Marele rival al lui Ilie Năstase are cancer

marele-rival-al-lui-ilie-nastase-are-cancer

Marele rival al lui Ilie Năstase și unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, se confruntă cu probleme importante de sănătate, fiind diagnosticat cu cancer de prostată. Este vorba despre legendarul tenismen Bjorn Borg, ajuns la vârsta de 69 de ani, care în luna septembrie, pe data de 18, va lansa cartea autobiografică intitulată „Bătăi de inimă”. Legendarul Bjorn Borg are cancer de prostată Bjorn Borg, marele rival al lui Ilie Năstase, se confruntă cu probleme importante de sănătate. Legendarul jucător de tenis a fost diagnosticat cu cancer de prostată, iar această informație este prezentată chiar în cartea autobiografică intitulată „Bătăi de inimă”, pe care fostul mare sportiv, ajuns la vârsta de 69 de ani, o va lansa pe data de 18 septembrie 2025. Jurnaliștii de la The Mirror notează că legendarul tenismen a ținut secret până acum faptul că se confruntă cu această boală, însă informații din țara lui natală, Suedia, arată că Bjorn Borg a menționat în cartea lui despre boala cu care a fost diagnosticat de către medici. Legendarul Bjorn Borg și-a scris cartea autobiografică împreună cu soția sa, Patricia. Aceasta va fi scoasă la vânzare în mai multe țări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, America de Sud, Olanda, Italia, și în țara sa natală, Suedia. Bjorn Borg, sportivul care a dominat tenisul Bjorn Borg reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai importante nume din tenis. Ajuns la vârsta de 69 de ani, acesta a dominat tenisul în anii 70, când a câștigat nu mai puțin de cinci titluri de campion la Wimbledon și șase titluri de campion la Roland Garros. Aceste performanțe l-au transformat pe suedez în unul dintre cei mai iubiți și reprezentativi jucători din istoria sportului alb. Mai mult de atât, rivalul lui Ilie Năstase a fost lider în clasamentul ATP pentru 109 săptămâni. La Roland Garros, Bjorn Borg s-a impus în anii 1974, 1975, 1978, 1979, 1980 și 1981. La Wimbledon suedezul a triumfat în anii 1976, 1977, 1978, 1979, 1980. De menționat este că legendarul sportiv a reușit să ajungă în finala de la US Open de patru ori, în anii 1976, 1978, 1980 și 1981, dar nu a reușit să se impună niciodată. Acesta a decis să se retragă din tenis în anul 1982, dar fanii lui au avut o surpriză în 1991, când Bjorn Borg a hotărât să revină în circuitul ATP. Acesta a mai jucat până în 1993, dar nu a mai reușit să câștige nici măcar un meci în tot acest timp.

Un nou test AI poate reduce riscul de deces din cauza cancerului de prostată

un-nou-test-ai-poate-reduce-riscul-de-deces-din-cauza-cancerului-de-prostata

Un studiu recent a dezvăluit un test bazat pe inteligență artificială care ar putea reduce riscul de deces provocat de cancerul de prostată la jumătate, scrie Daily Mail. Testul analizează imagini ale tumorilor și reușește să evidențieze detalii invizibile pentru ochiul uman. Astfel, poate arăta care pacienți ar răspunde cel mai bine la un tratament considerat de specialiști drept „revoluționar”. A fost identificat un biomarker prezent la aproximativ unul din patru bărbați cu forme agresive ale bolii. În cazul acestora, combinația dintre medicamentul abiraterone și tratamentul hormonal standard a dus la o scădere semnificativă a mortalității. După cinci ani, riscul de deces a scăzut de la 17% la 9%. La pacienții care nu au biomarkerul respectiv, riscul a scăzut de la 7% la 4%. Un tratament eficient și accesibil Abirateronul costă 77 de lire sterline pe lună, deoarece brevetul său a expirat. Medicamentul blochează producția de testosteron în întregul corp, inclusiv în celulele tumorale. Cercetătorii spun că NHS England ar trebui să-l ofere anual celor aproximativ 2.100 de pacienți care ar putea avea beneficii clare, pentru a evita, în același timp, expunerea altora la efecte secundare inutile. Deocamdată, NHS aprobă abirateronul doar pentru bărbații la care boala a revenit și s-a răspândit. Pentru cei 8.400 de pacienți nou diagnosticați, cu cancer în stadiu local, dar cu risc ridicat, tratamentul nu este acoperit. Studiul a fost realizat de experți de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra și University College London. Au fost analizate date de la peste 1.000 de bărbați cu tumori care prezentau un risc crescut de răspândire. Testul utilizat a fost dezvoltat de compania Artera Inc, iar rezultatele vor fi prezentate la conferința anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică, organizată în Chicago.