Irina Deleanu reacționează în forță după anunțul lui Emil Boc că imnul și steagul Rusiei vor fi interzise la CM de Gimnastică Ritmică

irina-deleanu-reactioneaza-in-forta-dupa-anuntul-lui-emil-boc-ca-imnul-si-steagul-rusiei-vor-fi-interzise-la-cm-de-gimnastica-ritmica

Irina Deleanu a reacționat în EXCLUSIVITATE pentru ProSport după afirmațiile controversate ale lui Emil Boc legate de faptul că imnul și steagul Rusiei vor fi interzise la CM de gimnastică ritmică de la Cluj. Președinta federației de profil este de părere că sportul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politica și avertizează ca o astfel de decizie ar putea duce la repercusiuni grave din partea Federației Internaționale de Gimnastică. Replică dură a Irinei Deleanu pentru Emil Boc, după ce imnul și steagul Rusiei ar putea fi interzise la CM de Gimnastică Ritmică: „Riscăm sancțiuni mari” Irina Deleanu a replicat a doua zi după ce Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a interzis imnul și steagul Rusiei la toate competițiile sportive organizate în oraș, deci implicit și la Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică, competiție ce va avea loc pe malul Someșului în perioada 26-28 iunie și la care vor participa și sportivi ruși. Președinta FR de Gimnastică Ritmică este convinsă că nu ar trebui să existe imixtiuni între sport și politică și transmite că decizia edilului din Cluj ar putea aduce la sancțiuni dure din partea Federației Internaționale de Gimnastică, care ar putea duce până la ridicarea organizării Campionatului Mondial de anul viitor. „Am văzut decizia autorităților locale de a interzice imnul și steagul Rusiei la competiția de la Cluj. Noi suntem acum între ciocan și nicovală. Suntem prea mici pentru a ne putea lupta cu doi coloși așa de mari. Totuși, trebuie spus faptul că în această competiție vorbim de niște copii iar sportul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politica. Prin această decizie putem risca organizarea Campionatului Mondial de anul viitor și chiar sancțiuni din partea Federației Internaționale de Gimnastică, sancțiuni ce ar putea veni direct către Federația Română de Gimnastică, afiliată la forul internațional. Eu sper să nu se ajungă atât de departe”, a declarat Irina Deleanu, pentru ProSport. Foto: Mediafax Foto Edilul Clujului e ferm. „Nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene” Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis miercuri, într-o postare pe Facebook, că steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, dar nici la vreun alt eveniment sportiv în orașul pe care îl păstorește. „Steagul și imnul Rusiei nu pot fi utilizate la Cluj-Napoca. Respectăm poziția României și Uniunii Europene în acest domeniu. Precizări privind organizarea la Cluj-Napoca a Cupei Mondiale la gimnastică ritmică’, a anunțat Emil Boc. Edilul susține că, în momentul aprobării organizării competiției la Cluj, regulamentele nu permiteau sportivilor ruși să concureze sub drapelul și imnul național. „Susțin sportul și competițiile sportive, însă nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene”, a mai spus Emil Boc. Situația în acest sens s-a schimbat recent, după ce forul internațional de gimnastică ar modificat regulile privind reprezentarea sportivilor ruși în competițiile oficiale. Acesta a autorizat sportivii din Rusia să participe la competiții internaționale sub drapelul și imnul național, ridicând astfel sancțiunile impuse împotriva lor din cauza războiului din Ucraina. „Comitetul Executiv World Gymnastics a aprobat admiterea gimnaștilor ruși la competiții internaționale sub drapelul rusesc și cu imnul național. Această decizie se aplică celor cinci discipline afiliate Federației Ruse de Gimnastică: gimnastică artistică, gimnastică ritmică, trambulină, gimnastică acrobatică și gimnastică aerobică”, se arată în comunicatul emis de federația rusă de profil.

Medalie fabuloasă la Campionatele Mondiale! Amalia Lică a luat argintul la măciuci: România a zguduit Rio!

medalie-fabuloasa-la-campionatele-mondiale!-amalia-lica-a-luat-argintul-la-maciuci:-romania-a-zguduit-rio!

Amalia Lică a câștigat medalia de argint în proba de măciuci la Campionatul Mondial de gimnastică ritmică din Rio de Janeiro. Pentru România este prima medalie mondială după 33 de ani. Amalia Lică a reușit un debut de senzație la Mondiale, unde la 16 ani scrie istorie. În finala de la măciuci s-a calificat de pe locul 7, cu 28.750 puncte. În finala individuală s-a calificat de pe locul 12, cu 83.500 puncte, dar a încheiat concursul pe locul 17. Tânăra gimnastă a concurat cu alte 101 de sportive din 77 de țări și a demonstrat că „România are din nou o stea care strălucește pe scena mondială”, după cum a transmis Federația Română de Gimnastică Ritmică. Gimnasta Amalia Lică a cucerit medalia de argint la măciuci la Campionatul Mondial de gimmnastică ritmică de la Rio. „România a zguduit Rio! Amalia Lică a intrat în istorie, alături de antrenoarea sa Adriana Mitroi – două suflete,o singură luptă, un rezultat care scrie viitorul gimnasticii românești. Echipa României a fost acolo, unită: Andreea Verdeș și Cătălina Radu, luptătoare până la capăt, Diana Văleanu, stâlpul din spatele fetelor, Marinela Jipa, ochiul vigilent care nu iartă nicio greșeală, Irina Deleanu, președintele FRGR, motorul unei federații care a arătat că România nu cedează, nu renunță și nu se teme. Rio 2025 a fost scena unde România și-a strigat numele cu forță. Și abia e începutul”, a transmis FR Gimnastică Ritmică pe pagina oficială de Facebook. Amalia Lică a debutat la nivel de senioare la vârsta de 16 ani, la Campionatul Mondial de la Rio, iar medalia de argint pe care a obținut-o vine la 33 de ani distanță de când Irina Deleanu, în prezent președintele FRGR, obținea bronzul la coardă, la CM 1992 de la Bruxelles. Nota cu care Amalia Lică și-a adjudecat argintul mondial a fost 29.000, după ce calificările le încheiase pe locul 7, cu nota 28.750. Aurul mondial la măciuci a fost cucerit de gimnasta din Germania Darja Varfolomeev (31.700), iar podiumul a fost completat de sportiva din Bulgaria, Stiliana Nikolova (28.800). Amalia Lică, evoluția la proba de individual În finala de individual, în care s-a calificat de pe locul 12, Amalia Lică s-a clasat pe locul 17 (penultimul), cu un total de 107.500 puncte (27.950 la cerc, 28.050 la minge, 25.00 la măciuci, 26.500 la panglică). Podiumul a fost ocupat, în ordine, de Darja Varfolomeev (campioana olimpică en-titre, cu 121.900 p), Stiliana Nikolova (119.300 p) și Sofia Raffaeli (Italia, 117.950 p). Amalia Lică are în palmares la competițiile de junioare șase medalii la Europene, în 2022 și 2024 (cinci aur și un argint) și două medalii la Mondiale, în 2023 (un argint și un bronz). La Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro, România a mai fost reprezentată de Andreea Verdeș, care a încheiat calificările pe locul 23. Andreea Verdeș a revenit în circuit după un an de pauză competițională.