Nu doar soarele este periculos: alți factori de risc ai cancerului de piele

nu-doar-soarele-este-periculos:-alti-factori-de-risc-ai-cancerului-de-piele

Principalele tipuri de tumori cutanate legate de expunerea solară sunt, în principal, carcinoamele bazocelulare și scuamoase, precum și melanomul. Însă factorii de risc pentru cancerul de piele merg dincolo de expunerea la soare, notează EFE. Există și alți factori care pot duce la apariția acestei boli, precum fumatul sau tratamentele estetice în care persoanele sunt expuse la produse toxice capabile să producă daune ireversibile pielii. Tipuri de cancer de piele Potrivit MD Anderson Cancer Center, carcinoamele reprezintă 90% din cancerele cutanate, cel mai frecvent fiind carcinomul bazocelular, un tip de cancer cu creștere lentă, care rareori se extinde către alte părți ale corpului. Carcinomul scuamos este mai puțin comun, dar mai agresiv și are o probabilitate mai mare de a pătrunde în profunzime sub piele și de a se răspândi în alte zone. Melanomul, deși mai puțin frecvent, este mai periculos decât oricare dintre cele două carcinoame. Totuși, nu toate tipurile de cancer de piele sunt legate de expunerea solară. Carcinomul cu celule Merkel este un tip rar de cancer de piele, care se asociază majoritar cu un virus (poliomavirusul celulelor Merkel) și care apare de obicei ca un nodul de culoare carne sau roșu-albăstrui, în special pe față, cap sau gât. „Este o tumoră mult mai rară și mai agresivă decât melanomul, dar dacă este depistată la timp, poate fi vindecată”, explică dr. Pilar López Criado, responsabila Unității Multidisciplinare de Piele și Melanom de la MD Anderson Cancer Center Madrid. Această patologie apare adesea sub forma unei papule care seamănă cu o verucă sau cu o înțepătură de insectă, motiv pentru care este frecvent ignorată. Se dezvoltă în principal la persoanele în vârstă, iar expunerea prelungită la soare sau un sistem imunitar slăbit pot crește riscul de apariție a acestei boli. Supraexpunerea la substanțe toxice Deși expunerea la soare este foarte periculoasă, există și alți factori de risc pentru cancerul de piele care nu au legătură cu soarele, cum este supraexpunerea la substanțe toxice. Potrivit doctoriței, tot mai multe persoane apelează la tratamente estetice prost controlate, care pot provoca leziuni cutanate. De aceea, „trebuie să fim conștienți de riscurile la care ne expunem și să mergem în centre care oferă garanții”, subliniază specialista. Este important să apelăm la centre estetice calificate, unde se respectă normele de igienă și se evită folosirea adezivilor sau a solvenților care nu respectă recomandările sanitare europene. Însă, adesea, se prioritizează aspectul estetic în detrimentul unui tratament medical adecvat, avertizează experta. Pe de altă parte, expunerea la alți toxici, precum tutunul, poate de asemenea să provoace daune semnificative pielii, accelerând degradarea acesteia și îmbătrânirea. Pericolul influenței din social media La toate acestea se adaugă și influența rețelelor sociale și a tendințelor. Oncologa subliniază că există tot mai multe standarde de frumusețe nerealiste pe internet, ceea ce are un impact negativ asupra stimei de sine și provoacă dorința de a arăta mereu perfect. „Influencerul momentului are mai multă putere decât ce spune medicul”, afirmă Pilar López Criado. Printre exemplele pe care le menționează se numără folosirea extensiilor de păr sau a unghiilor cu gel, fără a se lua în calcul efectele acestora pe termen scurt, mediu și lung. „Utilizarea necorespunzătoare a unor tratamente pentru unghii poate duce la apariția de carcinoame”, explică specialista de la MD Anderson Cancer Center. Expunerea solară contează în continuare Potrivit celui mai recent raport al Societății Spaniole de Oncologie Medicală, se estimează că în 2025 vor fi diagnosticate 9.408 cazuri noi de melanom. De aceea, oncologa insistă asupra pericolului unui diagnostic întârziat și a necesității de a conștientiza mai bine daunele pe care le poate produce soarele pielii noastre. „Pielea este cel mai mare organ al corpului și este extrem de expusă, dar dacă detectăm un melanom din timp, avem șanse de aproape 97% de vindecare”, subliniază medicul.

Studiu: Care sunt părțile corpului unde bărbații și femeile dezvoltă cancer de piele

studiu:-care-sunt-partile-corpului-unde-barbatii-si-femeile-dezvolta-cancer-de-piele

O analiză realizată de Cancer Research UK (CRUK) arată că 4 din 10 melanoame la bărbați sunt descoperite pe trunchi, inclusiv pe spate, piept și stomac, echivalentul a 3.700 de cazuri pe an. Mai mult de o treime – 35% – din melanoamele la femei sunt localizate pe membrele inferioare, de la șolduri până la picioare, și reprezintă 3.200 de cazuri în fiecare an, scrie The Guardian. De asemenea, studiul a concluzionat că 87% din cazurile de melanom din Regatul Unit în fiecare an sunt cauzate de supraexpunerea la radiațiile UV. Directorul executiv al CRUK a afirmat, potrivit sursei citate, că este important ca orice semn pe care îl observăm și care ne dă de gândit să ne trimită la investigații suplimentare. „Dacă observați ceva diferit pe piele, cum ar fi o aluniță nouă, o aluniță care și-a schimbat dimensiunea, forma sau culoarea sau orice pată de piele care pare ieșită din comun – nu o ignorați, vorbiți cu medicul dumneavoastră de familie”, este mesajul acestuia. De ce cancerul de piele apare în zone diferite ale corpului în cazul femeilor și bărbaților Cercetarea stipulează că variațiile s-ar putea datora diferențelor de comportament, bărbații fiind mai predispuși să stea la soare fără tricou, în timp ce femeile pot purta pantaloni scurți sau fuste pe măsură ce vremea se încălzește. Prevenția, în acest caz, este importantă. Medicii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul 11:00-15:00 – atunci când soarele este cel mai puternic -, dar și folosirea hainelor haine care ajută la acoperirea pielii și folosirea unei creme cu factor de protecție solară.