Olanda. A fost 31-27 (16-14) cu Japonia și, cu două victorii, „tricolorele” sunt sigure de prezența în Grupa principală I. următorul meci este cu Danemarca, de Ziua Naţională a României. Ostase și Grozav au marcat câte 8 goluri pentru echipa țării noastre, Necula, Kerekeş și Popa câte 3, Mihai și Roşu câte două, iar Boiciuc și Seraficeanu câte 1. „România s-a calificat în runda principală a Campionatului Mondial Feminin IHF 2025, după a doua victorie consecutivă obținută la Ahoy Arena din Rotterdam, cu scorul de 31-27, împotriva Japoniei. Calculele erau simple: o victorie a României ar fi dus echipa în runda principală și ar fi pus presiune pe Japonia. O victorie a Japoniei ar fi deschis complet grupa, deoarece aceasta era prevăzută a fi cea mai echilibrată grupă a competiției, apoi ar fi pregătit o ultimă zi a rundei preliminare, luni, la Rotterdam. Însă România părea să aibă avantajul după o victorie clară împotriva Croației, în timp ce Japonia a pierdut la o diferență de două cifre împotriva Danemarcei în primul meci. Realitatea a fost însă alta, iar echipa asiatică a arătat o față complet diferită în prima repriză a meciului, punând presiune pe România din toate părțile”, a scris IHF, pe site-ul oficial. Pe cine va întâlni România în Grupa principală I Maniera de arbitraj cel puțin ciudată a fraţilor germani Ramesh și Suresh Thiyagarajah l-au făcut pe antrenorul Ovidiu Mihăilă să protesteze în mai multe rânduri. În minutul 40 a primit o eliminare de diuă minute. Sancțiunea a fost aplicată unei jucătoare de pe teren. „Marcând două dintre cele trei goluri ale României între minutele 43 și 49, extrema dreaptă Mihaela Mihai a ajutat echipa sa să obțină un avantaj de de 3 goluri, 24-21, cel mai mare din meci. În cele din urmă, eficiența mai mare din momentul decisiv a decis meciul. Ostase și Grozav au marcat împreună 16 goluri pentru România, Japonia ratând șuturi cheie. Echipa europeană a obținut, în cele din urmă, victoria cu 31-27”, se mai scrie pe site-ul oficial. În primul meci din Grupa preliminară A, „tricolorele” au învins Croaţia cu 33-24 (13-12), iar ultima dispută din grupă va avea loc luni, chiar de Ziua Naţională a României, cu Danemarca, de la ora 21:30. Primele trei clasate în fiecare grupă avansează în grupele principale, cu punctele adunate în partidele cu celelalte formaţii calificate. România va întâlni, între 3 și 7 decembrie, echipele din Grupa preliminară B, adică Elveția, Ungaria și Senegal sau Iran.

Iulian Chirița, noul fenomen al României: a luat argintul la Campionatul Mondial de tenis de masă

iulian-chirita,-noul-fenomen-al-romaniei:-a-luat-argintul-la-campionatul-mondial-de-tenis-de-masa

Jucătorul român de tenis de masă Iulian Chirița a câștigat a doua medalie mondială într-o singură zi, argint la dublu mixt, dublă bronz la dublu masculin. Delegația României a câștigat, deja, două medalii la Campionatul Mondial de tenis de masă pentru juniori, de la Cluj-Napoca, ambele prin rapidistul Iulian Chirița. Noul fenomen al României, Iulian Chirița, este în lupta pentru a treia medalie la CM de la Cluj-Napoca Chirița a câștigat două medalii într-o singură zi la Campionatul Mondial de tenis de masă pentru juniori, organizat la Cluj-Napoca. La scurt timp după ce a intrat în posesia bronzului, el a jucat finala de dlbu mixt, alături de galeza Anna Hursey. Adversari le-au fost chinezii Qin Yuxuan și Li Hechen, iar românul și partenera lui au început în forță, câștigând primul set cu 11-6. „Jocul s-a echilibrat, adversarii au trecut în avantaj, iar speranțele perechii europene s-au reaprins în ultimul set disputat. Atunci, de la 2-8, Anna Hursey și Iulian Chirița au forțat, au jucat la înălțime și au egalat la 9-9, însă două schimburi nu le-au aparținut, iar ei au cedat finala, scor 1-3 (11-6, 9-11, 5-11, 9-11)”, scrie Federația Română de Tenis de Masă, pe pagina de facebook. Chirița are ocazia să mai câștige o medalie și în proba de simplu Până în finală, Iulian Chirița și Anna Hursey i-au eliminat pe chinezii Wen Ruibo și Zong Geman cu 3-2 (9-11, 10-12, 11-4, 11-9, 11-8), pe Steven Moreno și Edmarie Leon (Porto Rico) 3-0 (11-9, 13-11, 11-9), pe francezii Flavien Coton și Leana Hochart cu 3-2 (11-13, 11-9, 11-13, 13-11, 11-8) și pe puternicii Ryuusei Kawakami și Sachi Aoki cu 3-1 (11-6, 1-11, 11-5, 12-10). În proba de dublu mixt au mai participat echipe cu prezență românească. Dragoș Bujor și belgianca Lilou Massart i-au învins pe Hsu Hsien-Chia și Wu Ying Syuan (Taipei) cu 3-2 (9-11, 11-8, 11-3, 10-12, 11-9), după care au fost eliminați de sud-coreenii Kim Gaon și Choi Nahyun cu 0-3 (7-11, 11-13, 8-11). De asemenea, Alesia Sferlea și egipteanul Badr Mostafa au cedat în primul tur în fața lui Kawakami și Aoki 0-3 (8-11, 10-12, 7-11). În aceeași fază a competițâiei au fost eliminați Bianca Mei-Roșu și portughezul Tiago Abiodun, 1-3 (8-11, 15-13, 3-11, 13-15) în fața chinezilor Li Hechen și Qin Yuxuan (China). Iulian Chirița, campion european en-titre la dublu masculin, are ocazia să mai câștige o medalie la Campionatul Mondial de tenis de masă de la Cluj-Napoca. Sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 14:00, el îl are adversare în sferturile probei de simplu pe japonezul Kazuki Yoshiyama (Japonia). În cazul unei victorii, românul îl va întâlni în continuare pe chinezul Li Hechen sau iranianul Benyamin Faraji. Partida dintre aceștia doi este programată de la 15:30. Pe jumătatea inferioară a tabloului au loc următoarele două partide din sferturile de finală: Daniel Bersoza (Spania) – Wen Ruibo (China) de la ora 14:45 și Flavien Coton (Franța) – Ryuusei Kawakami (Japonia), de la 16:15.

Ungurii, băgați la apă la Mondialele de la Otopeni! Americanii au dominat copleșitor, în vreme ce maghiarii au terminat sub România, la egalitate cu Nigeria, în clasamentul pe medalii

ungurii,-bagati-la-apa-la-mondialele-de-la-otopeni!-americanii-au-dominat-coplesitor,-in-vreme-ce-maghiarii-au-terminat-sub-romania,-la-egalitate-cu-nigeria,-in-clasamentul-pe-medalii

Campionatul Mondial de înot de la Otopeni s-a încheiat cu victoria delegației americane, cu 22 de medalii, dintre care 10 de aur. Maghiarii au câștigat doar un argint. Singura medalie câștigată de Ungaria la CM de la Otopeni a ajuns la David Antal, argint la 200 de metri fluture. Americanii au dat recital, cu ale lor 10 titluri. Americanii au dominat CM de înot de la Otopeni, în timp ce Ungaria a încheiat sub România, la egalitate cu Nigeria Delegația Statelor Unite ale Americii și-a confirmat supremația și la Campionatul Mondial de înot care a avut loc la Otopeni, înbtre 19 și 24 august. Sportivii de peste Ocean au urcat de 22 de ori pe podium, câștigând 10 medalii de aur, de două ori mai multe decât rușii, care au concurat ca neutri, și chinezii. Maghiarii au avut un singur reprezentant la festivitățile de premiere. David Antal a terminat al doilea finala de la 200 de metri fluture, cu 1:57,87, la mare distanță de sud-africanul Kris Mihaylov (1:56,16), dar înaintea turcului Tuncer Berk Erturk (1:58,21). Nigeria a câștigat o medalie, tot de argint, iar România și-a trecut în cont un looc 2 și un loc 3. În ultima reprezentație, americanii au câștigat două medalii de argint și tot atâtea de bronz. Rylee Erisman a câștigat proba de 50 metri liber cu doar două miimi în fața britanicei Theodora Taylor. Erisman a adus acasă și o medalie de argint la 200 metri liber feminin, înainte de a obține încă o medalie de aur în cadrul ștafetei 4×100 mixt feminin, potrivit Swim Swam. I s-au alăturat colegele de echipă Charlotte Crush, Rachel McAlpin și Audrey Derivaux. Rușii, care au concurat ca sportivi neutri, au câștigat câte 5 medalii din fiecare metal Derivaux a adus acasă celălalt argint pentru echipa SUA, ocupând locul 2 la proba de 100 metri fluture. Ea a avut o prestație excelentă pe tot parcursul săptămânii, la proba respectivă câștigând a patra ei medalie individuală de la Otopeni. Fetele au fost la înălțime în delegația Statelor Unite ale Americii, câștigând 9 din cele 10 medalii de aur la întrecerea organizată în România. Echipa „B” a sportivilor neutri a reușit să-și mențină locul 2 în clasamentul final. După ce a început competiția în forță cu 3 medalii de aur în primele două zile, NAB a terminat competiția cu 15 medalii, câte 5 din fiecare medal. Rușii au câștigat o singură medalie în ziua 6, datorită performanței Milanei Stepanova, Viktoriiei Tarannikova, Serafimei Fokina și Kirei Manokhina, recompensate cu bronz la ștafeta 4×100 m mixt. China s-a bucurat de o serie de performanțe de top în ultima seară a competiției, plecând acasă cu încă 3 medalii. Cu un total de 11 distincții, a încheiat competiția pe locul 3 în clasament. A cincea și ultima medalie de aur a națiunii la această competiție a fost adusă acasă de Yang Peiqi, la 200 metri. Performanța sa a marcat a patra victorie individuală a competiției. Înotătoarele chineze au obținut, de asemenea, două medalii de bronz, prin Gong Zhenqi la 100 metri fluture și echipa formată din Li Jiawei, Wang Yijing, Zhenqi și Peiqi la ștafeta 4×100 mixt.

Surpriza din Nigeria care a uimit lumea la Otopeni. E primul sportiv din istoria țării africane care ia o medalie la Campionatele Mondiale de înot

surpriza-din-nigeria-care-a-uimit-lumea-la-otopeni.-e-primul-sportiv-din-istoria-tarii-africane-care-ia-o-medalie-la-campionatele-mondiale-de-inot

România a organizat, la Otopeni, Campionatul Mondial de înot pentru juniori, competiție la care un sportiv din Nigeria a uimit lumea. Penultima seară a Campionatului Mondial de înot pentru juniori de la Otopeni a adus o mare surpriză: Abdul Jabar Adama a câștigat argintul la 50 de metri fluture. Nigerianul a devenit, la Otopeni, primul sportiv din istoria țării lui care ia o medalie la CM de înot Nigerianul Abdul Jabar Adama a intrat în istorie în penultima seară a Campionatelor Mondiale de juniori de la Otopeni, devenind primul înotător din țara sa, la masculin sau feminin, care a câștigat o medalie la o competiție acvatică mondială. Adama a lovit zidul după 23,64 de la start, exact la o zecime în spatele medaliatului cu aur Dean Fearn, din echipa Marii Britanii. Cehul Jan Foltyn a obținut medalia de bronz la o sutime în spatele lui Adama, cu timpul de 23,65. De menționat că Adama a doborât recordul național la această probă de două, în cadrul competiției. A înotat 23,61 în preliminariile de dimineață, după care a înregistrat 23,48, clasându-se pe locul 2 în semifinale. Înainte de competiție, recordul național al lui Adama era de 23,81, stabilit la Campionatele Britanice de Înot din martie. Abdul Jabar Adama a împlinit 17 ani pe 8 august Produs de Mount Kelly Swimming din Regatul Unit, Adama a reprezentat o amenințare în continuă creștere pentru țara sa. Având în vedere că această cursă va debuta la Jocurile Olimpice, în urma aprobării World Aquatics în aprilie, încă 3 ani de dezvoltare l-ar putea plasa în cursa pentru un loc în finală. Nigeria a câștigat doar 27 de medalii la toate disciplinele la Jocurile Olimpice și nu a avut niciodată un înotător care să câștige o medalie la această competiție polisportivă. Deși o medalie la Campionatele Mondiale de Juniori pentru Adama nu înseamnă neapărat că este o amenințare la nivel de seniori, în condițiile în care abia a împlinit 17 ani, pe 6 august, acest lucru îl pregătește pentru un cvadriceps olimpic puternic. Timpul său din semifinale, de 23,48, ar fi fost la doar 0,2 secunde distanță de calificarea în semifinalele Campionatului Mondial și este la doar o zecime de calificarea „A” la World Aquatics, de 23,36, păotrivit swimswam.com. Iată rezultatele obținute de cei 8 finaliști diun proba de 50 de metri fluture, de la CM de la Otopeni: Dean Fearn (Marea Britanie) – 23,54, Abdul Jabar Adama (Nigeria) – 23,64, Jan Foltyn (Cehia) – 23,65, Lucio Flavio de Paula Filho (Brazilia) – 23,71, Evgenii Shilovskii (Rusia) – 23,72, Rishat Zhumagulov (Kazakhstan) – 23,89, Maxim Skazobtsov (Kazakhstan) – 23,99, Szymon Mroz (Polonia) – 24.06.